Nullity of Cassation Appeal Due to Failure to Frame Criticisms Within Statutory Grounds Under Art. 488 CPC

Şedinţa publică din data de 06 februarie 2024

Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 10 mai 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, prin Primar General, obligarea pârâtei să îi lase în deplină proprietate şi posesie imobilul din Bucureşti, str. x, apartament nr. x, situat la parterul corpului B, sectorul 2 şi obligarea pârâtei să emită o dispoziţie pentru a i se restitui în natură imobilul, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În şedinţa publică din 5 noiembrie 2018, reclamanta a precizat că primul capăt de cerere constituie revendicare imobiliară, iar cel de-al doilea este formulat în temeiul art. 1 Protocolul 1 adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. A mai precizat că revendicarea imobiliară priveşte numai apartamentul nr. x, deoarece terenul se află în proprietatea sa, în integralitate.

Prin încheierea pronunţată la 1 aprilie 2019, tribunalul a luat act de poziţia reclamantei care a arătat că nu mai susţine capătul 2 al cererii de chemare în judecată privind emiterea dispoziţiei de restituire în natură a imobilului, având în vedere că a fost emisă o dispoziţie, pe care a contestat-o, aceasta făcând obiectul dosarului nr. x/2019

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă Prin sentinţa civilă nr. 2574 din data de 18 noiembrie 2019, Tribunalul

Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 1049A din data de 30 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2574 din data de 18 noiembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în primul ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 1506 din data de 20 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 1049A din data de 30 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 312A din data de 24 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de reclamanta A., împotriva sentinţei nr. 2574 din data de 18 noiembrie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2018.

A schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea astfel cum a fost restrânsă şi o obligat-o pe pârâtă să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei apartamentul nr. x situat în Bucureşti, str. x, Corp B.

6. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 312A din data de 24 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâtul Municipiului Bucureşti, prin Primar General.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă în data de 08 iunie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2.

În motivarea cererii de recurs formulate, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că soluţia instanţei de apel este greşită, în principal, prin greşita reevaluare a cauzei în sensul verificării ingerinţei cauzate prin admiterea recursului în anulare promovat de Procurorul General împotriva sentinţei civile nr. 5006/1998, precum şi a modalităţii concrete şi efective prin care pot fi înlăturate în mod complet consecinţele încălcării art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum a dispus Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia civilă nr. 1506 din data de 20 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

Astfel, a arătat că, în ceea ce priveşte existenţa unui "bun" în patrimoniul reclamantei, deşi prin sentinţa civilă nr. 5006/1998 a fost admisă acţiunea, prin recursul în anulare formulat de Procurorul General, în temeiul art. 330 C. proc. civ. de la 1865, această sentinţă a fost casată şi cauza trimisă spre rejudecare la prima instanţă, pentru ca, apoi, acţiunea să fie respinsă. S-a reţinut, în mod corect, faptul că nu s-a dovedit identitatea bunului testat reclamantei cu cel revendicat, fapt care a dus la casarea hotărârilor şi reluarea judecăţii în faţa primei instanţe, în vederea completării probatoriului.

Consideră recurenta că există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte stabilirea faptului că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate pentru apartamentul nr. x, ce face obiectul prezentului litigiu, aşa cum s-a reţinut prin sentinţa civilă nr. 6665/2003 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 452/2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Având în vedere dispoziţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, date prin decizia nr. 1506/2022, instanţa de apel avea obligaţia să identifice dacă ingerinţa cauzată prin admiterea recursului în anulare poate primi vreun efect în pricina de faţă şi să identifice care este modalitatea concretă şi efectivă prin care pot fi înlăturate în mod complet consecinţele încălcării art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie. Acest aspect presupune, mai înainte de toate, stabilirea dreptului de proprietate în favoarea intimatei-reclamante în ceea ce priveşte apartamentul nr. x, cu atât mai mult cu cât s-a reţinut cu putere de lucru judecat că nu deţine un astfel de titlu.

