Supplementary heir’s certificate validity: nullity regime for omitted heirs and statute of limitations for annulment actions

Şedinţa publică din data de 7 februarie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă în data de 17.01.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate nulitatea absolută parţială a certificatului suplimentar de moştenitor nr. 59/27.09.2011, urmare a stabilirii în favoarea sa a cotelor-părţi indivize din terenul de sub construcţiile situate în Bucureşti, str. x.

Prin precizarea formulată în data de 10.02.2017, reclamantul a învederat drept cauze ale nulităţii absolute: frauda la lege, cauza ilicită şi imorală, precum şi lipsa consimţământului.

În data de 11.05.2017, reclamantul a depus cerere modificatoare, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., completându-şi pretenţiile iniţiale şi cu cererile vizând constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de donaţie autentificat sub nr. x/22.06.2012, rectificarea cărţii funciare şi radierea dreptului de proprietate exclusivă.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, art. 899 şi art. 903 C. civ. de la 1864.

Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii.

Pârâtul C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, respinsă de tribunal la termenul de judecată din data de 15.09.2017, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 1926/10.12.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis acţiunea modificată; a constatat că reclamantul deţine dreptul de proprietate asupra terenului aflat sub construcţiile situate în Bucureşti, str. x, respectiv dreptul de proprietate asupra terenului în cotă de 26,37% (100,21 mp) aferent construcţiei C1 şi dreptul de proprietate în cotă de 51,86% (25,93 mp) aferent construcţiei C2, astfel cum au fost identificate prin rapoartele de expertiză omologate în cauză; a constatat nulitatea absolută parţială a certificatului suplimentar de moştenitor nr. 59/27.09.2011; a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de donaţie autentificat sub nr. x/22.06.2012, în limita dreptului recunoscut reclamantului; a dispus rectificarea cărţii funciare nr. x-U1, în limita dreptului de proprietate recunoscut reclamantului; a radiat dreptul de proprietate exclusivă a pârâtului C., în limita dreptului de proprietate recunoscut reclamantului; i-a obligat pe pârâţi la plata sumei de 16.540 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 1611/A/04.11.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâţilor B. şi C. împotriva sentinţei; a obligat apelanţii-pârâţi la plata către intimatul-reclamant a sumei de 5.885,62 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., pârâţii B. şi C..

- Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii au arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 7 C. proc. civ., referitoare la legalitatea procesului civil, respectiv a nesocotit regulile privitoare la puterea probantă a înscrisului autentic.

Astfel, s-a arătat că art. 88 alin. (2) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 (în forma în vigoare la 22.12.1999 - data emiterii certificatului suplimentar de moştenitor nr. 155/22.12.1999), potrivit cărora "până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa calităţii de moştenitor şi a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte".

Aceste dispoziţii reprezintă norme de procedură care - sub aspectul puterii probante a certificatului de moştenitor - instituie o prezumţie legală absolută, stabilind că, până la anularea sa, certificatul de moştenitor face dovada deplină în privinţa bunurilor care se cuvin fiecărui moştenitor în parte.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 264 alin. (2) C. proc. civ. ("în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul în care legea stabileşte puterea lor doveditoare") şi art. 328 alin. (2) C. proc. civ. ("prezumţia legală poate fi înlăturată prin proba contrară, dacă legea nu dispune altfel"), prezumţiile legale absolute excedează dreptului de interpretare/apreciere al judecătorului, încălcarea acestora reprezentând un aspect de nelegalitate a hotărârii.

Prin certificatul suplimentar de moştenitor nr. 155/22.12.1999 (necontestat), având puterea doveditoare prevăzută de art. 88 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, au fost stabilite drepturile/bunurile care se cuvin legatarilor cu titlu particular, B., A. şi D., ca beneficiari ai legatelor cu titlu particular instituite prin punctele 2, 3 şi 4 din testament, şi anume părţi individual-determinate din construcţiile situate în Bucureşti, str. x.

Sub aspectul dezlegării date cererii intimatului-reclamant A., privitoare la constatarea drepturilor invocate de acesta cu privire la terenul de sub construcţii, întemeiate pe legatul cu titlu particular instituit prin testamentul autentificat sub nr. x/1994, instanţa a reţinut că "prin certificatul de moştenitor nr. x/1996, cât şi prin certificatul suplimentar de moştenitor nr. 155/1999 problema bunurilor care intră în compunerea legatului universal nu a fost tranşată, având în vedere că primul notar a menţionat că legatele cu titlu particular asupra imobilului din str. x vor fi valorificate ulterior, după clarificarea regimului lor juridic, iar cel de-al doilea notar a reluat, în certificatul de moştenitor suplimentar, doar conţinutul legatelor cu titlu particular, fără a menţiona cui revine terenul în ansamblu şi cu atât mai puţin cui revine terenul de sub construcţii. Prin urmare, nu se poate reţine că prin aceste certificate părţile ar fi convenit în vreun fel cu privire la teren".

Or, instanţa, expunând aceste considerente şi stabilind că intimatul-reclamant ar fi dobândit în puterea legatului menţionat la punctul 4 din testament şi alte drepturi (cota-indiviză din terenul de sub construcţii) decât cele menţionate în certificatul suplimentar nr. 155/1999, a încălcat prezumţia legală absolută (dedusă din sintagma "dovada deplină") privind puterea doveditoare a certificatului menţionat, din perspectiva drepturilor/bunurilor dobândite de legatari, deci dispoziţiile art. 88 alin. (2) din Legea nr. 36/1995.

