Limits of Freedom of Expression for Public Interest Activism: Insufficiency of Factual Basis for Civil Defamation Liability

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

I.1. Obiectul cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 27.09.2021 pe rolul Tribunalului Brăila – secţia I civilă, reclamanta A. S.R.L. Brăila a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi D., solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se dispună: obligarea în solidar a pârâţilor la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciile cauzate reclamantei prin campania de defăimare purtată de pârâţi împotriva acesteia, ce i-a afectat în mod grav dreptul la reputaţie şi imagine; obligarea pârâţilor să înceteze de îndată şi pentru viitor campania de defăimare iniţiată împotriva reclamantei, respectiv de a elimina de pe canalul E. "F." clipurile video postate la datele de 12.08.2021 şi 06.09.2021; obligarea pârâţilor să publice, pe cheltuială proprie, sentinţa instanţei în cadrul unui ziar de circulaţie naţională, respectiv de a o posta pe canalul denumit "F." al platformei social media E., în extrasul stabilit de către instanţă; obligarea tuturor pârâţilor la a înceta de îndată conduita delictuală constând în demersurile întreprinse de aceştia în vederea blocării activităţii reclamantei prin formularea de petiţii, sesizări şi reclamaţii nefondate la diferite autorităţi împotriva reclamantei, demersuri care reprezintă un adevărat abuz de drept şi pentru care solicită obligarea pârâţilor la plata unei sume de 20.000 de RON, cu titlu de prejudiciu material, precum şi obligarea în solidar a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei cauze.

La data de 15.12.2021, reclamanta a depus o cerere precizatoare, prin care a solicitat ca, pentru obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor în sumă de 100.000 euro (pct. 1 din cerere), să se aibă în vedere şi postările şi comentariile defăimătoare realizate pe x de cei trei pârâţi la data de 16.10.2021, la data de 17.10.2021 şi la data de 18.10.2021. Cu privire la capătul nr. 5 de cerere, a arătat că solicită obligarea pârâţilor la plata sumei de 25.559 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciile aduse prin comportarea abuzivă a pârâţilor, determinate de faptul că în perioada 13.08.2021 - 25.11.2021 reclamanta a avut 15 controale din partea diverselor autorităţi sesizate de pârâţi, iar pentru fiecare dintre aceste controale câte două angajate ale reclamantei au fost nevoite ca în timpul programului de lucru să stea la dispoziţia autorităţilor, să furnizeze informaţii şi documente necesare controalelor, să asiste la întocmirea notelor de control, astfel alocându-şi pentru fiecare control cel puţin câte două zile lucrătoare. Având în vedere costul suportat de societate cu salariul fiecărei angajate, costurile pentru certificarea IFS, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 25.559 RON, cu titlu de daune materiale.

La data de 10.03.2022, reclamanta a depus o a doua cerere precizatoare, prin care a arătat că, în referire la pct. 5 din cererea de chemare în judecată, solicită obligarea pârâţilor la plata sumei de 19.886 RON, reprezentând costuri salariale suportate de societate pentru cele două angajate implicate în reprezentarea societăţii în cadrul diverselor controale pe perioada 13.08.2021-16.02.2022, a sumei de 8.879,84 RON, reprezentând costuri suportate de societate pentru certificarea IFS, având în vedere că realizarea acestor activităţi s-a realizat printr-un consultant - G. S.R.L.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Brăila.

Prin sentinţa civilă nr. 354/20.05.2022, Tribunalul Brăila a respins acţiunea ca nefondată şi a obligat reclamanta să plătească cheltuieli de judecată către pârâţi, astfel: suma de 292 RON pârâtului B. şi suma de 100 RON pârâtului C.. Totodată, a respins ca fiind nefondată cererea pârâtului C. de acordare a cheltuielilor de judecată.

I.3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.

Prin decizia civilă nr. 16A din 2 februarie 2023, Curtea de Apel Galaţi – secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. Brăila împotriva sentinţei civile nr. 354/20.05.2022 pronunţate de Tribunalul Brăila, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021 şi a anulat, ca tardiv formulat, apelul declarat de pârâtul C. împotriva aceleiaşi sentinţe civile.

I.4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 16A din 2 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. Brăila, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 7 iulie 2023 şi repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului de judecată nr. 9.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei atacate cu privire la apelul său, precum şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

I.5. Motivele de recurs.