Prin decizia nr. 200R/2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admisă cererea de revizuire formulată de intimata-reclamantă A. şi s-a anulat dispoziţia nr. x/2007 doar în parte, adică în ceea ce priveşte apartamentul nr. x din corp B, din str. x.

Drepturile intimatei-reclamante au fost consfiinţite atât de către administraţia locală, cât şi de instanţele de judecată, însă cu excepţia apartamentului nr. x, pentru care nu s-a dovedit dreptul de proprietate.

Arată că Înalta Curte a arătat că instanţa de apel trebuie să aibă în vedere întregul complex factual al pricinii de faţă, începând cu prima acţiune în revendicare formulată de intimata-reclamantă, ceea ce înseamnă că vor fi avute în vedere toate acţiunile ulterioare, inclusiv administrarea probelor privind dovada dreptului de proprietate.

Susţine că pentru a se stabili dacă apartamentul nr. x constituie un "bun" în înţelesul Convenţiei, trebuie mai întâi stabilit dacă acest bun este sau nu proprietatea intimatei-reclamante.

În fine, recurenta susţine aplicarea greşită a normelor de drept material reprezentate de art. 550 şi urm. C. civ., art. 6 şi art. 41 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie.

7. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata-reclamantă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, menţinerea, ca temeinică şi legală a deciziei recurate, cu consecinţa obligării recurentei-pârâte să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, str. x, corp B.

8. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raport, s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul este declarat şi motivat în termenul prevăzut de lege, că recurentul-pârât este scutit de la plata taxelor judiciare de timbru, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., precum şi că partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate.

În ceea ce priveşte criticile formulate, raportorul a reţinut că recurentul-pârât a invocat incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revenind completului de filtru să aprecieze dacă, în speţă, criticile formulate pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. sau dacă este incidenţă sancţiunea nulităţii reglementată de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Completul de filtru nr. 2, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea către părţi, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor în data de 13 noiembrie 2023, nefiind formulat punct de vedere la raport.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1. Examinând recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul Bucureşti, prin Primar General, în raport cu excepţia nulităţii, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază acesta şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Recursul declarat în prezenta cauză cuprinde susţineri care nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., şi care nici nu reprezintă critici concrete împotriva raţionamentului instanţei de apel pe care se sprijină soluţia pronunţată în cauză.

Astfel, Înalta Curte reţine că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect revendicarea imobilului situat în Bucureşti, str. x, situat la parterul corpului B.

În primul ciclu procesual, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată, iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul reclamantei, ca nefondat.

Învestită cu soluţionarea recursului reclamantei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă, prin decizia nr. 1506 din 20 septembrie 2022, a admis calea de atac a părţii şi a casat decizia civilă nr. 1049A din 30 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, reţinând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a juriprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume a aplicat greşit principiile din cauza Brumărescu şi a normei procedurale referitoare la efectul pozitiv al lucrului judecat.

A statuat Înalta Curte că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere întregul complex factual al pricinii de faţă, începând cu prima acţiune în revendicare formulată de reclamantă, demers finalizat prin admiterea acţiunii şi obligarea Municipiului Bucureşti să îi restituie întregul imobil, printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, înzestrată cu autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte a trasat curţii de apel limitele rejudecării, punând în vedere acesteia să reevalueze cauza în raport cu cele reţinute prin decizia de casare, în sensul verificării dacă ingerinţa cauzată prin admiterea recursului în anulare poate primi vreun efect în pricina de faţă şi să identifice, în temeiul art. 41 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care este modalitatea concretă şi efectivă prin care pot fi înlăturate în mod complet consecinţele încălcării art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, produse prin admiterea recursului în anulare împotriva unei hotărâri definitive şi irevocabile şi a cărei autoritate de lucru judecat a fost anihilată.

