Unjustified dismissal of non-executive administrator; nullity of cassation appeal for failure to formulate specific legal critiques

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal în data de 26.02.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Societatea Antibiotice S.A., ca instanţa să constate că a fost înlocuit fără justă cauză din funcţia de administrator, prin Hotărârea AGAO nr. 6/16.09.2020, şi să o oblige pe pârâtă să-i plătească suma de 365.712 RON, reprezentând cuantumul net al despăgubirilor contractuale.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1.166 şi urm. C. civ.

Prin încheierea nr. 343/2021/Civ.spec. din 23 iunie 2021, Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului specializat în litigii de muncă din cadrul secţiei I civile a Tribunalului Iaşi.

Prin încheierea din 17 septembrie 2021, Tribunalului Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia nelegalei compunei a completului de judecată, invocată din oficiu, şi a trimis cauza spre repartizare aleatorie între completurile specializate în litigii de muncă din cadrul secţiei I civile, potrivit dispozitivului încheierii nr. 343/2021/Civ.spec. din data de 23 iunie 2021.

Prin încheierea din 09 noiembrie 2021, Tribunalului Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a completului CM12, specializat în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale, invocată de instanţă, din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului direct civil din cadrul secţiei I civile a Tribunalului Iaşi.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi

Prin sentinţa civilă nr. 1453/2022 din 09 iunie 2022, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Antibiotice S.A. Iaşi.

A constatat că pârâta Societatea Antibiotice S.A. Iaşi a revocat fără justă cauză mandatul de administrator neexecutiv al pârâtei nr. 2114/25.09.2018.

A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 314.063 RON, cu titlu de despăgubiri.

A admis cererea accesorie privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

A obligat pârâta să achite reclamantului cheltuieli de judecată de 8.272,87 RON.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi

Prin decizia nr. 205/2023 din 19 aprilie 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei.

A obligat apelanta-pârâtă să plătească intimatului-reclamant suma de 930,42 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Societatea Antibiotice S.A. Iaşi.

În dezvoltarea criticilor, recurenta-pârâtă a arătat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1.270 alin. (1) C. civ., respectiv a clauzelor art. 11 lit. d) alin. (2) şi art. 11 pct. (ii) din contractul de mandat nr. x/25.09.2018.

Astfel, a susţinut că instanţa de apel nu a reţinut acest temei de drept şi nu a argumentat motivul pentru care a înlăturat apărările formulate.

De asemenea, a mai precizat şi că decizia recurată este nelegală şi prin prisma prevederilor art. 8 şi art. 28 din O.U.G. nr. 109/2011, fiind ignorate apărările formulate privitor la obligaţia legală de a egaliza mandatele administratorilor.

În acest sens, afirmă că recurenta-pârâtă este supusă reglementărilor O.U.G. nr. 109/2011 şi H.G. nr. 722/2016.

Mai arată recurenta-pârâtă şi că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar în data de 16.09.2020, a făcut dovada conform căreia consiliul de administraţie al societăţii era format din cinci membrii, dintre care patru mandate erau valabile până la data de 18.04.2024 iar un mandat, cel al intimatului-reclamant, era valabil până la data de 25.09.2022.

Pentru a evita sancţiunile stabilite prin art. 591 din O.U.G. nr. 109/1011, recurenta-pârâtă avea obligaţia de a corecta deficienţa comunicată de Ministerul Finanţelor prin adresa nr. x/26.10.2018 şi de Ministerul Sănătăţii prin adresa nr. x/11.02.2018, respectiv de a lua măsurile necesare ca mandatele celor cinci administratori să aibă o durată egală.

Susţine recurenta-pârâtă că procedura de egalizare a mandatelor a fost aceea de a înceta mandatul inegal şi de a acorda altul cu termen până la 18.04.2024, fie aceluiaşi administrator, după o procedură de evaluare, fie unui administrator nou dacă evaluarea administratorului în funcţie arată că acesta nu şi-a îndeplinit mandatul în mod corespunzător.

În data de 09.04.2020, Consiliul de Administraţie a hotărât convocarea Adunării Generale a Acţionarilor la data de 20.05.2020, având ca punct pe ordinea de zi "evaluarea activităţii consiliului şi egalizarea tuturor mandatelor administratorilor".