În motivarea recursului, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., recurenta reclamantă a susţinut că sancţiunile dispuse împotriva sa de către GNM şi Direcţia Sanitar Veterinară Brăila nu pot fi considerate ca reprezentând o bază factuală pentru afirmaţiile defăimătoare făcute de intimaţi la adresa sa şi a angajaţilor săi, având în vedere motivele pe care le-a expus pe larg în cadrul dosarului de fond şi apel.

Astfel, arată că amenda din procesul-verbal de contravenţie din 07.09.2021 a fost aplicată de GNM Brăila nu pentru că s-ar fi constatat veridicitatea afirmaţiilor defăimătoare făcute de cei trei intimaţi, ci pentru că reclamanta nu ar fi realizat integral măsura dispusă în urma controlului anterior, din 12.08.2021. Prin urmare, această sancţiune nu poate fi considerată ca reprezentând o bază factuală pentru afirmaţiile defăimătoare din cadrul clipurilor realizate de pârâţi, cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel.

De asemenea, faptul că reclamanta a fost sancţionată de DSAVSA Brăila în octombrie 2021 nu poate reprezenta o bază factuală pentru afirmaţiile calomnioase ale intimaţilor întrucât clipurile sunt postate anterior constatărilor Direcţiei (la datele de 12.08.2021 şi 6.09.2021), întrucât faptele privitoare la pretinsa poluare nu pot fi constatate şi sancţionate de DSV, ci de Garda de Mediu, întrucât opinia DSV cu privire la spaţiul de depozitare a dejecţiilor respective este în contradicţie cu opinia Gărzii de Mediu referitoare la acelaşi aspect, întrucât autorizaţia de mediu îi permite să depoziteze dejecţiile animaliere acolo unde a făcut-o, şi întrucât anterior DSV nu a avut obiecţii cu privire la depozitare şi nici măcar nu a indicat norma legală ce se încalcă.

În contextul în care singurele sancţiuni cu amenda primite de reclamantă în urma controalelor GNM şi DSV au fost aplicate pentru alte motive decât cele invocate de intimaţi, motive care nu au legătură cu fapte de poluare, nerespectarea normelor DSV, comercializarea produselor neconforme destinate consumului uman sau faptele de corupţie, recurenta reclamantă a considerat că nu se poate reţine existenţa unei minime baze factuale pentru afirmaţiile defăimătoare ale pârâţilor, care ar putea conduce la ideea că fapta ilicită nu există.

De asemenea, recurenta reclamantă a arătat că nici lipsa autorizaţiei de funcţionare, respectiv eventuala lipsă a autorizaţiei de construcţie nu au cum să justifice toate comentariile defăimătoare la adresa sa, astfel că reţinerile instanţei de apel cu privire la lipsa acestor autorizaţii sunt contrare şi străine de situaţia de fapt din speţă.

Recurenta reclamantă a considerat că nici sancţionarea unor alte societăţi cu care are relaţii de colaborare nu poate fi reţinută drept bază factuală pentru afirmaţiile calomnioase la adresa sa.

Recurenta reclamantă a arătat că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a considerat constant că existenţa unei minime baze factuale nu este suficientă pentru a respecta limitele dreptului la exprimare, fiind necesar a se verifica şi analiza scopul afirmaţiilor, gradul de exagerare, precum şi reaua sau buna credinţă a persoanelor care fac afirmaţii ce pot leza dreptul la demnitate al altei persoane.

Recurenta reclamantă a considerat că aceste aspecte nu au fost analizate de către instanţa de apel, care nu a arătat motivele pentru care nu a ţinut cont de cele învederate de reclamantă prin cererea de apel, răspunsul la întâmpinare şi notele scrise depuse la dosar, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii atacate.

Recurenta reclamantă a susţinut că instanţa de apel nu a analizat motivele de drept care au stat la baza sancţiunilor dispuse de GNM şi DSV Brăila şi a preluat apărările intimaţilor fără a face o analiză şi aplicare corectă în speţă a prevederilor legale în baza cărora a fost sancţionată, considerând în mod neîntemeiat că sancţiunile dispuse împotriva sa au fost aplicate pentru acuzaţiile defăimătoare şi nefondate ale intimaţilor, context în care sunt incidente şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În drept, recurenta a invocat incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

I.6. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii-pârâţi intimaţii-pârâţi C. şi B. au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Prioritar, cu privire la excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte constată că, faţă de prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., aceasta intervine în situaţia în care niciuna dintre criticile aduse deciziei recurate nu pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din acelaşi act normativ, împrejurare care nu se verifică în speţa de faţă.

