Inadmissibility of appeal against decision dismissing appeal as inadmissible via annulment motion and non-applicability of judge recusal due to spouse’s involvement in different proceeding

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

Prin decizia civilă nr. 234/A/06.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2022, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii invocată în cauză, a respins, ca inadmisibil apelul declarat de apelanta A., în contradictoriu cu intimata B. Galaţi, împotriva deciziei civile nr. 1000/10.10.2022 pronunţate de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2022 şi a obligat-o pe apelantă la plata sumei de 500 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată în această cale de atac.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 20.12.2022, sub nr. x/2022, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B., contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 234/A/06.12.2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2022 şi a solicitat admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea în tot a hotărârii contestate, recalificarea cererii de apel ca reprezentând o cerere de revizuire şi trimiterea cererii instanţei competente material în vederea pronunţării unei noi hotărâri neviciate. Totodată, contestatoarea a solicitat şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

I.1. Încheierea şi decizia pronunţate de Curtea de Apel Galaţi:

Prin încheierea de şedinţă din 10 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2022, s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnei judecător C., formulată de petenta A..

Prin decizia civilă nr. 42A din 16 martie 2023 a Curţii de Apel Galaţi – secţia I civilă, s-a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii de reprezentant, în contestaţia în anulare, a reprezentantului convenţional al intimatei B. Galaţi; au fost calificate excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a B. Galaţi, excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu, excepţia lipsei de interes şi excepţia exercitării abuzive a dreptului procesual, invocate în şedinţa publică din data de 15.03.2023, cu referire la hotărârile pronunţate în cauza înregistrată sub nr. x/2022, ca reprezentând motive de contestaţie în anulare.

S-a constatat că, în cauză, contestatoarea este decăzută din dreptul de a mai formula alte motive de contestaţie în anulare în afara celor prezentate în cererea înregistrată la data de 20.12.2022.

S-a respins, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 234/A/06.12.2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata B. Galaţi.

Contestatoarea A. a fost obligată la plata sumei de 500 RON către intimata B. Galaţi, cu titlu de cheltuieli de judecată.

I.2. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva încheierii de şedinţă din 10 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2022, precum şi împotriva deciziei nr. 42A din 16 martie 2023 a Curţii de Apel Galaţi – secţia I civilă a declarat recurs contestatoarea A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 5 mai 2023, sub nr. x/2022, dosarul fiind repartizat computerizat aleatoriu, spre soluţionare, completului nr. 9, care prin rezoluţia din 19 octombrie 2023, constatând încheiate procedurile de comunicare menţionate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., a fixat termen de judecată la data de 13 februarie 2024.

Prin cererea de recurs recurenta a invocat "excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă pasivă, excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu pasive, excepţia lipsei de interes şi excepţia abuzului de drept în apărare", solicitând admiterea recursului declarat împotriva încheierii din data de 10.03.2023, casarea încheierii recurate, precum şi casarea deciziei civile nr. 42/A/16.03.2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Galaţi.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că apărătorul intimatei a depus într-un alt dosar un certificat din data de 29.09.2022 din care rezultă că B. a fost înscrisă în Registrul Asociaţiilor de Proprietari al Judecătoriei Galaţi la poziţia nr. 35/2022.

În raport de art. 205 alin. (1) din C. civ., intimata a dobândit capacitate de folosinţă la 29.09.2022, astfel că apărărilor formulate de aceasta de la momentul iniţierii demersului juridic li se aplică sancţiunea nulităţii absolute, care reiese din coroborarea art. 32 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) şi art. 56 alin. (3) teza finală din C. proc. civ., iar hotărârile pronunţate de Tribunalul şi Curtea de Apel Galaţi trebuie desfiinţate conform dispoziţiilor art. 179 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că, în privinţa persoanei juridice, capacitatea procesuală de exerciţiu a acesteia se realizează prin reprezentarea legală a acesteia, evocă dispoziţiile art. 209 alin. (3) din C. civ. şi cele ale art. 57 lit. a) din Legea nr. 196/2018 şi arată că nu există un mandat acordat preşedintelui B., că actele semnate de acesta sunt nule absolut, inclusiv contractele de asistenţă juridică încheiate cu av. D., astfel că nici aceasta nu poate avea calitatea de reprezentant convenţional al intimatei.

