Defendant wins retrial after appellate court misapplied land acquisition rules and res judicata.

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2023

Asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Paşcani la data de 2.04.2021, sub numărul x/2021, reclamantul Municipiul Paşcani a chemat în judecată pe pârâta Legume S.A. Paşcani, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că proprietarul suprafeţei de teren de 509.596 mp, înscrisă în cartea funciară nr. x Paşcani, este Municipiul Paşcani; să fie obligată pârâta să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 509.596 mp ce face obiectul cărţii funciare nr. x Paşcani; să se dispună radierea din cartea funciară nr. x Paşcani a Legume S.A. Paşcani, în calitate de proprietar, şi înscrierea corectă a Municipiului Paşcani, în calitate de proprietar.

Prin sentinţa civilă nr. 1735 din 29 septembrie 2021, pronunţată de Judecătoria Paşcani, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul Municipiul Paşcani, în contradictoriu cu Legume S.A. Paşcani prin administrator judiciar A., în favoarea Tribunalului Iaşi.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 2461 din 13.10.2022, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii, a tardivităţii şi excepţia de nelegalitate; a respins cererea de chemare in judecată, aşa cum a fost precizată de reclamantul Municipiul Paşcani, în contradictoriu cu pârâta Legume S.A. Paşcani; a luat act că pârâta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 115/2023 din 2 martie 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de apelantul-reclamant Municipiul Paşcani; a respins apelul incident formulat de apelanta-pârâtă Legume S.A. Paşcani împotriva sentinţei civile nr. 2461/13.10.2022, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă; a admis apelul principal formulat de apelantul-reclamant Municipiul Paşcani împotriva sentinţei civile nr. 2461/13.10.2022, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, sentinţă pe care a schimbat-o în tot; a admis cererea promovată de reclamantul Municipiul Paşcani, în contradictoriu cu pârâtă Legume S.A. Paşcani, prin administrator judiciar A.; a obligat pârâta Legume S.A. Paşcani să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie reclamantului suprafaţa de teren de 509.596 mp înscrisă în cartea funciară nr. x Paşcani, cu delimitările şi indicii topo-cadastrali menţionaţi în carte funciară; a respins cererea reclamantului de rectificare corespunzătoare a cărţii funciare; a obligat apelanta-pârâtă Legume S.A. Paşcani să plătească apelantului-reclamant Municipiul Paşcani suma de 32250,61 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 20167,11 RON reprezentând cheltuieli de judecată la fond, iar suma de 12083,50 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 115/2023 din data de 2 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., recurenta - pârâtă Legume S.A. Paşcani, solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, atât cu privire la soluţia de respingere a apelului incident formulat de recurentă, cât şi cu privire la soluţia de admitere, în parte, a apelului declarat de intimatul UAT Municipiul Paşcani.

Referitor la nelegalitatea deciziei recurate cu privire la soluţia de respingere a apelului incident declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 2461/13.10.2022 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, arată că instanţa de apel a reţinut în motivare că excepţia de nelegalitate a Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Paşcani nr. 39/1997 şi nr. 53/23.08.1999, prin care a fost însuşit inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al municipiului este inadmisibilă întrucât aceste hotărâri nu reprezintă acte administrative care să producă efecte juridice, doar hotărârea de guvern ce atestă domeniul public putând face obiectul contestaţiei.

