Interpretation of contractual resolutory condition: scope of appellate review and limits of res judicata on isolated reasoning

Şedinţa publică din data de 14 februarie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată în data de 03.07.2017 pe rolul Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. şi C., să se dispună rezoluţiunea contractului de vânzare- cumpărare nr. x/21.02.2014 autentificat de BNP "D. şi E.", cu obligarea pârâtei la restituirea preţului de 90.000 de euro, a taxelor notariale, a onorariului de avocat în cuantum de 1.000 de euro, precum şi la plata despăgubirilor, constând în daune materiale şi morale, în cuantum de 10.000 de euro.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.350, 1.538, 1.020, 1.021 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta C. a invocat excepţia necompetenţei materiale, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.

Prin sentinţa nr. 559/29.01.2018, Judecătoria Sector 3 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă în data de 06.03.2018, sub nr. x/2018.

În data de 10.07.2018, instanţa a admis excepţia nulităţii capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata daunelor morale, invocată din oficiu, şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C., invocată prin întâmpinare.

De asemenea, a fost unită excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâta B., cu fondul cauzei.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 2239/07.12.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a anulat capătul de cerere privind obligarea la plata daunelor morale; a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta C., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta B., ca neîntemeiată; a respins, în rest, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată; a obligat reclamanta la plata, către pârâta B., a sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

3. Primul ciclu procesual

Prin decizia nr. 1773/A/16.12.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei; a respins, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de apelanta-reclamantă în apel, privind taxa de timbru şi a luat act că apelanta-reclamantă şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Prin decizia nr. 2449/18.11.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul reclamantei împotriva deciziei menţionate, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeaşi curte de apel.

4. Al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 1410/A/22.10.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul reclamantei împotriva sentinţei şi a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 3.570 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

5. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7, 8 C. proc. civ., reclamanta A..

Prin memoriul de recurs, recurenta a susţinut următoarele critici de nelegalitate împotriva deciziei pronunţate în apel:

- A fost încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile pronunţate în cauză şi limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat (art. 477 C. proc. civ.).

Potrivit clauzei din contractul de vânzare, "dacă cercetarea F. nu va fi recunoscută pe plan internaţional după apariţia monografiei F. şi expunerea lucrării în expoziţii internaţionale (Franţa şi Elveţia), cumpărătorul va putea acţiona în justiţie pe vânzător pentru recuperarea preţului plătit în maxim l (una) lună calendaristică, fără alte daune şi va restitui lucrarea vânzătorului."

Tribunalul a reţinut că respectiva clauză contractuală viza recunoaşterea pe plan internaţional a lucrării ("G.") şi reprezintă, în realitate, o condiţie rezolutorie inserată de părţi pentru ipoteza în care, ulterior încheierii contractului, lucrarea nu va fi recunoscută de plan internaţional.

După cum rezultă din cererea de apel, recurenta a criticat hotărârea primei instanţe sub două aspecte: a apreciat că sintagma după apariţia monografiei F. instituie un termen cert, pentru că părţile au prevăzut în contract apariţia ca având loc în septembrie 2014; faptul că lucrarea nu a fost primită spre expunere la vreo expoziţie sau licitaţie, implică şi faptul că nu a fost recunoscută, motiv pentru care condiţia rezolutorie a activat.

Prin urmare, considerentul tribunalului potrivit căruia "recunoaşterea" se referea la lucrarea "G." (piesa propriu-zisă) a intrat în autoritatea de lucru judecat, nefiind criticat pe calea apelului de niciuna dintre părţile prezentei cauze.

După cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa instanţei supreme, în cazul în care hotărârea a fost atacată numai parţial, partea din hotărâre care nu a fost supusă apelului dobândeşte autoritate de lucru judecat, motiv pentru care instanţa de apel nu mai poate modifica aspectele asupra cărora s-a statuat sau afecta părţile care nu au exercitat această cale de atac (Decizia nr. 1025/15.05.2019, pronunţată de secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

După cum s-a reţinut în doctrină, şi în cazul apelului funcţionează principiul disponibilităţii, astfel încât efectul devolutiv al apelului poate fi limitat prin voinţa apelantului.