Recurenta a arătat că lipsa capacităţii procesuale de folosinţă şi lipsa capacităţii procesuale de exerciţiu atrag şi lipsa interesului care face obiectul art. 32 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din C. proc. civ.

Recurenta a considerat că dreptul la apărare a fost exercitat abuziv în nume propriu de preşedintele E., cu scopul de a o determina pe recurentă să renunţe la cererea privind comunicarea documentelor contabile solicitate la data de 14.06.2022, necesare acesteia în verificarea principiului continuităţii în contabilitatea cheltuielilor aferente apartamentului său.

Referitor la motivele de casare a încheierii recurate, recurenta a arătat că: judecătorul F., soţul judecătorului recuzat, s-a pronunţat în cauză "prin decizia civilă nr. 1041/21.10.2022 în dosar nr. x/2022, dosarul fiind consecinţa deciziei civile nr. 889/19.08.2022 pronunţată în apel în dosar nr. x/2022"; judecătorul recuzat nu s-a abţinut, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din C. proc. civ. cererea de recuzare formulată la data de 15.02.2023 s-a soluţionat la data de 10.03.2023, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din C. proc. civ. şi nu a fost comunicată; recuzarea a fost greşit respinsă, hotărârea fiind sumar motivată în fapt, iar motivarea în drept este rezultatul unei adăugări la art. 42 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ. instanţa a expus o situaţie de fapt eronată şi nu a precizat care sunt probele care motivează soluţia de respingere a cererii de recuzare; instanţa a omis să precizeze faptul că dosarul nr. x/2022 este consecinţa respingerii apelului prin decizia civilă nr. 889/19.08.2022 pronunţată în dosar nr. x/2022; dispozitivul hotărârii nu arată şi instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea recursului, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (3) din C. proc. civ. teza finală.

În drept, cererea de recurs este întemeiată pe dispoziţiile art. 488 pct. 4 din C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat împotriva încheierii, susţinând că acesta a fost declarat şi motivat cu depăşirea termenului legal. De asemenea, intimata a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a solicitat respingerea susţinerilor formulate de intimate, prin întâmpinare şi a invocat/reiterat "excepţia lipsei puterii de reprezentare legală a preşedintelui B., excepţia lipsei puterii de reprezentare convenţională a av. D., excepţia nulităţii întâmpinării, excepţia lipsei de interes şi excepţia abuzului de drept procesual".

La termenul de judecată din 13 februarie 2024, în şedinţă publică, instanţa a calificat excepţia lipsei puterii de reprezentare legală a preşedintelui B. şi excepţia lipsei puterii de reprezentare convenţională a av. D. ca fiind excepţia lipsei calităţii de reprezentant a preşedintelui intimatei precum şi a apărătorului acesteia şi le-a respins pentru motivele arătate în practicaua prezentei hotărâri.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând hotărârile recurate, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, este necesar a se preciza că, la acest termen de judecată, au fost respinse excepţia lipsei calităţii de reprezentant a preşedintelui intimatei, precum şi a apărătorului acesteia, invocate de recurentă, iar excepţia nulităţii întâmpinării depuse de intimata B. Galaţi a fost susţinută de recurentă prin invocarea unor argumente subsumate dreptului de reprezentare analizat de Înalta Curte în soluţionarea primelor două excepţii indicate. În consecinţă, se impune soluţia de respingere ca neîntemeiată a excepţiei nulităţii întâmpinării pentru aceste argumente. Aceeaşi este soluţia care se impune şi privinţa argumentului că în întâmpinare nu ar fi menţionat numărul de înregistrare în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, aceste elemente fiind stabilite prin indicarea lor de către reclamant sau pârât în cursul judecăţii în primă instanţă, or prezenta cauză se află în soluţionarea unei căi extraordinare de atac în care nu se mai pun în discuţie elementele de identificare a părţii, ele fiind definitiv stabilite în cursul judecăţii procesului în fond şi în calea ordinară de atac.