Recurenta apreciază că aspectele vizând aptitudinea H.C.L. Paşcani nr. 39/1997 şi H.C.L. Paşcani nr. 53/1999 de a reprezenta sau nu acte administrative care produc efecte juridice este un motiv de fapt nediscutat în contradictoriu, dar pe care instanţa de apel şi-a fundamentat decizia pronunţată şi susţine că, procedând în acest fel, Curtea de Apel laşi a încălcat prevederile art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., care reglementează principiul contradictorialităţii, în cauză fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Recurenta învederează că, potrivit considerentelor deciziei recurate, inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate este motivată prin faptul că "aceste hotărâri nu reprezintă acte administrative care să producă efecte juridice, doar hotărârea de guvern ce atestă domeniul public putând face obiectul contestaţiei", însă această motivare este în vădită contradicţie cu motivele expuse prin aceeaşi decizie, în care se arată faptul că "Prin H.C.L. Paşcani nr. 39/1997 s-a preluat terenul în suprafaţă de 509596 mp în patrimoniul privat al statului şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Paşcani, iar prin H.C.L. Paşcani nr. 53/23.08.1999 s-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Paşcani, conform Anexei nr. 1 ce face parte integrantă din hotărâre, în care este înscris şi terenul în discuţie, poziţia 794 din Anexă. Ulterior, prin H.G. nr. 1354/2001, a fost atestat domeniului public al judeţului Iaşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul laşi, în anexa nr. 3 a hotărârii menţionate regăsindu-se terenului în suprafaţă de 509.596 mp."

Astfel, instanţa de apel constată că H.C.L. Paşcani nr. 39/1997 şi H.C.L. Paşcani nr. 53/1999 sunt acte administrative care au produs şi produc în continuare efecte juridice cu privire la regimul juridic al proprietăţii.

Recurenta arată că este o evidentă contradicţie, în sensul afirmării inexistenţei oricăror efecte juridice ale hotărârilor, iar, pe de altă parte, reţinându-se efectele de drept civil şi administrativ ale celor două hotărâri, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Susţine că sunt incidente şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. întrucât soluţia exprimată cu privire la excepţiile de nelegalitate a H.C.L. Paşcani nr. 39/1997 şi H.C.L. Paşcani nr. 53/1999 reprezintă o vădită încălcare a normelor de drept material.

Arată că ambele acte administrative sunt emise în exercitarea atribuţiilor exprese ale Consiliului Local, aşa cum acestea erau reglementate de dispoziţiile legale aplicabile. Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 69/1991 (act normativ în vigoare la data adoptării H.C.L. nr. 39/1997), Consiliul local are următoarele atribuţii: g) administrează domeniul public şi privat al comunei ori oraşului şi exercită drepturile prevăzute de lege cu privire la regiile autonome pe care le-a înfiinţat, iar H.C.L. nr. 39/1997 este adoptată tocmai în scopul expres al administrării unor bunuri, urmând să producă efectele juridice explicit menţionate în cuprinsul său. Mai arată că H.C.L. Paşcani nr. 53/1999 este adoptată în aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 213/1998, producând efectele specifice stabilite de legea organică menţionată, în conformitate cu care "Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale se întocmeşte, după caz, de comisii special constituite, conduse de preşedinţii consiliilor judeţene, respectiv de primarul general al municipiului Bucureşti sau de primari. (2) Inventarele întocmite potrivit prevederilor alin. (1) se însuşesc, după caz, de consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale. (3) Inventarele astfel însuşite se centralizează de consiliul judeţean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, şi se trimit Guvernului, pentru ca, prin hotărâre, să se ateste apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean sau de interes local."

Recurenta învederează că, referitor la dispoziţiile exprese ale H.C.L. Paşcani nr. 39/1997, art. 1 prevede preluarea terenului în suprafaţă de 509.596 mp în patrimoniul privat al Statului de la Legume S.A. Paşcani (dispoziţie care are semnificaţia expresă a transferului dreptului de proprietate, cu efectele aferente determinării noului titular al dreptului de proprietate). Totodată, Consiliul local instituie dreptul propriu de administrare asupra terenului, ceea ce îi conferă atributul folosinţei bunului imobil. Afirmă că aceste dispoziţii au ca efect nemijlocit realizarea acţiunilor prevăzute în art. 2 şi următoarele din H.C.L. nr. 39/1997, respectiv de valorificare şi însuşire a fructelor civile generate de teren şi, în concluzie, prin H.C.L. Paşcani nr. 39/1997, Statul Român apare ca titular exclusiv, unic, al dreptului de proprietate asupra terenului, dând naştere unui drept real principal - dreptul de administrare, arogat de Consiliul local Paşcani, în temeiul căruia autoritatea locală va încheia o suită de acte civile şi administrative. În consecinţă, în mod evident, H.C.L. Paşcani nr. 39/1997 este un veritabil act administrativ de autoritate constitutiv de drepturi, care produce efecte juridice subsecvente de drept civil.

