Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 365/2024 AI generated

Admissibility of EU Charter referral for domestic judicial fee disputes and reviewability of filter procedure decisions

Case Number Decizia nr. 365/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

In a final decision with no further appeal, the High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible both the applicant's request for a preliminary ruling to the Court of Justice of the European Union (CJEU) and the *contestație în anulare* (appeal for annulment) against the prior judgment. The dispute arose from a procedural default where the High Court had previously annulled the applicant's appeal for lack of judicial stamp, a decision rendered in a filter procedure under Article 493(5) of the Code of Civil Procedure. The applicant challenged this by arguing that domestic rules requiring payment of judicial fees from citizens without income violated Article 47 of the EU Charter of Fundamental Rights. The Court rejected the CJEU referral, holding that the matter was strictly a domestic dispute falling outside the scope of EU law, and therefore the Charter did not constitute a basis for CJEU jurisdiction. Consequently, because the initial decision was issued in a filter procedure explicitly designated by law as not subject to any ordinary or extraordinary appeal, the *contestație în anulare* was deemed legally inadmissible, leaving the annulment of the stamped appeal as the final operative outcome.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (5) din C. proc. civ; Admissibility of EU Charter referral for domestic judicial fee disputes and reviewability of filter procedure decisions: Împotriva acestei decizii civile, la 16 august 2023, a formulat contestaţie în anulare contestatoarea A., invocând motivele prevăzute de art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
preliminary ruling procedure judicial law matter in dispute procedural rights referral for lack of jurisdiction article of civil procedure

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 851 din 16 mai 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 163R din 13 aprilie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Împotriva acestei decizii civile, la 16 august 2023, a formulat contestaţie în anulare contestatoarea A., invocând motivele prevăzute de art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 şi pct. 3 din C. proc. civ.

Contestatoarea a formulat cerere de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pentru a stabili dacă dreptul unional se opune plăţii taxelor judiciare de timbru stabilite de dreptul naţional în sarcina cetăţenilor fără venituri.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Contestatoarea a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pe calea trimiterii preliminare în interpretare, pentru ca această instanţă să verifice compatibilitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013 cu prevederile art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

Potrivit art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene: "Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la: (…) (b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în faţa unei instanţe dintr-un stat membru, aceasta poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privinţă îi este necesară pentru a pronunţa o hotărâre, să ceară Curţii să se pronunţe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în faţa unei instanţe naţionale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanţă este obligată să sesizeze Curtea."

Conform art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene: "Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în faţa unei instanţe judecătoreşti, în conformitate cu condiţiile stabilite de prezentul articol. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil, în faţa unei instanţe judecătoreşti independente şi imparţiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată şi reprezentată. Asistenţa juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiţie."

În legătură cu trimiterile preliminare care se referă la interpretarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, prin Recomandările nr. 2016/C439/01, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat următoarele aspecte relevante: "(8) Cererea de decizie preliminară trebuie să se refere la interpretarea sau la validitatea dreptului Uniunii, iar nu la interpretarea normelor dreptului naţional sau la aspecte de fapt invocate în cadrul litigiului principal. (9) Curtea nu se poate pronunţa asupra cererii de decizie preliminară decât dacă dreptul Uniunii este aplicabil cauzei principale. În această privinţă, este indispensabil ca instanţa de trimitere să expună toate elementele pertinente, de fapt şi de drept, care o determină să considere că dispoziţiile dreptului Uniuni sunt susceptibile să se aplice în speţă. (10) În ceea ce priveşte trimiterile preliminare care se referă la interpretarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, este important să se amintească faptul că, în temeiul articolului 51 alin. (1) din aceasta, dispoziţiile Cartei se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Deşi ipotezele unei asemenea puneri în aplicare pot fi diverse, este totuşi necesar ca din cererea de decizie preliminară să reiasă, în mod clar şi neechivoc, că o altă normă de drept al Uniunii decât Carta este aplicabilă cauzei principale. Întrucât Curtea nu este competentă să se pronunţe asupra unei cereri de decizie preliminară când o situaţie juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, dispoziţiile Cartei invocate de instanţa de trimitere nu pot constitui prin ele însele temeiul acestei competenţe."

Ca atare, dispoziţiile Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene se adresează statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii Europene, iar Carta nu creează nicio competenţă sau sarcină nouă pentru Uniune şi nu modifică competenţele şi sarcinile stabilite de Tratate.

În acest sens, din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene reiese că drepturile fundamentale garantate de ordinea juridică a Uniunii Europene au vocaţie de a fi aplicate în toate situaţiile reglementate de dreptul Uniunii, nu însă şi în afara unor asemenea situaţii. Astfel, C.J.U.E. a statuat deja că nu poate aprecia, din perspectiva Cartei, o reglementare naţională care nu se situează în cadrul dreptului Uniunii (hotărârea din 15 noiembrie 2011 pronunţată în cauza Dereci; hotărârea din 7 iunie 2012 pronunţată în cauza Vinkov).

Această statuare asupra domeniului de aplicare a drepturilor fundamentale ale Uniunii se coroborează cu explicaţiile cu privire la articolul 51 din Cartă, care, în conformitate cu articolul 6 alin. (1) al treilea paragraf din T.U.E. şi cu articolul 52 alin. (7) din Cartă, trebuie luate în considerare în vederea interpretării acesteia (hotărârea din 22 decembrie 2010 pronunţată în cauza DEB, C-279/09, pct. 32). Potrivit explicaţiilor amintite, "statelor membre le este impusă obligaţia de a respecta drepturile fundamentale definite în cadrul Uniunii numai în cazul în care pun în aplicare dreptul Uniunii".

Întrucât drepturile garantate de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene trebuie să fie respectate atunci când o reglementare naţională intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, nu pot exista situaţii care să ţină de dreptul Uniunii fără ca drepturile fundamentale menţionate să poată fi aplicate.

Ca atare, aplicabilitatea dreptului Uniunii Europene o implică pe cea a drepturilor fundamentale garantate de Carta Drepturilor Fundamentale.

În schimb, atunci când o situaţie juridică nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii (nu pune în discuţie dreptul european), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă să o examineze pe calea trimiterii preliminare în interpretare, iar dispoziţiile Cartei Drepturilor Fundamentale nu pot constitui, prin ele însele, temeiul acestei competenţe a Curţii (în acest sens, hotărârea din 26 februarie 2013, pronunţată în cauza C-617/10 Aklagaren)

În prezenta cauză, se constată că este incidentă această din urmă ipoteză, întrucât situaţia juridică litigantă nu intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii Europene, fiind vorba despre un litigiu strict intern, astfel că dispoziţiile art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene nu pot constitui per se temeiul acestei competenţe a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea contestatoarei de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente de drept:

Prezenta contestaţie în anulare este exercitată împotriva deciziei civile nr. 851 din 16 mai 2023, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat, ca netimbrat, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 163R din 13 aprilie 2022, pronunţate de către Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Se reţine că decizia civilă nr. 851 din 16 mai 2023 a fost pronunţată în procedura de filtru, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. (forma în vigoare anterioară Legii nr. 310/2018), potrivit cărora "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează, sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac."

În condiţiile în care legiuitorul a optat ca deciziile pronunţate în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. să nu fie supuse niciunei căi de atac, ordinare sau extraordinare, rezultă că decizia civilă nr. 851 din 16 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, nu este susceptibilă de a fi atacată cu contestaţie în anulare.

Faţă de aceste considerente, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) teza finală din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 851 din 16 mai 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de către contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 851 din 16 mai 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2024.