Deşi recurenta a formulat critici doar cu privire la aprecierea neîndeplinirii condiţiei rezolutorii de către prima instanţă de fond, instanţa de apel, modificând cele statuate de tribunal şi depăşind limitele fixate expres, stabilite de către aceasta, a reinterpretat clauza, reţinând că, în realitate, părţile au prevăzut drept condiţie rezolutorie (ne)recunoasterea internaţională a studiului/cercetării privind opera lui F., în care să se cuprindă şi lucrarea contractată ("G."), ceea ce schimbă substanţial sensul clauzei rezolutorii şi implicit elementele de care depinde (ne)îndeplinirea ei.

Dat fiind că norma procedurală încălcată (art. 477 C. proc. civ.) derivă dintr-un principiu fundamental al procesului civil - principiul disponibilităţii (art. 9), instanţa de apel a nesocotit o normă de ordine publică ce atrage sancţiunea nulităţii absolute (art. 174 alin. (2) C. proc. civ.).

- A fost încălcat principiul neînrăutăţirii situaţiei în propria cale de atac (art. 481 C. proc. civ.).

Prima instanţă a stabilit că activarea condiţiei rezolutorii depinde de două elemente (monografia F., de H., şi lucrarea "G."): "în condiţiile în care monografia F. nu a apărut şi nici lucrarea nu a fost expusă în expoziţii internaţionale, în mod evident nici clauza rezolutorie nu s-a activat".

Pe de altă parte, instanţa de apel, prin reinterpretarea pe care o dă clauzei contractuale, stabileşte că activarea condiţiei rezolutorii depinde de trei elemente (apariţia monografiei F., de H., expunerea lucrării "G." în expoziţii internaţionale şi nerecunoaşterea internaţională a studiului/cercetării F.), ceea ce agravează situaţia recurentei, care este nevoită să facă dovada îndeplinirii condiţiei rezolutorii în condiţii mai anevoioase, deşi este singura parte care a formulat apel.

Cu alte cuvinte, deşi clauza în discuţie avea scopul de a garanta recurenta în condiţiile achiziţionării unei piese îndoielnice/contrafăcute, instanţa de apel îngreunează în mod semnificativ situaţia acesteia de a dovedi îndeplinirea condiţiei, legând desfiinţarea contractului de un alt element "recunoaşterea studiului F.", care, prin ambiguitate, devine imposibil de determinat.

Aşadar, posibilitatea de a-şi recupera preţul achitat devine practic iluzorie, deoarece ar fi ţinută de apariţia unei monografii care nu va interveni vreodată (au trecut aproape 10 ani de când trebuia să apară), iar suplimentar ar fi ţinută de recunoaşterea unei "cercetări" pe care instanţa de apel nu o explicitează.

Totodată, instanţa de apel utilizează aceeaşi noţiune cu înţelesuri diferite: "în realitate, părţile au prevăzut drept condiţie rezolutorie (ne)recunoaşterea internaţională a studiului/cercetării privind opera lui F., în care să se cuprindă şi lucrarea contractată ("G.")" - pag. 6; "sub condiţia rezolutorie a desfiinţării contractului, lucrarea care ar constata originalitatea piesei (însoţită de exponat), ar trebui să cunoască recunoaştere internaţională".

- Au fost încălcate prevederile art. 1.671 C. civ., prin aceea că instanţa de apel şi-a întemeiat raţionamentul juridic exclusiv pe prevederile generale ale art. 1.266-1.268 C. civ., fără a lua în considerare norma specială de interpretare prevăzută în materia contractului de vânzare.