Învederează că şi H.C.L. Paşcani nr. 53/1999 produce efecte juridice proprii, atât prin prisma calităţii de act de inventariere a patrimoniului, dar mai ales prin schimbarea regimului juridic al dreptului de proprietate asupra terenului, precum şi a titularului dreptului de proprietate. Astfel, deşi prin H.C.L. Paşcani nr. 39/1997 se stabilise ca proprietar unic şi exclusiv Statul Român, regimul proprietăţii fiind proprietate privată (patrimoniu privat al Statului), prin H.C.L. Paşcani nr. 53/1999, terenul este însuşit în proprietatea publică a Municipiului Paşcani, ceea ce semnifică atât o schimbare a titularului dreptului de proprietate, fiind reglementat astfel transferul dreptului de proprietate de la Statul Român la UAT Municipiul Paşcani, cât şi o schimbare a regimului dreptului de proprietate, proprietatea privată fiind schimbată cu proprietatea publică.

Având în vedere că cele două hotărâri sunt emise de autoritatea publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării în concret a legii, prin aceste acte născându-se şi modificându-se raporturi juridice, sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) teza 1 din Legea nr. 554/2004 care defineşte actul administrativ, iar a considera că cele două acte administrative emise de Consiliul local al Municipiului Paşcani nu produc efecte juridice înseamnă a ignora complet atât conţinutul acestora, cât şi a încălca normele de drept material în aplicarea cărora cele două acte administrative au fost emise.

Solicită a se avea în vedere faptul că însuşi intimatul reclamant Municipiul Paşcani conferă celor două acte administrative efecte juridice, ele constituind, în viziunea sa, titlul de proprietate. Astfel, conform menţiunilor din cererea de chemare în judecată (pag. 2, par. 4 şi 6), dreptul de proprietate al Municipiului Paşcani se fundamentează pe dispoziţiile H.C.L. Paşcani nr. 39/1997 şi pe dispoziţiile H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al Judeţului laşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul laşi, şi care are la bază H.C.L. Paşcani nr. 53/1999.

Subliniază că analiza judicioasă a prezentei cauze trebuie să aibă în vedere, prioritar, dacă actele administrative în discuţie sunt valabile şi, implicit, dacă pot produce vreun efect juridic, oricare ar fi acesta şi doar în situaţia reţinerii legalităţii actului, se pot pune în discuţie efectele actelor, determinându-se dacă sunt operaţiuni de gestiune a patrimoniului sau sunt acte constitutive sau translative de drepturi reale. Arată că analiza legalităţii actelor administrative este necesară cu atât mai mult cu cât acestea, de la emiterea lor, beneficiază de prezumţia de legalitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ echivalează cu a nu respecta legea.

Afirmă că însăşi analiza de legalitate a H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Iaşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Iaşi presupune analiza modului legal de dobândire a dreptului de proprietate de către Municipiul Paşcani. Astfel, includerea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor aparţinând domeniului public al statului nu constituie, în sine, un titlu de proprietate în favoarea statului, valabilitatea atestării domeniului public al statului fiind condiţionată de existenţa, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietăţii publice (Î.C.C.J., Decizia nr. 561/07.02.2014). Examenul de legalitate al hotărârii prin care se atestă domeniul public nu se face prin raportare la această prevedere legală [art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998], deoarece excepţia de nelegalitate nu vizează încălcarea acestui text de lege, ci modul de dobândire a dreptului de proprietate publică asupra terenului în litigiu de către Statul Român (Î.C.C.J., Decizia nr. 1080/28.02.2012 şi, similar, I. C. civ..J., Decizia nr. 3830/30.06.2011).

