Territorial Jurisdiction for Tort Claims Based on Effective Domicile vs. Registered Address and Place of Injury

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz sub nr. x/2022, la data de 26.07.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate caracterul ilicit al faptei săvârşite de pârâtă; obligarea acesteia la publicarea hotărârii judecătoreşti, după rămânerea definitivă, pe cheltuiala acesteia, într-un termen de 15 zile, într-un ziar de largă circulaţie la nivel local; obligarea pârâtei la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de daune materiale şi 100.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul suferit ca urmare a depunerii plângerii penale la secţia 12 Poliţie Rurală Bicaz, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea Judecătoriei Bicaz

Prin sentinţa civilă nr. 163 din 13 martie 2023, Judecătoria Bicaz a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia civilă şi de contencios administrativ.

În motivarea soluţiei pronunţate, Judecătoria Bicaz a reţinut că şi capătul de cerere privind constatarea caracterul ilicit al faptei săvârşite de pârâtă este capăt principal, cu caracter autonom, soluţia ce urmează a fi pronunţată cu privire la cererea principală cu acest obiect având înrâurire asupra celorlalte capete de cerere accesorii formulate, iar analiza restului obligaţiilor implică, în mod necesar, tranşarea aspectului privind caracterul ilicit al faptei săvârşite de pârâtă.

A reţinut că nu poate fi considerat capăt principal doar capătul de cerere având ca obiect pretenţii (acordare despăgubiri), ceea ce ar atrage competenţa judecătoriei, potrivit art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ., în condiţiile în care cererea în constatarea caracterului ilicit al unei fapte este imprescriptibilă, pe când cererea de acordare a despăgubirilor este supusă regulilor prescripţiei extinctive, având deci regimuri juridice distincte.

A apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. întrucât constatarea caracterul ilicit al faptei este un capăt de cerere principal, alături de cel privind obligarea autorului faptei prejudiciabile la acordarea reparaţiei patrimoniale pentru prejudiciul cauzat.

Instanţa a reţinut că cererea de constatare a caracterului ilicit al faptei, fiind o acţiune privind apărarea unui drept nepatrimonial, ce nu se regăseşte în cazurile limitative ale art. 94 C. proc. civ., este de competenţa tribunalului, fiind o cerere nepatrimonială, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

A apreciat că nu poate fi susţinută competenţa judecătoriei, nici în temeiul art. 94 alin. (1) lit. h). C. proc. civ. întrucât nu este în discuţie o cerere privind obligaţia de a face sau a nu face, ci o acţiune în constatare şi, în acord cu opinia INM (26-27 mai 2022), cererea de constatare a caracterului ilicit al faptei săvârşite, în cazul încălcării ori al ameninţării drepturilor nepatrimoniale ale persoanei fizice, întemeiată pe art. 253 alin. (1) lit. c) C. civ., constituie un capăt de cerere distinct de cel privind obligarea autorului faptei prejudiciabile la acordarea reparaţiei patrimoniale pentru prejudiciul cauzat, competenţa materială de primă instanţă aparţinând tribunalului, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

3. Hotărârea Tribunalului Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ

Învestit prin declinare, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ a pronunţat sentinţa civilă nr. 678 din 19 iunie 2023, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Suceava.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., iar pârâta domiciliază în jud. Suceava.

A mai reţinut că, din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 126 alin. (1) şi art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., rezultă că, în procesele privitoare la persoane, competenţa teritorială este exclusivă, de vreme ce au ca obiect "drepturi" de care părţile nu pot să dispună şi, dacă prin lege specială nu se prevede o anumită competenţă pentru determinarea instanţei care trebuie sesizată, urmează a fi avute în vedere dispoziţiile dreptului comun, ceea ce înseamnă că în litigiile privitoare la persoane norma înscrisă în art. 107 C. proc. civ. are caracter imperativ.

A apreciat că pricina este referitoare la persoane, aspect ce rezultă din aceea că titlul V intitulat "Apărarea drepturilor nepatrimoniale " este plasat în Cartea I a C. civ., intitulată "Despre persoane", iar celelalte articole invocate în susţinerea acţiunii, respectiv art. 71, 72, 73, 74 C. civ. sunt, de asemenea, aşezate în aceeaşi carte a C. civ. dedicată persoanelor.

Astfel, instanţa a apreciat că nu poate fi reţinută existenţa unei competenţe teritoriale alternative întemeiate pe prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., cum a solicitat reclamantul, reţinând că, în cauză, este incidentă o competenţă teritorială exclusivă.

4. Hotărârea Tribunalului Suceava, secţia I civilă

Învestit prin declinare, Tribunalul Suceava, secţia I civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1191 din 17 noiembrie 2023, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Neamţ, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Având în vedere obiectul cauzei, instanţa a reţinut că, raportat atât la dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., cât şi la prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 din acelaşi act normativ, Tribunalul Neamţ este competent să soluţioneze litigiul.