În ceea ce priveşte tardivitatea declarării şi motivării recursului împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare, Înalta Curte constată că, potrivit art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.

În cauză este incidentă această din urmă ipoteză. Decizia nr. 42A din 16 martie 2023 a Curţii de Apel Galaţi – secţia I civilă, definitivă, a fost comunicată părţii la data de 11.04.2023, recursul a fost declarat la data de 24.03.2023, anterior comunicării, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 18.04.2023, respectiv în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluţionat cauza, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 53 din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 181 alin. (1) pct. 2 şi art. 181 alin. (2) din C. proc. civ. (data de 17 aprilie 2023 fiind nelucrătoare).

Referitor la nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, din memoriul de recurs, pot fi decelate critici ce vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea, subsumabile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., dar şi susţineri referitoare la nemotivarea încheierii recurate, ceea ce ar atrage incidenţa cazului de casare instituit de art. 488 pct. 6 din acelaşi cod.

Prin urmare, excepţiile de tardivitate şi nulitate a recursului, invocate de intimată prin întâmpinare, urmează a fi respinse, ca neîntemeiate.

Cu privire la recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă din 10 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2022, recurenta a invocat nelegalitatea încheierii recurate, susţinând, pe de o parte, că instanţa nu a ţinut cont de faptul că judecătorul F., soţul judecătorului recuzat, s-a pronunţat în cauză prin decizia civilă nr. 1041/21.10.2022 dată în dosar nr. x/2022 şi că judecătorul recuzat nu s-a abţinut, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din C. proc. civ.. Recurenta a susţinut nerespectarea art. 51 alin. (1) din C. proc. civ., încheierea nefiindu-i comunicată. Recurenta a mai susţinut că încheierea este nemotivată în fapt şi în drept, este rezultatul unei adăugări la art. 42 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ., s-a reţinut o situaţie de fapt eronată, nu s-a precizat care sunt probele care motivează soluţia de respingere a cererii de recuzare şi nu s-a menţionat instanţa la care se depune calea de atac, cu încălcarea art. 425 alin. (3) din C. proc. civ.

Soluţionarea unei cereri de recuzare presupune în mod necesar verificarea conduitei procesuale a judecătorului recuzat, instanţa învestită cu o astfel de cerere fiind chemată să verifice aspectele criticate de parte, pentru a stabili dacă administrarea cauzei de judecătorul recuzat conturează indicii privind încălcarea obligaţiei de imparţialitate.

În evaluarea imparţialităţii judecătorului vizat de cererea de recuzare, prezintă importanţă principiile consacrate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de imparţialitate enunţată de instanţa europeană fiind examinată prin referire la cele două faţete ale acestui concept: aspectul subiectiv, care se referă la convingerea personală a judecătorului şi din perspectiva căruia imparţialitatea magistratului se prezumă până la proba contrară, şi aspectul obiectiv, care vizează modul în care imparţialitatea judecătorului este percepută din exterior de un observator rezonabil şi avizat (persoană informată şi de bună-credinţă) (a se vedea cauzele Kyprianou împotriva Ciprului şi Piersack împotriva Belgiei).

Nu poate fi reţinută încălcarea art. 43 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a susţinut recurenta, obligaţia judecătorului de a se abţine existând în situaţia premisă expusă în prevederea legală arătată, şi anume, aceea în care judecătorul ştie că există, în privinţa sa, un motiv de incompatibilitate. În situaţia din speţă, pentru considerentele care urmează, nu există cazul de incompatibilitate invocat de recurentă, astfel încât nu poate fi reţinută existenţa unei obligaţii de abţinere.

Referitor la cazul de incompatibilitate instituit de art. 42 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta vizează incompatibilitatea judecătorului care este învestit cu soluţionarea unei căi de atac, iar soţul sau o rudă a sa până la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecător sau procuror, la judecarea aceleiaşi pricini înaintea altei instanţe.

