Liability of health insurance houses for pandemic wage surcharges and the prohibition of analogical interpretation of limited statutory duties

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă în data de 05.11.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" Galaţi a solicitat obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi la plata sumei de 3.146.840 RON, reprezentând influenţele salariale aferente aplicării art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020, cuantumul sporului salarial de până la 30% calculat la salariul de bază pentru perioada martie 2020 - 15 august 2020, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, de la data scadenţei decontării şi până la data plăţii efective, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 95/2006, ale Legii nr. 56/2020, ale OMS nr. 1070/2020, ale H.G. nr. 140/2018, ale H.G. nr. 252/2020 şi ale Ordinului nr. 1011/2020.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Galaţi

Prin sentinţa nr. 1327/24.10.2022, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a admis cererea de chemare în judecată şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 3.146.840 RON, reprezentând influenţele salariale aferente aplicării art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020, pentru perioada martie 2020 - 15 august 2020; a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânda legală, de la data scadenţei decontării şi până la data plăţii efective.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia nr. 107/A/08.06.2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul pârâtei şi a schimbat în tot sentinţa, în sensul că a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" Galaţi, prin care a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe de apel.

După prezentarea pretenţiilor formulate şi a cadrului factual, recurentul-reclamant a arătat că, prin decizia atacată, se înlătură atributul casei de asigurări de sănătate de finanţator al sistemului public sanitar, spitalele primind atât finanţarea serviciilor medicale, cât şi influenţele salariale din sursa FUNASS pentru 90% din personalul angajat în aceste instituţii.

A precizat că restului personalului, respectiv angajaţilor UPU-SMURD, medicilor rezidenţi, de planning familial şi de medicină sportivă, cărora drepturile salariale le sunt decontate de către Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate judeţene, i-au fost achitate influenţele salariale prevăzute de art. 7 din Legea nr. 56/2020, situaţie pe care o apreciază ca fiind discriminatorie.

Totodată, a indicat faptul că recurentul-reclamant asigură servicii medicale spitaliceşti de specialitate (boli infecţioase), în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 95/2006 şi ale contractului-cadru pentru anii 2018-2019, încheiat cu pârâta, care stabileşte condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, care a fost prelungit până în 30.06.2021, respectiv ale contractului de furnizare de servicii medicale spitaliceşti nr. x/26.01.2018, care a fost prelungit succesiv până în 31.12.2021.

De asemenea, în urma izbucnirii pandemiei de Covid-19 şi a decretării stării de urgenţă, prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 555/2020, recurentul-reclamant a devenit spital pentru pacienţii testaţi pozitiv, fiind recunoscute, în acest sens, în baza Legii nr. 56/2020, o serie de beneficii recompensatorii pentru personalul medical.

După reluarea considerentelor deciziei atacate, recurentul-reclamant a precizat că, în cauză, nu a fost contestată suma solicitată, respectiv modul de calcul al sporului acordat, acestea fiind stabilite în concordanţă cu dispoziţiile legale, respectiv cu prevederile Legii nr. 56/2020 şi ale Ordinului nr. 1070/MAI/94/MFP 2087/2020 din 11.06.2020, astfel că nu se poate reţine că este justificată refuzarea decontării pe motivul că nu este prevăzută sursa de finanţare sau că plata acestor drepturi nu este stabilită în sarcina sa.

Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât se constată şi faptul că acordarea acestui spor nu este condiţionată şi limitată de sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetul instituţiei, ci, dimpotrivă, intimata-pârâtă ar fi trebuit să facă demersuri în vederea asigurării bugetului în acest sens, fiind vorba de drepturi stabilite prin lege.

A precizat şi că intenţia legiuitorului a fost ca salariaţii să beneficieze de aceste drepturi în condiţiile Legii nr. 56/2020, act normativ care nu stabileşte limitări în ceea ce priveşte plata acestora, angajatorul şi intimata-pârâtă fiind obligaţi să asigure bugetul în acest sens.