A constatat că, la data formulării cererii de chemare în judecată, 26.07.2022, pârâta B. locuia efectiv în judeţul Neamţ, lucrând la Postul de Poliţie Grinţieş, din comuna Grinţieş, jud. Neamţ, dovadă în acest sens, fiind menţiunile din actele din dosarul penal nr. x/2022, potrivit cu care "din cuprinsul sesizării rezultă faptul că numita B., locuieşte efectiv în locuinţa de serviciu adiacentă Postului de Poliţie Grinţieş, jud. Neamţ".

Instanţa a reţinut că nu prezintă relevanţă sub aspectul stabilirii competenţei teritoriale faptul că, potrivit menţiunii din actul de identitate, pârâta figurează cu domiciliul în comuna Poiana Stampei, jud. Suceava, întrucât, în mod constant, în practica judiciară şi literatura de specialitate s-a apreciat că noţiunea de domiciliu trebuie înţeleasă într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a pârâtului, ci adresa la care acesta locuieşte efectiv, în măsura în care este cunoscută de terţele persoane interesate.

Faptul că pârâta s-a mutat în zona Bicaz, astfel cum rezultă din actele dosarului, nu are implicaţii asupra stabilirii competenţei, având în vedere, în acest sens, dispoziţiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul.

A reţinut că Tribunalului Neamţ îi revine competenţa de soluţionare a cauzei şi prin raportare la dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., fiind instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, având în vedere că cererea de chemare în judecată priveşte obligaţii izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Sub acest aspect, instanţa a avut în vedere că reclamantul, domiciliat în jud. Neamţ, a invocat ca faptă ilicită, săvârşită de pârâtă, de natură a-i afecta imaginea, reputaţia, demnitatea, onoarea, prestigiu în cadrul familiei, a corpului profesional din care face parte, dar şi a comunităţii locale, plângerea penală formulată de pârâtă, la secţia 12 Poliţie Rurală Bicaz, şi a solicitat să constate caracterul ilicit al acestei fapte şi obligarea pârâtei la publicarea hotărârii judecătoreşti, după rămânerea definitivă, într-un ziar de largă circulaţie la nivel local şi la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de daune materiale şi 100.000 RON, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reţine că dezînvestirea reciprocă a celor două instanţe aflate în conflict a fost generată de aplicarea diferită a normei de competenţă teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ.

Astfel, Tribunalul Neamţ a reţinut că domiciliul pârâtei din cartea de identitate, în timp ce Tribunalul Suceava a avut în vedere domiciliul stabilit în fapt al pârâtei, care coincide cu locul săvârşirii faptei ilicite.

Se reţine că, prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bicaz sub nr. x/2022, la data de 26.07.2022, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate caracterul ilicit al faptei săvârşite de pârâtă, obligarea acesteia la publicarea hotărârii judecătoreşti, după rămânerea definitivă, pe cheltuiala sa, într-un termen de 15 zile, într-un ziar de largă circulaţie la nivel local; precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 1500 RON, cu titlu de daune materiale, şi 100.000 RON, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul suferit ca urmare a depunerii plângerii penale la secţia 12 Poliţie Rurală Bicaz.

În raport de obiectul acţiunii deduse judecăţii, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, Înalta Curte reţine că dispoziţiile de drept comun reglementate de art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenţei teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În ceea ce priveşte domiciliul persoanei fizice, Înalta Curte reţine că este un atribut de identificare al acesteia, noţiunea "domiciliu" fiind definită în art. 87 C. civ., în sensul că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală." Dacă o persoană are mai multe locuinţe statornice, atunci numai una dintre acestea are valoarea juridică a domiciliului, anume cea principală.

În doctrina şi în practica judiciară s-a reţinut constant că noţiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuieşte efectiv.

Astfel, se consacră noţiunea domiciliului ca situaţie de fapt, susceptibilă de a fi dovedită prin orice mijloc de probă, iar nu ideea de domiciliu, ca noţiune juridică.

Scopul regulii generale în materia competenţei teritoriale nu ar fi atins dacă domiciliul nu ar fi asociat cu locuinţa efectivă a părţii deoarece aceasta ar fi lipsită de exerciţiul drepturilor sale procedurale, scopul normelor care guvernează procesul civil fiind în sensul asigurării cunoaşterii de către parte a existenţei procesului şi a actelor de procedură îndeplinite în cadrul acestuia.

Din examinarea actelor dosarului, se reţine că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, pârâta locuia efectiv în locuinţa de serviciu adiacentă postului de poliţie Grinţieş, jud. Neamţ, localitate aflată în circumscripţia Tribunalului Neamţ.

Împrejurarea că, ulterior învestirii instanţei cu cererea de chemare în judecată, pârâta s-a mutat în zona Bicaz, nu este de natură a atrage competenţa altei instanţe în soluţionarea cauzei decât cea care era competentă la momentul învestirii, având în vedere dispoziţiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul îşi schimbă domiciliul sau sediul."

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este Tribunalul Neamţ, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.