Normele care reglementează cazurile de incompatibilitate absolută sunt de ordine publică, de organizare judiciară, referitoare la compunerea instanţei, însă sunt de strictă interpretare şi aplicare, motiv pentru care nu pot fi extinse prin analogie şi la alte situaţii.

Situaţia de fapt relevantă cauzei relevă faptul că, prin demersul judiciar înregistrat pe rolul Judecătoriei Galaţi sub nr. x/2022 la data de 06.07.2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. Galaţi, ca pe calea ordonanţei preşedinţiale să se dispună obligarea pârâtei la comunicarea răspunsului formulat cu privire la contestaţia nr. x/14.06.2022 şi a copiei înscrisurilor solicitate prin notificarea nr. x/14.06.2022, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5279/19.07.2022 Judecătoria Galaţi a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 889/19.08.2022, pronunţată de Tribunalul Galaţi, s-a respins apelul, ca nefondat, iar apelanta a fost obligată să plătească intimatei suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1000 din 10.10.2022 a Tribunalului Galaţi a fost soluţionată o cerere de completare a hotărârii formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 444 din C. proc. civ., cerere care a privit decizia civilă nr. 889 din 19.08.2022 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în calea de atac a apelului.

Prin decizia civilă nr. 234/A/06.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2022, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii invocată în cauză, a respins, ca inadmisibil apelul declarat de apelanta A., în contradictoriu cu intimata B. Galaţi, împotriva deciziei civile nr. 1000/10.10.2022, pronunţate de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2022 şi a obligat-o pe apelantă la plata către intimată a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în această cale de atac.

Prin decizia civilă nr. 1041/21.10.2022 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2022, de un complet de judecată din care a făcut parte domnul judecător F., s-a respins ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A., împotriva deciziei civile nr. 889/19.08.2022, pronunţate de Tribunalul Galaţi, în dosarul nr. x/2022, fiind obligată contestatoarea să plătească intimatei B. suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În prezenta cauză, doamna judecător C. a soluţionat prin decizia civilă nr. 42A din 16 martie 2023 a Curţii de Apel Galaţi – secţia I civilă contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 234/A/06.12.2022 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2022 de către un complet de judecată în care nu a figurat soţul judecătorului recuzat.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare şi nesuspensivă de executare, prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să îşi anuleze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată. Aşa fiind, prin acest mijloc procedural instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul dintre motivele limitativ prevăzute de lege, neputând să examineze justeţea soluţiei pronunţate.

Câtă vreme căile extraordinare de atac sunt exercitate pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege, care nu vizează fondul dreptului dedus judecăţii, iar în cauză ele au obiect diferit (prin decizia nr. 1041/2022 a Tribunalului Galaţi, dosar nr. x/2022, s-a soluţionat contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 889/19.08.2022, iar prin decizia nr. 42A/2023 a Curţii de Apel Galaţi s-a soluţionat contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 234/A/06.12.2022 a Curţii de Apel Galaţi), nu este incident cazul de incompatibilitate instituit de art. 42 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ.

Astfel, cazul de incompatibilitate instituit de acest text legal are în vedere situaţia în care judecătorul învestit cu soluţionarea unei căi de atac exercită controlul judiciar asupra procesului în care soţul său a participat ca judecător, fiind în discuţie, cum expres se menţionează în norma legală, judecarea aceleiaşi pricini. Or, situaţia expusă relevă că judecătorul recuzat a exercitat controlul judiciar asupra unei hotărâri pronunţate de un complet în care nu a participat soţul său, cauza soluţionată de acesta având un alt obiect.

Împrejurarea că recurenta este nemulţumită de modul în care completul de judecată din care a făcut parte şi soţul judecătorului recuzat a dezlegat, în cadrul dosarului anterior, o contestaţie în anulare formulată împotriva unei decizii date în apelul declarat în cauza ce a avut ca obiect o ordonanţă preşedinţială, nu justifică suspiciunea acesteia cu privire la lipsa de imparţialitate reclamată şi nu poate conduce la concluzia că judecătorul recuzat trebuie înlăturat de la judecarea cauzei, nefiind incident motivul de incompatibilitate invocat.

