Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 303/2024 AI generated

Appeal on merits barred for failure to articulate statutory cassation grounds against a tardiness ruling

Case Number Decizia nr. 303/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the exception of nullity and annulled the appeal on the merits, leaving in force the lower court decisions that had dismissed the earlier extraordinary appeal for tardiness. The dispute arose from a civil action seeking correction, clarification, and completion of a 2016 ruling regarding a property dispute, where the appellant subsequently filed an appeal on the merits against a decision upholding the dismissal of her prior appeal in cassation for being filed out of time. The decisive legal basis was Article 489(2) of the Civil Procedure Code, which mandates that an appeal on the merits is null if the grounds do not strictly fit within the exhaustive list of legal reasons for cassation provided in Article 488(1); the Court found that the appellant failed to formulate concrete criticisms targeting the appellate court’s reasoning on the timeliness of the prior petition, instead presenting irrelevant factual arguments regarding the underlying property dispute.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 431 alin. (2) C. proc. civ, art. 202 alin. (3) C. proc. civ, art. 131 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Appeal on merits barred for failure to articulate statutory cassation grounds against a tardiness ruling: În esenţă, a arătat că declară recurs împotriva deciziei civile nr. 608A din data de 26 aprilie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2022, având în vedere dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia: "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Keywords

AI generated
grounds for cassation article of civil procedure statutory basis factual grounds standing to appeal plea of nullity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 06 februarie 2024

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 27 iunie 2018, reclamanţii A. şi B. au formulat cerere de îndreptare, lămurire, completare şi înlăturarea dispoziţiilor contradictorii a încheierii din data de 15 iunie 2016, pronunţate în dosarul nr. x/2015.

2. Sentinţele pronunţate de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 514 din data de 25 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată.

A respins cererea de completare a hotărârii formulată de reclamanţii A. şi C. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi D. S.A., ca tardivă, şi a respins cererea în rest ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat contestaţie în anulare contestatoarea A., contestaţia fiind înregistrată, la data de 24 martie 2022, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. x/2022.

Prin sentinţa civilă nr. 1328 din data de 4 octombrie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, invocată de către intimată prin întâmpinare, şi a respins, ca fiind tardiv formulată, calea extraordinară de atac exercitată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi D. S.A.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia civilă nr. 608A din data de 26 aprilie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de contestatoarea A. împotriva sentinţei civile nr. 1328 din data de 4 octombrie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General şi D. S.A, ca nefondat.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 608A din data de 26 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs contestatoarea A..

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 18 iulie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 2.

Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-contestatoare a solicitat admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, să se dispună: nulitatea absolută a întâmpinărilor, ca acte de procedură, formulate separat pentru Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi D. S.A. şi transmise la dosarul nr. x/2015, ca nelegale şi neîntemeiate; obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, să plătească, în solidar cu pârâta D. S.A., contravaloarea lipsei de folosinţă pentru imobilul teren în litigiu, identificat conform raportului de expertiză efectuat de ing. E., pentru perioada 13 august 2001 - până la data pronunţării încheierii; obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, la restituirea sumei de 300,83 RON, încasată de AFI conform chitanţei nr. x din data de 20 ianuarie 2011; obligarea, în solidar, a pârâţilor Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, şi D. S.A. la restituirea taxei de timbru în cuantum de 27.585 RON, ca nedatorată, în conformitate cu norma metodologică 51.

În esenţă, a arătat că declară recurs împotriva deciziei civile nr. 608A din data de 26 aprilie 2023, pronunţate în dosarul nr. x/2022, având în vedere dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia: "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Totodată, recurenta-contestatoare a făcut o prezentare a litigiilor purtate între părţi în cadrul dosarelor nr. x/2015, nr. y/2012 şi nr. w/2006.

A mai arătat că, în cauză, completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu pricina înregistrată sub nr. x/2015 şi-a verificat din oficiu competenţa, inclusiv cea de ordine privată, precum şi dacă cererea îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 194-197 C. proc. civ., în conformitate cu art. 200 alin. (1) din acelaşi act normativ.

A menţionat că, la cererea precizatoare, depusă prin av. F. la data de 8 decembrie 2015, a anexat extras din raportul de expertiză în specialitatea topografie, în exemplare suficiente pentru comunicare către părţi şi un exemplar pentru instanţă, pentru a arăta valoarea obiectului cererii, aşa cum fusese stabilită de expertul judiciar G., şi nu după o preţuire estimată.

A subliniat că, în Cap. VIII - concluzii din raportul de expertiză - expertul a arătat că valoarea de circulaţie a diferenţei de teren este de 6.213 RON/m.p., iar valoarea de circulaţie totală este de 2.000.275 RON.

Recurenta-contestatoare a mai susţinut şi că, la dosarul nr. x/2015, nu a fost depusă dovada mandatului odată cu întâmpinările formulate pentru pârâţii Municipiu Bucureşti prin Primarul General şi D. S.A., în conformitate cu prevederile art. 202 alin. (3) C. proc. civ.

A precizat că a criticat aceste întâmpinări prin notele de şedinţă depuse la dosar la termenul de judecată din data de 18 mai 2016, invocând excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentanţi şi arătând că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă prevăzute de lege.