După reiterarea contextului factual, recurentul-reclamant a precizat că a suferit un prejudiciu material, fiind obligat de dispoziţiile Legii nr. 56/2020 să acorde respectivele sume de bani salariaţilor săi.

Totodată, a susţinut că, prin Decizia de punere în aplicare a (UE) 2022/1262 din 18 iulie 2022 a Consiliului, s-a stabilit că România poate finanţa sporul pentru condiţii de pericol deosebit acordat ca recunoaştere a meritelor personalului medical, astfel cum este prevăzut la art. 7 din Legea nr. 56/2020 şi prin O.U.G. nr. 116/2021.

Arată că intimatul a învederat că România a primit aceste fonduri europene, iar instituţiile care au în subordine spitale publice au accesat aceste fonduri, a căror destinaţie a fost individualizată de Uniunea Europeană, precum şi că s-a menţionat că Ministerul Sănătăţii, care are spitale publice in subordine, înainte de a primi ajutorul (împrumutul UE) în anul 2021, a solicitat plata acestui spor şi a solicitat suplimentarea bugetului.

A mai precizat şi că recurentul-reclamant, aflat în subordinea Consiliului Judeţean Galaţi, nu este finanţat pentru acordarea de drepturi salariale şi majorări salariale acordate succesiv, deoarece acest drept este interzis prin lege.

Consiliul Judeţean Galaţi poate doar finanţa obiectivele de investiţii şi achita utilităţile pentru clădirile a cărui propietar este, iar spitalul este doar administrator.

Începând cu luna octombrie 2015, Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi achită toate influenţele salariale pentru angajaţii spitalului public, solicitând lunar sume de bani, cu titlu de salarii.

Recurentul-reclamant nu avea posibilitatea juridică de a solicita suportarea acestor influenţe de la Ministerul Sănătăţii, deoarece acesta din urmă nu avea calitate procesuală în eventualitatea unei acţiuni judiciare.

5. Apărări formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

Deşi recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu a formulat critici care să poată fi circumscrise motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din acelaşi cod.

Urmare a analizării cererii de recurs, intimata-pârâtă a arătat că nu au fost formulate critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată, nu au fost arătate care sunt motivele contradictorii şi nici nu a fost demonstrată încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, susţinerile din cererea de recurs vizând, în mare parte, situaţia de fapt şi nemulţumirea legată de modul de soluţionare a cererii.

Cât priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a invocat că decizia atacată cuprinde examinarea argumentelor relevante ale părţilor şi expunerea raţionamentului logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

În plus, considerentele deciziei recurate sunt în legătură cu obiectul cererii de chemare în judecată şi cu soluţia pronunţată.

Considerentele sunt detaliate în mod corespunzător obligaţiei legale de motivare a hotărârii şi nu există motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât acest motiv de casare nu este incident.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a precizat că, în absenţa unor argumente dezvoltate corespunzător, nu este posibilă exercitarea controlului juridic din perspectiva acestor dispoziţii legale.

Or, reluarea aspectelor privind situaţia de fapt vizează aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a hotărârii instanţei, fiind, în consecinţă, exclusă verificarea deciziei atacate din această perspectivă, în considerarea specificului acestei căi de atac.

Prin răspunsul la întâmpinare depus, recurentul-reclamant a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de către intimata-pârâtă şi a învederat, totodată, intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2023, act normativ prin care casele de asigurări de sănătate au fost obligate să deconteze sumele de bani în discuţie din fondul naţional unic de asigurări de sănătate, prin bugetul de stat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin criticile formulate, recurentul a susţinut, în esenţă, că decizia atacată a fost pronunţată cu nerespectarea cadrului legal incident, în ceea ce priveşte obligaţiile intimatei-pârâte de a proceda la decontarea sumelor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020.

Deşi încadrate, de către recurent, inclusiv în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile vor fi analizate doar din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dată fiind lipsa identificării unor susţineri subsumabile celui dintâi motiv de recurs invocat.