În data de 20.05.2020, Adunarea Generală a Acţionarilor, prin hotărârea nr. 2, a decis amânarea luării unei decizii cu privire la egalizarea mandatelor, până la finalizarea procedurii de evaluare a administratorilor.

În data de 16.09.2020, Adunarea Generală a Acţionarilor, primind raportul de evaluare realizat conform Regulamentului de evaluare - Anexa nr. 2 la Codul de guvernanţă al recurentei-pârâte, a constatat că intimatul-reclamant nu şi-a îndeplinit mandatul în mod corespunzător, impunându-se revocarea sa.

Drept urmare, recurenta-pârâtă a afirmat că revocarea mandatului intimatului-reclamant, de către Adunarea Generală a Acţionarilor, a fost o procedură efectuată în concordanţă deplină cu prevederile legale aplicabile, ignorarea prevederilor legale, referitoare la obligaţia de egalizare a mandatelor, de către membrii Consiliului de administraţie şi/sau de către Adunarea Generală a Acţionarilor, având drept consecinţă directă aplicarea sancţiunilor stabilite prin art. 591 din O.U.G. nr. 109/2011.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

După prezentarea situaţiei de fapt, în dezvoltarea excepţiei nulităţii, intimatul-reclamant a invocat că ambele motive invocate de către recurenta-pârâtă au fost invocate şi în calea apelului, ocazie cu care au fost analizate şi respinse de către instanţa de apel, iar nu ignorate, cum pretinde recurenta.

Din perspectiva celor învederate, a solicitat să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi să se constate că reluarea unor motive de apel cu argumentaţia (eronată) că ele ar fi fost ignorate, în această etapă procesuală, nu echivalează cu încadrarea aceloraşi motive în motivele de casare strict şi limitativ reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Simpla nemulţumire a unei părţi cu privire la soluţia argumentată a instanţei de apel nu poate constitui motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece recurentul este chemat să indice, în concret, care normă de drept material a fost încălcată de către instanţa de apel în edictarea soluţiei sale, iar nu să resusţină argumentele din apel.

Din perspectiva celor expuse, intimatul-reclamant a invocat excepţia nulităţii recursului în raport cu împrejurarea reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv neîncadrarea niciunuia dintre cele două motive de recurs în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cât priveşte primul motiv de recurs, potrivit căruia instanţa nu s-ar fi raportat la dispoziţiile art. 11 din Contractul de mandat, a arătat că acesta este neîntemeiat, din moment ce clauzele invocate au fost analizate într-o manieră argumentată de către instanţa de apel.

Instanţa de apel, ca şi prima instanţă, a reţinut corect temeiul acţiunii a înlăturat apărarea de fond a recurentei, privitoare la "egalizarea mandatelor" administratorilor.

A mai precizat şi că această procedură, astfel cum este reglementată de O.U.G. nr. 109/2011 şi H.G. nr. 722/2016, presupune că, în cazul revocării/înlocuirii unui administrator, cel nou numit/ales va avea mandatul egal cu durata neexecutată din mandatul administratorului înlocuit.

Această prevedere din H.G. nr. 722/2016 este neechivocă.

A precizat, totodată, şi că la finele anului 2019 toate mandatele administratorilor erau egale cu al său, adică expirau la 25.09.2022.

Administratorii înlocuiţi în primăvara anului 2020 nu au primit mandate calculate conform dispoziţiilor O.U.G. nr. 109/2011 şi H.G. nr. 722/2016 (adică până la expirarea mandatelor celor înlocuiţi, deci până la 25.09.2022), ci au primit direct mandate de 4 ani.

Culpa pârâtei ori a acţionarului majoritar, constând în nerespectarea dispoziţiilor legale aplicabile, nu poate constitui o apărare ori un motiv de recurs, în sensul că nu i se poate imputa intimatului că avea mandatul cel mai mic, cât timp mandatele mai mari au fost toate acordate într-o manieră deplin nelegală.

În esenţă, a susţinut că înlocuirea sa avut loc fără o justă cauză şi fără o cauză reală, cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 109/2011.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatul-reclamant, prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru motivele expuse în continuare.

