Conflict of jurisdiction in enforcement proceedings: applicability of Article 127 Code of Civil Procedure impartiality rules versus the uniqueness of the enforcement court principle

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş – secţia civilă, în data de 13 martie 2023, contestatoarea Curtea de Apel Alba Iulia, în contradictoriu cu intimatul A., a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare emise în continuare în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2021 la BEJ B., respectiv adresa de poprire emisă în data de 11.01.2023, solicitând anularea acestui act şi desfiinţarea popririi. De asemenea, a solicitat să se dispună suspendarea executării silite în dosarul nr. x/2021 până la soluţionarea contestaţiei şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022

În drept, a invocat prevederile legale la care a făcut referire în cuprinsul cererii.

Prin sentinţa civilă nr. 1538/2023 din 2 mai 2023, Judecătoria Târgu Mureş – secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de intimat, precum şi din oficiu de către instanţă, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei, în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

În motivare, această instanţă a reţinut că prin încheierea civilă nr. 4154 din 24 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Alba Iulia, a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite, iar prin contestaţia la executare formulată, contestatoarea a solicitat anularea actului de executare reprezentat de dispoziţia de poprire emisă în data de 11.01.2023 în dosarul execuţional nr. x/2021 al BEJ B..

Raportat la art. 666 alin. (1), art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 714 alin. (1) C. proc. civ., derogatorii de la dreptul comun, precum şi la art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., instanţa a constatat că norma de competenţă teritorială este una exclusivă, pe care părţile nu o pot înlătura.

În vederea stabilirii competenţei de soluţionare a cauzei, instanţa a apreciat că se impune clarificarea noţiunii de instanţă de executare, astfel cum această noţiune rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 651 C. proc. civ. interpretat prin prisma considerentelor deciziei nr. 20/2021 şi ale deciziei nr. 27/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii.

În continuare, instanţa a redat paragrafele 79 şi 81 din cuprinsul deciziei nr. 20/2021 şi a apreciat că cele stabilite de instanţa supremă prin această decizie au fost reiterate şi în cuprinsul considerentelor deciziei nr. 27/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii (paragr. 70 şi 71).

Astfel, chiar dacă decizia nr. 20/2021 a avut în vedere ipoteza unei pluralităţi de debitori în cadrul executării silite, prin considerentele acestei decizii a fost clarificată noţiunea de instanţă de executare şi principiul unicităţii instanţei de executare concluzionându-se, în esenţă, în sensul că instanţa de judecată care a încuviinţat executarea silită devine instanţă de executare şi este competentă să soluţioneze contestaţiile la executare, precum şi alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel consfinţit caracterul unic şi exclusiv al instanţei de executare prevăzute de art. 651 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. (care ar fi incidente raportat la calitatea părţilor), instanţa a reţinut că această chestiune trebuia analizată la momentul încuviinţării executării silite, în acest sens pronunţându-se Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 432/13.02.2019 în dosarul nr. x/2019, în soluţionarea unui conflict de competenţă.

De altfel, în acest sens au fost modificate şi prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. (ulterior datei sesizării executorului judecătoresc), în prezent teza finală a art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stabilind în mod explicit faptul că prevederile art. 127 C. proc. civ. sunt aplicabile la momentul încuviinţării executării silite.

În consecinţă, această instanţă a apreciat că se impune concluzia că, odată încuviinţată executarea silită, chiar şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., instanţa care a dispus în acest sens devine instanţă de executare şi devine competentă să judece incidentele apărute pe parcusul executării silite, deci inclusiv contestaţiile la executare.

Ca atare, instanţa de executare în cauză este instanţa care a încuviinţat executarea silită, respectiv Judecătoria Alba Iulia, acesteia revenindu-i competenţa de soluţionare a cauzei, motiv pentru care a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Târgu Mureş şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Învestită prin declinare, Judecătoria Alba Iulia, secţia civilă, prin încheierea civilă nr. 1607/2023 din 08 decembrie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Alba Iulia, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut incidenţa, în speţă, a art. 714 alin. (1), art. 651 alin. (1) teza întâi şi a art. 127 C. proc. civ.