Recurenta învederează că H.C.L. Paşcani nr. 39/1197 şi H.C.L. Paşcani nr. 53/1999 sunt vădit nelegale, motivat de următoarele aspecte:

(i) Cu privire la H.C.L. Paşcani nr. 39/1997, prin manifestarea unilaterală de voinţă a Consiliului local al municipiului Paşcani, terenul în suprafaţă de 509.596 mp a fost preluat în patrimoniul privat al Statului Român şi în administrarea Consiliului local al municipiului Paşcani, iar un atare act al autorităţii publice locale este nelegal, raportat la faptul că, la data emiterii Hotărârii menţionate (27 iunie 1997), terenul era proprietate privată a recurentei, conform sentinţei civile definitive şi irevocabile nr. 1678/1994, pronunţată în dosarul nr. x al Judecătoriei Paşcani, în contradictoriu cu Consiliul local al Municipiului Paşcani. În acelaşi timp, dobândirea dreptului de proprietate de către Stat presupunea exprimarea, în mod expres, a voinţei acestuia, prin Guvernul României, ca viitor titular al dreptului de proprietate. Or, nu există emisă vreo hotărâre de Guvern prin care să se dispună cu privire la dobândirea, preluarea sau transferul de la recurentă a dreptului de proprietate asupra terenului. De asemenea, prin H.C.L. Paşcani nr. 39/1997, Consiliul local şi-a conferit dreptul de administare a terenului, drept de administrare care este privit ca drept real şi care este de natură să limiteze dreptul de proprietate sub aspectul atributului folosinţei. Prin urmare, este obligatorie manifestarea de voinţă a titularului dreptului de proprietate în vederea creării dreptului de administrare. Arată că H.C.L. Paşcani nr. 39/1997 a fost emisă fără a exista manifestarea de voinţă a Statului Român (aparent proprietar al terenului) şi fără a exista vreo hotărâre de Guvern prin care să se dispună cu privire la administrarea terenului de către Consiliul Local Paşcani şi, în consecinţă, având în vedere inexistenţa consimţământului viitorului titular al dreptului de proprietate – Statul Român – cu privire la dobândirea proprietăţii şi la crearea dreptului de administrare, este lovit de nulitate absolută actul autorităţii deliberative locale prin care Statul este împroprietărit, în condiţiile inexistenţei vreunui alt temei legal.

(ii) Cu privire la H.C.L. Paşcani nr. 53/1999, susţine că, prin acest act administrativ, terenul a fost preluat direct şi nelegal din patrimoniul privat al Statului sau al recurentei, direct în domeniul public al Municipiului Paşcani, fără nicio altă formalitate prealabilă, doar prin menţionarea sa în cadrul anexei la hotărâre, la poziţia 794, în care este indicat ca aparţinând domeniului public al municipiului Paşcani teren ocupat de construcţii speciale (sere, solarii)" pe str. x, în suprafaţă de 50,9562 ha – anul dobândirii fiind indicat anul 1997.

Or, la data emiterii acestei hotărâri, terenul aparţinea fie recurentei (conform sentinţei civile nr. 1678 din 22 martie 1994, pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. x/1994), fie Statului Român (conform H.C.L. Paşcani nr. 39/1997), astfel încât, în nicio situaţie, acest teren nu era "fără stăpân", pentru ca municipiul Paşcani să şi-l poată însuşi fără alte formalităţi. Întrucât exista un titular al dreptului de proprietate, oricare din modalităţile prevăzute de lege (descrise în principal prin dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 213/1998) implica manifestarea expresă a voinţei proprietarului, cu excepţia exproprierii (modalitate de dobândire a dreptului de proprietate care nu a fost utilizată în cauză).

Prin urmare, neexistând vreo manifestare de voinţă sau consimţământ din partea proprietarului terenului, municipiul Paşcani nu putea include bunul imobil în lista bunurilor aparţinând domeniului public al municipiului Paşcani, aceasta fiind o modalitate indirectă de dobândire a dreptului de proprietate. Pentru ca terenul în suprafaţă de 509.596 mp să aparţină domeniului public ar fi trebuit să fi fost afectat unei utilităţi publice [să fie "de uz ori de interes public", aşa cum prevede art. 858 din C. civ., precum şi art. 3 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 213/1998], însă la data adoptării H.C.L.