Procedând astfel, instanţa a încălcat şi dispoziţiile art. 264 alin. (2), art. 328 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 22 alin. (1) C. proc. civ.

- Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii au arătat că aspectele privitoare la citarea şi acordul intimatului-reclamant pentru eliberarea certificatului suplimentar de moştenitor contestat (nr. 59/27.09.2011) şi la sancţiunea care ar opera, sunt motivate contradictoriu, cu consecinţa că acestea nu au primit, în mod efectiv, o dezlegare judiciară.

Astfel, instanţa reţine, pe de o parte, că "de principiu, sancţiunea pentru nesocotirea normelor privind acordul tuturor moştenitorilor este nulitatea absolută, având în vedere că dispoziţiile art. 86 au caracter imperativ, care rezultă din modul de formulare a textului, legiuitorul nepermiţând emiterea unui alt certificat de moştenitor decât în anumite condiţii speciale" (pagina 19, ultimul paragraf), că "aceasta înseamnă că sancţiunea care intervine urmăreşte nu doar ocrotirea unui interes privat, cum susţin apelanţii-pârâţi, ci, mai întâi, urmăreşte protejarea interesului general referitor la respectarea, în toate cazurile, a unei proceduri imperative instituite de lege" (pagina 20, primul paragraf), că "(...) dispoziţiile art. 86 alin. (1) impun că doar cu acordul tuturor moştenitorilor notarul public poate relua procedura succesorală şi emite un certificat de moştenitor suplimentar" (pagina 20, paragraful 6).

Pe de altă parte, reţine că "(...) pot exista situaţii în care lipsa acordului unor legatari cu titlu particular care nu au fost citaţi sau s-au opus emiterii certificatului suplimentar de moştenitor să nu atragă nulitatea acestuia, dar nu pentru că aceştia nu trebuie să cunoască desfăşurarea unei astfel de proceduri sau nu era nevoie de acordul lor, ci pentru că nu ar fi vătămaţi prin noul certificat" (pagina 20, paragraful 8).

Deci, pe de o parte, instanţa apreciază că, de principiu, sancţiunea care operează este nulitatea absolută, întrucât se urmăreşte protejarea unui interes general, al respectării procedurilor instituite de lege, deci o nulitate necondiţionată de vătămarea unui drept/interes privat, iar, pe de altă parte, instanţa apreciază că nulitatea nu intervine în toate cazurile, ci doar atunci când există o vătămare adusă particularilor, prin emiterea certificatului.

Contradictorialitatea motivării rezultă şi din considerentele prin care instanţa de apel a înlăturat apărările recurenţilor-pârâţi, care au susţinut că întocmai ca în cazul emiterii certificatului suplimentar de moştenitor nr. 155/1999 (care atestă bunurile ce revin legatarilor cu titlu particular B., A. şi D., conform legatelor de la punctele 2, 3 şi 4 din testament), pentru care nu au fost citaţi şi ceilalţi legatari de la emiterea certificatului de moştenitor nr. x/1996 (nefiind necesar acordul acestora întrucât nu aveau vocaţie la legatele de la pct. 2, 3 şi 4), nici la emiterea certificatului suplimentar de moştenitor nr. 59/27.09.2011 (contestat în cauză) nu se impuneau citarea şi acordul legatarilor cu titlu particular A. (intimatul-reclamant) şi D. (orice altă interpretare conducând la concluzia că şi certificatul suplimentar de moştenitor nr. 155/1999 ar fi lovit de nulitate pentru necitarea/lipsa acordului tuturor legatarilor menţionaţi în certificatului de moştenitor nr. x/1996).

Au mai arătat că, întrucât drepturile întemeiate pe legatele cu titlu particular de la punctele 2, 3 şi 4 din testament şi bunurile cuvenite legatarilor cu titlu particular A., D. şi B. fuseseră deja stabilite prin certificatul suplimentar de moştenitor nr. 155/1999, intimatul-reclamant A. nu putea suferi vreo vătămare prin emiterea certificatului contestat, care atestă drepturile/bunurile cuvenite recurentei-pârâte B., în calitate de legatară universală.

Astfel, instanţa reţine, pe de o parte, că există situaţii în care necitarea sau lipsa acordului, ori chiar opoziţia legatarilor cu titlu particular la emiterea certificatului suplimentar, nu atrag nulitatea certificatului astfel emis, întrucât nu există o vătămare a acestora, iar, pe de altă parte, instanţa apreciază că "(...) argumentele apelanţilor referitoare la o ipotetică nulitate a certificatului suplimentar de moştenitor pentru lipsa acordului altor legatari universali (în realitate, susţin recurenţii, că argumentele lor au vizat situaţia legatarilor cu titlu particular) depăşeşte cadrul cu care este învestită instanţa de faţă şi nu poate constitui un argument care să susţină interpretarea că nu se impunea acordul reclamantului".

Tot contradictorii sunt şi considerentele instanţei privind interpretarea legatelor cu titlu particular menţionate la punctele 2, 3 şi 4 din testament.

