Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 340/2024 AI generated

Inadmissibility of appeal against revision of final real estate restitution decision under Law 165/2013

Case Number Decizia nr. 340/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, upholding the Appellate Court's rejection of the revision request and thereby maintaining the finality of the appellate decision. The dispute concerned a revision petition filed against a civil decision that had dismissed a judicial challenge to an administrative decision by the National Commission for the Compensation of Real Estate regarding the invalidation of a former repair measure for expropriated land. The court ruled that the appeal was inadmissible because, under the specific provisions of Law no. 165/2013, judicial decisions resolving appeals in such real estate restitution cases are final and not subject to the extraordinary remedy of appeal; consequently, pursuant to Article 513(5) of the Code of Civil Procedure, the decision disposing of the revision itself is also not subject to appeal, strictly adhering to the principle of the legality of remedies.

Legislator headnote

AI generated

art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 513 alin. (5) din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against revision of final real estate restitution decision under Law 165/2013: The dispute concerned a revision petition filed against a civil decision that had dismissed a judicial challenge to an administrative decision by the National Commission for the Compensation of Real Estate regarding the invalidation of a former repair measure for expropriated land. The court ruled that the appeal was inadmissible because, under the specific provisions of Law no. 165/2013, judicial decisions resolving appeals in such real estate restitution cases are final and not subject to the extraordinary remedy of appeal; consequently, pursuant to Article 513(5) of the Code of Civil Procedure, the decision disposing of the revision itself is also not subject to appeal, strictly adhering to the principle of the legality of remedies.

Keywords

AI generated
restitution of real estate principle of legality article of civil procedure judicial law challenge of administrative decisions right of access in property

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 457 alin. (1) din C. proc. civ.

Cited in the dispositive as the basis for applying the principle of the legality of remedies, justifying the dismissal of the appeal as inadmissible.

art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013

Cited in the dispositive to establish that the underlying decision was final and not subject to appeal, rendering the revision decision itself unappealable.

art. 513 alin. (5) din C. proc. civ.

Cited in the dispositive to determine that the decision on the revision is subject only to the same remedies as the revised decision, which in this case were none.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin decizia civilă nr. 467A din 15 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 332A din 21 septembrie 2022, pronunţate de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatele B. şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Împotriva acestei decizii civile, la 3 aprilie 2023, revizuenta A. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei recurate.

La 23 iunie 2023, intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului.

În şedinţa publică din 8 februarie 2024, Înalta Curte a rămas în pronunţare, cu prioritate, asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului.

2. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având a soluţiona cu prioritate excepţia inadmisibilităţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil, pentru următoarele considerente de drept:

Recursul ce face obiectul cauzei de faţă a fost declarat împotriva deciziei civile nr. 467A din 15 decembrie 2022, prin care Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins cererea de revizuire formulată împotriva deciziei civile nr. 332A din 21 septembrie 2022, pronunţate de către Curtea de Apel Cluj.

Conform dispoziţiilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită." La alin. (6) al aceluiaşi articol se prevede că "dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul", însă acest ultim text de lege nu este incident în prezenta cauză, întrucât cererea de revizuire ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022 al Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă nu a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri"), ci pe cel reglementat la art. 509 alin. (1) pct. 1 ("s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut"), context în care sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 513 alin. (5) din C. proc. civ.

Din moment ce, în prezenta cauză, hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, rezultă că, pentru a se stabili dacă este admisibil recursul exercitat împotriva deciziei civile nr. 467A din 15 decembrie 2022, trebuie a se verifica dacă decizia civilă nr. 332A din 21 septembrie 2022 este supusă, potrivit legii, căii de atac a recursului.

Or, decizia civilă nr. 332A din 21 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, ca instanţă de apel, este o hotărâre definitivă, împotriva căreia nu se poate exercita calea de atac extraordinară a recursului. La această concluzie se ajunge având în vedere împrejurarea că obiectul dosarului nr. x/2020 l-a constituit contestaţia formulată, în condiţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, împotriva deciziei nr. 34384/2020 emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, prin care, s-a invalidat decizia nr. 403/19.09.2006 emisă de către Hidroelectrica S.A. (prin care se propusese acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 992 mp, situat în intravilanul oraşului Borşa, ocupat de amenajarea hidroenergetică C., înscris în CF nr. x Borşa, nr. top. x).

Prin urmare, sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, potrivit cărora "hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

În acest context normativ, rezultă că decizia civilă nr. 332A din 21 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în soluţionarea apelului, este o hotărâre definitivă, împotriva căreia nu poate fi exercitată calea de atac extraordinară a recursului, astfel că, făcând aplicarea în cauză a prevederilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., se ajunge la concluzia că nici decizia civilă nr. 467A din 15 decembrie 2022, prin care a fost soluţionată revizuirea împotriva hotărârii nr. 332A din 21 septembrie 2022, nu este supusă recursului.

Sub aspectul analizat, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., reglementând principiul legalităţii căilor de atac, prevede că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", context în care se reţine că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legiuitor constituie o încălcare atât a principiului legalităţii, cât şi a principiului egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept, persoana interesată având posibilitatea de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în vederea apărării drepturilor subiective sau intereselor sale legitime, însă numai în condiţiile legii.

Totodată, liberul acces la justiţie nu impune accesul la toate căile de atac prevăzute pentru diferite cauze, dacă, pentru anumite tipuri de litigii, legea nu le prevede, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că prevederile art. 6 din Convenţie nu limitează dreptul statelor de a exclude anumite litigii de la posibilitatea de a fi atacate cu recurs, întrucât această limitare are ca obiect buna administrare a justiţiei şi evitarea aglomerării instanţelor de recurs (cauza Roseiro Bento împotriva Portugaliei).

Faţă de aceste considerente, în urma coroborării prevederilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ. cu cele ale art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor prin întâmpinare, şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 467A din 15 decembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-revizuentă A. împotriva deciziei civile nr. 467A din 15 decembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2024.