Paşcani nr. 53/1999 nu exista vreun act de afectare a terenului vreunui scop de utilitate publică. Mai mult, această afectare nici nu avea cum să existe de vreme ce terenul: (a) era proprietate privată a recurentei Legume S.A. Paşcani, (b) era folosit anterior de către recurentă în scop economic privat, pentru obţinerea şi comercializare de produse agricole, (c) pe întreaga suprafaţă erau (şi există şi în prezent) construcţii aferente exploatării agricole (solare, clădiri administrative şi de exploatare agricolă, căi de acces, instalaţii electrice şi de irigaţii etc.).

Cu privire la soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Iaşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Iaşi, Anexa nr. 3 a hotărârii menţionate, cu referire la poz. 794 a Anexei H.C.L. Paşcani nr. 53/1999, arată că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 şi pct. 6 din C. proc. civ.

Învederează că instanţa de apel a considerat că trebuie să analizeze exclusiv aspectele formale de adoptare a H.G. nr. 1354/2001, fără a verifica aspectele de fond privind existenţa dreptului de proprietate publică şi/sau legalitatea modului de dobândire a proprietăţii publice, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu referire la dispoziţiile art. 3 alin. (4) şi art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, art. 4 alin. (2) şi art. 5 din Legea nr. 18/1991.

Susţine că instanţa de apel se rezumă a verifica dacă H.G. nr. 1354/2001 şi anexele acesteia au fost emise în temeiul prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, reţinând că actul administrativ este legal motivat de faptul că "textul de lege (Legea nr. 213/1998) este menţionat în preambulul H.G. (în forma în vigoare la data emiterii)." Or, simpla menţiune în cuprinsul H.G. nr. 1354/2001 a faptului că este emisă în aplicarea Legii nr. 213/1998 nu este echivalentă cu legalitatea actului administrativ adoptat, legalitate care presupune respectarea atât a condiţiilor formale, cât de fond. Prin urmare, obiect al analizei legalităţii H.G. nr. 1354/2001 îl constituia inclusiv preexistenţa dreptului de proprietate publică a Municipiului Paşcani, respectiv legalitatea dobândirii dreptului şi uzul/utilitatea publică a bunului imobil.

Cu referire la o decizie de speţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, învederează că verificarea existenţei şi legalităţii dreptului de proprietate publică a UAT Paşcani sunt elemente de validitate a H.G. nr. 1354/2001, care trebuie analizate de instanţa învestită cu excepţia de nelegalitate, atât timp cât "cele două hotărâri - de Consiliu local, emise în scopul declarării şi inventarierii bunurilor ce aparţin domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale a oraşului [...], şi de Guvern, emisă în scopul atestării bunurilor ce aparţin domeniului public al Judeţului [...] şi al celorlalte unităţi administrativ-teritoriale din cuprinsul acestuia - invocate de reclamantă drept titluri de proprietate asupra terenului revendicat şi dovezi incontestabile ale regimului de proprietate publică căruia i-ar fi supus acesta, nu au o valoare constitutivă de drept, ci doar una declarativă".

Afirmă că decizia recurată este şi nemotivată cu privire la nelegalitatea H.G. nr. 1354/2001, raportat la nemotivarea respingerii excepţiei de legalitate cu referire la motivul invocat de recurentă privind nelegalitatea procedurii de însuşire a proprietăţii publice a Municipiului Paşcani. Astfel, prin apelul incident, recurenta a solicitat admiterea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1354/2001, raportat la inexistenţa titlului valabil în baza căruia se dobândise anterior dreptul de proprietate publică de către UAT Municipiul Paşcani, iar acest motiv de apel nu a fost analizat de Curtea de Apel laşi, aspect care este de natură să atragă casarea deciziei recurate, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Referitor la soluţia de admitere, în parte, a apelului formulat de intimatul UAT Municipiul Paşcani, arată că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

Susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 7 şi următoarele din Legea nr. 213/1998, întrucât niciuna dintre modalităţile prevăzute de acest text de lege nu dispune ca titlul de proprietate sau modul de dobândire a proprietăţii publice să se realizeze prin actul administrativ de atestare a domeniului public, acesta din urmă având rolul şi efectele exclusiv enunţate în cuprinsul art. 18-21 din Legea nr. 213/1998.