Astfel, prin cererea de recurs, pe lângă expunerea detaliată a circumstanţelor de fapt ale speţei, recurenta-reclamantă a arătat că decizia atacată este nemotivată. În acest sens, recurenta reclamantă a susţinut că nu au fost analizate toate argumentele sale, că argumentele instanţei sunt contradictorii, având în vedere că, pe de o parte, instanţa de apel a reţinut că afirmaţiile intimaţilor sunt exagerate şi nu au o bază factuală, iar, pe de altă parte, se apreciază că acestea nu se înscriu în sfera unei fapte delictuale. De asemenea, recurenta reclamantă a susţinut că motivarea hotărârii este străină situaţiei de fapt, în condiţiile în care amenzile dispuse de organele de control nu au legătură cu faptele imputate de către pârâţi.

Cum criticile recurentei-reclamante tind a demonstra o nemotivare sau o motivare contradictorie a deciziei atacate, precum şi existenţa unor motive străine de natura cauzei, este posibilă încadrarea acestora în motivul de casare invocat de către parte, respectiv în cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Ca atare, Înalta Curte, faţă de cele anterior arătate, constatând că nu poate fi aplicată sancţiunea reglementată de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului şi va proceda la analiza pe fond a căii de atac, prin primsa criticilor care pot fi încadrate în cazul de casare menţionat.

În ceea ce priveşte cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că dezvoltarea acestui motiv de recurs nu relevă aspecte de nelegalitate, susţinerile formulate în acest sens de recurenta reclamantă fiind în parte circumscrise motivului de casare anterior indicat, privind existenţa unor deficienţe în considerentele instanţei de apel, şi în parte subsumate situaţiei de fapt reţinute în cauză, ele urmând a fi analizate în acest context.

Examinând decizia recurată, se constată că, în evaluarea circumstanţelor factuale ale cauzei, instanţa de apel a reţinut faptul că "pârâţii au iniţiat un demers de sensibilizare a opiniei publice, dar şi a autorităţilor statului cu atribuţii în domeniul prezervării mediului înconjurător, în sensul că au realizat clipuri video cu posibile nerespectări ale legislaţiei de mediu, dar şi ale legislaţiei privitoare la desfăşurarea unor activităţi comerciale" de către reclamantă, materialele filmate fiind postate pe platformele media x şi You Tube.

S-a mai reţinut că, din materialele postate pe platformele media x şi E., reiese că pârâţii au afirmat că reclamanta nu respectă normele sanitar-veterinare în materia gestionării deşeurilor rezultate ca urmare a activităţilor agricole şi chiar au pus sub semnul întrebării integritatea comportamentală a reclamantei şi a autorităţilor cu atribuţii de control în materia respectivă.

Examinând contextul şi scopul în care au fost făcute afirmaţiile pârâţilor, instanţa de apel a concluzionat că acestea au fost făcute pentru a sensibiliza autorităţile şi opinia publică, examinând în acest sens probele administrate în cauză din care a rezultat că autorităţile au relevat deficienţe în desfăşurarea industriei reclamantei. Astfel, instanţa de apel a examinat în detaliu circumstanţele de fapt ale speţei şi a concluzionat că "pârâţii au dorit doar sensibilizarea opiniei publice şi intrarea în legalitate a apelantei" reţinând în acest sens că "nu doar au formulat sesizări repetate autorităţilor în domeniu, ci au şi postat conţinut video pe platforme sociale, tocmai pentru a fi aduse la cunoştinţa publicului, cu scopul de a crea o presiune publică asupra apelantei să intre în legalitate, ceea ce aceasta a şi făcut în final".

Instanţa de apel a considerat că scopul final al activităţilor ce privesc mediul, societatea sau politica "este tocmai prezentarea (uneori exagerată sau brutală) a unor fapte neconforme activităţii respective, în vederea eliminării greşelilor, asperităţilor, neconformităţilor, comportamentelor greşite", astfel că nu se poate considera că "prin ele însele se realizează doar prejudicierea subiectului asupra căruia se îndreaptă atenţia activistului".