În opinia recurentei-contestatoare întâmpinările menţionate sunt nule de drept, nu numai pentru că nu au fost anexate dovezile mandatelor, conform art. 202 alin. (3) C. proc. civ., ci şi pentru că lipsa mandatului reprezintă dovada inexistenţei înscrisului autentic al convenţiei părţilor cu privire la imobilul aportat la capitalul social al D. S.A. de către asociatul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, cu încălcarea normei metodologice 20.7 de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Recurenta-contestatoare a menţionat şi că pârâţii au avut cunoştinţă de înscrisurile de la dosarul nr. x/2012 - încheierea nr. 305879 din data de 28 iunie 2011 şi extrasul de carte funciară pentru informare, comunicate de către BCPI S1 către D. S.A. în baza documentaţiei cadastrale avizate de OCPI, la sediul social al Primăriei Municipiului Bucureşti.

În opinia sa, faptul că, în şedinţa din data de 23 martie 2016, tribunalul i-a pus în vedere să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 27.585 RON, calculată la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, arată că instanţa a apreciat că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, în conformitate cu art. 131 C. proc. civ., în raport de înscrisurile anexate la dosarul cauzei.

A apreciat că, la calcularea taxei de timbru în cuantum de 27.585 RON, tribunalul a ţinut seama de valoarea de circulaţie de 6.213 RON/mp, stabilită de expertul judiciar G., la cursul BNR din data de 25 mai 2007, de 3,27 RON/l euro, şi de suprafaţa de 328 m.p. a terenului situat în Bucureşti, str. x, identificat conform raportului de expertiză efectuat de inginer E., la momentul pronunţării deciziei nr. 59A din data de 25 ianuarie 2010 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2006.

A precizat că, la termenul de judecată din data de 18 mai 2016, a depus, prin avocat, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 27.585 RON -chitanţa nr. x din data de 17 mai 2016, eliberată de H., I..

5. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata D. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului şi a solicitat, în principal, admiterea acestei excepţii şi anularea căii de atac, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat. A solicitat şi obligarea recurentei-contestatoare la plata cheltuielilor de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei în data de 01 septembrie 2023, fiind depus răspuns la întâmpinare de către aceasta, prin care a formulat susţineri în sensul admiterii recursului.

Intimatul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, nu a depus întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raport, s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul este declarat şi motivat în termenul prevăzut de lege, că recurenta-contestatoare este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. civ., precum şi că partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate.

Totodată, raportorul a constatat că recurenta-contestatoare nu a semnat cererea de recurs.

În ceea ce priveşte criticile formulate, raportorul a reţinut că recurenta-contestatoare nu a procedat la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revenind completului de filtru să aprecieze dacă, în speţă, criticile formulate pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau dacă este incidenţă sancţiunea nulităţii reglementată de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Completul de filtru nr. 2, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea către părţi, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor în data de 15 noiembrie 2023, fiind formulat punct de vedere la raport de către recurenta A.. Totodată, la acelaşi moment, recurenta a depus şi cererea de recurs semnată în original de către aceasta, astfel că se constată acoperit viciul referitor la nulitatea cererii pentru lipsa semnăturii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii, invocată de intimata D. S.A. prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal.

Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin decizia civilă nr. 608 A din 26 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins apelul formulat de contestatoarea A. împotriva sentinţei civile nr. 1328 din 04 octombrie 2022 a Tribunalului Bucureşti, prin care a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de aceeaşi parte, ca tardiv formulată.

În calea de atac a recursului, recurenta a făcut o prezentare a litigiilor purtate între părţi, fără a face vreo referire la dispoziţia instanţei de apel, de confirmare a soluţiei tribunalului, care a admis excepţia tardivităţii şi a respins, ca tardiv formulată, calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

În realitate, recursul declarat în prezenta cauză cuprinde susţineri referitoare la situaţia de fapt a litigiului, care nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., şi care nici nu reprezintă critici concrete împotriva raţionamentului instanţei de apel, pe care se sprijină soluţia pronunţată în cauză şi care era susceptibil de recurs, prin care s-a concluzionat în sensul constatării legalităţii şi temeiniciei soluţiei referitoare la tardivitatea contestaţiei în anulare formulate de contestatoarea din prezenta cauză.

Astfel, Înalta Curte reţine că recurenta nu a făcut trimitere la considerentele instanţei de apel, la modalitatea în care aceasta a verificat aplicarea dispoziţiilor art. 506 alin. (1) C. proc. civ., şi nici nu a indicat vreo împrejurare ce ar putea duce la concluzia potrivit căreia termenul prevăzut de norma legală menţionată ar fi fost respectat ori că ar fi fost întrerupt sau suspendat.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei raportat la considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţilor poate duce la casarea unei hotărâri.

Ca atare, invocarea de către recurentă a unor critici care se referă la chestiuni care nu au legătură cu raţionamentul instanţei de apel referitor la formularea contestaţiei în anulare cu depăşirea termenului prevăzut de lege, nu poate conduce la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecăţii.

Faţă de argumentele expuse şi văzând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimata D. S.A., şi va anula recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 608A din data de 26 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenta-contestatoare A. împotriva deciziei nr. 608A din data de 26 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 februarie 2024.