Deşi potrivit art. 1.671 C. civ., clauzele îndoielnice din contractul de vânzare se interpretează în favoarea cumpărătorului, instanţa de apel a interpretat clauza în favoarea intimatei, deşi aceasta recunoscuse în faţa instanţei de fond că acea clauză viza nerecunoaşterea originalităţii piesei cumpărate.

Totodată, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1.411 C. civ., prin aceea că a aplicat exclusiv dispoziţiile legale din materia condiţiei (din analiza instanţei de apel rezultă că apariţia monografiei F. este un eveniment viitor şi nesigur ca realizare), deşi clauza contractuală conţine un termen cert, apariţia monografiei F. este un eveniment viitor şi sigur ca realizare - septembrie 2014.

Nu se poate schimba natura acestui eveniment prin nesocotirea datei indicate de părţi, deoarece s-ar nesocoti scopul pentru care a fost inserată clauza.

De asemenea, a încălcat şi prevederile art. 1.404 alin. (3) C. civ., deoarece este cert că lucrarea "G.", pe care recurenta a achiziţionat-o, nu a fost recunoscută pe plan internaţional.

Doamna I., doctor în istoria artei, muzeograf-cercetător la Muzeul Naţional de Artă Modernă, J., unde sunt expuse piesele lui F., a afirmat că piesa este un fals grosolan dintr-o serie de falsuri care circulă pe piaţa românească şi internaţională, astfel cum s-a reţinut şi în cuprinsul referatului Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti .

Tot în acest sens, K., corporaţie multinaţională britanică cu sediul în New York, SUA, unul dintre cei mai mari brokeri ai artei fine, decorative, bijuterii, bunuri imobiliare şi colecţionabile, cea de-a patra cea mai veche casă de licitaţii din lume, înfiinţată în anul 1744, în urma analizării informaţiilor şi documentelor puse la dispoziţie, nu a putut oferi un răspuns afirmativ cu privire la autenticitatea lucrării.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 20.09.2023 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 31.01.2024, termen preschimbat, din oficiu, la 07.02.2024, prin încheierea din 07.11.2023, pronunţată în dosar nr. x/2018.

7. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

După ce a expus pe larg istoricul litigiului, intimata a arătat că recurenta nu a încadrat în drept fiecare din motivele invocate, în preambul referindu-se doar generic la pct. 5, 6, 7 şi 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În cauză se invocă contradictorialitatea între considerentele hotărârii instanţei de fond şi cele ale instanţei de apel asupra interpretării sintagmei "cercetarea F." din clauza contractuală privind răspunderea părţilor, de la finele pct. II din contractul de vânzare cumpărare: "dacă cercetarea F. nu va fi recunoscută pe plan internaţional după apariţia monografiei F. şi expunerea lucrării în expoziţii internaţionale (Franţa, Elveţia), cumpărătorul va putea acţiona în justiţie pe vânzător pentru recuperarea preţului plătit în maxim 1 (una) lună calendaristică, fără alte daune şi va restitui lucrarea vânzătorului".

Înalta Curte de Casaţie şi Jusitie, secţia I civilă, în jurisprudenţa sa, analizând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a reţinut (prin decizia nr. 2234/16.11.2022, pronunţată în dosarul nr x/2018) că: "statuând că partea poate cere casarea pentru un astfel de motiv, al contradictorialităţii considerentelor, legiuitorul a avut în vedere că hotărârea recurată cuprinde constatări de fapt distincte şi contradictorii, care fac imposibilă aplicarea normelor de drept reţinute de instanţă ca aplicabile raportului iuridic dedus judecăţii şi, pe cale de consecinţă, exercitarea de către Înalta Curte a controlului în ce priveşte aplicarea legii", iar partea interesată îl poate invoca "în privinţa considerentelor decisive, adică a acelora pe care se sprijină soluţia, ori decizorii, adică a acelora prin care se dezleagă, pe cale incidentă, o problemă de drept esenţială judecăţii, nu şi în privinţa considerentelor explicative (...)".