În ceea ce priveşte incidentul din ianuarie 2022 referitor la deversarea unor dejecţii animaliere, instanţa a reţinut că: "Este adevărat că la un moment dat scurgerea dejecţiilor din remorca de transport s-a făcut accidental şi într-o cantitate minimă, ceea ce a putut preveni o poluare masivă, precum şi înlăturarea imediată a consecinţelor negative, dar nu se poate pretinde pârâţilor să fie atât de exacţi în descrierea "faptei" şi nici să aibă doar o atitudine "contemplatoare" sau înţelegătoare faţă de micul "incident" poluator, cu atât mai mult cu cât acţiunile anterioare ale reclamantei-apelante arătau că aceasta nu fusese foarte preocupată în a-şi desfăşura activitatea în deplină legalitate în ceea ce priveşte obţinerea autorizaţiilor sau respectarea mediului înconjurător".

Instanţa de apel a concluzionat că intimaţii au avut în vedere doar o sensibilizare socială şi instituţională, astfel încât nu se poate aprecia că faptele în discuţie ar intra în sfera delictului civil.

Prin urmare, nu pot fi primite alegaţiile reclamantei privind existenţa unei motivări contradictorii în sensul că instanţa de apel ar fi constatat că unele afirmaţii ar fi fost exagerate şi că nu au o bază factuală, iar pe de altă parte ar fi concluzionat că acestea nu se înscriu în sfera unei fapte civile delictuale.

Astfel, instanţa de apel a arătat motivele pentru care a exclus din sfera ilicitului civil activitatea intimaţilor, chiar dacă a reţinut că nu s-a dovedit, pentru unele din afirmaţii, existenţa respectivelor fapte. În acest sens instanţa de apel a arătat că "este adevărat că nu s-a dovedit că ar fi existat toate faptele sesizate public de către intimaţi (de exemplu, că apelanta ar comercializa produse ce pun în pericol sănătatea publică), dar astfel de afirmaţii au fost făcute şi pe fondul emoţiilor generate de existenţa unor lipsuri grave în activitatea apelantei (lipsa unor autorizaţii absolut necesare funcţionării), ce îndreptăţesc orice persoană minim informată să considere că este pusă într-un potenţial pericol", considerând că "nu se poate pretinde intimaţilor să facă doar afirmaţii cu un grad mare de exactitate, documentate ştiinţific, situaţia tensionată de la faţa locului filmării putând justifica şi afirmaţii mai puţin exacte."

În contextul expus, nu poate fi reţinută pretinsa contradictorialitate a argumentelor instanţei de apel, aceasta evaluând conduita imputată intimaţilor în raport de circumstanţele de fapt ale speţei iar împrejurarea că, în urma acestei evaluări, instanţa a ajuns la o altă concluzie decât cea dorită de parte nu presupune o deficienţă a motivării.

În ce priveşte baza factuală, care în opinia recurentei nu ar fi fost suficientă pentru a demonstra demersul pârâţilor, se constată că sub acest aspect criticile vizează de fapt modalitatea de evaluare a probatoriului administrat în cauză.

În acest context, recurenta face trimitere la chestiunile legate de autorizaţiile de funcţionare şi construcţie, la verificările efectuate de organele de control, la amenzile care au fost dispuse de acestea şi la faptele care au atras aplicarea acestor sancţiuni şi care n-ar fi putut fundamenta atitudinile defăimătoare şi calomnioase ale pârâţilor – aspecte care nu pot fi cenzurate însă, în calea extraordinară de atac a recursului.

Astfel, modalitatea în care instanţele fondului au administrat şi evaluat probele, reţinând o bază factuală suficientă pentru afirmaţiile făcute de către pârâţi, vizează elementele de fapt ale pricinii, iar nu controlul de legalitate ce poate fi exercitat în condiţiile stricte ale dispoziţiilor art. 488 din C. proc. civ.

La fel, este sustrasă controlului de legalitate aprecierea instanţei de apel cu privire la atitudinea subiectivă a pârâţilor, câtă vreme concluzia bunei credinţe este dedusă din reţinerea unei baze factuale suficiente şi credibile, ceea ce a impus concluzia reţinerii unui demers activistic realizat în scopul informării opiniei publice cu privire la probleme de interes general, care presupune limite ale libertăţii de exprimare mai largi decât în cazul persoanelor particulare.

