Recovery of food costs: Positive effect of res judicata precludes relitigation of property transfer and damage in subsequent civil claim

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a V-a civilă, în data de 28 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta Academia Tehnică Militară "Ferdinand I", în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., a solicitat obligarea acesteia la restituirea prejudiciului în valoare totală de 1.452.684,24 RON, determinat de operaţiunea de introducere în gestiunea pârâtei a produselor constând în alimentele neutilizate la prepararea mesei sau rămase după servirea acesteia, deşi au făcut obiectul facturilor pentru serviciul prestat, conform proceselor-verbale de cercetare administrativă nr. A 4544 din 18.05.2018 şi nr. A 7515 din 14.08.2018, prezentate în anexa nr. 1, respectiv în anexa nr. 2.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 134/2010, art. 1350 C. civ., Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, Ordonanţa nr. 119/1999 şi Legea nr. 82/1991.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1786 din 17 noiembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Academia Tehnică Militară "Ferdinand I", în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia civilă nr. 1301A din 27 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă Academia Tehnică Militară "Ferdinand I", ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Academia Tehnică Militară "Ferdinand I".

4. Recursul exercitat în cauză

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanta Academia Tehnică Militară "Ferdinand I" a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar în rejudecare admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei la plata prejudiciului total în valoare de 1.451.684,24 RON, actualizat la data plăţii, produs prin reintroducerera în gestiunea societăţii a produselor/alimentelor neutilizate la prepararea mesei care nu au fost utilizate în procesul de preparare a hranei, deşi au făcut obiectul facturilor pentru serviciul prestat.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţele de fond s-au limitat doar la reţinerea unor interpretări şi analize efectuate în hotărârea nr. 2932 din 20 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia civilă nr. 2316 din 09 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care au avut în vedere o interpretare diferită atât a termenilor folosiţi, cât şi a probelor şi elementelor în mare parte diferite de prezenta cauză, fără o analiză temeinică şi legală a dispoziţiilor legale şi a probelor care au stat la baza cercetării administrative finalizate cu încheierea procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A 4544 din 18.05.2018, aprobat de către comandantul instituţiei.

Astfel, recurenta-reclamantă a criticat reţinerea de către instanţele de fond a efectului pozitiv al hotărârii indicate anterior, apreciindu-se eronat că situaţia de fapt a fost descrisă identic în cele două decizii ale Curţii de Conturi a României şi că, chiar dacă temeiul este reprezentat de răspunderea civilă delictuală întemeiată pe Decizia nr. 10/2017, nu se poate reţine o altă situaţie de fapt decât cea avută în vedere de instanţe în analiza Deciziei nr. 9/2017, respectiv nu se poate da o altă interpretare, în fapt sau în drept, situaţiei de fapt astfel dezlegate definitiv, întrucât ceea ce s-a judecat definitiv se presupune a reprezenta adevărul, conform principiului res judicata pro veritate habetur.

Prin urmare, în mod eronat instanţele au apreciat că adoptarea unei alte soluţii în prezenta cauză nu ar putea contrazice aspectul litigios dezlegat în dosarul nr. x/2017, atât timp cât motivele de fapt, probele administrate, precum şi temeiurile legale invocate sunt diferite şi mult mai complexe şi lămuritoare asupra aspectelor analizate.

Sub acest aspect, s-a susţinut că judecarea cauzei trebuia să se efectueze cu luarea în considerare a întregului probatoriu şi a motivelor de fapt şi de drept invocate.

De asemenea, instanţele nu au luat în considerare faptul că Decizia nr. 10/2017 a Curţii de Conturi a României reprezintă doar un act de sesizare a unei posibile pagube conform prevederilor art. 22 din Ordonanţa nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cum de altfel, în mod eronat, au reluat şi au interpretat susţinerea cu privire la dreptul de proprietate asupra bunurilor alimentare, cu menţinerea unei interpretări a contractelor de hrănire, încheiate, anume că ar reprezenta o "stipulaţie pentru altul" sau o convenţie "porte-fort" fără să motiveze în niciun fel neanalizarea susţinerilor reclamantei cu privire la faptul că interpretarea contractului în sensul prevăzut de art. 1266 - 1269 C. civ. poate fi asimilată regulilor privind contractul de furnizare prevăzute de art. 1766 - 1771 C. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că modalitatea de analiză şi interpretare a prejudiciului creat în procesul de prestare a serviciului de hrănire de către intimata-pârâtă este diferit de cel menţionat în Decizia nr. 10/2017 şi că s-au avut în vedere cantităţile de produse care, deşi au fost comandate (alocate pentru servire) de către Academia Tehnică Militară "Ferdinand I", nu au mai fost preparate şi nici servite de intimata-pârâtă.

