Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 357/2024 AI generated

Cassation appeal annulled for failure to invoke grounds for cassation in personal injury and damages claim

Case Number Decizia nr. 357/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the nullity objection raised by the defendant and annulled the cassation appeal, thereby leaving the Court of Appeal's decision to uphold the lower court's dismissal of the claim intact. The case involved a personal injury and moral damages claim against a state ministry, which was initially rejected by the first instance and subsequently affirmed on appeal based on the prescription of the material right to action. The decisive legal basis for the annulment was the procedural requirement that a cassation appeal must strictly challenge the legality of the lower court's decision by invoking specific grounds for cassation under Article 488(1) points 1-8 of the Code of Civil Procedure, rather than merely re-presenting factual history or general dissatisfaction, as the appellant failed to provide such legal criticism.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ; Cassation appeal annulled for failure to invoke grounds for cassation in personal injury and damages claim: Împotriva acestei decizii civile, la 13 iunie 2023, reclamantul a declarat recurs, prin care a prezentat pe larg istoricul cauzei şi situaţia de fapt ce a generat litigiul, fără a aduce critici deciziei recurate şi fără a invoca motive de casare dintre cele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
grounds for cassation action for annulment grounds of challenge actions for damages article of civil procedure procedural nullity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Iaşi la 1 martie 2022 şi declinată ulterior către Tribunalul Iaşi, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la plata sumei de 38.400 RON, cu titlu de despăgubiri materiale, precum şi a sumei de 500.000 RON, cu titlu de daune morale, ca urmare a vătămării integrităţii fizice şi/sau psihice.

Prin sentinţa civilă nr. 3066 din 15 decembrie 2022, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de către pârât, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârât, şi a respins, ca prescrisă, cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, a declarat apel reclamantul.

Prin decizia civilă nr. 199 din 13 aprilie 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul.

Împotriva acestei decizii civile, la 13 iunie 2023, reclamantul a declarat recurs, prin care a prezentat pe larg istoricul cauzei şi situaţia de fapt ce a generat litigiul, fără a aduce critici deciziei recurate şi fără a invoca motive de casare dintre cele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

La 7 august 2023, intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care a invocat asupra excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte o va admite şi va anula recursul, pentru următoarele considerente de drept:

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 483 alin. (3) şi ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., rezultă că recursul este calea extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual aplicabile, astfel că părţile nu au posibilitatea de a o critica pentru motive de netemeinicie. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute, în mod expres şi limitativ, la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea mijloacelor de probă administrate sau reevaluarea situaţiei de fapt.

Scopul recursului transcede interesului particular şi constă în asigurarea unui cadru juridic coerent şi unitar, printr-o interpretare şi aplicare uniformă a legii materiale şi/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorului de fond, care administrează probele şi le poate aprecia (în primă instanţă) sau, după caz, reaprecia şi completa (în apel).

În acest context, nu se poate pretinde instanţei de recurs cenzurarea aprecierii probatoriului, transformând-o într-o a treia instanţă de fond, în mod vădit contrar rolului şi funcţiilor căii extraordinare de atac a recursului.

Prin urmare, motivarea recursului presupune invocarea şi argumentarea unor critici de nelegalitate care, pe de o parte, trebuie să privească soluţia pronunţată de instanţa de apel, iar, pe de altă parte, trebuie să se circumscrie motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În cauză, se constată că memoriul de recurs nu respectă aceste exigenţe legale, întrucât recurentul-reclamant nu aduce nicio critică soluţiei pronunţate de către instanţa de apel, ci doar prezintă istoricul cauzei şi situaţia de fapt.

Prin decizia civilă recurată, a fost respins apelul ca nefondat, reţinându-se că prima instanţă a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi a aplicat judicios dispoziţiile legale privind prescripţia dreptului material la acţiune. Recurentul-reclamant nu a formulat nicio critică care să privească soluţia de respingere a apelului şi/sau raţionamentul logico-juridic care a stat la baza pronunţării acesteia, memoriul de recurs conţinând doar prezentarea unor aspecte de fapt, care sunt străine de soluţia şi de considerentele instanţei de apel. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulţumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii, invocată de către intimatul-pârât prin întâmpinare, şi va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de către reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 199 din 13 aprilie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2024.