Instanţele anterioare au constatat că articolul de la finele pct. II din contractul de vânzare-cumpărare reprezintă o condiţie rezolutorie, care nu s-a împlinit pentru mai multe motive, printre care şi cel al nerecunoaşterii internaţionale a cercetării F..

Explicitarea sintagmei "cercetarea F." din clauza contractuală, efectuată de instanţele de fond, are un evident caracter explicativ şi nu poate constitui motiv de recurs.

De precizat că instanţele au aceeaşi interpretare, repectiv că cercetarea la care părţile au făcut trimitere era în curs de elaborare la momentul încheierii contractului şi ea aparţine numitei H..

În consecinţă, nu s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile pronunţate în primă instanţă şi limitele efectului devolutiv al apelului, determinate de ce s-a apelat.

Cel de-al doilea motiv de recurs este o consecinţă a primului motiv.

Întrucât interpretarea instanţelor este similară, este exclusă o înrăutăţire a situaţiei în propria cale de atac.

În fapt, argumentele expuse în susţinerea primelor două motive de casare vizează nemulţumirea recurentei cu privire la soluţia instanţei de apel, aspect care nu se circumscrie motivelor de recurs invocate.

Se tinde, aşadar, inclusiv prin criticile care se referă la interpretarea dispoziţiilor contractuale, la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce nu poate fi primit în calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de către instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Totodată, inclusiv criticile expuse în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aspecte care ţin de situaţia de fapt şi de probatoriul administrat în cauză.

Aceste argumente nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi excedează cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenta invocă formal interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 1.171, art. 1.401 şi art. 1.411 C. civ., fără a formula critici concrete, raportate la considerentele deciziei.

Recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De altfel, o parte din criticile invocate de recurenta-reclamantă reprezintă o reluare a celor expuse în calea de atac a apelului.

Or, prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În data de 11.02.2024, intimata-pârâtă B. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat în considerarea celor ce urmează:

- În mod nefondat a fost criticată de către recurentă hotărârea atacată sub motivul că, prin analiza întreprinsă de instanţa de apel, s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii de primă instanţă şi limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat (art. 477 C. proc. civ.).

Susţinând această critică, recurenta a evidenţiat diferenţa de înţeles dată clauzei rezolutorii convenită prin contractul semnat de părţi, astfel că, dacă potrivit tribunalului respectiva clauză "reprezintă în realitate o condiţie rezolutorie inserată de părţi pentru ipoteza în care, ulterior încheierii contractului, lucrarea vândută (în înţelesul de "G.") nu va fi recunoscută pe plan internaţional", pentru curtea de apel aceeaşi condiţie rezolutorie vizează "(ne)recunoaşterea internaţională a studiului/cercetării privind opera lui F., în care să se cuprindă şi lucrarea contractată (în înţelesul de "G.")". Practic, diferenţa de înţeles a vizat elementul asupra căruia avea să poarte (ne)recunoaşterea internaţională, în cazul interpretării tribunalului aceasta privea însuşi obiectului material al contractului de vânzare-cumpărare (lucrarea "G."), în timp ce, în interpretarea curţii de apel, (ne)recunoaşterea internaţională privea studiul/cercetarea operei lui F., care includea şi lucrarea contractată ("G.").

Potrivit recurentei, reinterpretarea clauzei în dispută realizată de instanţa de apel a avut ca efect schimbarea substanţială a sensului clauzei rezolutorii şi, implicit, a elementului de care depinde (ne)îndeplinirea ei, partea apreciind că, nefiind atacat considerentul tribunalului anterior redat, acesta ar fi intrat în autoritate de lucru judecat şi, în acest fel, nesocotit prin activitatea instanţei ce a judecat în apel.

Această interpretare nu poate fi primită.