Cu titlu prealabil, din actele şi lucrările dosarului reiese că, prin demersul judiciar pendinte, recurentul-reclamant a dedus judecăţii, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, o pretenţie în valoare de 3.146.840 RON, reprezentând contravaloarea diferenţelor salariale prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 pentru perioada 16.03.2020 - 14.08.2020, precum şi obligarea intimatei-pârâte la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, de la data scadenţei decontării şi până la data plăţii efective.

Instanţa devolutivă de control judiciar, în urma admiterii apelului şi schimbării, în tot, a sentinţei primei instanţe, a respins, ca nefondată, pretenţia dedusă judecăţii.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel, în urma verificării jurisdicţionale efectuate, cu privire la cadrul legal incident, a reţinut că nu pot fi identificate, în lipsa unor acte normative speciale, atribuţii în sarcina pârâtei ce ţin de plata sumelor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020.

Totodată, a constatat şi că obligaţia de a achita respectivele sume de bani nu pot fi puse în sarcina Casei de Asigurări de Sănătate Galaţi nici ca urmare a unei interpretări prin analogie a obligaţiilor instituite în sarcina acesteia prin dispoziţiile O.U.G. nr. 43/2020 şi prin contractul nr. x din 19.05.2020, dat fiind caracterul special al normelor cuprinse în actul normativ menţionat şi al clauzelor respectivului contract.

- Printr-o primă critică adusă deciziei atacate, recurentul-reclamant a susţinut că reţinerea, de către curtea de apel, în sensul că obligaţia de a achita sumele indicate la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020 nu poate fi pusă în sarcina intimatei-pârâte ca urmare a unei interpretări prin analogie a obligaţiilor instituite în sarcina sa prin O.U.G. nr. 43/2020 şi prin contractul nr. x din 19.05.2020 ar înlătura "atributul Casei de Asigurări de Sănătate de finanţator al sistemului public sanitar".

În dezvoltarea criticii, recurentul-reclamant a mai precizat şi că spitalele primesc finanţarea serviciilor medicale şi a influenţelor salariale din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru 90% din personalul angajat în aceste instituţii, iar, în cazul restului personalului, drepturile salariale sunt achitate de către Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile judeţene de sănătate publică (personal căruia i-au fost decontate sumele prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020).

Critica are caracter nefondat.

Se constată că instanţa de apel, cu ocazia devoluţiunii cauzei, a realizat un examen jurisdicţional corect cu privire la obligaţiile stabilite prin lege în sarcina intimatei-pârâte, fiind reţinut în mod judicios că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 281 din Legea nr. 95/2006 - care stabilesc în mod expres şi limitativ atribuţiilor caselor de asigurări de sănătate, dispoziţii pe care le-a coroborat cu prevederile art. 248 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 95/2006 - potrivit cărora cheltuielile de personal aferente medicilor şi asistenţilor medicali (cum sunt şi cele determinate de plata unor sporuri) nu sunt decontate din fondul de asigurări de sănătate, pentru ca ulterior să concluzioneze în sensul inexistenţei unor atribuţii în sarcina intimatei-pârâte ce ţin de plata sumelor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020.

Dezlegarea dată a fost susţinută inclusiv de aspectul că obligaţiile caselor de asigurări de sănătate stabilite în legătură cu decontarea, din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, a altor drepturi recunoscute, pe perioada stării de urgenţă, personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar (stimulent de risc) decât cele care fac obiectul pretenţiei deduse judecăţii în litigiul pendinte, nu fac posibilă interpretarea prin analogie şi în ceea ce priveşte sumele stabilite prin art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020.

În acest context, Înalta Curte constată, în acord cu dezlegările instanţei de apel, că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 8 din O.U.G. nr. 43/2020, din moment ce aceste prevederi legale reglementează alte raporturi juridice decât cele care formează obiectul prezentului demers judiciar, respectiv acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 RON brut/lună - acordat pe durata stării de urgenţă, spre deosebire de sporul de până la 30%, calculat la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie - acordat pe durata stării de urgenţă, precum şi pentru o perioadă de 3 luni de la data încetării stării de urgenţă, astfel cum este acesta reglementat de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020.

