Civil liability for flood damage: contributory negligence of victim and limits of cassation review regarding evidentiary valuation

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

Prin cererea de asigurare a probelor înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în data de 29 martie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., administrarea probei cu expertiză tehnică specialitatea construcţii şi a probei cu expertiză tehnică evaluare bunuri mobile privind imobilul situat în Bucureşti, str. x, sector 1 şi a bunurilor mobile situate în acesta.

În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 359-363 C. proc. civ.

Prin încheierea din 21 aprilie 2016, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de asigurare a probelor.

Împotriva acestei încheieri au declarat apel reclamanţii A. şi B..

Prin decizia civilă nr. 2556 A din 21 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia V-a civilă în dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul formulat de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., schimbând în tot încheierea primei instanţe în sensul că a fost admisă cererea de asigurare a probelor.

Prin încheierea din 24 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia V-a civilă în dosarul nr. x/2016, a fost admisă cererea de asigurare de dovezi formulată de apelanţii-reclamanţi A. şi B., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi C. şi D. şi s-au constatat administrate probele cu expertiza tehnică de specialitate în construcţii efectuată de către expertul E. şi cu expertiza de specialitate privind evaluarea bunurilor mobile, efectuată de către expertul F..

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a V-a civilă, în data de 20 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii H. şi B., în temeiul răspunderii civile delictuale, obligarea pârâţilor la plata sumei de 300.000 euro, reprezentând prejudiciul produs prin distrugerea aproape integrală a apartamentului reclamantului; obligarea pârâţilor la plata sumei de 30.000 euro, reprezentând prejudiciul produs prin distrugerea bunurilor aflate în apartamentul distrus, bunuri ce nu mai pot fi recuperate ori reparate şi care aparţin reclamantului; obligarea pârâţilor la plata daunelor morale suferite de către reclamant prin neputinţa fizică a folosinţei apartamentului distrus, precum şi a bunurilor distruse din apartament, în cuantum de 70.000 de euro; precum şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1340-1350, art. 1385, art. 1386-1387, art. 1391 şi art. 1530-1531 C. civ., precum şi art. 16 C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 2936 din 11 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul G., în contradictoriu cu pârâţii H. şi B.. Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 32.870 RON, compusă din 22.820 RON, contravaloarea reparaţiilor pentru prejudiciul adus imobilului situat în Bucureşti, str. x, 5050 RON, contravaloarea prejudiciului pentru bunurile mobile situate în imobil şi 5000 RON, daune morale, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată. Au fost obligaţi pârâţii la plata în solidar către reclamant a sumei de 1591,1 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 03 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea formulată de pârâţi şi s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 2936 din 11 decembrie 2019, în sensul menţionării căii de atac, a termenului şi a instanţei la care se va depune, care din eroare nu au fost menţionate în sentinţă, urmând a se menţiona: "Cu apel, în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti".

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 867A din 31 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant G. împotriva sentinţei civile nr. 2396 din 11 decembrie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă, ca nefondat. A fost admis apelul formulat de apelanţii-pârâţi H. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe civile, a fost schimbată, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a fost înlăturată obligaţia pârâţilor de a plăti reclamantului suma de 5.000 RON, reprezentând daune morale. Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate. A fost obligat apelantul-reclamant la plata către apelanţii pârâţi a sumei de 2.677,50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 867A din 31 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul I., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6) şi 8) din C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de apel nu a motivat înlăturarea probatoriului constând în răspunsul de la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi probele furnizate pe stickul de memorie depus la primul termen de judecată în apel.

A arătat că, la termenul din 22 decembrie 2021, instanţa de apel a respins cererea reclamantului de administrare a unei noi expertize în specialitatea construcţii, în temeiul art. 363 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., deşi au fost depuse de către reclamant elemente concludente, care ar fi justificat refacerea probei, precum răspunsul de la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi fişiere foto-video de la constatarea inundaţiei, motivarea instanţei de apel fiind în sensul în care proba nu era necesar a fi refăcută, probatoriul administrat urmând a fi analizat în ansamblu. În plus, a reţinut instanţa de apel că în etapa asigurării probelor a fost administrată proba cu expertiza tehnică judiciară specialitatea construcţii, părţile formulând obiecţiuni, la care expertul tehnic judiciar a răspuns, experţii consilieri depunând de asemenea propriile rapoarte de expertiză.