În continuare, recurenta a prezentat aspecte de fapt ale litigiului prin raportare la înscrisurile depuse, arătând că instanţele au apreciat, în mod eronat, ca fiind "o problemă de risc" a contractului împrejurarea neprezentării anumitor salariaţi la masă şi neclarificarea situaţiei cu privire la cine va suporta cheltuielile realizate pentru garantarea hranei nelivrate, fără să ia în considerare lipsa oricărei înştiinţări/notificări din partea intimatei-pârâte cu privire la hrana nepreparată/nelivrată, dar şi faptul că în valoarea prejudiciului constatat nu a fost inclusă şi valoarea produselor preparate şi neconsumate.

Instanţele de fond, deşi au reţinut prevederile art. 1270 din C. civ. privind forţa obligatorie între părţi a contractelor încheiate, nu au luat în considerare prevederile din acordul cadru şi din contractele subsecvente încheiate.

Astfel, a considerat că instanţele trebuiau să aibă în vedere şi principiul executării cu bună-credinţă a contractului de prestare a serviciului de hrănire, situaţie în care s-ar fi constatat că intimata-pârâtă nu şi-a exercitat cu bună-credinţă obligaţiile asumate şi, ca urmare, deşi a fost înştiinţată că solicită plata unor sume pentru servicii neprestate, inclusiv pentru bunuri nefolosite în procesul de hrănire (dar care au fost solicitate la plată), acesta a refuzat, invocând prevederile contractuale, fără să aibă în vedere condiţiile în care acest contract a fost încheiat (în condiţii impuse de lege), fiind singura societate abilitată să poată efectua serviciul de hrănire.

Având în vedere faptul că aceste sume transferate de la bugetul de stat în bugetul Academiei Tehnice Militare "Ferdinand I" au fost plătite în condiţiile expuse în faţa instanţelor de fond, pentru servicii neefectuate de către intimata-pârâtă, recurenta a solicitat să se constatate că prejudiciul constatat s-a produs în bugetul acesteia, aspect nereţinut şi interpretat eronat de instanţele de fond prin hotărârile pronunţate.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare.

În 24 noiembrie 2023, intimata-pârâtă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu prioritate, faţă de conţinutul explicit al expunerii de motive a cererii de recurs, redat anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate în calea extraordinară de atac a recursului să fie precedată de succinte consideraţii privind cauza recursului.

În calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural şi/sau substanţial).

Pe de altă parte, principiul legalităţii căilor de atac impune a se reţine că asemenea demersuri procedurale trebuie exercitate în coordonatele pe care legea le-a conferit acestora, nici părţile şi nici instanţele de control judiciar nefiind îndreptăţite să invoce, respectiv să analizeze aspecte care nu respectă condiţiile pe care legea le-a stabilit relativ la exercitarea şi judecata căilor de atac efectiv promovate.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte reţine că, în speţă, nu este posibil a fi reevaluat probatoriul ce a fost analizat de instanţele ierarhic inferioare, după cum nu este posibilă nici reevaluarea situaţiei de fapt ce a fost stabilită ca urmare a analizei astfel făcute în privinţa probelor administrate la judecata în fond.

Împrejurarea că recurenta a formulat critici care tind a provoca o astfel de reevaluare a probelor, respectiv a situaţiei de fapt, nu poate determina legala învestire a instanţei de recurs spre a proceda la analiza acestora, pentru că respectivele critici au fost formulate cu neobservarea limitelor ce sunt impuse prin normele procedurale enunţate în precedent şi a întinderii dreptului ce îi este conferit prin lege, de a deduce judecăţii în recurs aspecte care au aptitudinea de a fi circumscrise motivelor de casare reglementate prin art. 488 C. proc. civ.

Având în vedere caracterul unitar al recursului, prin încheierea de admitere în principiu a fost respinsă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată prin punctul de vedere la raport, întrucât s-a apreciat că parte din critici pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cu prioritate critica dezvoltată de reprezentantul convenţional al recurentului cu ocazia dezbaterilor asupra fondului recursului, referitoare la încălcarea de către instanţele de fond a dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., privind rolul activ al judecătorului, ca urmare a calificării acţiunii deduse judecăţii ca fiind o acţiune în răspundere civilă delictuală, când de fapt este o acţiune în răspundere contractuală, se observă că această critică nu a fost formulată prin cererea de recurs, motiv pentru care nu poate fi primită.