Astfel, pe de o parte (pagina 17, paragraful 10), instanţa reţine că "modalitatea în care este tranşată problema stabilirii voinţei defunctei determină includerea în legatul universal a întregului teren sau doar a unei părţi, obţinută prin scăderea terenului de sub construcţie aferent apartamentelor care au făcut obiectul legatelor cu titlu particular, având în vedere că, de principiu, bunurile care nu sunt incluse în legatele cu titlu particular revin legatarului universal", iar, pe de altă parte, (pagina 17, penultimul paragraf), reţine că "(...) într-adevăr în cadrul legatelor cu titlu particular nu se menţionează şi terenul situat sub construcţii, dar simpla omisiune nu determină şi concluzia că testatoarea, atunci când s-a referit la apartament şi garaj, nu a avut în vedere şi terenul de sub construcţii".

Mai arată recurenţii că hotărârea nu cuprinde motivele pentru care instanţa a înlăturat argumentele privitoare la interpretarea clauzelor testamentului, a voinţei testatoarei şi a vocaţiei conferite de legatul universal, întemeiate pe clauza prevăzută la punctul 5 din testament ("las nepoatei mele B. (...) şi toate celelalte bunuri mobile şi imobile ce se vor mai găsi în momentul decesului în patrimoniul meu, nemenţionate expres prin prezentul testament").

Instanţa de apel reţine că stabilirea voinţei defunctei la întocmirea testamentului şi a obiectului legatelor cu titlu particular de la punctele 2, 3 şi 4 din testament sunt aspecte determinante pentru dezlegarea cauzei.

Deşi arată că "de principiu, bunurile care nu sunt incluse în legatele cu titlu particular revin legatarului universal" şi că "la stabilirea întinderii masei legatelor cu titlu particular trebuie avut în vedere voinţa testatoarei", instanţa nu expune motivele pentru care a înlăturat argumentul în sensul că testatoarea a dispus, prin legatele cu titlu particular de la pct. 2, 3 şi 4 din testament, exclusiv asupra unor părţi din construcţiile situate în str. x, sector 2 şi că terenul situat în str. x nu a făcut obiectul legatelor cu titlu particular, nefiind menţionat/inclus în legatele de la punctele 2, 3 şi 4 din testament, cu consecinţa că acesta revine pârâtei B. în puterea legatului universal, conform clauzei testamentare de la punctul 5 (bun imobil nemenţionat expres în testament, deci neinclus în legatele cu titlu particular).

Nemotivarea hotărârii, sub acest aspect esenţial în corecta soluţionare a cauzei, relevă împrejurarea că soluţia pronunţată nu este rezultatul unei dezlegări efective/reale a cauzei, prin stabilirea voinţei testatoarei în raport cu toate clauzele testamentare care conturează această voinţă, cu atât mai mult cu cât instanţa arată că "nu există niciun indiciu în cauză că la momentul instituirii legatelor testatoarea a urmărit să testeze pentru acest teren doar în favoarea unei(a) dintre părţi (...)", aspect care contravine exigenţelor art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţei în materie a instanţei europene (cu referire exemplificativă la cauza Albina c României, cauza E. c. României, cauza Perez c. Franţei, cauza Van de Hurk c. Olandei).

- Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii au arătat că au fost greşit interpretate şi aplicate dispoziţiile art. 86 alin. (1), art. 75 şi art. 88 din Legea nr. 36/1995, art. 78 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, dispoziţiile art. 887, art. 888, art. 894 alin. (2), art. 968 C. civ. de la 1864, respectiv art. 91 alin. (2) din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară din x/2014.

Sub un prim aspect, recurenţii arată că instanţa a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 86 alin. (1) şi art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 şi pe cele ale art. 968 C. civ. de la 1864, dând o greşită calificare normelor privitoare la citarea în cadrul procedurii succesorale notariale şi sancţiunii care intervine în cazul încălcării acestora, cu consecinţa greşitei soluţionări a excepţiei prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiunea în anularea Certificatului suplimentar de moştenitor nr. 59/27.09.2011.

Instanţa a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 86 alin. (1) Legea nr. 36/1995 şi pe cele privitoare la citarea moştenitorilor, reţinând în mod greşit că acestea ar avea caracter imperativ, de ordine publică, întrucât ar urmări "protejarea interesului general referitor la respectarea în toate cazurile a unei proceduri imperative instituite de lege" şi că sancţiunea care ar interveni ar fi cea a nulităţii absolute a actului emis cu neobservarea acestor dispoziţii.

Dispoziţiile privitoare la procedura succesorală notarială (citare/acord la emiterea certificatului de moştenitor) au caracter de ordine privată, întrucât vizează interesul privat al moştenitorilor, aspect dedus şi din textul art. 88 alin. (1) (art. 120 alin. (1) în forma actuală) din Legea nr. 36/1995 referitoare la existenţa unei vătămări a unor drepturi personale, ca şi condiţie pentru anularea certificatului: "cei care se consideră vătămaţi în drepturile lor prin emiterea certificatului de moştenitor pot cere instanţei judecătoreşti anularea acestuia (...)".

Întrucât textul prevede că acţiunea în anularea certificatului poate fi exercitată doar de cel care justifică/invocă existenţei unei vătămări a drepturilor sale, vătămare suferită - prin emiterea certificatului - de titularul acţiunii, este evident că interesul ocrotit prin dispoziţiile legale privitoare la emiterea certificatului de moştenitor nu este unul general, obştesc, ci unul particular, individual, personal.