Recurentul a susţinut că instanţa de apel, în demersul de reapreciere al probelor, nu a motivat înlăturarea soluţiei recomandate de Inspectoratul de Stat în Construcţii, ce impunea administrarea unei noi expertize tehnice judiciare în specialitatea construcţii – structuri de rezistenţă.

Mai mult, instanţa de apel a reţinut culpa reclamantului, întrucât la momentul efectuării expertizei în procedura administrării probelor, expertul desemnat de instanţă nu avea specialitatea pentru a se pronunţa asupra afectării structurii de rezistenţă a imobilului, iar o atare situaţie impunea ca instanţa de apel să aibă o rezervă în a da valoare probatorie absolută expertizei respective, constituind temei pentru aplicarea art. 363 alin. (1) teza finală, raportat la art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că ar fi trebuit readministrată proba cu expertiză pentru verificarea structurii de rezistenţă a imobilului.

Necesitatea readministrării probei cu expertiză rezultă şi din fotografiile şi filmele realizate la data constatării distrugerii şi anexate în etapa apelului din nou, de unde rezultă aspecte de natură a combate susţinerile din expertiza administrată în etapa asigurării probelor.

Instanţa de apel a respins inclusiv solicitarea de efectuare a unei cercetări locale, ignorând astfel dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., ce impun judecătorului obligaţia de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză.

Tot în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu dispoziţiile art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, instanţa de apel putea să ceară expertului explicaţii cu privire la specializarea deţinută şi ulterior să dispună efectuarea unei noi expertize în cauză.

În decizia recurată, instanţa de apel a ignorat propria motivare pentru care a respins cererea de readministrare a probei cu expertiză, fără a motiva înlăturarea probelor foto-video despre care nu face referire, acordând o valoare probatorie absolută expertizei tehnice judiciare administrate în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1349 alin. (3), art. 1371, art. 1376 şi art. 1385 alin. (1) din C. civ., prin raportare la probatoriul administrat, din perspectiva stabilirii valorii prejudiciului şi reţinerea unei culpe a reclamantului în majorarea acestui prejudiciu.

În susţinerea acestui motiv de casare, recurentul a arătat că atât prima instanţă, cât şi cea din apel, s-au raportat numai la expertiza efectuată în procedura asigurării de probe, fără a dispune o expertiză vizând structura de rezistenţă a imobilului, în vederea stabilirii prejudiciului.

Necesitatea efectuării unei expertize cu privire la structura imobilului rezultă din răspunsul Inspectoratului de Stat în Construcţii la petiţia formulată de reclamant, unde se reţine că "potrivit O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, având în vedere anul construirii clădirii, inundaţia şi intervenţiile intervenite asupra acesteia la care s-a făcut referire în petiţia adresată, rezultă obligativitatea evaluării seismice a clădirii, încadrarea acesteia în clasa de risc seismic corespunzătoare stării ei tehnice, precum şi intervenţiile ce se impun, după caz."

În raport cu răspunsul Inspectoratului reiese că valoarea de aproximativ 10.000 de euro stabilită prin expertiza administrată în etapa asigurării de probe, cu titlu de despăgubiri, nu reprezintă o despăgubire integrală în raport cu amploarea distrugerii, chiar şi numai prin raportare la cota de 1/2 din imobil deţinută de către reclamant din dreptul de proprietate.

Textele legale relative la stabilirea prejudiciului şi a culpei reclamantului au fost eronat aplicate de instanţa de apel, care a dat valenţă unei inundări accidentale a imobilului, când, de fapt, în realitate acesta a fost supus unei inundaţii pe o perioadă de aproximativ două săptămâni, ceea ce a generat distrugerea aproape în totalitate a imobilului reclamantului.