În acord cu dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Alineatul 4 al aceluiaşi articol stabileşte că, în cazul hotărârii judecătoreşti supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

Prin hotărârea de primă instanţă, tribunalul a respins cererea dedusă judecăţii, în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.02.2014 pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor vânzătoarei şi prin valorificarea clauzei rezolutorii din contract, reţinând, în esenţă, că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate (de transfer al proprietăţii şi de predare a lucrării "G."), iar în privinţa condiţiei rezolutorii – despre care a reţinut că a fost stipulată pentru ipoteza în care, ulterior încheierii contractului, lucrarea vândută nu va fi recunoscută pe plan internaţional, recunoaştere ce presupunea apariţia monografiei F. şi expunerea lucrării în expoziţii internaţionale – că aceasta nu s-a activat în condiţiile în care monografia F. nu a apărut şi nici lucrarea nu a fost expusă în expoziţii internaţionale.

Reclamanta a formulat apel împotriva sentinţei, contestându-i soluţia şi considerentele, iar pentru analiza ce interesează aici, se reţine că a contestat explicit modul greşit în care prima instanţă a interpretat clauza rezolutorie din contract.

Apelul său a fost respins prin decizia civilă nr. 1773 A/16.12.2019 a Curţii de apel Bucureşti şi, fiindu-i primit recursul împotriva acesteia prin decizia nr. 2449/18.11.2020 a ÎCCJ, s-a dispus casarea deciziei "Întrucât nu a fost analizată de către instanţa de apel condiţia rezolutorie inserată în contract de către părţi, deşi aceasta reprezenta motivul principal al acţiunii, astfel cum a fost calificat în motivarea cererii introductive de instanţă şi cum rezultă din sinteza cererii de apel"

Având a da curs, în rejudecarea cauzei în apel, îndrumării din decizia de casare de a analiza condiţia rezolutorie din contractul părţilor, pentru a răspunde criticii din apelul reclamantei ce a acuzat, generic şi nedeterminat, o interpretare greşită a clauzei rezolutorii de către tribunal, în mod corect instanţa de apel din cel de-al doilea ciclu procesual a cerut părţilor puncte de vedere asupra calificării acesteia, a suplimentat probatoriile în scopul declarat al lămurii conţinutului clauzei contractuale prin raportare la motivele de apel formulate, respectiv lămurirea voinţei părţilor concomitente încheierii actului şi a supus – pe baza analizei tuturor probelor cauzei – din nou interpretării clauza în dispută, spre a-i lămuri exact sensul şi înţelesul.

Activitatea ei nu era limitată, după cum eronat afirmă recurenta, nici de autoritatea de lucru judecat a hotărârii de primă instanţă şi nici restrânsă de vreo limită dedusă din ceea s-a contestat în apel.

Aşa cum s-a arătat deja, hotărârii atacate cu apel legea îi recunoaşte o autoritate de lucru judecat provizorie care, pe aspectele contestate în calea de atac, nu se opune instanţei de control judiciar tocmai întrucât acestea fac obiectul verificării sale, situaţie valabilă în privinţa clauzei contractuale în discuţie. O interpretare contrară, precum este cea propusă de recurentă goleşte de conţinut şi lipseşte de sens însăşi funcţia legală a controlului judiciar, devenind un obstacol în calea acestuia, neprevăzut de vreo dispoziţie legală. Aceasta presupunea pentru instanţa de rejudecare libertatea deplină, dar şi îndatorirea de lămurire a sensului şi înţelesului clauzei în dispută, pornind de la calificarea sa – părţile litigante prezentând viziuni diferite în legătură cu eventuala calificare a acesteia de către instanţa de casare, dar şi cu determinarea naturii juridice corecte a clauzei –, urmată de stabilirea exactă a înţelesului termenilor utilizaţi (asupra cărora, de asemenea, părţile au avut viziuni diferite), pentru a se lămuri sensul exact al scrierii şi, în felul acesta, a se determina voinţa reală a semnatarilor contractului.