În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti tocmai acest aspect l-a constatat, şi anume că ingerinţa în dreptul apelantei reclamante, deşi era prevăzută de lege (art. 330 din vechiul C. proc. civ.), nu a urmărit un interes general, de utilitate publică, ci a vizat aspecte acare priveau interese private, sens în care se impune a se da prevalenţă dispoziţiilor Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că singura modalitate, în accepţiunea art. 41 din Convenţia europeană, prin care se pot înlătura efectele recursului în anulare admis este aceea de a se restabili autoritatea de lucru judecat anihilată în acest fel, şi de a dispune, din nou, admiterea cererii în revendicare şi de obligare a pârâtei să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantei apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, str. x, Corp B.

În calea de atac a recursului, recurentul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de curtea de apel în rejudecare, cu privire la care arată că a făcut o greşită reevaluare a cauzei.

În continuare, recurentul a făcut referire la situaţia de fapt a litigiului, arătând doar faptul că, din succesiunea hotărârilor emise cu privire la imobilul a cărui revendicare se solicită, nu reiese dacă reclamanta deţine un "bun" în înţelesul Convenţiei.

Or, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei raportat la considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţilor poate duce la casarea unei hotărâri.

Mai mult, criticile din cererea de recurs se referă la modul de interpretare a probatoriului de către instanţă, prin acestea susţinându-se existenţa autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte stabilirea faptului că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. x, ce face obiectul prezentului litigiu.

Recurentul a dedus, astfel, judecăţii aspecte de netemeinicie, criticile acesteia vizând modalitatea în care a fost evaluat probatoriului de către instanţa de apel, în ceea ce priveşte dovada dreptului de proprietate al reclamantei.

Or, excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susţinerile care vizează modul de apreciere a probelor, instanţele de fond şi de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea acestora.

Mai mult, cu privire la acest aspect, aşa cum s-a arătat anterior, instanţa de apel a reţinut întreaga succesiune a hotărârilor judecătoreşti pronunţate cu privire la imobilul revendicat, însă a dat valenţă, conform îndrumărilor din decizia de casare, principiului aplicării cu prioritate a Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, făcând aplicarea principiului securităţii raporturilor juridice şi consolidând în acest fel dreptul de proprietate al reclamantei, ce a fost constatat cu titlu definitiv prin sentinţa civilă nr. 5006, pronunţată la 20 martie 1998 de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

Observând motivarea instanţei de apel expusă mai sus, se constată că, în speţă, pârâtul nu formulează critici concrete care să vizeze hotărârea pronunţată în cauză şi raţionamentului Curţii de Apel Bucureşti, ca act procesual vizat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., nefiind arătat, motivat, care sunt normele de drept încălcate de instanţa de apel, şi care ar fi dat posibilitatea instanţei de a aplica cu prioritate dreptul intern în raport cu normele şi jurisprudenţa europeană.

Cât priveşte trimiterile recurentului la dispoziţiile art. 550 şi următoarele din C. civ., art. 6 şi art. 41 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenţie, suplimentar faţă de faptul că acestea reprezintă chiar normele care au stat la baza hotărârii atacate, Înalta Curte constată că acestea sunt invocate formal, nefiind urmate de o critică concretă în raport cu cele reţinute de instanţa de apel, care a pronunţat o hotărâre favorabilă reclamantei, constatând deţinerea de către aceasta a unui "bun" în sensul Convenţiei şi a faptului că această realitate nu putea fi schimbată prin recursul în anulare formulat de Procurorul General, în situaţia în care prin aceasta nu se urmărea protejarea unui interes public.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că aspectele deduse judecăţii prin motivele de recurs implică o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, iar nu pe o interpretare a unor norme juridice, astfel că acestea nu pot face obiectul controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Dată fiind prioritatea soluţionării excepţiei nulităţii recursului, precum şi efectele pe care aceasta le produce, celelalte aspecte subsumate prezentei căi de atac nu mai pot fi analizate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, făcând aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, şi va anula recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 312A din data de 24 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 312A din data de 24 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 februarie 2024.