Instanţa de apel a reţinut în decizia recurată refuzul reclamantului faţă de propunerile pârâţilor şi respectiv o agravare a prejudiciului prin propria culpă, fără a analiza şi fără a da relevanţă motivelor reclamantului care au justificat un atare refuz.

În mod eronat, instanţa a reţinut buna-credinţă a pârâţilor ulterioară incidentului fie prin oferirea spaţiului pe care aceştia îl deţin pentru a locui şi a-şi desfăşura activitatea reclamantul, fie prin a-l sprijini cu scoaterea bunurilor mobile şi a le ventila, întrucât această disponibilitate manifestată avea un caracter formal, fiind imposibilă folosirea imobilului pârâţilor de către reclamant de vreme ce inclusiv acel imobil era inundat, iar în ce priveşte bunurile mobile, nu exista un spaţiu adecvat şi nici condiţii meteo propice pentru expunerea lor în spaţiu deschis pentru ventilare şi uscare. De asemenea, pentru că imobilul reclamantului este situat la parter, iar incidentul a avut loc în luna ianuarie, a fost imposibilă ventilarea şi uscarea totodată a imobilului, din cauza potenţialului risc de incendiu, urmare a afectării instalaţiei electrice, iar pe de altă parte din cauza riscului pe care l-ar fi presupus lăsarea imobilului deschis şi nesupravegheat. Cu toate acestea, recurentul a întreprins măsuri pentru circularea aerului şi ventilarea spaţiului şi a bunurilor afectate de inundaţie.

Aşadar, atât prima instanţă, cât şi cea din apel, în mod eronat, au reţinut că reclamantul a contribuit prin fapta sa la majorarea prejudiciului, stabilind că reclamantul ar fi avut o conduită nerezonabilă faţă de propunerile pârâţilor, acestea având un caracter formal.

Susţinerea expertului desemnat potrivit căreia după constatarea avariei nu s-a realizat o aerisire a imobilului şi nu au fost scoase covoarele şi alte materiale textile îmbibate cu apă, nu ţine seama de situaţia particulară în care se afla reclamantul. În plus, cele două imobile, cel deţinut de pârâţi, la etajul clădirii şi cel al reclamantului aflat la parterul clădirii, se aflau în situaţii cu totul diferite.

De asemenea, expertul a reţinut că nu s-a intervenit în imobilul reclamantului în primele 10-12 ore de la producerea evenimentului, fără a preciza însă momentul de la care începe să curgă termenul, respectiv de la debutul inundaţiei sau de la momentul încetării acesteia, apreciind concluziile experţilor ca fiind tendenţioase în raport cu împrejurările concrete.

În plus, instanţa de apel nu a dat relevanţă probatorie susţinerilor martorilor audiaţi la propunerea reclamantului, de unde reiese indubitabil că bunurile mobile au fost integral distruse, nemaiputând fi recuperate.

În ce priveşte oferta pârâţilor de reparare a imobilului reclamantului pe cheltuiala acestora, aceasta a avut un caracter pur declarativ, de vreme ce persoana care a efectuat fotografiile, din partea Fondului de Garantare al Asiguraţilor, i-a comunicat reclamantului prin mesaj că nu deţine poliţa de asigurare a pârâţilor, motiv pentru care, recurentul a opinat că o atare poliţă cel mai probabil nici nu exista.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii H. şi B. au depus întâmpinare prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, intimaţii au arătat că motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspectele invocate de către recurent vizând situaţia de fapt, respectiv critici cu privire la modul în care instanţele inferioare au apreciat probatoriul, formulând critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, ce nu pot face obiectul cenzurii de către instanţa de recurs. Invocarea încălcării de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1349 alin. (3), art. 1371, art. 1376, art. 1385 alin. (1) C. civ. s-a realizat prin raportare la probatoriul administrat în cauză, în privinţa căruia s-a cerut reevaluarea. Simpla expunere a unui text de lege, fără a arăta în concret argumentele care justifică aplicabilitatea în cauză sau care susţin aplicarea greşită, nu poate conduce la încadrarea criticii respective în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fond, intimaţii au solicitat respingerea recursului, având în vedere că toate criticile formulate de recurent vizează chestiuni de netemeinicie a deciziei de apel, ce excedează controlului de legalitate pe care îl poate realiza instanţa de recurs.