Fără a fi cazul în speţă (întrucât, în cauză, nu se impuneau citarea şi/sau acordul intimatului-reclamant la emiterea certificatului contestat), o eventuală nerespectare a dispoziţiilor privitoare la emiterea certificatului de moştenitor (citare, acordul celorlalţi moştenitori etc.) este sancţionată cu nulitatea relativă (cu consecinţa că dreptul la acţiune este prescriptibil), întrucât normele privitoare la citare/acord ocrotesc interesul privat al moştenitorilor, iar nu un interes public, aşa cum greşit a reţinut instanţa.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Decretul-lege nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă (aplicabil având în vedere data emiterii certificatului contestat - 27.09.2011), acţiunea în anulabilitate (întemeiată pe o cauză de nulitate relativă) este prescriptibilă în termen de 3 ani.

Reţinând existenţa unei cauze ilicite, instanţa a aplicat în mod greşit şi dispoziţiile art. 968 C. civ. de la 1864.

Greşita aplicare a acestor dispoziţii rezultă din: greşita calificare dată de instanţă dispoziţiilor privitoare la emiterea certificatului de moştenitor (care nu sunt dispoziţii de ordine publică); din specificitatea actului (act emis de notarul public, iar nu încheiat de parte); din împrejurarea că însăşi instanţa de apel a reţinut că nu s-a putut verifica în cauză elementul subiectiv constând în intenţia de eludare sau de sustragere de la norma legală ori o conivenţă frauduloasă a notarului.

Rezultă că soluţia instanţei privind dezlegarea aspectului privitor la caracterul dispoziţiilor art. 86 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 este nelegală, cu consecinţa că şi dezlegarea dată aspectului privitor la caracterul prescriptibil al acţiunii reprezintă şi este consecinţa greşitei interpretări de către instanţă a dispoziţiilor legale evocate.

Au mai arătat recurenţii că instanţa a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 86, art. 75 alin. (2) şi art. 88 din Legea nr. 36/1995 şi ale art. 78 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, dispoziţiile art. 894 alin. (2) şi art. 887 C. civ. de la 1864, privind legatul cu titlu particular, dispoziţiile art. 888 C. civ. de la 1864, privitoare la efectele instituirii unui legatar universal şi vocaţia conferită acestuia.

Contrar celor statuate de instanţa de apel, citarea intimatului-reclamant sau acordul acestuia nu erau necesare, nu reprezentau condiţii pentru emiterea certificatului contestat.

În cauză, testatoarea nu a avut moştenitori rezervatari (aspect enunţat în partea introductivă a testamentului), iar prin instituirea apelantei B. şi ca legatară universală (în acest sens punctele 5 şi 7 din testament), şi nu doar ca legatară cu titlu particular, a operat exheredarea indirectă a moştenitorilor legali nerezervatari.

Prin urmare, conform art. 888 C. civ. de la 1864, B. era/este, în calitatea sa de legatară universală, şi în absenţa unor moştenitori rezervatari, singura persoană cu vocaţie succesorală la bunurile care nu au făcut obiectul legatelor cu titlu particular instituite de testatoare.

Art. 75 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 prevede că notarul public dispune citarea celor care au vocaţie la moştenire, făcându-se referire la vocaţia (chemarea) concretă la moştenire, iar nu la vocaţia generală a oricăror moştenitori.

Intimatul-reclamant A. nu este moştenitor rezervatar, fiind un legatar cu titlu particular ale cărui drepturi cuvenite în temeiul punctului 4 din testament fuseseră anterior stabilite (prin Certificatul suplimentar nr. 155/22.12.1999), neavând, deci, vocaţie la bunuri/drepturi care exced obiectului legatului cu titlu particular şi, ca atare, nefiind obligatorie citarea acestuia.

De asemenea, concluzia instanţei privind regimul juridic al terenului de sub construcţii (în sensul că "în raport cu natura construcţiilor situate la adresa din str. x, terenul de sub construcţii nu poate fi privit independent de construcţiile edificate pe acestea") este contrară legii, instanţa încălcând dispoziţiile art. 91 alin. (2) din Regulamentul de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară din x/2014 (aprobat prin Ordinul ANCPI nr. 700/2014) care reglementează posibilitatea intabulării dreptului de superficie.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 20.09.2023, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 31.01.2024, termen preschimbat, din oficiu, la 07.02.2024, prin încheierea din 07.11.2023, pronunţată în dosar nr. x/2017.

6. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu referire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimatul a arătat că dispoziţiile art. 88 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, pretins încălcate de către instanţa de apel, reglementează modalităţile de desfiinţare a certificatului de moştenitor şi reprezintă explicitarea dispoziţiilor art. 1.134 din noul C. civ., reprezentând o normă de drept material ce explicitează o altă normă din C. civ., astfel încât nu reprezintă o normă de drept procesual civil, aşa cum în mod nefondat afirmă recurenţii.

Această normă nu îşi găseşte aplicabilitatea în prezenta cauză, ce are drept obiect chiar anularea certificatului de moştenitor.

Certificatul de moştenitor suplimentar a făcut obiectul judecăţii în prezenta cauză, fiind invocate o serie de motive ce atrag nulitatea şi încălcarea, prin acestea, a drepturilor intimatului-reclamant, astfel încât instanţa de judecată în mod corect a analizat motivele de nulitate, pe care le-a găsit ca fiind întemeiate, procedând, în consecinţă, la recunoaşterea dreptului de proprietate nesocotit prin certificat.

Criticile recurenţilor nu pot fi primite nici din perspectiva unei pretinse încălcări a respectivei dispoziţii legale prin raportare la faptul că instanţa a nesocotit drepturile stabilite prin certificatul de moştenitor suplimentar nr. 155/22.12.1999, întrucât prin acesta nu a fost tranşată situaţia terenului.