Totuşi, ca un argument suplimentar, se reţine că instanţele de fond au analizat cererea de chemare în judecată şi, ulterior, calea de atac devolutivă a apelului, ţinând seama de temeiul juridic indicat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, cu respectarea principiului disponibilităţii reglementat de art. 9 din C. proc. civ. şi a principiului autorităţii de lucru judecat, neputându-se reţine o încălcare a art. 22 din cod, aşa cum susţine recurenta.

În continuare, luând în examinare cererea de recurs, se observă că printr-o primă critică, recurenta a invocat greşita reţinere a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2017, în condiţiile în care între cele două dosare nu există o strânsă legătură, nefiind analizate aceleaşi aspecte şi existând un probatoriu diferit.

Critica ce conturează greşita valorificare de către instanţa de apel a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2017 va fi cenzurată de prezenta instanţă din perspectiva motivelor de nelegalitate înscrise în art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ., deoarece pune în discuţie încălcarea unor norme de procedură în materia efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, respectiv a dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Prevederile înscrise în art. 431 C. proc. civ. reglementează efectele lucrului judecat, dispunând, în alin. (1), că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, iar, potrivit alin. (2), că oricare din părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

În termenii consacraţi de art. 431 alin. (2) din cod, nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat (obiect, cauză şi părţi), ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăţi (în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanţă a statuat deja jurisdicţional).

Dispoziţiile art. 435 C. proc. civ. reglementează modalitatea în care se produc efectele hotărârii judecătoreşti, cu valoare obligatorie, sub semnul relativităţii, în raporturile dintre părţi (şi succesorii acestora) şi în forma opozabilităţii faţă de terţii neparticipanţi la procedura judiciară, care vor putea face, însă, dovada contrară celor statuate prin hotărâre, în absenţa participării lor la proces.

Principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti, atât sub aspectul efectelor obligatorii între părţi, cât şi al lucrului judecat, presupune că ceea ce a fost judecat să nu poată fi opus decât de către părţile în proces şi succesorii acestora. Fundamentul şi justificarea acestui principiu îl constituie contradictorialitatea şi dreptul la apărare, deoarece aceste părţi au participat în litigiu, au avut ocazia de a-şi susţine apărările, de a propune şi administra probe, de a dezbate pricina în contradictoriu şi de a exercita căile legale de atac. Este, prin urmare, just ca ele să respecte ceea ce s-a stabilit definitiv, atât în sensul inadmisibilităţii unei noi acţiuni identice (efectul negativ al lucrului judecat), cât şi în sensul că, între ele, chestiunile litigioase definitiv stabilite să nu mai poată fi contrazise, iar judecăţile respective trebuie avute în vedere ca premise cu valoare de adevăr juridic şi, în consecinţă, inatacabile în litigiile ulterioare (efectul pozitiv).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, ce valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, nu se cere în mod necesar existenţa unei triple identităţi – părţi, obiect, cauză, contrar argumentelor recurentei.

În cauză, instanţa de apel, prin decizia recurată, a valorificat corect efectul pozitiv al lucrului judecat care derivă din statuările ataşate sentinţei civile nr. 2932/20.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia nr. 2316/09.04.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017.

Pentru a prezenta aspectele dezlegate cu autoritate de lucru judecat în cuprinsul sentinţei civile nr. 2932/20.06.2018, este necesar a se reţine că Decizia nr. 9/17.10.2017 a fost emisă de Curtea de Conturi ca urmare a unui control efectuat la pârâta din prezenta cauză, fiind efectuate o serie de verificări cu privire la aspectele legate de gestionarea elementelor patrimoniale ale societăţii pârâte, reţinându-se în esenţă că aceasta a reintrodus în gestiune alimente neutilizate în cadrul serviciilor de hrănire prestate, fără a diminua corespunzător cu valoarea acestora facturile emise unităţilor militare beneficiare, prejudiciul estimat, pentru contractele verificate, fiind de 1.089.986,82 RON, reprezentând valoarea produselor alimentare scoase din gestiune, dar neutilizate în cadrul serviciilor de hrănire prestate şi facturate în perioada februarie 2016 – martie 2017, produse care au fost reintroduse în gestiunea S.C. A. S.A., fără a se diminua corespunzător valoarea facturilor emise, din care 1.076.699 RON pentru UM 02648 Bucureşti şi 13.297,82 RON pentru UM 01784 Râmnicu Vâlcea.