Susţinerile recurentei reclamante referitoare la modalitatea de interpretare a probatoriului excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului, instanţele de fond şi de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză. O eventuală greşeală în stabilirea situaţiei de fapt rezultând din interpretarea probelor administrate în cauză nu poate forma obiect de analiză în faza procesuală a recursului întrucât acesta este o cale extraordinară de atac nedevolutivă, prin care se poate invoca doar nelegalitatea hotărârii atacate, pentru cazurile indicate în art. 488 din C. proc. civ.. În consecinţă, criticile exprimate de recurent fată de hotărârea atacată trebuie să se încadreze în motivele fixate de lege iar instanţa de recurs nu poate, sub niciun aspect, să reanalizeze starea de fapt a cauzei, să reaprecieze probele, să dea eficienţă uneia sau alteia dintre probe, în detrimentul altor probe administrate, cu scopul schimbării stării de fapt deja reţinute de instanţa de fond ori de instanţa de apel, şi nici nu poate să verifice modalitatea în care instanţa de apel a apreciat probele administrate în cauză.

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat în mod riguros şi obiectiv faptele imputate, iar concluzia la care a ajuns instanţa, în sensul că acestea nu sunt susceptibile să aducă atingere imaginii reclamantei, nu relevă o aplicare eronată în cauză nici a normelor legale interne şi nici a normelor convenţionale, astfel cum acestea au fost interpretate prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, se constată că instanţa de apel a avut în vedere şi a aplicat, raportat la circumstanţele de fapt reţinute, principiile rezultate din jurisprudenţa menţionată, având în vedere că, "în aprecierea depăşirii limitelor libertăţii de exprimare şi necesitaţii respectării dreptului la viaţă privată, respectiv dreptul la imagine şi dreptul la reputaţie, Curtea Europeana a avut în vedere calitatea şi funcţia persoanei criticate, dar şi a persoanei care critică; subiectul dezbătut, în sensul de a stabili dacă acesta este sau nu de interes public (cauza Bugan c. Romaniei); forma, stilul şi contextul mesajului critic (cauza Niculescu Dellakeza c. Romaniei); buna-credinţă a autorului afirmaţiilor incriminate (cauza Ileana Constantinescu c. Romaniei); distincţia dintre judecăţile de valoare şi imputarea unor fapte obiective; doza de exagerare a limbajului jurnalistic; proporţionalitatea sancţiunii cu fapta imputată (cauza Bugan c. României, cauza Dumitru c. României, Cumpănă si Mazăre c. României).

De asemenea, instanţa de apel a avut în vedere că, în cazul unor ingerinţe în dreptul la libera exprimare, acestea trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim şi să fie necesare într-o societate democratică, în sensul de a răspunde unei nevoi sociale imperioase de reglare a raporturilor sociale, condiţii legale cărora li se adaugă şi cerinţa proporţionalităţii, respectiv ca ingerinţa dispusă să nu fie arbitrară sau excesivă, vând în vedere, în acest sens, cauzele Cumpănă şi Mazăre contra României, Barb împotriva României, Sabou şi Pircalab împotriva României).

Având rolul de a informa opinia publică atunci când deţin informaţii despre posibile nereguli – vizând inclusiv activităţi legate de o persoană juridică al cărei scop depăşeşte sfera interesului privat – activiştii de mediu/sociali, similar jurnaliştilor, trebuie să facă dovada existenţei unei baze factuale suficiente, regăsite în speţă, aşa cum au reţinut instanţele fondului, în faţa cărora s-au administrat probele necesare determinării elementelor de fapt ale pricinii.

Or, raportat la baza factuală relevată de probele administrate şi la atitudinea subiectivă a pârâţilor care au acţionat ca "activişti" de mediu/sociali în privinţa cărora limitele libertăţii de exprimare sunt mai largi decât în cazul persoanelor particulare, nu pot fi reţinute aspecte de nelegalitate în argumentele instanţei de apel în baza cărora aceasta a concluzionat că nu au fost depăşite limitele libertăţii de exprimare, în situaţia în care analiza instanţei a respectat principiile şi criteriile de apreciere conturate prin jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea art. 8 şi 10 din Convenţie. Astfel cum s-a arătat, instanţa de apel a analizat contextul şi scopul afirmaţiilor pretins defăimătoare, a evaluat gradul de exagerare precum şi atitudinea subiectivă a pârâţilor, criteriile expuse fiind examinate în raport cu circumstanţele de fapt ale speţei.

