Rent liability of administrative-territorial unit established by res judicata; rejection of insufficiency of motivation appeal

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj, secţia civilă la 24 aprilie 2020, reclamanta Parohia Reformata Turda Veche a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Turda, prin primar, la plata sumei 279.265 RON, reprezentând contravaloarea chiriei pentru imobilul situat în Turda, pentru perioada 1 mai 2017-31 martie 2020, precum şi a dobânzii legale în cuatum de 19.189,7 RON, calculate de la data scadenţei până la 16 aprilie 2020, precum şi în continuare, până la plata integrală a chiriei, cu cheltuieli de judecată

La 28 iulie 2020, reclamanta a formulat cerere de modificare, prin care a chemat în judecată, în calitate de pârât, şi Consiliul Local al Municipiului Turda.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 349 din 16 iunie 2022, Tribunalul Cluj a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Turda, a admis cererea modificată şi a obligat pârâţii să achite reclamantei suma de 279.265 RON, reprezentând chiria pentru imobilul situat în Turda, pentru perioada 01.05.2017-31.03.2020, suma de 19.189,7 RON, reprezentând dobânda legală calculată de la data scadenţei şi până la 16.04.2020, dobânda legală în continuare, până la restituirea efectivă a sumei menţionate, precum şi suma de 7.462,10 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Împotriva acestei sentinţe, la 10 noiembrie 2022, au declarat apel pârâţii.

Prin decizia civilă nr. 3/A din 17 decembrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins apelul ca nefondat şi a obligat apelanţii-pârâţi la plata către intimata-reclamantă a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei decizii civile, la 8 mai 2023, au declarat recurs pârâţii, solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenţii-pârâţi au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., învederând următoarele argumente:

Instanţa de apel a reţinut că s-a contestat doar împrejurarea că Municipiul Turda nu este parte în contractul de locaţiune, cu toate că, în realitate, prin cererea de apel s-a contestat protocolul de predare-primire din anul 2006 şi au fost invocate aspecte legate de personalitatea juridică atât a Municipiului Turda, cât şi a Consiliului Local al Municipiului Turda.

Instanţa de apel a analizat o hotărâre judecătorească ce a fost pronunţată într-un litigiu purtat între aceleaşi părţi, fără însă a pune în discuţie acea hotărâre, şi nu s-a pronunţat cu privire la criticile nr. 2 şi nr. 3 din cererea de apel, ce vizau modalitatea prin care facturile au fost întocmite şi solicitate la plată pârâtului Municipiul Turda, care nu a fost parte în contractul de locaţiune.

5. Apărările formulate în cauză

La 3 iulie 2023, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul de faţă, prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", iar, conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul şi dezvoltarea lor". Din coroborarea acestor dispoziţii legale, rezultă că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care hotărârea este supusă controlului judiciar numai prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept material şi/sau procesual, iar părţile o pot critica doar pentru motivele prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

În cauză, recurenţii-pârâţi au respectat aceste exigenţe legale, invocând argumente care se subsumează motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., din moment ce au susţinut că decizia instanţei de apel nu este motivată corespunzător şi cuprinde considerente contradictorii.

Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este fondat.

Motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să fie clară şi precisă, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de către părţi şi să conducă, în mod logic şi convingător, la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, printre altele, "expunerea situaţiei de fapt reţinută pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor". Obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti este edictată în scopul bunei administrări a justiţiei, întăririi încrederii justiţiabililor în actul de justiţie, precum şi pentru a da instanţelor ierarhic superioare posibilitatea de a exercita controlul judiciar.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "dreptul la un proces echitabil include şi dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (hotărârea Perez împotriva Franţei, par. 80, hotărârea Albina împotriva României, par. 30).

Ca atare, obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica soluţia pronunţată, ceea ce nu înseamnă a oferi un răspuns exhaustiv la toate argumentele părţilor, ci doar la argumente principale, care, prin conţinutul lor, sunt susceptibile să influenţeze soluţia.