În ce priveşte cererea de suplimentare a probatoriului, prin încheierea din 22 decembrie 2021, instanţa de apel a motivat respingerea probei cu expertiză privind structura de rezistenţă a imobilului, iar la termenul din 25 mai 2022, instanţa a încuviinţat reclamantului proba cu înscrisuri, respectiv răspunsul Inspectoratului de Stat în Construcţii, cât şi planşele foto, însă, chiar în ipoteza în care instanţa de apel ar fi omis să se pronunţe asupra unei probe, recurentul ar fi fost în măsură să formuleze critici cu privire la acest aspect fie la termenul din 02 martie 2022, fie la cel din 25 mai 2022, prin raportare la dispoziţiile art. 178 alin. (3) lit. b) şi art. 247 alin. (2) C. proc. civ.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor, iar prin încheierea pronunţată în data de 15 iunie 2023, completul de filtru a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de pârâţi şi a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul G. împotriva deciziei civile nr. 867 A din 31 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, şi a acordat termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în data de 14 decembrie 2023, pentru soluţionarea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Cu prioritate, faţă de conţinutul explicit al expunerii de motive a cererii de recurs, redat anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate în calea extraordinară de atac a recursului să fie precedată de succinte consideraţii privind cauza recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural şi/sau substanţial).

Pe de altă parte, principiul legalităţii căilor de atac impune a se reţine că asemenea demersuri procedurale trebuie exercitate în coordonatele pe care legea le-a conferit acestora, nici părţile şi nici instanţele de control judiciar nefiind îndreptăţite să invoce, respectiv să analizeze aspecte care nu respectă condiţiile pe care legea le-a stabilit relativ la exercitarea şi judecata căilor de atac efectiv promovate.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte reţine că, în litigiul pendinte, nu este posibil a fi reevaluat probatoriul ce a fost analizat de instanţele ierarhic inferioare, după cum nu este posibilă nici reevaluarea situaţiei de fapt ce a fost stabilită, ca urmare a analizei astfel făcute în privinţa probelor administrate la judecata în fond.

Împrejurarea că recurentul a formulat critici, care tind a provoca o astfel de reevaluare a probelor, respectiv a situaţiei de fapt, nu poate determina legala învestire a instanţei de recurs spre a proceda la analiza acestora, pentru că respectivele critici au fost formulate cu neobservarea limitelor ce sunt impuse prin normele procedurale enunţate în precedent şi a întinderii dreptului ce îi este conferit prin lege, de a deduce judecăţii în recurs aspecte, care au aptitudinea de a fi circumscrise motivelor de casare reglementate prin art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere caracterul unitar al recursului, prin încheierea de admitere în principiu a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi, întrucât s-a apreciat că parte din critici pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, se observă că recurentul nu a dezvoltat, prin cererea de recurs, critici cu privire la soluţia dată de instanţa de apel capătului de cerere vizând daunele morale, prin care a fost înlăturată obligaţia pârâţilor de plată a sumei de 5000 RON către reclamant, sens în care se constată că aceste aspect a dobândit autoritate de lucru judecat, iar cererea de recurs va fi analizată în limitele criticilor formulate.

Analizând în continuare criticile circumscrise de recurent motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ., se constată că acest motiv a fost formulat strict din perspectiva aprecierii asupra probatoriului de către instanţa de apel.

Însă, administrarea probatoriului şi aprecierea asupra probelor este o operaţiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate, iar faptul că instanţa ar fi trebuit să administreze probe suplimentare pentru dovedirea pretenţiilor reclamantului este exclusiv o chestiune de apreciere a instanţei care a pronunţat hotărârea recurată.