Argumentul recurentei, anume că nu contestase înţelesul termenilor utilizaţi de prima instanţă în analiza clauzei nu poate să subziste întrucât controlul judiciar al instanţei de apel presupunea devoluarea în întregime a elementului litigios contestat – interpretarea clauzei rezolutorii de către tribunal - iar nu fragmentat, cum într-o viziune personală propune aceasta, anume pornind de la sensul şi înţelesul termenilor utilizaţi de prima instanţă. O astfel de viziune este contrară şi de natură să slăbească chiar scopul procesului (şi, implicit, pe cel al controlului judiciar declanşat), acela al aflării adevărului pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, pentru găsirea căruia judecătorul e dator să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru prevenirea oricăror greşeli.

În plus, nu există o autoritate de lucru judecat a termenilor/noţiunilor utilizate de prima instanţă şi nici chiar a considerentelor privite în mod izolat – considerentul tribunalului văzut de recurentă ca intrat în autoritate de lucru judecat fiind cel care a reţinut că "recunoaşterea" se referea la lucrarea "G." – de maniera în care este invocată de recurentă. Considerentele hotărârii de primă instanţă, ce a respins acţiunea reclamantei, formează un tot unitar, se sprijină unele pe altele şi converg toate către aceeaşi soluţie. Atâta timp cât sentinţa a fost apelată şi criticată pe ambele cauze juridice ale acţiunii (cum rezultă din parcursul litigiului anterior prezentat, descris chiar de recurentă), nu se poate susţine că noţiuni ori considerente izolate ale sentinţei, chiar necriticate expres în calea de atac, şi-ar putea păstra existenţa autonomă şi ar putea rămâne în afara controlului judiciar, bucurându-se de atributul autorităţii de lucru judecat care ar genera, în acest fel, o limită în activitatea de control judiciar a instanţei superioare.

În acelaşi timp, ipoteza regăsită în cauza pendinte, a contestării integrale a hotărârii de primă instanţă, dedusă potrivit celor de mai sus, o plasează pe aceasta în afara exemplului de jurisprudenţă evocat de recurentă în fundamentarea criticii sale şi care avea ca situaţie premisă, reţinută ca atare de instanţa ce a pronunţat respectiva hotărâre, ipoteza contestării numai parţiale a acesteia, atare circumstanţe doar - neregăsite însă în speţa pendinte - făcând posibilă afirmaţia că "partea din hotărâre care nu a fost supusă apelului dobândeşte autoritate de lucru judecat".

Nici despre o determinare a limitelor controlului judiciar din apel, la modul cum o prezintă recurenta, nu poate fi vorba – aceasta susţinând că ar fi formulat critici doar cu privire la aprecierea neîndeplinirii condiţiei rezolutorii de către instanţa de fond, caz în care, prin reinterpretarea clauzei ce prevedea condiţia agreată de părţi şi stabilirea unui conţinut diferit al acesteia, instanţa de apel ar fi depăşit limitele fixate expres de parte, încălcând dispoziţiile art. 477 C. proc. civ. ce dau expresie principiului disponibilităţii în calea de atac a apelului.

Afirmând aceasta, recurenta omite din conţinutul apelului său existenţa criticii prin care acuza nu doar o greşită apreciere a neîndeplinirii condiţiei rezolutorii, ci tocmai o greşită interpretare a clauzei care o consfinţea, ipoteză faţă de care este lipsit de temei a afirma existenţa vreunei limite a controlului judiciar pe acest aspect în puterea art. 477 C. proc. civ.

Deşi este real că în urma judecăţii înfăptuită în apel, înţelesul clauzei rezolutorii a fost schimbat, prin schimbarea elementului de care s-a stabilit că depindea îndeplinirea acesteia (ne/recunoaşterea internaţională purtând asupra studiului/cercetării privind opera lui F., în care se cuprinde şi lucrarea contractată, iar nu asupra lucrării contractate, în sine), nu pot fi primite criticile de nelegalitate invocate de recurentă, acestea fiind lipsite de fundament legal, rod al unei interpretări formaliste de natură să suprime însuşi controlului judiciar din apel pe care ea însăşi l-a declanşat.