Totodată, Decizia nr. 10/2017 a fost emisă de Curtea de Conturi ca urmare a efectuării unui audit financiar al contului de execuţie a bugetului de stat pe anul 2016 la Ministerul Apărării Naţionale, reţinându-se că prejudiciul estimat de echipa de auditori publici externi, pentru contractele verificate, este de 1.089.986,82 RON, reprezentând valoarea produselor alimentare scoase din gestiune, dar neutilizate în cadrul serviciilor de hrănire prestate şi facturate în perioada februarie 2016 – martie 2017, produse care au fost reintroduse în gestiunea S.C. A. S.A., fără a se diminua corespunzător valoarea facturilor emise, din care 1.076.699 RON pentru UM 02648 Bucureşti şi 13.297,82 RON pentru UM 01784 Râmnicu Vâlcea.

Prin sentinţa civilă nr. 2932/20.06.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinută cu autoritate de lucru judecat în decizia recurată, a fost anulată Decizia nr. 9/17.10.2017 a Curţii de Conturi, în cuprinsul sentinţei, dar şi în cel al deciziei pronunţate în calea de atac, fiind analizată situaţia de fapt referitoare la proprietatea alimentelor servite, cu privire la care s-a statuat că acestea nu au intrat niciodată în proprietatea unităţilor militare, ci de la A. S.A. direct către cadrele militare.

Prin decizia recurată, s-a apreciat de către instanţa de apel că aspectul referitor la proprietatea alimentelor a intrat în autoritatea de lucru judecat, fiind stabilit definitiv că produsele au fost furnizate efectiv unor cadre militare, motiv pentru care corect nu s-a reţinut o altă situaţie de fapt şi nu s-a dat o altă interpretare prejudiciului pretins, neputându-se susţine că prin acţiunile intimatei-pârâte s-a cauzat recurentei-reclamante un prejudiciu patrimonial.

Aşadar, Decizia nr. 9/2017 a fost supusă controlului judecătoresc în dosarul nr. x/2017, unde s-a statuat asupra situaţiei de fapt, iar prezentul litigiu, deşi are ca obiect Decizia nr. 10/2017, din analiza comparativă a celor două decizii reiese că ambele conţin argumente identice stabilite şi consemnate de Curtea de Conturi, iar situaţia de fapt a fost descrisă identic în cele două decizii.

În acest context factual, se constată că sunt nefondate criticile ce vizează greşita reţinere de către instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat, pe motiv că între cele două litigii nu există o strânsă legătură, nefiind analizate aceleaşi aspecte şi existând un probatoriu diferit.

Chiar dacă pretenţiile reclamantei în acest proces vizează o altă decizie emisă de Curtea de Conturi, diferită de cea analizată în litigiul anterior, Înalta Curte reţine că aspectele tranşate în mod definitiv în primul dosar şi care au fost readuse în discuţie în prezentul litigiu se impun cu autoritate de lucru judecat, dat fiind faptul că, în dosarul nr. x/2017, instanţele de fond şi de recurs au analizat proprietatea alimentelor servite, reţinându-se că alimentele nu au intrat niciodată în proprietatea unităţilor militare, transferul de proprietate de la reclamantă (pârâta din prezenta cauză) la cadrele militare, care se prezentau efectiv la masă, realizându-se prin tradiţiune, rolul reprezentanţilor unităţilor militare fiind doar acela de a supraveghea acest proces, adică de a supraveghea modul în care reclamanta prestează serviciile asumate prin acordurile-cadru şi prin contractele subsecvente.

Astfel, chestiunea litigioasă cu privire la proprietatea alimentelor a fost tranşată în procesul anterior, iar recurenta-reclamantă nu poate susţine în prezenta cauză că i s-a cauzat un prejudiciu de către pârâtă, în condiţiile în care s-a stabilit că obiectul contractelor încheiate de părţi nu îl reprezenta livrarea unor produse către unităţile militare, ci către terţi, angajaţii unităţilor militare, care erau alocaţi la hrană.

Prin urmare, în raport cu cele prezentate, recurenta nu îşi poate construi şi susţine pretenţiile pe argumentul că aspectele sesizate în prezentul litigiu sunt diferite de cele analizate anterior.

Aceasta întrucât, raportat la aspectele prezentate care evidenţiază că starea de fapt este identică, în dezacord cu argumentele recurentei, se are în vedere că principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu comportă atingerea dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii, cu respectarea proporţionalităţii între scopul urmărit şi mijloacele folosite.

În mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că instanţele sunt obligate să ţină seama de constatările şi dezlegările date de instanţe în procedurile anterioare, repunerea în discuţie a situaţiei soluţionate definitiv prin alte hotărâri constituind o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie.