Din coroborarea art. 127 alin. (1) şi alin. (21) C. proc. civ. reiese că în cazul în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa acelei instanţe sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Prin Decizia nr. 20/2021, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În continuare, instanţa a redat paragrafele 79-81 din cuprinsul deciziei nr. 20/2021, arătând că principiul unicităţii instanţei de executare consacrat prin această decizie nu vizează situaţia din prezenta speţă, întrucât contestatoare este Curtea de Apel Alba Iulia, fiind aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (21) C. proc. civ., care au caracter special în raport cu cele ale art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) din acelaşi cod, iar aceste dispoziţii nu au făcut obiectul interpretării instanţei supreme în decizia amintită.

În acest sens, instanţa a apreciat că art. 127 C. proc. civ. instituie o prezumţie legală de lipsă de aparenţă a imparţialităţii peste care nu se poate trece prin actul de voinţă al contestatoarei. Astfel, norma de competenţă este de ordine publică, de strictă interpretare şi limitată aplicare, doar alegerea instanţei de la una dintre curţile de apel învecinate fiind facultativă.

De asemenea, instanţa a reţinut că prin Decizia nr. 290/2604.2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., Curtea Constituţională a statuat că interesul ocrotit prin norma legală este unul general, şi anume apărarea prestigiului şi a imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil, prin care sunt oferite părţii adverse dintr-un litigiu pârghiile necesare pentru înlăturarea oricăror suspiciuni care ar plana asupra imparţialităţii instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul.

De asemenea, Curtea Constituţională a mai reţinut că art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. este un mijloc procedural care urmăreşte înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei datorate calităţii părţii, fiind alternativa la instituţia strămutării, în ipoteza aplicării sale nemaifiind necesară sesizarea curţii de apel sau a instanţei supreme, după caz, pentru a se pronunţa asupra cererii de strămutare a procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor.

Concluzionând, instanţa a reţinut că salvgardarea aparenţei imparţialităţii justiţiei reprezintă un deziderat de interes general, care în speţă se impune a fi atins prin aplicarea prevederilor art. 127 alin. (1) şi (21) din C. proc. civ.

Contestatoare în cauză este Curtea de Apel Alba Iulia, iar contestaţia la executare a fost introdusă de către aceasta la Judecătoria Târgu – Mureş, instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă raportat la sediul debitorului, care a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, ce reprezintă o instanţă inferioară Curţii de Apel Alba Iulia.

Astfel, Curtea de Apel Alba Iulia nu putea să introducă pe rolul Judecătoriei Alba Iulia contestaţia sa la executare, ci avea obligaţia de o introduce la oricare instanţă competentă din raza uneia dintre curţile de apel învecinate, potrivit art. 127 alin. (21) coroborat cu art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum a şi procedat, învestind Judecătoria Târgu Mureş.

Art. 127 alin. (21) raportat la art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. nu putea fi analizat la momentul în care s-a încuviinţat executarea silită întrucât acesta nu era aplicabil, calitatea de reclamant/petent având-o creditorul, care avea doar posibilitatea să seziseze o altă instanţă, nu obligaţia, fiind alegerea sa. Aceste prevederi au devenit aplicabile odată cu introducerea contestaţiei la executare de către debitor (Curtea de Apel Alba Iulia), astfel că nu puteau fi avute în vedere de Judecătoria Alba Iulia la momentul încuviinţării executării silite, acea cerere nefiind introdusă de o instanţă de judecată care avea calitatea de reclamant/petent într-o cauză de competenţa unei instanţe inferioare acesteia.

Chiar dacă intimatul, creditor, a renunţat la dreptul său de a introduce cererea de încuviinţare a executării silite la o altă instanţă de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, nu se poate accepta ca debitorul (contestator) să treacă peste norma de ordine publică (art. 127 alin. (1) şi (21) din C. proc. civ.) din acest motiv şi să introducă acţiunea la o instanţă inferioară din raza sa pentru a nu fi încălcat principiului unicităţii instanţei de executare.

Instanţa a apreciat că principiul unicităţii instanţei de executare nu poate prevala în acest caz, fiind prioritară apărarea prestigiului şi a imparţialităţii justiţiei pentru înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei datorate calităţii părţii. Mai mult, chiar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat în dispozitivul Deciziei nr. 20/2021 că aspectele reţinute se aplică în afara cazurilor în care legea dispune altfel. De asemenea, a mai arătat că, de regulă, nu există două instanţe de executare în cadrul aceleiaşi executări silite, aceasta însemnând că pot exista şi situaţii în care există două astfel de instanţe.