- Recurenta nu se poate prevala împotriva hotărârii atacate nici de încălcarea dispoziţiilor art. 481 C. proc. civ., care consacră principiul neînrăutăţirii situaţiei părţii în propria cale de atac, întemeiat pe diferenţele de interpretare a clauzei ce consacră condiţia rezolutorie agreată de părţi, regăsită în analiza celor două instanţe de fond.

Înalta Curte apreciază că, atâta timp cât nici o soluţie favorabilă nu a fost pronunţată pentru recurentă, aceasta nu are de apărat nimic pe tărâmul dispoziţiilor art. 481 C. proc. civ. Sub acest aspect, se are în vedere că şi în judecata primei instanţe, şi în cea a instanţei de apel, acţiunea reclamantei care tindea la desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/21.02.2014 şi la restituirea prestaţiilor, a fost apreciată ca nefondată, iar cât priveşte condiţia rezolutorie convenită de părţi, a fost considerată ca neîndeplinită, stabilindu-se că niciunul din cele două elemente – în interpretarea tribunalului – ori din cele trei elemente – în interpretarea curţii de apel – de care depindea activarea condiţiei, nu a fost realizat. Situaţia defavorabilă pe care o acuză recurenta în legătură cu rezultatul judecăţii din apel este nerelevantă însă întrucât nici măcar în interpretarea tribunalului, vazută ca mai favorabilă părţii, drepturile afirmate de aceasta nu au putut dobândi nicio recunoaştere judiciară.

Deşi acuză inclusiv o motivare contradictorie, determinată de utilizarea aceluiaşi cuvânt cu semnificaţii diferite în cuprinsul a două paragrafe din motivarea deciziei atacate – cu referire la noţiunea de lucrare – critica este tot nefondată întrucât nicio confuzie nu e posibilă atâta timp cât instanţa de apel utilizează cuvinte/explicaţii ajutătoare pentru identificarea sensului exact avut în vedere de fiecare dată: în primul paragraf indicat de recurentă(regăsit la pag. 6 a considerentelor) se are în vedere "lucrarea contractată" în înţelesul de de sculptura "G.", în timp ce în paragraful al doilea (alinetul 1 al paginii 7 a considerentelor) termenul de "lucrare" e utilizat în înţelesul de operă scrisă/monografie, relevat de restul comunicării, din care se înţelege că termenul nu desemnează opera sculptată, menţionată de această dată prin termenul "piesă", alăturată explicaţiei "(însoţită de exponat)".

- Nefondată este şi critica de încălcare a prevederilor art. 1671 C. civ., ca normă specială de interpretare prevăzută pentru materia contractului de vânzare-cumpărare, potrivit căreia clauzele îndoielnice se interpretează în favoarea cumpărătorului.

Acuzând rezumarea raţionamentului instanţei de apel exclusiv la normele generale din materia interpretării contractelor – art. 1266-1268 C. civ. –, cu neaplicarea şi a dispoziţiilor art. 1671 C. civ., recurenta susţine că instanţa ar fi interpretat clauza în favoarea intimatei, deşi aceasta recunoscuse la prima instanţă că acea clauză viza nerecunoaşterea originalităţii piesei cumpărate.

Înalta Curte reaminteşte că nu este atributul instanţei de recurs de a confrunta probele cauzei, fiind suficient să observe că o interpretare în sensul arătat de recurentă nu era posibilă întrucât echivalează unei interpretări în contra voinţei comune a părţilor, stabilită ca atare de instanţa de apel pe baza analizării probelor, cele administrate la fond şi cele suplimentare din faza apelului. De asemenea, aceasta ar fi fost contrară noţiunilor/termenilor utilizaţi de părţi ori celorlalte clauze ale convenţiei, observându-se că, în determinarea înţelesului/sensului exact al clauzei supuse analizei, instanţa de apel s-a raportat la ansamblul contractului şi la sensul gramatical al termenilor care au fost utilizaţi cu consecvenţă atunci când s-a vorbit despre "cercetarea F.", "monografia F." sau despre "expunerea lucrării în expoziţii internaţionale".