Aşadar, cât timp atribuţiile caselor de asigurări de sănătate sunt stabilite în mod expres prin Legea nr. 95/2006, este nepermis a se utiliza un argument de interpretare prin analogie, care presupune, în sine, lipsa unei reglementări primare sub acest aspect.

Pe de altă parte, a considera contrariul ar echivala cu o extindere artificială, pe cale de interpretare prin analogie, a atribuţiilor expres şi limitativ stabilite prin Legea nr. 95/2006 în sarcina intimatei-pârâte, astfel încât o normă specială, precum cea cuprinsă în O.U.G. nr. 43/2020 să fie generalizată, în mod nepermis, pentru a fi aplicată unei alte ipoteze decât cea pentru care a fost edictată.

Or, acest lucru ar echivala, mai degrabă, cu o adăugare la lege, interzisă, ca atare.

Cum doar legiuitorul se bucură de plenitudine de competenţă în ceea ce priveşte reglementarea raporturilor juridice, în mod corect a înlăturat instanţa de apel susţinerea recurentului-reclamant cu privire la aplicabilitatea, prin analogie, a dispoziţiilor O.U.G. nr. 43/2020 unei alte situaţii particulare, aflate în afara sferei de reglementare a acestui act normativ.

Cât priveşte susţinerile legate de eventualele obligaţii aflate în sarcina intimatei-pârâte, din perspectiva situaţiei anterior analizate, şi care ar decurge din contractul nr. x din 19.05.2020, încheiat între părţile litigante, se constată că acestea antamează doar aspecte privitoare la modalitatea de interpretare a probatoriului de către instanţa de prim control judiciar, motiv pentru care nu pot fi deduse, spre examinare, în prezenta fază procesuală, care presupune o analiză de legalitate, iar nu şi de temeinicie a deciziei atacate.

Referitor la susţinerea privitoare la existenţa unei situaţii discriminatorii între persoanele cărora le-au fost decontate respectivele influenţe salariale şi recurentul-reclamant, se constată că aceasta nu poate forma obiectul analizei instanţei de recurs, din moment ce în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi, în acord cu prevederile art. 494 rap. la art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Or, în acord cu limitele prefigurate de acţiunea dedusă judecăţii, recurentul-reclamant a înţeles să învestească instanţele de judecată cu o pretenţie în raport cu pretinsa existenţă a unei obligaţii legale de decontare în sarcina intimatei-pârâte, iar nu şi cercetarea existenţei unei situaţii comparabile - prin prisma obligaţiilor unor terţe persoane de prezenta cauză, motiv pentru care acestea sunt străine de obiectul demersului judiciar formulat, astfel cum a fost justificat factual şi întemeiat în drept de către parte.

- Cât priveşte restul criticilor invocate în cuprinsul memoriului de recurs, se constată că acestea nu contestă, practic, dezlegările instanţei de apel, necontrapunând deciziei atacate elemente concrete de nelegalitate.

În acest sens, se observă că, după ce a reluat considerentele deciziei atacate, recurentul-reclamant a indicat faptul că, în speţă, nu a fost contestată suma solicitată, respectiv modul de calcul al sporului acordat, precizând că acestea au fost stabilite în concordanţă cu prevederile Legii nr. 56/2020 şi ale Ordinului nr. 1070/94/2087/2020, motiv pentru care nu s-ar putea reţine că este justificată refuzarea decontării, întrucât nu este prevăzută sursa de finanţare, sau că plata acestor drepturi nu este stabilită în sarcina intimatei-pârâte.

Aceste susţineri nu constituie veritabile critici de nelegalitate a deciziei atacate, din moment ce tind doar să opună o chestiune factuală (privitoare la modalitatea de calcul a pretenţiilor formulate) pentru a demonstra temeinicia dreptului dedus judecăţii.

Mai mult, criticile au şi un caracter strict formal, din moment ce în discuţie, în faza procesuală anterioară, nu a fost maniera în care recurentul-reclamant a determinat cuantumul pretenţiei formulate, respectiv aspectul contestării sau nu al acestui element de fapt de către partea adversă, ci însuşi aspectul litigios privitor la existenţa unei atribuţii legale a intimatei-pârâte de a achita sumele prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 56/2020, respectiv imposibilitatea unei interpretări prin analogie a obligaţiilor instituite în sarcina sa prin O.U.G. nr. 43/2020 şi prin contractul nr. x din 19.05.2020, dat fiind caracterul special al acestora din urmă - considerente menţinute ca efect al analizei efectuate în prezenta cale extraordinară de atac.

