Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 323/2024 AI generated

Finality of appellate decisions in presidential order proceedings bars subsequent extraordinary appeals

Case Number Decizia nr. 323/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's extraordinary appeal as inadmissible, thereby leaving the Court of Appeal's decision that had previously dismissed the lower court's decision as final and binding; the underlying dispute involved a claim for the eviction of a possessor and the payment of crop value on disputed land, brought under the special procedure for presidential orders. The appellate court ruled that the appeal was procedurally barred because the underlying first-instance decision had already reached a definitive status under Article 634 of the Code of Civil Procedure, meaning the Court of Appeal had no jurisdiction to review it via an extraordinary appeal, and consequently, the subsequent challenge to the Court of Appeal's own decision by the same party was procedurally impermissible under Article 457 and Article 483 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 996 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 402 C. proc. civ; Finality of appellate decisions in presidential order proceedings bars subsequent extraordinary appeals: După expunerea situaţiei de fapt şi a litigiilor purtate în contradictoriu cu intimata-pârâtă, recurentul-reclamant a solicitat evacuarea, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a acesteia de pe terenul aflat în proprietatea sa, respectiv obligarea părţii adverse la achitarea contravalorii producţiei de pe respectivul teren, conform expertizei, în cuantum de 43.100 RON, precum şi a dobânzii penalizatoare aferente acestei sume, respectiv actualizarea sumei cu rata inflaţiei, sens în care a invocat prevederile art. 1.349 C. civ.

Keywords

AI generated
procedural orders article of civil procedure cassation review special jurisdiction eviction order administrative revocation of decision

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgăşani în data de 14.02.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pe cale de ordonanţă preşedinţială, obligarea acesteia la plata sumei de 43.100 RON, reprezentând valoarea producţiei de pe terenul său, pe care pârâta îl deţine în mod abuziv, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 996 C. proc. civ.

2. Sentinţa Judecătoriei Drăgăşani

Prin sentinţa nr. 102 din 15 martie 2023, Judecătoria Drăgăşani a admis excepţia netimbrării cererii, invocată din oficiu, şi a anulat, ca netimbrată, cererea de chemare în judecată formulată.

3. Decizia Tribunalului Vâlcea

Prin decizia nr. 467/A din 25 mai 2023, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis excepţia netimbrării şi a anulat, ca netimbrat, apelul formulat de către reclamant împotriva sentinţei.

4. Decizia Curţii de Apel Piteşti

Prin decizia nr. 321/2023 din 9 octombrie 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis excepţia netimbrării şi a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamant împotriva deciziei tribunalului.

5. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., prin care a solicitat desfiinţarea tuturor hotărârilor pronunţate de instanţele inferioare.

După expunerea situaţiei de fapt şi a litigiilor purtate în contradictoriu cu intimata-pârâtă, recurentul-reclamant a solicitat evacuarea, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a acesteia de pe terenul aflat în proprietatea sa, respectiv obligarea părţii adverse la achitarea contravalorii producţiei de pe respectivul teren, conform expertizei, în cuantum de 43.100 RON, precum şi a dobânzii penalizatoare aferente acestei sume, respectiv actualizarea sumei cu rata inflaţiei, sens în care a invocat prevederile art. 1.349 C. civ.

A arătat, de asemenea, că solicită obligarea intimatei-pârâte la achitarea cheltuielilor de judecată şi că solicită judecarea cauzei în lipsă, conform art. 411 alin. (1) C. proc. civ.

6. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României stipulând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de normele legale, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Se constată că, în cauză, recurentul-reclamant supune căii extraordinare de atac a recursului decizia nr. 321/2023 din 9 octombrie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, hotărâre prin care a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamant împotriva deciziei nr. 467/A din 25 mai 2023 a Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă.

Or, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului: hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, iar conform art. 634 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Aşadar, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Pe cale de consecinţă, din moment ce decizia atacată are caracter definitiv, fiind pronunţată în recurs, aceasta nu mai poate forma obiectul analizei unui nou recurs.

Mai mult, relevante în materia procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale, în temeiul căreia recurentul-reclamant a înţeles să deducă, spre soluţionare, pretenţiile formulate, sunt inclusiv prevederile art. 1.000 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, dacă prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanţa este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.

Aşadar, recurentul-reclamant nu avea deschisă ab initio calea extraordinară de atac a recursului în litigiul pendinte, decizia nr. 467/A din 25 mai 2023 a Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă fiind definitivă, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., aspect care conturează încă o dată caracterul inadmisibil al prezentei căi de atac, având ca obiect o decizie, prin care a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat împotriva unei decizii date în apel, fără drept de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 321/2023 din 9 octombrie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 321/2023 din 9 octombrie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.