Unavailability of litigation costs award in appellate remand for retrial due to undetermined winning party

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă la 7 decembrie 2020, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 185.000 euro, reprezentând împrumut nerestituit, a sumei de 71.410 euro, reprezentând penalităţi contractuale de întârziere pentru perioada 11 octombrie 2018-20 noiembrie 2020, precum şi a penalităţilor contractuale de 0,05% pe zi de întârziere, aplicabile la suma de 185.000 euro, începând cu 21 noiembrie 2020 şi până la restituirea integrală a împrumutului, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1772 din 26 mai 2021, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis excepţia lipsei de interes, invocată din oficiu, şi a respins cererea de chemare în judecată ca lipsită de interes.

3. Hotărârile pronunţate în apel

Împotriva acestei sentinţe civile, a declarat apel pârâtul.

Prin decizia civilă nr. 1282A din 22 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul, a anulat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanţe.

La 11 ianuarie 2023, apelantul-pârât B. a formulat cerere de completare a deciziei civile nr. 1282A din 22 septembrie 2022, susţinând că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra capătului accesoriu de cerere având ca obiect obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 545A din 29 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de completare.

4. Recursul declarat în cauză

La 29 mai 2023, pârâtul a declarat recurs împotriva deciziei nr. 545A din 29 martie 2023, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul-petent a invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sens în care a învederat următoarele argumente:

Procesul civil se desfăşoară în mai multe etape, care generează cheltuieli independente, proprii fazei în care sunt efectuate, fără legătură cu etapa procesuală anterioară. Or, efectuarea cheltuielilor de judecată pentru fiecare etapă procesuală, prin prisma dispoziţiilor art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, obligă la adoptarea aceleiaşi soluţii în privinţa obligaţiei de plată a acestora pentru fiecare etapă procesuală. Culpa procesuală, care include noţiunea de parte care pierde procesul, nu poate fi înţeleasă decât prin raportare la soluţia pronunţată de către instanţa învestită cu soluţionarea unei etape procesuale distincte.

5. Apărările formulate în cauză

La 4 august 2023, intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând recursul civil de faţă, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Din moment ce recurentul invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 444 şi art. 453 din C. proc. civ., criticile învederate prin memoriul de recurs vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în discuţie fiind modalitatea în care instanţa de apel a interpretat şi a aplicat anumite dispoziţii de drept procesual.

Contrar susţinerilor recurentului, se constată că decizia civilă recurată, prin care s-a respins, ca nefondată, cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1282A din 22 septembrie 2022 cu soluţia asupra cererii privind cheltuielile de judecată, a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 444 şi art. 453 din C. proc. civ., nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Instanţa de apel a reţinut în mod corect că nu este vorba despre omisiunea de pronunţare asupra cererii accesorii privind obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuieilor de judecată efectuate de către apelantul-pârât, nefiind incidente dispoziţiile art. 444 alin. (1) din C. proc. civ., în condiţiile în care soluţia dată în apel a fost aceea de anulare a sentinţei apelate şi de trimitere a cauzei, spre rejudecare, primei instanţe, care a soluţionat nelegal procesul, în urma admiterii unei excepţii procesuale peremptorii.

În acest context, instanţa de apel a apreciat corect că eventualele cheltuieli de judecată urmează a fi avute în vedere de prima instanţă, cu ocazia rejudecării, în raport cu deznodământul judiciar. Aceasta, întrucât, din moment ce, în urma admiterii apelului, sentinţa a fost anulată şi cauza a fost trimisă spre rejudecare, nu poate fi stabilită de către instanţa de apel partea care a câştigat procesul, în sensul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., litigiul nefiind dezlegat în mod definitiv. Or, acordarea cheltuielilor de judecată este posibilă doar atunci când instanţa pronunţă o soluţie prin care litigiul primeşte o rezolvare cu privire la pretenţiile deduse judecăţii, căci doar într-o asemenea situaţie se poate stabili care dintre părţi a câştigat procesul şi care l-a pierdut.

Cu alte cuvinte, atunci când instanţa de apel dispune anularea hotărârii atacate şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţei, nu se poate considera că a fost pronunţată o soluţie prin care litigiul a fost tranşat şi că ar exista o parte care a pierdut procesul, în sensul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.. Din această perspectivă, nu au relevanţă susţinerile recurentului-pârât, în sensul că procesul civil se desfăşoară în mai multe etape, care generează cheltuieli independente, proprii fiecărei faze procesuale în care sunt efectuate.

Soluţia de admitere a căii de atac şi de trimitere a cauzei spre rejudecare nu tranşează diferendul dintre părţi, ci îl plasează altei instanţe spre soluţionare, astfel încât, în aceste situaţii, instanţa de control judiciar nu se poate pronunţa asupra cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac admisă, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare. Aceasta nu înseamnă că atare cheltuieli de judecată nu vor putea fi recuperate de către partea care le-a avansat, asupra lor urmând a se pronunţa instanţa la care a fost trimisă cauza spre soluţionare.

În acelaşi sens, sunt şi cele reţinute de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în cuprinsul par. 96 al deciziei nr. 20 din 19 martie 2018 (prin care a respins, ca inadmisibilă, sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă prin sintagma "partea care pierde procesul", respectiv prin noţiunea "procesul", se înţelege partea care pierde o etapă din fazele care alcătuiesc procesul civil (ciclul procesual), raportat la art. 13, art. 83 alin. (1) şi art. 87 alin. (1) coroborat cu art. 32 din C. proc. civ., sau partea care pierde ultima fază/etapă din ciclul procesual, reprezentată de apel şi, eventual, recurs, sau chiar fond, în rejudecare, fără a prezenta relevanţă soluţia pronunţată în etapa procesuală anterioară"):

"96. Nu este lipsit de relevanţă a menţiona că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat, în timp, decizii de speţă, prin care a dat dezlegare acestei chestiuni de drept. Cu titlu de exemplu, prin decizia nr. 1286 din 10 iunie 2021, ca urmare a admiterii recursurilor declarate de reclamant şi intervenienţi, s-a casat decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel. În considerentele deciziei s-a statuat, cu privire la cererea recurenţilor de a le fi acordate cheltuieli de judecată în recurs, că atâta vreme cât, drept o consecinţă a admiterii recursurilor, soluţia pronunţată este aceea de casare a deciziei atacate şi de trimitere a cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, soluţionarea în recurs a cererilor recurenţilor privitoare la cheltuielile de judecată nu se justifică, acestea urmând a fi analizate şi soluţionate cu ocazia rejudecării apelului. Este de avut în vedere că doar la acest moment procesual se va putea cunoaşte pe deplin măsura în care pârâtul a căzut în pretenţii, putându-se determina în mod riguros întinderea culpei sale procesuale şi, deci, întinderea obligaţiei sale de a suporta cheltuielile de judecată. Ar rezulta, aşadar, că obligarea la plata cheltuielilor de judecată este permisă în acele etape procesuale în care are loc o soluţionare a pricinii pe fondul ei sau chiar în baza unei excepţii procesuale, însă nu şi în etapele intermediare ale judecăţii în care, prin raportare la specificul soluţiei pronunţate, nu s-ar putea încă determina nici partea care a pierdut, nici partea care a câştigat procesul, litigiul nefiind încă tranşat."

Faţă de aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi că decizia civilă recurată este legală, Înalta Curte, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către petentul B. împotriva deciziei civile nr. 545A din 29 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2024.