Admissibility of unconstitutionality challenge targeting statutory application rather than norm validity

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

În cadrul răspunsului la întâmpinare depus, la 7 iulie 2023, în dosarul nr. x/2022, recurenta-reclamantă A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 893 lit. a) şi ale art. 902 alin. (2) pct. 19 din C. civ., cu privire la sintagma "precum şi orice alte acţiuni privitoare la alte drepturi, fapte, alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise", în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României.

2. Soluţia asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin încheierea din 21 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de către recurenta-reclamantă A..

3. Recursul declarat în cauză

La 23 noiembrie 2023, reclamanta A., prin mandatar B., a declarat recurs împotriva încheierii din 21 noiembrie 2023, solicitând casarea încheierii şi, rejudecând, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 893 lit. a) şi ale art. 902 alin. (2) pct. 19 din C. civ., cu privire la sintagma "precum şi orice alte acţiuni privitoare la alte drepturi, fapte, alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise", în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României.

La 22 ianuarie 2024, în considerarea prevederilor art. 470 alin. (5) din C. proc. civ. (încheierea recurată fiind comunicată la 18 ianuarie 2024), recurenta a depus la dosar motivele de recurs.

În primul rând, recurenta a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susţinând că, atunci când a apreciat că mandatarul nu poate pune concluzii asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 83 alin. (1) din C. proc. civ., sens în care a învederat că excepţia de neconstituţionalitate nu este o excepţie procesuală, ci o apărare de fond, precum şi că instanţa de contencios constituţional i-a permis să pună concluzii orale asupra excepţiei de neconstituţionalitate soluţionate prin decizia nr. 31/2004, context în care, conform principiului "cine poate mai mult poate şi mai puţin", instanţa judecătorească are obligaţia să permită mandatarului să pună concluzii orale.

Recurenta a invocat şi motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., susţinând că, prin modalitatea în care a motivat soluţia de respingere a cererii de sesizare, instanţa s-a substituit Curţii Constituţionale, depăşindu-şi atribuţiile şi încălcând ordinea constituţională, din moment ce analiza modului în care dispoziţiile art. 893 lit. a) şi ale art. 902 alin. (2) pct. 19 din C. civ. au fost aplicate de către instanţa de apel nu poate fi efectuată decât de către Curtea Constituţională.

Recurenta a invocat şi motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că încheierea recurată este dată cu interpretarea greşită a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în partea referitoare la "legătura cu soluţionarea cauzei", sens în care a învederat că această condiţie este îndeplinită, din moment ce instanţa de apel a reţinut că "este greşită aserţiunea apelantei, potrivit căreia nu putea să efectueze operaţiunea de notare a litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x în cartea funciară, deoarece norma conţinută de art. 893 din C. civ., invocată de apelantă, vizează înscrierea unui drept real tabular în cartea funciară, iar nu notarea unui litigiu, reglementată de art. 902 alin. (2) pct. 19 din C. civ..". În opinia recurentei, cât timp dispoziţiile art. 893 lit. a) şi ale art. 902 alin. (2) pct. 19 din C. civ. au fundamentat soluţia instanţei de apel, este evident că este îndeplinită condiţia privind legătura cu soluţionarea cauzei, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate lăsând fără fundament legal soluţia pronunţată de instanţa de apel.

4. Apărările formulate în cauză

Prin notele de şedinţă depuse la 6 februarie 2024, intimaţii au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că încheierea recurată este legală, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, conform art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul şi dezvoltarea lor". Din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual, astfel că părţile o pot critica doar pentru motivele prevăzute expres şi limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În cauză, se constată că recurenta s-a conformat acestor exigenţe legale, întrucât argumentele invocate se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că, prin modalitatea în care a motivat soluţia de respingere a cererii de sesizare, instanţa şi-a depăşit atribuţiile şi s-a substituit Curţii Constituţionale, în condiţiile în care analiza modului în care instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 893 lit. a) şi ale art. 902 alin. (2) pct. 19 din C. civ. nu poate fi efectuată de către instanţa judecătorească, ci doar de către Curtea Constituţională.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident în cauză, neputându-se reţine că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, când a analizat dacă este admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Astfel, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. este incident atunci când instanţa de judecată intră, în mod nepermis, în domeniul altei puteri constituite în stat (puterea legislativă şi puterea executivă), încălcând, în consecinţă, principiul separaţiei puterilor, consacrat de prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţia României.

Cu referire la mecanismul reglementat de art. 29 din Legea nr. 47/1992, incidenţa acestui motiv de casare se reţine atunci când instanţa judecătorească declară ea însăşi neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe a Guvernului, adoptate în sistemul Constituţiei în vigoare, substituindu-se astfel instanţei de contencios constituţional, nu însă şi atunci când respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, în urma constatării faptului că nu sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, cum este situaţia în cauza de faţă. Sub acest ultim aspect, în practica instanţei supreme s-a statuat că "incidenţa anumitor dispoziţii legale în speţă reprezintă o chestiune de interpretare şi de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti, iar nu o problemă juridică de apreciere a neconstituţionalităţii acestora, atribuţie rezervată în exclusivitate Curţii Constituţionale, (...) astfel că instanţa de judecată nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti" (decizia civilă nr. 13 din 11 noiembrie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă).