Cu referire la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimatul-reclamant a arătat că prima susţinere vizează motivarea contradictorie asupra aspectelor privind citarea şi acordul intimatului-reclamant pentru eliberarea certificatului suplimentar de moştenitor şi la sancţiunea care ar opera.

Contrar celor învederate de recurenţi, selecţia celor două extrase din considerentele hotărârii sunt în deplină concordanţă şi urmăresc raţionamentul logico-juridic al instanţei de apel.

Una dintre criticile pârâţilor a vizat contestarea naturii interesului ocrotit de norma legală încălcată în cauză privind obligativitatea existenţei consimţământului tuturor moştenitorilor pentru emiterea unui certificat suplimentar.

În motivarea hotărârii recurate transpare în mod evident că, în aprecierea instanţei, interesul este unul general, iar nu privat.

Adăugirea ulterioară a Curţii este făcută în ideea în care şi dacă s-ar accepta că nulitatea este condiţionată de o vătămare, aceasta este una evidentă în cauză, astfel încât şi în această ipoteză ar fi incidentă sancţiunea nulităţii pentru nesocotirea normei legale.

În mod suplimentar, considerentele Curţii au în vedere şi situaţia în care, dacă nu există o vătămare, este foarte probabil ca persona interesată să nu iniţieze un demers judiciar de anulare, iar nulitatea nu produce efecte decât dacă este constatată prin hotărâre judecătorească.

Aşadar, în acest context, se afirmă că este posibil să nu se ajungă la o nulitate, fără nicio legătură cu calificarea ocrotirii unui interes general, anterior statuată.

În ceea ce priveşte a doua ipoteză vizând nemotivarea hotărârii, se arată, de către recurenţi, că instanţa de apel nu a motivat aspectul conform căruia s-a reţinut că prin legatele cu titlu particular s-a dispus inclusiv cu privire la terenul situat în Bucureşti, str. x, însă această critică nu este motivată, recurenţii limitându-se doar a afirma în mod generic că instanţa de apel nu a motivat acest aspect şi nu s-ar înţelege de ce argumentele acestora nu au fost însuşite de către instanţă.

Este greu de acceptat că voinţa testatoarei a fost aceea de a exclude acest teren din legatele cu titlu particular când, în realitate, această omisiune se justifică mai degrabă prin importanţa marginală care să dădea la acel moment cotei de teren situată sub construcţiile cu mai multe apartamente, în raport cu locuinţa în sine.

În al doilea rând, voinţa defunctei trebuie interpretată în acest sens, deoarece nu există niciun indiciu, în cauză, că la momentul instituirii legatelor testatoarea a urmărit să testeze acest teren doar în favoarea uneia dintre părţi şi să creeze, pentru viitor, raporturi juridice între legatari care să determine o situaţie litigioasă.

În ce priveşte criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu trimitere la sancţiunea încălcării art. 88 din Legea nr. 36/1995, intimatul-reclamant arată că în mod corect instanţa de apel a apreciat ca fiind incidentă o cauză de nulitate absolută, faţă de caracterul imperativ al prevederilor art. 86 din Legea nr. 36/1995.

Astfel, interesul de ordine publică rezultă din modul de formulare a textului, legiuitorul nepermiţând emiterea unui alt certificat de moştenitor decât în anumite condiţii speciale, neregăsite în speţă.

Nu pot fi primite alegaţiile recurenţilor, conform cărora este protejat un interes privat al moştenitorilor, având în vedere că dispoziţia legală reglementează atribuţiile şi obligaţiile deţinute de notarii publici în exercitarea profesiei, care este de ordine publică.

În ce priveşte emiterea certificatului suplimentar, se învederează faptul că la emiterea certificatului suplimentar nu era necesară citarea şi acordul intimatului-reclamant, apreciind că nu este o condiţionare în acest sens, cu motivarea că dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 36/1995, în alin. (2), statuează faptul că dacă printr-un testament autentic s-a instituit un legatar universal, se citează, în lipsă de moştenitori rezervatari, numai legatarul.

Această normă legală nu este incidentă în speţă, întrucât art. 75 din lege se referă la momentul iniţial al deschiderii succesiunii şi al eliberării certificatului de moştenitor, nu la momentul eliberării unui supliment al certificatului.

În ce priveşte pretinsa încălcare a Regulamentului ANCPI, această normă priveşte un regulament intern al ANCPI, ce este avut în vedere pentru efectuarea înscrierilor în cartea funciară, iar articolul indicat de recurenţi reglementează posibilitatea de intabulare a dreptului de superficie în situaţia dobândirii doar a dreptului de proprietate asupra terenului.

Or, nu se poate vorbi despre o nesocotire a acestui text de către instanţa de apel, întrucât nu ne aflăm într-o atare ipoteză, instanţa stabilind care a fost voinţa testatoarei în ceea ce priveşte terenul, respectiv faptul că acesta face şi obiectul legatelor cu titlu particular, dar şi că nu s-a urmărit o excludere.