În consecinţă, se constată caracterul nefondat al criticii prin care se susţine reţinerea greşită de către instanţa de apel a autorităţii de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2017.

Analizând, în continuare, critica privind interpretarea şi aplicarea greşită a clauzelor privind obligaţiile părţilor semnatare ale contractelor subsecvente cu privire la serviciul de hrănire, în sensul că deşi s-au reţinut prevederile art. 1270 din C. civ. privind forţa obligatorie a contractelor, nu s-au luat în considerare prevederile din acordul-cadru şi din contractele subsecvente încheiate în perioada analizată, se constată că, de asemenea, nu poate fi primită.

Aceasta întrucât, se observă că recurenta urmăreşte o reinterpretare a contractelor încheiate de părţi, urmare a analizei clauzelor contractuale, prin raportare la probele administrate, şi stabilirea voinţei părţilor decurgând din actele juridice încheiate de acestea.

Or, interpretarea contractului presupune, în situaţia de faţă, o interpretare a probatoriului, iar acesta din urmă este o etapă esenţialmente legată de stabilirea situaţiei de fapt, apanaj al instanţelor devolutive, şi nu de aplicare a legii la situaţia de fapt reţinută prin interpretarea probatoriului, ce se realizează în recurs.

În cauza dedusă judecăţii, recurenta urmăreşte să se dea o altă interpretare situaţiei de fapt, aspect observat şi de către instanţele de fond care au reţinut corect natura prejudiciului pe care reclamanta îl pretinde, precum şi că, raportat la hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2017, nu se poate reţine o altă situaţie de fapt şi nu se poate da o altă interpretare prejudiciului pretins. Astfel, raportat la aceste aspecte reţinute de instanţa de apel, nu se poate aprecia că nu au fost analizate criticile din apel cu privire la interpretarea contractului în sensul art. 1266-1269 din C. civ.

Ceea ce impută recurenta intimatei este faptul că aceasta din urmă a preluat alimentele şi celelalte produse livrate şi neconsumate de cadrele militare şi că, ulterior le-a servit altora, iar astfel a fost prejudiciată.

Însă, aşa cum a reţinut instanţa de apel, din moment ce alimentele şi produsele respective nu ar fi putut intra, în temeiul niciunui act normativ ori act juridic civil, în patrimoniul reclamantei, nu se poate aprecia că există un temei pentru atragerea răspunderii, iar prin simplul fapt al neconsumării produselor sau alimentelor nu rezultă că vreun cadru militar ar fi renunţat la produse in favorem.

Prin urmare, este nefondată şi critica cu privire la faptul că nu au fost puse în aplicare prevederile art. 2 alin. (2) din Ordonanţa nr. 14/2014, în sensul că prejudiciul s-a produs în bugetul de stat alocat pentru serviciul de hrănire.

Prin decizia pronunţată în litigiul anterior, s-a statuat definitiv că produsele nu au aparţinut reclamantei şi nici nu erau, potrivit legii sau convenţiei părţilor, destinate să intre în patrimoniul său, nici în situaţia în care cadrele militare cărora le erau destinate produsele renunţau să le consume, motiv pentru care această renunţare pur abdicativă nu a creat un prejudiciu în patrimoniul recurentei, astfel încât să fie îndreptăţită să îl solicite în prezenta cauză.

Aşadar, faptul că intimata a reintrodus în gestiunea sa alimentele neconsumate de către cadrele militare nu înseamnă neapărat că a produs un prejudiciu recurentei sau bugetului de stat, atâta vreme cât părţile contractante nu au stipulat expres detalii cu privire la proprietatea produselor livrate şi neconsumate.

În ceea ce priveşte critica recurentei în sensul că Decizia nr. 10/2017 a Curţii de Conturi reprezintă doar un act de sesizare a unei posibile pagube conform art. 22 din Ordonanţa nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, dar şi că interpretarea dată de Curtea de Conturi este eronată, se reţine că în prezentul litigiu nu se poate analiza interpretarea dată prin Decizia nr. 10/2017 şi nici valabilitatea acestei decizii, iar toate aceste critici ar fi putut fi examinate într-un eventual alt litigiu şi într-un cu totul alt cadru procesual.

Pentru aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt nefondate în ansamblul lor, astfel cum reiese din cele ce precedă, iar restul aspectelor invocate de recurentă vizează chestiuni de netemeinicie, ce nu pot fi analizate în prezenta cale de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Academia Tehnică Militară "Ferdinand I" împotriva deciziei civile nr. 1301A din 27 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Academia Tehnică Militară "Ferdinand I" împotriva deciziei civile nr. 1301A din 27 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 decembrie 2023.