Este nefondată susţinerea recurentei, potrivit căreia analiza modului în care instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 893 lit. a) şi ale art. 902 alin. (2) pct. 19 din C. civ. nu poate fi efectuată decât de Curtea Constituţională.

Dimpotrivă, în condiţiile în care, prin memoriul de recurs, au fost formulate critici cu privire atât la refuzul instanţei de apel de a aplica dispoziţiile art. 893 lit. a) din C. civ., cât şi la aplicarea prevederilor art. 902 alin. (2) pct. 19 din C. civ., rezultă că singura competentă a dezlega aceste critici este instanţa învestită cu soluţionarea recursului, astfel că, în mod corect, instanţa a avut în vedere această împrejurare, atunci când a analizat dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Din considerentele încheierii recurate, reiese că instanţa a constatat că nu este îndeplinită condiţia ca excepţia de neconstituţionalitate să vizeze însăşi neconstituţionalitatea normelor legale criticate, reţinând că aceasta rezultă din prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, precum şi din jurisprudenţa Curţii Constituţionale. În această ordine de idei, instanţa a constatat că argumentele invocate în susţinerea cererii de sesizare nu tind la declanşarea unui mecanism de cenzurare a concordanţei dintre normele legale pretins neconstituţionale şi exigenţele legii fundamentale, ci urmăresc interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 893 lit. a) şi art. 902 alin. (2) pct. 19 din C. civ. în speţa dedusă judecăţii, aspect care intră în competenţa exclusivă a instanţei învestite cu soluţionarea cauzei. În acelaşi sens, s-a mai reţinut că instanţa de contencios constituţional a statuat că "aspectele care ţin de aplicarea legii intră în competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea litigiului (decizia nr. 514 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 770 din 24 august 2020, paragraful 23).

Ca atare, se reţine că instanţa învestită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a interpretat şi a aplicat dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, sub aspectul condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare, reţinând că acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, cu consecinţa respingerii cererii ca inadmisibilă. O atare competenţă a instanţei de judecată este recunoscută prin art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, conform căruia "dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale". Or, din moment ce instanţa învestită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi-a exercitat întocmai competenţa stabilită prin lege, nu i se poate reproşa că a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, cu consecinţa că nu poate fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4.

Recurenta a mai invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., susţinând că, atunci când a apreciat că mandatarul său nu poate pune concluzii asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a încălcat prevederile art. 83 alin. (1) din C. proc. civ.

În argumentarea acestui motiv de casare, recurenta a învederat, pe de o parte, că excepţia de neconstituţionalitate nu este o excepţie procesuală, ci o apărare de fond, astfel că nu intră sub incidenţa prevederilor art. 83 alin. (1) din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că instanţa de contencios constituţional i-a permis mandatarului său să pună concluzii asupra excepţiei de neconstituţionalitate ce a fost soluţionată prin decizia nr. 31/2004, context în care, conform principiului qui potest plus, potest minus, rezultă că instanţa judecătorească are obligaţia să-i permită mandatarului a pune concluzii orale.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, neputându-se reţine că, atunci când a apreciat că mandatarul recurentei nu poate pune concluzii asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 83 alin. (1) din C. proc. civ.: "În faţa primei instanţe, în apel, precum şi în recurs, persoanele fizice pot fi reprezentate de către avocat sau de alt mandatar. Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât şi în etapa dezbaterilor." Ca atare, mandatarul care nu are calitatea de avocat poate să formuleze cereri în faţa instanţei, să propună probe, să îndeplinească alte acte de procedură în numele şi în interesul părţii pe care o reprezintă, însă nu are dreptul de a pune concluzii nici asupra excepţiilor procesuale, nici asupra fondului decât prin avocat.

Contrar celor învederate prin memorial de recurs, instanţa învestită cu cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a aplicat în mod corect aceste dispoziţii de drept procesual, atunci când a constatat că mandatarul recurentei nu poate pune concluzii asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, din moment ce art. 83 alin. (1) teza a II-a a din C. proc. civ. prevede că, în ipoteza în care mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii asupra fondului decât prin avocat.