Calitatea hotărârii judecătoreşti depinde, în principal, de calitatea motivării, astfel că aceasta trebuie să reflecte respectarea de către instanţă a drepturilor enunţate în art. 6 din Convenţie, în special dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. Din această perspectivă, motivarea hotărârii judecătoreşti trebuie să răspundă pretenţiilor şi apărărilor părţilor, o atare garanţie fiind esenţială, deoarece permite justiţiabilului să se asigure că susţinerile i-au fost examinate, în mod concret, de către instanţă.

În cauză, invocând caracterul contradictoriu al considerentelor, recurenţii-pârâţi au susţinut că, prin decizia civilă recurată, s-a reţinut că s-ar fi contestat doar împrejurarea că Municipiul Turda nu este parte în contractul de locaţiune, cu toate că, prin cererea de apel, s-a contestat protocolul nr. 19125 din 31 iulie 2006 şi au fost, totodată, invocate aspecte legate de personalitatea juridică atât a Municipiului Turda, cât şi a Consiliului Local al Municipiului Turda.

Se constată că această primă critică este nefondată, întrucât considerentele deciziei civile recurate nu au caracter contradictoriu, în sensul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a din C. proc. civ.

Astfel, după ce a prezentat situaţia de fapt relevantă, instanţa de apel a reţinut că aceasta nu a fost contestată de pârâţi, iar, în cadrul ultimului paragraf de la pagina 4 a deciziei, a arătat următoarele: "Prin apelul declarat, s-a contestat doar soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Turda, întreaga motivare a apelului bazându-se pe împrejurarea că unitatea administrativ-teritorială nu este parte în contractul de locaţiune, întrucât protocolul de predare-primire din anul 2006 şi contractul de închiriere din anul 2011 s-au încheiat doar cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Turda, iar utilizator al imobilului închiriat este unitatea de învăţământ".

Contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, aceste considerente sunt corecte, fiind în deplină concordanţă cu conţinutul cererii de apel. În acest sens, se constată că instanţa de apel a făcut trimitere la protocolul nr. 19125 din 31 iulie 2006, care a fost invocat în argumentarea primei critici de apel, învederându-se că protocolul nr. 19125 din 31 iulie 2006 a fost încheiat de Consiliul Local al Municipiului Turda şi a fost semnat de către primar, fără ca acesta să fi fost mandatat în acest sens de către Consiliul Local al Municipiului Turda. Ca atare, instanţa de apel a avut în vedere împrejurarea că, în cadrul primei critici de apel, s-au învederat apărări referitoare la protocolul nr. 19125/2006.

Referitor la aspectele legate de personalitatea juridică a Municipiului Turda şi a Consiliului Local al Municipiului Turda, se constată că, în cadrul celei de-a doua critici de apel, s-a susţinut aplicarea greşită, de către prima instanţă, a dispoziţiilor art. 96 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu consecinţa încălcării prevederilor art. 1.166 şi urm. din C. civ.

Contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, instanţa de apel a avut în vedere şi această critică de apel, înlăturând-o implicit prin aplicarea în cauză a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 56 din 29 ianuarie 2018, pronunţate de către Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 91/A din 12 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, şi prin decizia civilă nr. 1853 din 17 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin care s-a reţinut calitatea Municipiului Turda de debitor a obligaţiei de plată a chiriei aferente imobilului situat în Turda, pentru perioada 1 mai 2017-31 martie 2020, în contextul în care litigiul de faţă are ca obiect obligarea pârâţilor la plata chiriei pentru perioada 1 mai 2017-31 martie 2020.

Nu poate fi primită critica recurenţilor-pârâţi, în sensul că aceste hotărâri judecătoreşti nu au fost depuse la dosar şi nici puse în discuţia părţilor, întrucât, pe de o parte, au fost anexate cererii de chemare în judecată, regăsindu-se la dosarul de fond, iar, pe de altă parte, nu se impunea a fi puse în discuţia părţilor, din moment ce au fost părţi şi în dosarul nr. x/2017, având cunoştinţă de soluţia pronunţată şi de considerentele pe care se întemeiază.