Cu privire la susţinerile recurentei cu privire la nemotivarea deciziei atacate, întrucât nu ar fi fost analizate toate aspectele deduse prin apelul formulat de partea reclamantă, prin răspunsul la întâmpinare şi prin notele scrise, Înalta Curte reţine, însă, că instanţa de apel avea obligaţia de a analiza legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, având în vedere limitele devoluţiunii în apel, respectiv de a realiza propriul examen asupra ingerinţei solicitate în cauză, în sensul de a analiza dacă această ingerinţă corespunde unui nevoi sociale imperioase de reglare a raporturilor sociale şi de a păstra un just echilibru între mijloacele folosite şi scopul urmărit, cu luarea în considerare a ansamblului elementelor ce constituie criterii ale analizei în materia libertăţii de exprimare, circumscrise, în mod necesar, condiţiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, reglementate în plan intern, prin intermediul căreia persoana vizată solicită luarea măsurilor pentru protejarea dreptului său la viaţă privată, cu componentele sale privind reputaţia, onoarea şi demnitatea.

Or, în speţă, se constată că instanţa de apel a procedat la o analiză a susţinerilor şi a probelor administrate, invocate şi evidenţiate ca atare în cuprinsul cererii de apel formulate de către reclamantă şi a prezentat într-o manieră coerentă, logică şi convingătoare argumentele care au condus la pronunţarea soluţiei în cauză, în debutul considerentelor sale menţionând că analiza urmează a se efectua "cu ignorarea unor eventuale motive de apel invocate cu depăşirea" termenului legal.

În acelaşi sens este de observat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, însă acest fapt nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei (dec.); Perez împotriva Franţei (MC), pct. 81]. Obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti presupune o expunere a argumentelor care, prin conţinutul lor, sunt de natură să influenţeze soluţia, or, astfel cum s-a arătat mai sus, instanţa de apel şi-a îndeplinit această obligaţie.

Împrejurarea că recurenta nu este de acord cu argumentele expuse în hotărârea recurată nu presupune că aceasta ar fi nemotivată, instanţa de apel expunând, cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., raţionamentul logico-juridic avut în vedere la pronunţarea soluţiei, nefiind astfel incident cazul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte mai constată că, deşi recurenta-reclamantă a indicat şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. privind aplicarea greşită a normelor de drept material, aceasta nu a invocat în concret vreo greşeală săvârşită de către instanţa de apel în aplicarea unei dispoziţii legale, criticile formulate constând în afirmaţii ce reproduc elemente ale situaţiei de fapt.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. Bucureşti împotriva deciziei nr. 16A din 2 februarie 2023 a Curţii de Apel Galaţi – secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C., B. şi D..

Întrucât, urmare a soluţiei ce se va pronunţa, recurenta este partea care a pierdut procesul şi se află, astfel, în culpă procesuală, aceasta urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., către intimatul-pârât C. care a solicitat acordarea acestor cheltuieli.

În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată, se constată că intimatul a indicat suma de 5309 RON, din care 5000 RON reprezintă onorariul de avocat şi 309 RON reprezintă cheltuieli de deplasare. De asemenea, se constată că intimatul a depus acte justificative pentru aceste cheltuieli, fiind îndeplinită astfel cerinţa dispoziţiilor art. 452 din C. proc. civ. cu privire la dovedirea cheltuielilor de judecată. În consecinţă, Înalta Curte va obliga pe recurentul-pârât la plata sumei de 5202 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimatul-pârât C., constând în onorariul de avocat şi cheltuielile de transport parţiale în cuantum de 202 RON, acestea din urmă fiind acordate în considerarea deplasării apărătorului intimatului pe distanţa Brăila-Bucureşti şi retur, de 348 km, raportat la contravaloarea a 7,5 litri de carburant la 100 km parcurşi şi la preţul carburantului de 7,73 RON/litru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. Bucureşti împotriva deciziei nr. 16A din 2 februarie 2023 a Curţii de Apel Galaţi – secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C., B. şi D..

Obligă pe recurenta-reclamantă A. S.R.L. Bucureşti la plata sumei de 5202 RON către intimatul-pârât C., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 februarie 2024.