Din această perspectivă, nu are relevanţă argumentul recurentei, în sensul că, potrivit unor opinii exprimate în literatura de specialitate, excepţia de neconstituţionalitate nu este o excepţie procesuală, ci o apărare de fond. Aceasta, întrucât, la termenul de judecată din 21 noiembrie 2023, instanţa nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia de neconstituţionalitate, ci cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma condiţiilor specifice reglementate la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, indiferent dacă excepţia de neconstituţionalitate este calificată drept o excepţie procesuală sau, dimpotrivă, ca o apărare de fond, devin incidente prevederile art. 83 alin. (1) din C. proc. civ., care nu permit mandatarului care nu are calitate de avocat să pună concluzii asupra fondului. Din moment ce, în urma coroborării dispoziţiilor art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992, rezultă că instanţa judecătorească are competenţa de a sesiza Curtea Constituţională, în situaţia în care constată că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă (nefiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992), înseamnă că "fondul", într-o atare ipoteză specifică, îl reprezintă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Pentru aceleaşi considerente, urmează a fi înlăturat ca lipsit de relevanţă şi argumentul recurentei, potrivit căruia Curtea Constituţională i-a permis mandatarului său să pună concluzii asupra excepţiei de neconstituţionalitate ce a fost soluţionată prin decizia nr. 31/2004, analiza de faţă nepurtând asupra posibilităţii mandatarului neavocat de a pune concluzii asupra excepţiei de neconstituţionalitate, ci asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

În considerarea celor expuse, se reţine că mandatarul care nu are calitatea de avocat nu poate pune concluzii asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa aplicând în mod corect dispoziţiile art. 83 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurenta a invocat şi motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că încheierea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în partea referitoare la condiţia privind "legătura cu soluţionarea cauzei".

În argumentarea acestui motiv de casare, recurenta a învederat că este îndeplinită condiţia privind legătura cu soluţionarea cauzei, din moment ce instanţa de apel a reţinut că "este greşită aserţiunea apelantei, potrivit căreia nu putea să efectueze operaţiunea de notare a litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x în cartea funciară, deoarece norma conţinută de art. 893 din C. civ., invocată de apelantă, vizează înscrierea unui drept real tabular în cartea funciară, iar nu notarea unui litigiu, reglementată de art. 902 alin. (2) pct. 19 din C. civ..", învederând că admiterea excepţiei de neconstituţionalitate ar lipsi de fundament legal soluţia instanţei de apel.

Înalta Curte constată că şi acest motiv de recurs este nefondat, întrucât, contrar susţinerilor recurentei, prin încheierea recurată s-a reţinut că este îndeplinită condiţia privind legătura excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, concluzie ce rezultă din următoarele considerente:

"În ceea ce priveşte condiţia legăturii cu cauza, Înalta Curte reţine că, prin motivele de recurs, au fost criticate, printre altele, pe de o parte, refuzul instanţei de apel de a aplica dispoziţiile art. 893 lit. a) din C. civ., iar, pe de altă parte, aplicarea dispoziţiilor art. 902 alin. (2) pct. 19 din C. civ. care, nu erau incidente cauzei, recurenta susţinând, contrar interpretării din decizia recurată, că normele în discuţie nu permit notarea contestaţiei la executare în cartea funciară în care apare ca proprietar adjudecatarul, astfel că, în ipoteza înstrăinării de către acesta din urmă a imobilului, contestatorul riscă să nu aibă şanse de câştig în acţiunea în revendicare faţă de terţul dobânditor, deşi executarea silită a imobilului a fost anulată de către instanţa de executare, în cazul în care nu dovedeşte buna-credinţă a acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 901 alin. (1) lit. c) din noul C. civ.. Drept urmare, eventuala dezlegare de către Curtea Constituţională, preconizată prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, ar avea relevanţă în soluţionarea recursului, clarificând chestiunea de drept invocată prin motivele de casare, context în care Înalta Curte constată a fi îndeplinită şi condiţia legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei."

În acest context, sunt străine de natura cauzei criticile potrivit cărora încheierea recurată este dată cu interpretarea greşită a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în partea referitoare la condiţia privind "legătura cu soluţionarea cauzei", acestea fiind, de altfel, şi singurele pe care se sprijină motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel cum rezultă, în mod clar, din considerentele încheierii recurate, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este consecinţa reţinerii faptului că nu este întrunită cerinţa ca excepţia invocată să vizeze însăşi neconstituţionalitatea normelor legale atacate, instanţa reţinând că aceasta rezultă din prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, precum şi din jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Or, în legătură cu acest aspect, ce stă la baza soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurenta nu a învederat nicio critică care să se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ci doar celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., în legătură cu care s-a reţinut, conform considerentelor anterioare, că nu este incident în cauză.

Întrucât recurenta nu a criticat modalitatea în care instanţa a interpretat sau a aplicat normele de drept material, sub aspectul singurei condiţii reţinute ca nefiind îndeplinită, dintre cele prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, se reţine că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., astfel cum a fost argumentat, este nefondat.

Constatând că nu pot fi primite motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta să plătească intimaţilor suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, sub forma onorariului de avocat, însă în cuantum redus, conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., apreciind că suma solicitată (3.000 RON) este disproporţionată, în raport cu complexitatea redusă a prezentului dosar şi cu activitatea concretă desfăşurată de avocat (redactarea notelor de şedinţă).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de şedinţă din 21 noiembrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimaţii-reclamanţi C. şi D. a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse, conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2024.