Astfel cum a argumentat şi instanţa de apel, principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi de ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate. Plecând de la dispoziţiile art. 430 şi art. 431 din C. proc. civ., se reţine că efectul de "lucru judecat" al hotărârii judecătoreşti are două accepţiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de prezumţia irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre. Ca atare, este necesar să se facă distincţie între efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, care are drept consecinţă respingerea cererii de chemare în judecată în temeiul acestei excepţii, atunci când este îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, prevăzută la art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, consacrat la art. 431 alin. (2) din acelaşi Cod, care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile juridice dintre părţi.

În acelaşi sens, prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1, trebuie interpretat prin prisma principiului preeminenţei dreptului, ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare, enunţat în chiar preambulul Convenţiei. Unul dintre elementele fundamentale ale acestui principiu este securitatea raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluţiile definitive pronunţate de către instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi rediscutate într-o nouă procedură (cauza Brumărescu împotriva României, par. 61; cauza Amurăriţei împotriva României, par. 31-38). Prin urmare, instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri trebuie să respecte chestiunea litigioasă deja tranşată printr-o hotărâre anterioară, înzestrată cu autoritate de lucru judecat, astfel că nu mai poate face o evaluare proprie asupra acelei chestiuni, astfel cum, în realitate, urmăresc recurenţii-pârâţi în cadrul litigiului de faţă.

Recurenţii-pârâţi au mai susţinut că instanţa de apel nu a analizat criticile vizând modalitatea prin care facturile au fost întocmite şi solicitate la plată Municipiului Turda, care nu a fost parte în contractul de locaţiune nr. x/2011.

Se constată că şi această critică de recurs este nefondată, nefiind incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a I din C. proc. civ.

Nu poate fi primită susţinerea recurenţilor-pârâţi, în sensul că o atare critică poate fi analizată şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât acest din urmă motiv nu are în vedere omisiunea de analizare a unor critici de apel, ci încălcarea normelor de drept material, aspect care nu a fost invocat prin cererea de recurs.

Astfel, în cadrul celei de-a treia critici de apel, s-a învederat că, deşi Municipiul Turda nu este parte în contractul de locaţiune nr. x din 17 ianuarie 2011, totuşi facturile au fost emise pe numele şi pe seama acestuia, fiind încălcate prevederile art. 1.166 şi urm. din C. civ., precum şi dispoziţiile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, din care rezultă că nu există identitate între unitatea administrativ-teritorială şi Consiliul Local.

Contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi, instanţa de apel a avut în vedere şi această critică de apel, înlăturând-o implicit prin aplicarea în cauză a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 56 din 29 ianuarie 2018, pronunţate de către Tribunalul Cluj, secţia civilă în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 91/A din 12 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, şi prin decizia civilă nr. 1853 din 17 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Sub acest aspect, se constată că, la pagina 5 a deciziei civile recurate, au fost redate considerentele relevante ale acestei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care s-a reţinut, în esenţă, calitatea Municipiului Turda de debitor a obligaţiei de plată a chiriei aferente imobilului situat în Turda, pentru perioada anterioară (1 mai 2017-31 martie 2020). Ca atare, nu se poate reţine nemotivarea sau motivarea incompletă a deciziei civile recurate.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., astfel cum a fost invocat şi argumentat de către recurenţii-pârâţi, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Constatând că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenţii-pârâţi să plătească intimatei-reclamante suma de 3.837 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de transport, dovedite a fi efectuate în recurs prin documentele justificative depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii Municipiul Turda, prin Primar, şi Consiliul Local al Municipiului Turda împotriva deciziei civile nr. 3/A din 17 decembrie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-pârâţi la plata sumei de 3.837 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă Parohia Reformată Turda Veche.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2024.