În data de 06.04.2023, în termen legal, recurenţii au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat înlăturarea apărărilor intimatului-reclamant.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată următoarele:

- Este lipsită de fundament critica recurenţilor-pârâţi, formulată cu trimitere la art. 488 pct. 5 C. proc. civ., conform căreia în soluţionarea cauzei ar fi fost nesocotit principiul legalităţii procesului (art. 7 C. proc. civ.). În acest sens, s-a susţinut că instanţa ar fi încălcat regulile probaţiunii referitoare la puterea doveditoare a prezumţiilor legale (art. 264 alin. (2) coroborat cu art. 328 alin. (2) C. proc. civ.), atunci când a apreciat că cel de-al doilea certificat (suplimentar) de moştenitor, nr. 155/22.12.1999 – care nu a fost contestat – nu ar fi stabilit conţinutul legatelor instituite de testatoare şi că ar fi posibil astfel, în contra dispoziţiilor art. 88 din Legea nr. 36/1995, care se referă la "dovada deplină" a unui asemenea certificat, să se stabilească, în favoarea intimatului-reclamant, existenţa şi a altor drepturi decât cele menţionate în certificatul de moştenitor necontestat.

În primul rând, principiul legalităţii procesului, a cărui nesocotire o invocă recurenţii, nu are accepţiunea dată de aceştia, conform criticilor formulate – care vizează, în esenţă, modalitatea de evaluare a probatoriului, respectiv a forţei probante a unui certificat de moştenitor – ci reprezintă transpunerea pe plan procesual civil a regulii de valoare constituţională potrivit căreia "justiţia se înfăptuieşte în numele legii", iar "judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii" (art. 124 alin. (1) şi (3) din Constituţie).

Aceasta înseamnă că funcţia jurisdicţională a judecătorului este aceea de interpretare şi aplicare a legii asupra situaţiilor de fapt ce îi sunt deduse judecăţii (iuris dictio), ea trebuind să se realizeze în limitele puterii încredinţate, fără imixtiune în sfera altor puteri şi, în acelaşi timp, cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

Or, nu se poate spune că instanţa şi-a depăşit funcţia jurisdicţională şi ar fi nesocotit principiul legalităţii procesului civil atunci când a făcut verificări şi aprecieri asupra conţinutului unor certificate de moştenitor pentru a putea trage concluzii în ce priveşte întinderea unor legate cu titlu particular, aspect ce reprezenta obiect al disputei judiciare a părţilor.

La fel, deşi pretinde nesocotirea unor norme de procedură – art. 264 alin. (2), art. 328 alin. (2) C. proc. civ. – în ce priveşte valoarea probatorie prestabilită de lege a prezumţiei absolute (respectiv, a unui certificat de moştenitor necontestat şi neanulat), recurenţii ignoră considerentele instanţei care nu procedează la înlăturarea forţei probante a respectivului certificat.

În realitate, în operaţiunea de evaluare a probatoriului, instanţa a confruntat conţinutul a două certificate de moştenitor succesive (emise în 1996 şi 1999) pentru a trage concluzia că prin niciunul din acestea nu a fost tranşată problema bunurilor care intră în compunerea legatelor instituite de testator, câtă vreme primul notar a menţionat că "legatele cu titlu particular vor fi valorificate după lămurirea regimului juridic al imobilului", iar cel de-al doilea notar "a reluat în certificatul de moştenitor suplimentar doar conţinutul legatelor cu titlu particular, fără a menţiona cui revine terenul".

Or, pentru a stabili ce intră sub forţa prezumţiei legale absolute a certificatului de moştenitor, din punct de vedere al dispoziţiilor art. 88 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 (respectiv, calitatea de moştenitor, cota sau bunurile care se cuvin fiecărui moştenitor în parte), trebuia stabilit, în prealabil, ce bunuri fac obiectul legatelor, ceea ce era posibil, date fiind contestările părţilor, doar în urma verificărilor jurisdicţionale ale instanţei.

Ca atare, asemenea verificări nu depăşesc atributul instanţei de a proceda la stabilirea situaţiei de fapt, prin evaluarea probelor şi nici nu înfrâng normele legale indicate pentru a se putea pretinde o încălcare a principiului legalităţii sau a formelor procedurale, în maniera în care au făcut-o recurenţii, prevalându-se astfel, fără temei de incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

- În ce priveşte nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile au însă caracter fondat, în limitele şi potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, recurenta-pârâtă susţine în mod corect că, identificând sancţiunea care ar trebui să intervină pentru necitarea tuturor moştenitorilor testamentari la eliberarea suplimentului certificatului de moştenitor nr. x/2011, instanţa de apel reţine pe de o parte, că aceasta este nulitatea absolută întrucât dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 36/1995 au caracter imperativ, urmărind "nu doar ocrotirea unui interes privat, ci a interesului general, referitor la respectarea în toate cazurile, a unei proceduri imperative instituite de lege" şi, pe de altă parte, că "pot exista situaţii în care lipsa acordului unor legatari cu titlu particular, care n-au fost citaţi ori s-au opus emiterii certificatului suplimentar de moştenitor, să nu atragă nulitatea acestuia, pentru că nu ar fi vătămaţi prin noul certificat".

În felul acesta, instanţa de apel acreditează ideea unei nulităţi absolute care ar interveni în situaţia necitării tuturor moştenitorilor, cu ocazia emiterii unui supliment de certificat, sub motiv că este vorba despre o procedură imperativă de urmat, dedusă din dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 36/1995, ceea ce depăşeşte sfera interesului privat, dar admite, în acelaşi timp, că nulitatea poate să nu intervină, în aceeaşi ipoteză – a necitării tuturor legatarilor – pentru că aceştia nu ar fi vătămaţi în drepturile/interesele lor.