În esenţă, prin criticile formulate, subsumate de către recurentă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta a invocat faptul că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1.270 alin. (1) C. civ., respectiv a dispoziţiilor art. 8 şi art. 28 din O.U.G. nr. 109/2011

Criticile nu sunt unele propriu-zise şi nu pot face obiect concret de analiză pentru instanţa de recurs, întrucât, în realitate, recurenta a reluat ad litteram criticile expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea instanţei de apel.

Astfel, se observă, de plano, că cele expuse la paginile 1 (cu excepţia citării formale a dispoziţiilor art. 1.270 alin. (1) C. civ.), 2, 3, 4 şi 5 (cu excepţia solicitării de admitere a recursului şi a încadrării în drept a cererii formulate) din memoriul de recurs reprezintă simple reiterări ale criticilor expuse în cadrul motivelor de apel, care au primit deja dezlegare jurisdicţională din partea instanţei devolutive de control judiciar.

Recurenta, cu o motivaţie identică, ce nu este aptă să răspundă cerinţelor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu poate provoca o nouă devoluţiune a cauzei, demers căruia îi corespunde, în realitate, cererea sa de recurs, având în vedere că nu sunt formulate veritabile critici ale considerentelor prezentate de instanţa de apel în susţinerea soluţiei pronunţate.

Prin urmare, în raport cu scopul recursului, instituit de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia în această etapă procesuală se verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii recurate cu regulile de drept aplicabile, se constată că, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel, astfel cum au fost menţionate în decizia atacată, şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii extraordinare de atac a recursului.

Aceasta întrucât a motiva recursul înseamnă, potrivit celor anterior arătate, atât indicarea motivului de recurs, prin identificarea unuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât mai ales, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind dezlegările date de către instanţa de apel.

Este fără dubiu că această din urmă cerinţă nu poate fi considerată ca fiind îndeplinită, din moment ce recurenta a omis să indice punctual în ce au constat eventualele greşeli de judecată săvârşite de instanţa de apel în legătură cu aspectele deduse judecăţii în calea ordinară de atac, limitându-se a prelua şi reitera întocmai motivele căii de atac anterioare, care şi-au primit deja dezlegare jurisdicţională.

Totodată, nici redarea conţinutului prevederilor art. 1.270 alin. (1) C. civ., în titlul celei dintâi critici formulate, nu poate constitui un aspect apt a declanşa un control de legalitate a hotărârii atacate.

În acest sens, se constată că întreaga argumentaţie dezvoltată în continuare (la punctul 1 din memoriul de recurs) reprezintă o reluare cvasi ad litteram a susţinerilor cuprinse la punctul a) din memoriul de apel.

Or, motivele din apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurenta critică soluţia primei instanţe.

În calea extraordinară de atac a recursului, ceea ce constituie obiect al judecăţii este exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă.

În alţi termeni, întinderea controlului judiciar al instanţei de recurs este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, astfel încât nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs.

În consecinţă, cum recurenta nu tinde, prin critici punctuale, la infirmarea considerentelor regăsite în hotărârea atacată, simplele susţineri formulate prin cererea de apel şi reiterate, ca atare, integral, prin memoriul de recurs, nu pot fi deduse spre examinare instanţei de recurs, ca fiind critici de nelegalitate.

De asemenea, aducerea în dezbaterea orală a unor aspecte legate de cuantumul despăgubirilor este una improprie judecăţii în recurs, limitată la motivele de casare formulate în termen, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, fără posibilitatea încadrării lor în motive de ordine publică, pentru a putea fi supuse analizei instanţei, potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, se constată că recurenta nu a indicat, în mod efectiv, în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., şi nici nu au fost identificate motive de casare de ordine publică, astfel încât nu este posibilă verificarea legalităţii deciziei recurate, motiv pentru care se impune a fi aplicată sancţiunea nulităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din acelaşi cod.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata ca fiind nul recursul declarat de pârâta Antibiotice S.A. împotriva deciziei nr. 205/2023 din 19 aprilie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta Antibiotice S.A. împotriva deciziei nr. 205/2023 din 19 aprilie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.