Nici susţinerea generală, în sensul că "acordarea acestui spor nu este condiţionată şi limitată de sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetul instituţiei, ci (...) trebuia să facă demersuri în vederea asigurării bugetului în acest sens" nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, din moment ce, în dezvoltarea acesteia, pe de o parte, recurentul-reclamant se referă la elemente ce ţin de interpretarea probatoriului administrat în cauză (adresa nr. x/06.05.2021 a Ministerului Sănătăţii) - inadmisibile a fi deduse spre examinare în această fază procesuală, iar, pe de altă parte, aduce în discuţie doar aspecte formale, privitoare la aceea că instanţa de apel nu ar fi avut în vedere susţinerea intimatei-pârâte în sensul că ar fi făcut demersuri în vederea identificării sursei de finanţare, însă Ministerul Sănătăţii i-ar fi comunicat că decontarea respectivului spor se poate face doar prin modificarea Legii nr. 56/2020 - aspecte infirmate prin decizia atacată, în cuprinsul căreia se precizează, în mod expres, că respectivele demersuri ale intimatei-pârâte nu pot fi analizate ca temeiuri în baza cărora aceasta să fie obligată la plata sumelor ce fac obiectul acţiunii, în condiţiile în care nu au putut fi identificate dispoziţii legale relevante care să conducă la reţinerea acestei obligaţii în sarcina intimatei.

Prin urmare, se observă că, prin aceste susţineri, recurentul-reclamant nu tinde la infirmarea considerentelor justificative ale hotărârii atacate, ci se rezumă la a reitera susţineri care au primit o dezlegare jurisdicţională din partea instanţei de apel, fără a formula, însă, critici concrete în raport cu raţionamentul judiciar evocat.

Or, a motiva recursul înseamnă, potrivit celor anterior arătate, atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât mai ales dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanţa de apel.

În consecinţă, aceste cerinţe nu pot fi considerate îndeplinite din moment ce recurentul-reclamant a omis să indice punctual în ce au constat eventualele greşeli de judecată săvârşite de instanţa de apel în legătură cu aceste aspecte.

Neprocedând astfel, instanţa de recurs nu poate examina în mod efectiv respectivele susţineri, nefiind în măsură a cerceta conformitatea hotărârii cu regulile de drept aplicabile, cât timp acestea nu au fost indicate şi însoţite, practic, de o critică propriu-zisă de nelegalitate.

În aceeaşi măsură, nici simplele susţineri privitoare la suferirea unui prejudiciu material de către recurentul-reclamant, respectiv la existenţa, în ordinea juridică europeană, a Deciziei (UE) nr. 2022/1262 a Consiliului nu permit verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, dată fiind lipsa unei argumentaţii juridice efective, subsumabilă prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., conform celor expuse anterior.

În alţi termeni, întinderea controlului judiciar al instanţei de recurs este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, astfel încât nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs.

În consecinţă, cum recurentul-reclamant nu tinde, în această privinţă, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simplele sale susţineri generale, fără indicarea, în mod efectiv, în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, nu pot fi deduse, spre examinare, instanţei de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.

De asemenea, nici aspectul că, prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a înţeles să formuleze noi critici faţă de cele deduse, spre examinare, prin memoriul de recurs nu este în măsură să conducă la învestirea instanţei de recurs cu alte aspecte de nelegalitate, având în vedere că scopul acestui act procedural este doar de a înlătura susţinerile părţii adverse, iar nu şi de a deduce, spre examinare, alte motive de casare decât cele formulate prin memoriul de recurs.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" Galaţi împotriva deciziei nr. 107/A din 8 iunie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" Galaţi împotriva deciziei nr. 107/A din 8 iunie 2023 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.