Or, admiţând că sancţiunea este nulitatea absolută, care este independentă de producerea vreunei vătămări, prin atingerea pe care o aduce sferei interesului public, instanţa nu putea, în acelaşi timp, să constate inoperantă această sancţiune atunci când, în concret, moştenitorii necitaţi nu ar fi lezaţi în drepturile lor. Vătămarea fiind o condiţie de verificat în situaţia nulităţii relative, care vine să sancţioneze nesocotirea unui interes privat, particular ea nu-şi găseşte justificare atunci când incidentă este nulitatea absolută pentru că, aşa cum reţinuse instanţa anterior "ar fi fost nesocotită o procedură imperativă, instituită prin lege, pentru protejarea interesului general".

Această contrarietate a considerentelor se repercutează asupra legalităţii soluţiei câtă vreme în funcţie de calificarea corectă a naturii sancţiunii incidente trebuia determinat, în mod corespunzător, şi regimul prescripţiei extinctive care însoţeşte dreptul la acţiunea în anularea/nulitatea certificatului de moştenitor.

- Este, de asemenea, întemeiată susţinerea recurenţilor, conform căreia decizia nu conţine argumente în legătură cu interpretarea clauzei testamentare (pct. 5 din testament) prin care a fost instituit legatul universal în favoarea lui B., în sensul voinţei testatoarei.

Astfel, deşi reţine corect că stabilirea voinţei defunctei la întocmirea testamentului şi, în consecinţă, a obiectului legatelor, cu titlu particular şi universal, trebuie să fie criteriul determinant care să permită calificarea juridică adecvată, instanţa nu procedează la o analiză în concret a clauzei testamentare (conform căreia testatoarea lăsa nepoatei sale "toate celelalte bunuri mobile şi imobile ce se vor mai găsi în momentul decesului în patrimoniul meu, nemenţionate expres în prezentul testament"), ci îşi bazează soluţia pe aprecieri proprii în sensul că "nu există niciun indiciu că la momentul instituirii legatelor testatoarea a urmărit să testeze pentru teren doar în favoarea uneia dintre părţi".

În acelaşi sens, bazându-şi raţionamentul pe situaţii factuale, fără o verificare jurisdicţională a dispoziţiei testamentare, instanţa de apel apreciază că simpla omisiune a testatoarei, de a indica în conţinutul legatelor cu titlu particular şi terenul de sub construcţii, nu înseamnă că aceasta nu l-a avut în vedere "întrucât terenul de sub construcţii nu poate fi privit independent de construcţiile edificate pe acesta", care "aveau o importanţă marginală la acel moment".

Or, sunt lipsite de substanţa unei motivări calitative, adecvate, astfel de considerente care, pe de o parte, nu răspund argumentelor pârâţilor, care au susţinut că în determinarea legatelor cu titlu particular trebuie să se ţină seama de cele menţionate la punctele 2,3 şi 4 din testament întrucât obiectul unor astfel de legate este precis determinat iar, pe de altă parte, nu realizează niciun fel de analiză a conţinutului propriu-zis al clauzei testamentare (de la pct. 5) pentru a stabili intenţia, voinţa reală a testatoarei şi de asemenea, nici o analiză sistematică a respectivelor clauze (de la pct. 2,3,4,5), pentru o determinare corectă a obiectului legatelor cu titlu particular şi respectiv, a celui universal.

De aceea, este corectă trimiterea pe care o fac recurenţii-pârâţi la existenţa unui viciu al motivării, dedus din nerespectarea întrutotul a exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în corelare şi cu jurisprudenţa relevantă a instanţei de contencios european, câtă vreme n-au fost arătate argumentele pentru care au fost respinse susţinerile pârâţilor în legătură cu interpretarea clauzelor testamentare.

Mai mult, cum s-a arătat anterior, clauza de la pct. 5 din testament nu a făcut obiect de analiză în conţinutul ei, aprecierea instanţei bazându-se doar pe elemente exterioare, pe baza cărora a dedus intenţia de a testa într-un anumit fel a defunctei F..

Toate aceste aspecte, referitoare pe de o parte, la existenţa unor considerente contradictorii ale instanţei în determinarea regimului nulităţii aplicabile actului atacat şi, pe de altă parte, la absenţa unei motivări propriu-zise, care să răspundă în mod efectiv argumentelor părţii pârâte vizând interpretarea voinţei testatoarei pe baza clauzelor testamentare, atrag incidenţa motivului de recurs invocat, prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

- Are, de asemenea, caracter fondat critica referitoare la modalitatea în care instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 86 alin. (1), art. 88 alin,. 1 din Legea nr. 36/1995, atunci când a stabilit existenţa în cauză a unei nulităţi absolute deduse din aceea că emiterea certificatului suplimentar de moştenitor nr. 59/2011 s-a făcut în favoarea legatarului universal, fără citarea legatarilor cu titlu particular, "nesocotindu-se astfel o procedură şi o normă imperativă, cum rezultă din formularea art. 86", ceea ce ar însemna că este vorba despre "protejarea interesului general referitor la respectarea în toate cazurile a unei proceduri imperative instituite de lege".

Stabilind în felul acesta incidenţa nulităţii absolute, pe care o deduce din caracterul imperativ al normei art. 86 din Legea nr. 36/1995 (conform căreia: "(1) După emiterea certificatului de moştenitor nu se mai poate întocmi alt certificat, decât în situaţiile prevăzute de lege. (2) Cu acordul tuturor moştenitorilor, notarul public poate relua procedura succesorală, în vederea completării încheierii finale cu bunurile omise din masa succesorală, eliberând un certificat de moştenitor suplimentar"), instanţa de apel ignoră criteriul de distincţie dintre nulitatea absolută şi cea relativă, care nu este dat de caracterul imperativ al normei ci de natura interesului ocrotit.

