Recognition of ethnic persecution victim status under O.G. 105/1999 via witness declarations in lieu of official archives

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8 iunie 2004, reclamantul M.G. a solicitat anularea hotărârii nr. 11801/11271 din 16 aprilie 2004, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile prevăzute de actul normativ menționat.

În motivarea acțiunii a susținut că în mod greșit pârâta i-a respins cererea, deoarece a făcut dovada calității sale de strămutat, cu actele pe care le-a depus la dosar.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3270 din 8 decembrie 2004, a admis acțiunea reclamantului, a anulat actul administrativ contestat și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data rămânerii irevocabile a sentinței.

În motivarea hotărârii, instanța a reținut că reclamantul a făcut dovada încadrării în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada menționată în dispozitiv, luându-se ca dată de început a refugiului, data prevăzută în Tabelul de refugiați din Nordul Ardealului.

Cât privește data de la care urmează a i se acorda reclamantului, drepturile compensatorii, instanța a apreciat că, întrucât unele înscrisuri doveditoare nu au fost depuse la dosarul Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, drepturile se vor acorda începând cu data rămânerii irevocabile a sentinței.

Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs în termen, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada persecuției etnice potrivit art. 3 și 4 din H.G. nr. 127/2002, instanța de fond apreciind eronat probele dosarului și făcând o greșită aplicare a legii.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2003, dovedirea situațiilor prevăzute de art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale, eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, iar potrivit art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, în lipsa actelor oficiale, dovada încadrării în situațiile menționate, se poate face prin declarații cu martori.

În cauză, din certificatul nr. C-615 din 28 aprilie 2004, eliberat de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Timiș, rezultă că fondul arhivistic Legiunea de Jandarmi Timiș - Torontal, pe anul 1942, în Tabelul de refugiați din Nordul Ardealului și evacuații din Sudul Dobrogei, aflați pe raza Legiunii de Jandarmi Timiș - Torontal, întocmit în aprilie 1942, figurează înregistrat la nr. 44, M.S., din localitatea Teremia Mare, având ocupația acar C.F.R., numărul membrilor de familie: 9 și mențiunea că a trecut în Regat, înainte Arbitrajul de la Viena.

Din declarația notarială a martorei S.L., rezultă că familia reclamantului, împreună cu acesta au trăit, ca refugiați, în comuna Teremia Mare, județul Timiș, din anul 1940, până în anul 1945, deoarece nu s-au mai putut întoarce în localitatea de domiciliu Ciocârlău, județul Maramureș, din cauza evenimentelor, ca urmare a cedării Ardealului, prin Dictatul de la Viena.

Declarația notarială a martorului O.P. atestă că reclamantul, împreună cu familia sa, se află în comuna Teremia Mare, județul Timiș, cu statut de refugiat.

Față de înscrisurile sus-menționate, se constată că în mod corect a reținut instanța de fond, că reclamantul a făcut dovada încadrării în prevederile O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, i-a admis acțiunea, a obligat pârâta să-i recunoască statutul de persecutat etnic și să-i acorde drepturile legale corespunzătoare.

În consecință, în raport cu cele ce preced, se constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 3270 din 8 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.