Competence for garnishment validation: Unity of the enforcement court overrides debtor's domicile

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Feteşti la data de 23.05.2022 sub nr. x/2022, petentul B.E.J. A., pentru creditoarea B., a solicitat, în contradictoriu cu terţii popriţi Ministerul de Finanţe, C. S.A şi cu debitorul D., validarea popririi înfiinţate în dosarului execuţional nr. x/2022 al B.E.J. A..

2. Sentinţa Judecătoriei Feteşti

Prin sentinţa civilă nr. 280 din 23 martie 2023, Judecătoria Feteşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Constanţa.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului şi ale art. 790 din acelaşi act normativ, conform cărora dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data la care terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare în vederea validării popririi.

A apreciat că, în cazul executărilor silite în curs, competenţa organului de executare şi, implicit şi mediat, competenţa instanţei de executare, este dată de domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare silită, astfel încât, în speţă, competenţa instanţei de executare, prevăzută de art. 651 alin. (1) C. proc. civ., legal dobândită la data sesizării cu cererea de încuviinţare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanţei de executare cu incidente ulterioare de competenţa sa, precum cererea de validare a popririi ce face obiectul prezentei cauze.

Ca situaţie de fapt a reţinut că domiciliul debitorului era, la data sesizării organului de executare, în localitatea Eforie Nord, oraş Eforie, jud. Constanţa, iar competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi revine judecătoriei Constanţa.

3. Sentinţa Judecătoriei Constanţa

Învestită prin declinare, Judecătoria Constanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 10283 din 8 noiembrie 2023, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Feteşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 789 alin. (1) C. proc. civ., ce instituie o normă de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică, în sensul art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., precum şi ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2006, vizând competenţa instanţei de executare.

A mai reţinut că cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea din 21 aprilie 2022, pronunţată de Judecătoria Feteşti, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect validare poprire revine acestei instanţe care a încuviinţat executarea silită, potrivit principiului unicităţii instanţei de executare.

A invocat decizia nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi a reţinut că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi, competenţa instanţei de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării, indiferent de data sesizării instanţei de executare cu cereri sau incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite.

Suplimentar, faţă de dispoziţiile art. 131 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., instanţa a mai reţinut că, fiind vorba de o necompetenţă de ordine publică, Judecătoria Feteşti a înţeles să invoce excepţia necompetenţei din oficiu, deşi la termenul din 31 ianuarie 2023 nu se mai afla la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa instanţei şi pot pune concluzii, şi, totodată, nici nu mai putea reveni asupra încheierii interlocutorii de stabilire a competenţei din 13 decembrie 2022.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul rolul Judecătoriei Feteşti la data de 23.05.2022 sub nr. x/2022, petentul B.E.J. A., pentru creditoarea B., a solicitat, în contradictoriu cu terţii popriţi Ministerul de Finanţe, C. S.A şi cu debitorul D., validarea popririi înfiinţate în dosarului execuţional nr. x/2022 al B.E.J. A..

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Feteşti şi Judecătoria Constanţa şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima dintre instanţe stabilind instanţa de executare în raport de domiciliul debitorului, conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., iar cea de a doua instanţă aplicând Decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

Sub un prim aspect, se constată că la termenul din 13 decembrie 2022, Judecătoria Feteşti, verificându-şi competenţa, în temeiul art. 131 C. proc. civ., şi-a constatat propria competenţă generală, materială şi teritorială în soluţionarea cauzei, reţinând-o în pronunţare, pentru ca, ulterior, la data de 31 ianuarie 2023, să repună cauza pe rol pentru a se discuta, între altele, excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Normele de competenţă reglementate de art. 651 C. proc. civ. sunt de ordine publică, iar, potrivit art. 130 alin. (2) din acelaşi act normativ, necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Prin urmare, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., instanţa declarându-se competentă să soluţioneze cauza, competenţa rămâne dobândită instanţei, fără a se mai putea dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe, fiind aplicabile, pentru identitate de raţiune, considerentele Deciziei nr. 31/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Astfel, Judecătoria Feteşti, odată ce s-a declarat competentă in limine litis, nu mai putea reveni după intrarea în dezbateri, asupra competenţei sale teritoriale şi să se desesizeze de soluţionarea pricinii.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, în cauză, prin încheierea din 21 aprilie 2022, pronunţată de Judecătoria Feteşti, în dosarul nr. x/2022, a fost încuviinţată executarea silită la cererea creditoarei B., în contradictoriu cu debitorul D..

Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Feteşti, competenţa de soluţionare a cererii de validare a popririi revine tot acestei instanţe, potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Faţă de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, rezultă că, în speţă, instanţa de executare la care se referă prevederile art. 790 alin. (1) C. proc. civ. este Judecătoria Feteşti, instanţă care a încuviinţat executarea silită.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este Judecătoria Feteşti, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Feteşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.