Astfel, în ambele cazuri de nulitate, absolută sau relativă, dispoziţia legală încălcată este una imperativă, sancţiunea nulităţii fiind incompatibilă cu protejarea unor norme dispozitive – permisive ori supletive – de la care subiectele de drept civil pot deroga (întrucât, nefiind obligate să se supună prescripţiilor lor, nici nu le poate fi sancţionată conduita din acest motiv).

În acelaşi sens, din caracterul imperativ al normei art. 86 din Legea nr. 36/1995, instanţa de apel deduce că ar fi în discuţie protejarea unui interes general (acela "de a fi respectată, în toate cazurile, procedura prevăzută de lege"), nesocotind faptul că dispoziţiile art. 88 din acelaşi act normativ fac referire şi recunosc legitimare în acţiunea vizând anularea unor asemenea certificate, emise fără citarea tuturor moştenitorilor, doar "celor care se consideră vătămaţi în drepturile lor".

Rezultă că, fiind vorba de posibilitatea invocării nulităţii doar de către cei vătămaţi prin emiterea actului, interesul ocrotit este unul particular şi, ca atare, sancţiunea care poate interveni nu este cea a nulităţii absolute, ci a nulităţii relative.

De asemenea, tot în mod eronat, pe aspectul cauzei de nulitate aplicabile, după ce înlătură frauda la lege invocată de reclamant, instanţa de apel apreciază că ar fi incidentă cauza ilicită "fără încălcarea vreunei dispoziţii legale referitoare la prescripţie".

Or, în privinţa acestei cauze, apreciată ca temei al nulităţii absolute, se constată că instanţa de apel nu a indicat în ce ar consta ilicitatea actului (certificat de moştenitor) emis în baza încheierii finale a notarului, care a definitivat astfel o procedură prevăzută şi reglementată ca atare de lege.

În realitate, în speţă, deşi reclamantul a invocat cauza ilicită, ca temei al acţiunii în nulitate, singurul motiv indicat, de nevalabilitate a actului, a vizat necitarea legatarului cu titlu particular la emiterea certificatului suplimentar de moştenitor, aspect care, pentru considerentele arătate anterior, nu ar putea atrage decât anulabilitatea actului.

Calificarea greşită a regimului nulităţii a avut consecinţe eronate şi pe planul prescripţiei care însoţeşte dreptul la promovarea unei asemenea acţiuni, în anulabilitate.

Astfel, instanţa de apel a reţinut eronat imprescriptibilitatea acţiunii deduse judecăţii, câtă vreme în speţă erau incidente dispoziţiile art. 3 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, referitoare la prescripţia acţiunii în anulabilitate.

Pe acest aspect, devine relevantă şi dezlegarea de care se prevalează recurenţii-pârâţi, dată prin Decizia nr. 6/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite care, statuând asupra prescriptibilităţii cererilor privind lichidarea pretenţiilor succesorale decurgând din cheltuieli de înmormântare, a reţinut existenta aceluiaşi caracter, prescriptibil, referitor la "acţiunea în anularea certificatului de moştenitor pentru vicierea consimţământului ori necitarea tuturor moştenitorilor".

De aceea, potrivit tuturor considerentelor arătate anterior, reţinându-se incidenţa motivelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recursul pârâţilor va fi admis, casată decizia atacată şi cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

La reluarea judecăţii, ţinând seama, potrivit art. 501 C. proc. civ., de dezlegările în drept date potrivit prezentei decizii, instanţa de apel va analiza cauza, în mod prioritar, sub aspectul prescripţiei extinctive care însoţeşte acţiunea în anulabilitatea unui act, aspect ce i-a fost supus verificării prin critici punctuale formulate de către pârâţii-apelanţi, urmând să determine, în concret, momentul de la care a început să curgă termenul de 3 ani înăuntrul căruia putea fi cerută anularea suplimentului certificatului de moştenitor şi, în mod corespunzător, dacă promovarea acţiunii se situează în intervalul prescris de lege.

- Celelalte aspecte de nelegalitate, invocate în cadrul motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la inexistenţa unei obligaţii legale a notarului de a-i cita, la momentul emiterii unui supliment de certificat, pe legatarii cu titlu particular atunci când pe de o parte, aceştia nu sunt şi moştenitori rezervatari iar pe de altă parte, există un legatar cu vocaţie succesorală universală, la conţinutul legatelor cu titlu particuar şi respectiv, universal reprezintă chestiuni de fond care vor putea face obiect de analiză în mod subsecvent verificărilor referitoare la prescripţia extinctivă.

Aceeaşi este şi situaţia invocării de către recurenţi a instituţiei dreptului de superficie, în combaterea argumentelor instanţei, care a apreciat că terenul nu poate avea o existenţa de sine-stătătoare, distinctă de a construcţiei, pentru a deduce astfel o anumită intenţie a testatoarei în privinţa conţinutului legatelor cu titlu particular.

De asemenea, aspectul referitor la cheltuielile de judecată va fi soluţionat în funcţie de rezolvarea dată raportului juridic de instanţa de trimitere, când se va stabili şi partea căzută în pretenţii, în sensul art. 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâţii C. şi B. împotriva deciziei nr. 1611A/2022 din 4 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 februarie 2024.