Prin urmare, instanţa a concluzionat că, în speţă, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatoarea Curtea de Apel Alba Iulia aparţine Judecătoriei Târgu Mureş, instanţă învestită iniţial de către contestatoare prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (21) din C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin contestaţia la executare ce face obiectul dosarului în care s-a ivit prezentul conflict de competenţă, debitoarea Curtea de Apel Alba Iulia, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat anularea adresei de poprire emisă în dosarul execuţional nr. x/11.01.2021 al BEJ B., precum şi desfiinţarea popririi dispuse.

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Târgu Mureş şi Judecătoria Alba Iulia şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima dintre instanţe aplicând Decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, iar cea de-a doua instanţă reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. dispun că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, rezultă că în cazul contestaţiei la executare competenţa teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin încheierea nr. 4154/CC/2021 din 22 noiembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, în dosarul nr. x/2021 a fost încuviinţată executarea silită formulată de petentul BEJ B. pentru creditorul A., în contradictoriu cu debitoarea Curtea de Apel Alba Iulia.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., s-a statuat că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Pentru a decide astfel, instanţa supremă a statuat în sensul că procedura încuviinţării executării silite are caracter graţios, fiind aplicabile dispoziţiile privitoare la procedura necontencioasă judiciară, inclusiv dispoziţiile art. 529 C. proc. civ., astfel încât, chiar şi în ipoteza în care necompetenţa teritorială a instanţei de executare ar fi una de ordine privată, ceea ce nu este cazul, instanţa este ţinută de invoce din oficiu necompetenţa (par. 67-68).

Concluzia conform căreia o singură instanţă ar fi desemnată drept instanţă de executare rezultă şi din obligativitatea aplicării prevederilor art. 529 alin. (1) C. proc. civ. de către instanţa sesizată cu cererea de încuviinţare a executării silite, în ipoteza în care aceasta ar fi necompetentă teritorial a soluţiona cererea, situaţie în care aceasta este ţinută să trimită dosarul instanţei competente, care devine astfel instanţă de executare (par. 69).

Aşadar, încă din momentul încuviinţării executării silite este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, fiind singura instanţă competentă material şi teritorial să soluţioneze toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite (par. 70).

Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale (par. 71).

Aplicând, pentru identitate de raţionament, aceste dezlegări obligatorii în cauza de faţă, se reţine că revine instanţei de executare competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, din moment ce aceasta a dobândit, de la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite, competenţa de a soluţiona orice incidente ulterioare circumscrise fazei executării silite, pe întreaga durată a acesteia.

Drept urmare, odată încuviinţată executarea silită, calitatea de instanţă de executare nu mai poate fi reapreciată, cu prilejul verificării competenţei în cadrul contestaţiei la executare.

Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Alba Iulia, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare revine tot acestei instanţe, potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

Referitor la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., se reţine că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competenţă (în favoarea altei instanţe, aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Se impune, în acest context, precizarea că nu pot fi avute în vedere în soluţionarea regulatorului de competenţă aspectele reţinute de Judecătoria Alba Iulia, în sentinţa prin care a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş, privitoare la faptul că art. 127 alin. (21) raportat la art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. nu putea fi analizat de Judecătoria Alba Iulia la momentul la care s-a încuviinţat executarea silită întrucât acesta nu era aplicabil, pentru că cererea de încuviinţare nu a fost introdusă de instanţa de judecată, care are calitatea de debitor, ci de către creditor. Aceasta întrucât, art. 529 alin. (1) din C. proc. civ. prevede expres că instanţa învestită a se pronunţa asupra încuviinţării executării silite este ţinută a invoca din oficiu necompetenţa chiar şi atunci când este de ordine privată, derogându-se astfel de la regula cuprinsă în art. 130 alin. (3) C. proc. civ.. Astfel, instanţa nu doar că este obligată a-şi verifica din oficiu competenţa, dar în aceeaşi măsură trebuie să respecte regulile de competenţă chiar şi dacă sunt de ordine privată, fiind obligată a invoca necompetenţa şi a trimite dosarul instanţei competente să dispună încuviinţarea executării silite.

Tocmai de aceea prin Decizia nr. 20/27.09.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii s-a reţinut principiul unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Prin urmare, faţă de cele ce preced şi având în vedere dezlegările obligatorii ale Deciziei RIL nr. 20/27.09.2021, cum în cauză încheierea de încuviinţare a executării silite a fost pronunţată de Judecătoria Alba Iulia, în favoarea acesteia se va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, reţinându-se că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu pot fi relevante în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei de către o altă instanţă.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 14 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.