- De asemenea, fără temei se pretinde şi o nesocotire a dispoziţiilor art. 1411 C. civ. prin aceea că instanţa de apel ar fi aplicat exclusiv dispoziţiile legale din materia condiţiei, deşi - potrivit recurentei - clauza contractuală ar conţine şi un termen cert, dat de apariţia monografiei F., considerată de aceasta un eveniment viitor şi sigur ca realizare – septembrie 2014. Potrivit criticii formulate, schimbând natura acestui eveniment, prin nesocotirea datei indicate de părţi, se nesocoteşte scopul pentru care a fost inserată clauza, care ar deveni lipsită de eficienţă dacă condiţia rezolutorie ar depide de bunăvoinţa unui terţ.

Însă, în acord cu art. 1411 alin. (1) C. civ., obligaţia este afectată de termen atunci când executarea sau stingerea ei depinde de un eveniment viitor şi sigur.

Or, afirmaţia recurentei, care pretinde stabilirea prin convenţia părţilor şi a unui termen cert, cu trimitere la data indicată în contract a apariţiei monografiei F., autor H. – septembrie 2014, nu are niciun corespondent în clauzele contractuale prin care s-au prevăzut obligaţiile ce revin acestora, modul de îndeplinire ori de desfiinţare a lor. Aşa cum corect reţine instanţa de apel, data arătată a fost menţionată în mod neutru, respectiv pentru a indica faptul că monografia aparţinând numitei H. era în curs de elaborare la data încheierii contractului (februarie 2014), fără nicio legătură cu executarea obligaţiilor acestora ori cu condiţia rezolutorie agreată. Cum din nou just afirmă instanţa de apel, părţile poartă răspunderea pentru maniera în care au convenit termenii convenţiei lor, iar pentru a conferi eficienţă unei clauze (cea rezolutorie) a cărei îndeplinire a fost legată de acţiuni ce stau (şi) în puterea unor terţi – în speţă, redactarea monografiei "F." cu autor indicat H. – nu e posibilă atribuirea de conţinut ori sensuri noi clauzelor contractuale în procesul de interpretare a acestora, aşa cum propune recurenta când se referă la instituirea unui termen, pe care îl pune în corelaţie cu condiţia rezolutorie supusă interpretării, în lipsa oricărei acoperiri în clauzele contractuale.

Încălcarea prevederilor art. 1404 alin. (3) C. civ., pornindu-se de la afirmaţia că "este cert că lucrarea G. pe care am achiziţionat-o nu a fost recunoscută pe plan internaţional", constituie o critică pe care recurenta o formulează în termenii soluţiei tribunalului, cu nesocotirea - fără temei, aşa cum s-a arătat în cele de mai sus – judecăţii înfăptuită prin decizia atacată, prin care s-a reţinut că, potrivit convenţiei părţilor, (ne)recunoşterea în plan internaţional purta asupra cercetării F., care implica/presupunea apariţia monografiei F. şi expunerea lucrării vândute în expoziţii internaţionale (Franţa, Elveţia).

Prin urmare, convingerea dobândită de recurentă asupra faptului că lucrarea pe care a achiziţionat-o nu a fost recunoscută în plan internaţional – întemeindu-se în acest sens pe opinia muzeografului-cercetăror de la J. ori pe răspunsul dat de K. – este ineficientă pentru activarea clauzei rezolutorii.

Întrucât, în termenii expreşi ai convenţiei părţilor, nu s-a demonstrat apariţia monografiei F. şi nici expunerea lucrării în expoziţii internaţionale, şi prin aceasta nici recunoaşterea în plan internaţional a cercetării F., în mod corect a reţinut instanţa de apel neîndeplinirea condiţiei rezolutorii asupra căreia reclamanta şi-a dat acordul.

În considerarea tuturor acestor motive, apreciind ca legală soluţia instanţei de apel, Înalta Curte va respinge ca nefondat recusul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1410 A din 22 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 februarie 2024.