Drept urmare, Înalta Curte constată că, din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., care vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea, încheierea recurată este la adăpost de orice critică.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta a susţinut, pe de o parte, că motivarea încheierii atacate nu cuprinde argumente în fapt şi în drept şi nici probele avute în vedere relativ la respingerea incidenţei art. 42 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, că aceasta cuprinde considerente străine de natura cauzei, cu ignorarea elementelor de fapt menţionate de către parte în cererea de recuzare şi cu adăugări la textul de lege invocat de petentă.

Cât priveşte pretinsa nemotivare a hotărârii recurate din perspectiva argumentelor invocate de recurentă, Înalta Curte nu reţine existenţa unor vicii de motivare a soluţiei adoptate sub aspectul neincidenţei cazului de incompatibilitate relativă prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ.

Astfel, încheierea recurată satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate problemele esenţiale ridicate de parte, argumentele instanţei fiind prezentate într-o manieră clară şi concisă.

Din parcurgerea considerentelor încheierii atacate rezultă că instanţa a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor recurentei şi a înlăturat, argumentat, motivul esenţial invocat de către aceasta în susţinerea solicitării sale de admitere a cererii de recuzare, cu trimitere la dispoziţiile legale a căror incidenţă a fost invocată în cauză, precum şi la împrejurarea că hotărârea ce face obiectul contestaţiei în anulare în dosarul nr. x/2022, respectiv decizia civilă nr. 234/06.12.2022 a Curţii de Apel Galaţi, a fost pronunţată de un complet din a cărei componenţă nu face parte domnul judecător F., soţul judecătorului recuzat.

În aceste condiţii, împrejurarea că instanţa nu ar fi răspuns fiecărei susţineri formulate de recurentă sau a grupat şi a structurat aceste susţineri, circumscrise incidenţei motivului de incompatibilitate relativă reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ., în funcţie de raţionamentul dedus din interpretarea acestor dispoziţii, răspunzându-le printr-un considerent comun – anume că decizia atacată nu a fost pronunţată de un complet de judecată din care să fi făcut parte soţul judecătorului recuzat, nu echivalează cu nemotivarea încheierii atacate.

Motivarea clară şi accesibilă a instanţei răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile, dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe (Hotărârea din 9 decembrie 1994, în cauza Ruiz Torja contra Spaniei, Hotărârea din 28 iulie 2005, în cauza Albina contra României).

În ceea ce priveşte argumentul potrivit căruia instanţa a adăugat la textul de lege invocat, referitor la acelaşi caz de incompatibilitate, recurenta era ţinută să indice instanţei de recurs şi să dezvolte o atare ipoteză de casare, prin critici concrete, din care să reiasă considerentele străine de natura pricinii, prin raportare la elementele de fapt luate ca reper în susţinerea incidentului procedural, însă un astfel de raţionament nu se regăseşte în cadrul criticilor circumscrise cazului de casare invocat.

Înalta Curte mai reţine că aprecierea probelor şi a situaţiei de fapt de care a înţeles să se prevaleze recurenta relativ la cazul de incompatibilitate a judecătorului recuzat constituie aspecte ce dau conţinut însăşi activităţii de judecată desfăşurată de instanţă, în limitele atribuţiilor sale legale, însă reevaluarea acestora depăşesc prezentul cadru procesual limitat la verificarea legalităţii încheierii de respingere a cererii de recuzare.

Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., invocat de recurentă, se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează incursiunea autorităţii judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive.

În legătură cu acest motiv de casare recurenta a invocat, în esenţă, faptul că instanţa a săvârşit un exces de putere, "pretinzând că este vorba despre completul ce ar fi pronunţat hotărârea ce face obiectul căii de atac", ignorând faptul că dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ. se referă la "judecarea aceleiaşi pricini înaintea altei instanţe".