Astfel, recurentul a susţinut, circumscris acestui motiv de casare, că instanţa de apel nu a motivat de ce a înlăturat probatoriul constând în răspunsul de la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi probele furnizate pe stickul de memorie depus la primul termen de judecată în apel, a respins proba cu efectuarea unei noi expertize tehnice şi a unei cercetări locale, acordând o valoare probatorie absolută expertizei tehnice judiciare efectuate în procedura asigurării dovezilor şi administrate în cauză, fără a da relevanţă probatorie susţinerilor martorilor audiaţi la propunerea reclamantului, de unde reiese indubitabil că bunurile mobile au fost integral distruse, nemaiputând fi recuperate.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6) din C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte reţine că din dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar, textul menţionat referindu-se la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Din economia textului citat reiese că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor, punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi raţionamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată, neîndeplinirea acestor condiţii atrăgând casarea hotărârii.

Motivarea hotărârii este esenţială pentru orice proces, constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, şi presupune, aşadar, indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe care se întemeiază soluţia adoptată, condiţie care, în speţa de faţă, este îndeplinită.

Viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă, în dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii iar din altele netemeinicia acestora şi, în consecinţă, se exclud reciproc, când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

În cauză, invocând ipoteza motivării insuficiente ori chiar lipsa motivării, recurentul susţine că instanţa de apel nu a făcut o motivare efectivă a deciziei pronunţate, cu privire la aprecierea asupra probatoriului administrat în cauză.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte constată că decizia atacată corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a motivat de ce nu este necesară administrarea probei cu expertiză tehnică în completarea celei efectuate în procedura de asigurare a dovezilor, imediat după producerea incidentului.

Or, împrejurarea că reclamantul este nemulţumit de concluziile la care a ajuns instanţa de apel, de modul în care aceasta a analizat şi a interpretat situaţia de fapt, nu echivalează cu nemotivarea hotărârii sau cu motivarea insuficientă, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., şi nu justifică incidenţa în cauză a acestui caz de casare.

Luând în examinare motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., se constată că recurentul a criticat greşita aplicare a art. 1349 alin. (3) raportat la art. 1376 şi art. 1385 alin. (1) din C. civ., precum şi reţinerea greşită a culpei sale în majorarea prejudiciului.

Critica este nefondată.

În speţă, fiind vorba despre o acţiune, prin care a fost invocată răspunderea pârâţilor pentru un prejudiciu cauzat de un lucru urmarea unei inundaţii, în raport cu prevederile art. 1376 din C. civ. a fost necesar ca instanţele de fond să analizeze dacă reclamantul a suferit un prejudiciu, dacă lucrul aflat în proprietatea pârâţilor a contribuit sau nu la producerea respectivului prejudiciu, respectiv dacă reclamantul a contribuit la mărirea prejudiciului, în sensul art. 1371 din C. civ.

Astfel, acestea au fost coordonatele în care a fost evaluat controlul realizat de instanţa de prim control judiciar, care, în urma analizei realizate în etapa apelului, a confirmat, în parte, concluzia primei instanţe potrivit cu care lucrul aflat în paza pârâţilor a contribuit la consecinţele păgubitoare produse reclamantului, iar conduita ulterioară a reclamantului a condus la majorarea prejudiciului.

Pentru a hotărî astfel, în mod corect, instanţa de apel a avut în vedere raportul de expertiză întocmit în dosarul de asigurare de dovezi de către expertul E., dar şi raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul J., arătând că ambii experţi au răspuns în detaliu obiecţiunilor formulate şi încuviinţate repetat de tribunal în cadrul procedurii de asigurare de dovezi, caracterul exhaustiv al expertizelor administrate nefăcând necesară refacerea lor în cadrul procesului de fond, iar potrivit art. 363 şi art. 479 din C. proc. civ., refacerea probatoriului se dispune doar dacă instanţa consideră necesar.

Curtea de apel a mai avut în vedere conduita onestă a pârâţilor, care s-au declarat constant pregătiţi să repare prejudiciile cauzate şi să-şi dea concursul la remedierile necesare, dar şi prevederile art. 1.371 alin. (1) din C. civ., reţinând că prejudiciul a fost amplificat prin conduita refractară a reclamantului însuşi.

În acest context factual, se reţine că dispoziţiile de drept material care reglementează răspunderea civilă pentru fapta lucrului au fost corect aplicate de instanţa de apel, care a constatat că pârâţii sunt proprietarii apartamentului de la care a pornit inundaţia, dar aceştia au făcut dovada că în permanenţă şi-au oferit sprijinul pentru reclamant, care însă a fost refuzat de către acesta din urmă.

La reţinerea culpei concurente a recurentului-reclamant, instanţa de apel a apreciat ca fiind corectă soluţia tribunalului care a avut în vedere că prin faptele sale reclamantul a determinat o degradare a bunurilor afectate de inundaţie, standardul de conduită impus de art. 1371 alin. (1) din C. civ. fiind al unei victime care nu măreşte prejudiciul printr-o acţiune imputabilă, deşi putea să-şi dea concursul pentru evitarea măririi pagubei.

Acest raţionament este unul judicios, contrar argumentelor recurentului, întrucât, sub acest aspect, se reţine că participarea victimei la producerea prejudiciului, potrivit dispoziţiilor art. 1371 alin. (1) din C. civ., poate fi reţinută în una dintre următoarele situaţii, respectiv atunci când a contribuit la cauzarea prejudiciului, la agravarea acestuia ori nu l-a evitat, în tot sau în parte, deşi putea să o facă. Dintr-o interpretare literală a prevederilor legale, reiese că legiuitorul român a stabilit drept condiţie pentru reţinerea unei participări a victimei la producerea prejudiciului, săvârşirea de către aceasta a faptei cu o anumită formă a vinovăţiei, intenţie sau din culpă. Efectul aplicării acestei reguli îl constituie diminuarea cuantumului despăgubirilor datorate de persoana responsabilă numai la partea de prejudiciu pe care a pricinuit-o.

Or, în prezenta cauză, instanţa de apel, în mod corect a reţinut că probele administrate în cauză au demonstrat existenţa unei culpe a recurentului-reclamant la întinderea prejudiciului, motiv pentru care pârâţii au fost obligaţi doar la partea de prejudiciu care li se impută.

În ceea ce priveşte critica recurentului privind aplicarea greşită a art. 1385 alin. (1) din C. civ. care reglementează principiul reparării integrale a prejudiciului, se reţine că instanţele de fond au stabilit care este prejudiciul ce i se cuvine reclamantului, ţinând cont şi de culpa acestuia în mărirea prejudiciului, dar şi de cota de 1/2 a acestuia din imobilul ce a fost inundat.

În acest sens, prima instanţă a apreciat că reclamantului i se cuvine jumătate din valoarea totală a reparaţiilor pentru prejudiciul adus imobilului, întrucât reclamantul deţine jumătate din imobil, iar cealaltă jumătate este deţinută de mama sa care nu este parte în proces, avându-se în vedere şi natura juridică a acţiunii deduse judecăţii, acţiune personală întemeiată pe un drept personal (de creanţă).

Acest aspect nu a fost criticat de reclamant pe calea apelului, iar instanţa a observat că prin motivele de apel nu au fost formulate critici referitoare la această chestiune esenţială în economia motivării, reţinând că a intervenit decăderea reclamantului potrivit art. 470 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin urmare, se reţine că nu sunt fondate criticile recurentului privind aplicarea greşită a art. 1349 alin. (3) raportat la art. 1376 şi art. 1385 alin. (1) din C. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt nefondate în ansamblul lor, astfel cum reiese din cele ce precedă, iar restul aspectelor invocate de recurent vizează chestiuni de netemeinicie, ce nu pot fi analizate în prezenta cale de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G. împotriva deciziei civile nr. 867 A din 31 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Referitor la solicitarea intimaţilor-pârâţi de obligare a recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat în cuantum de 3000 RON, potrivit chitanţelor seria x nr. x/11.12.2023 şi seria x nr. x/19.12.2023, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurent la plata sumei solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G. împotriva deciziei civile nr. 867 A din 31 mai 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Obligă recurentul-reclamant la plata către intimaţii-pârâţi a sumei de 3000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2023.