Prin raportare la conţinutul motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că argumentele recurentei nu vizează, în realitate, o presupusă ingerinţă a autorităţii judecătoreşti în sfera celorlalte puteri ale statului, ci au ca obiect exclusiv chestiuni legate de interpretarea proprie a recurentei cu privire la cazul de incompatibilitate invocat, cu ignorarea faptului că, din circumstanţele particulare ale litigiului, reiese în mod evident că judecătorul recuzat nu a fost pus în situaţia de a evalua, direct sau indirect, hotărârea pronunţată de soţul său.

Totodată, se reţine caracterul nefondat şi al criticii ce poate fi subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., prin care se pretinde faptul că cererea de recuzare, formulată la data de 15.02.2023, s-a soluţionat la data de 10.03.2023, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 51 alin. (1) C. proc. civ., încheierea nefiind comunicată.

Sintagma din art. 51 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căreia "instanţa hotărăşte de îndată" trebuie apreciată nu doar prin raportare la elemente subiective ce ţin de dorinţa părţii de a-i fi soluţionată cererea formulată într-un termen cât mai scurt, ci şi prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea unui incident procedural, ţinând cont că termenul instituit de legiuitor în acest text de lege are natura unui termen de recomandare, care poate fi apreciat în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei.

Din această perspectivă, la analiza respectării "termenului optim şi previzibil" în soluţionarea cererii de recuzare, trebuie luate în considerare şi alte elemente obiective, cum ar fi momentul formulării cererii de recuzare (15.02.2023), precum şi faptul că aceasta a primit termen de judecată la mai puţin de o lună de la înregistrarea ei, respectiv la 10 martie 2023.

De asemenea, nici susţinerea referitoare la necomunicarea încheierii atacate nu poate fi primită, ea fiind lipsită de relevanţă sub aspectul soluţiei, în condiţiile în care recursul a fost declarat în termen.

Recurenta a mai susţinut că dispozitivul încheierii nu arată şi instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea recursului, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (3) din C. proc. civ. teza finală.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, prin art. 457 din C. proc. civ., se consacră principiul legalităţii căilor de atac. Astfel, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei. Altfel spus, calea de atac este dată de lege, nu de judecător, astfel încât omisiunea cu privire la instanţa la care se depune recursul nu are niciun efect asupra dreptului de exercita calea de atac prevăzută de lege.

Pe de altă parte, lipsa menţiunii cu privire la instanţa instanţa la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac nu prezintă relevanţă în prezenta fază procesuală întrucât nu se pune în discuţie o nulitate a cererii de recurs sub acest aspect, cererea fiind depusă cu respectarea art. 490 alin. (1) din C. proc. civ. care prevede că recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii, în condiţiile prevăzute la art. 83 alin. (3) şi art. 84.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva încheierii din 10 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2022.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei nr. 42A din 16 martie 2023 a Curţii de Apel Galaţi – secţia I civilă, Înalta Curte constată că, prin această hotârâre, s-a soluţionat o contestaţie în anulare formulată împotriva unei decizii prin care s-a respins, ca inadmisibil, apelul, astfel că, din coroborarea dispoziţiilor art. 508 alin. (4) cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din C. proc. civ., rezultă că aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, calea de atac urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.

În această situaţie, Înalta Curte constată că pronunţarea cu privire la alte excepţii formulate în calea de atac, şi anume, cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a B. Galaţi, excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu, excepţia lipsei de interes şi excepţia exercitării abuzive a dreptului procesual, nu se mai impune, întrucât, în situaţia inadmisibilităţii căii de atac, nu este constituit cadrul procesual necesar invocării altor aspecte de ordin material sau procesual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii întâmpinării.

Respinge excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva încheierii din 10 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2022, invocate de intimata B. Galaţi prin întâmpinare.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva încheierii din 10 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata B. Galaţi.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei nr. 42A din 16 martie 2023 a Curţii de Apel Galaţi – secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata B. Galaţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2024.