Mai arată că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 17 şi ale art. 18 din Legea nr. 15/1990, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Învederează că dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 15/1990 sunt aplicabile exclusiv în situaţia organizării unităţilor economice de stat în societăţi comerciale, aşa cum în mod expres se arată în cuprinsul art. 16 din acelaşi act normativ. Or, Întreprinderea Legume Fructe Iaşi a fost organizată în societate comercială pe acţiuni prin H.G. nr. 46/1991 privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni prin reorganizarea întreprinderilor pentru legume şi fructe, conform pct. 52 al Anexei nr. 1. Ulterior acestui moment, societatea comercială Legume Fructe S.A., prin acţionarii FPS şi FPP II Moldova, a decis restructurarea prin divizare, în urma acestei operaţiuni fiind înfiinţată recurenta Legume S.A., prin desprinderea Fermei Blăgeşti Paşcani, iar Legume Fructe S.A., cu activele rămase, a fost absorbită de B. S.A. Strunga, jud. laşi. Arată că înfiinţarea noii societăţi comerciale Legume S.A., în urma divizării, s-a supus exclusiv operaţiunilor prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, nemaifiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 15/1990, deoarece acestea prevedeau exclusiv operaţiunile de transformare a societăţilor de stat în societăţi comerciale.

Cu privire la H.C.L. Paşcani nr. 26/1993, solicită a se avea în vedere faptul că aceasta a fost emisă ca urmare a solicitării avizării funcţionării societăţii, neexistând nicio cerere adresată Consiliului local al municipiului Paşcani de înfiinţare a societăţii Legume S.A., aceasta din urmă fiind aprobată de acţionarul FPS conform Adresei nr. x/30.11.1993 şi de acţionarul FPP II Moldova conform Adresei nr. x/07.12.1993.

Afirmă că instanţa de apel stabileşte calitatea de proprietar a intimatului reclamant Municipiul Paşcani doar pe baza unor supoziţii şi interpretări, făcând abstracţie de inexistenţa titlul de proprietate, care ar fi trebuit să fie manifestat sub forma unui act autentic din conţinutul căruia să rezulte explicit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 509.596 mp, situat în Blăgeşti -Paşcani.

Susţine că şi în această privinţă, curtea de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 213/1998, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Arată că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, devenind aplicabile dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel, pe de o parte, se reţine că efectele directe ale Legii nr. 15 din 7 august 1990, ale H.G. nr. 834 din 14 decembrie 1991 şi ale H.G. nr. 46 din 17 ianuarie 1991 sunt dobândirea dreptului de proprietate de către Statul Român, în proprietate privată, iar, pe de altă parte, se afirmă că terenul a trecut în proprietatea Municipiului Paşcani, în proprietate publică, prin efectul actelor normative menţionate anterior. Or, cele două constatări sunt complet diferite, aflându-ne în faţa a doi proprietari complet diferiţi (Statul Român şi Municipiul Paşcani) şi în regimuri diferite cu privire la dreptul de proprietate (în prima ipoteză – proprietate privată, în cea de-a a doua – proprietate publică). Această situaţie diametral opusă este cu atât mai mult de neînţeles cu cât însăşi Curtea de Apel Iaşi constată că de la momentul dobândirii dreptului de proprietate privată de către Statul Român nu au intervenit alte acte care să aibă ca efect schimbarea titularului dreptului şi nici a regimului juridic al proprietăţii ("actele administrative H.C.L. şi H.G. doar atestând acest drept de proprietate, nefiind ele însele actele ce au generat/transferat dreptul de proprietate").

Cu referire la efectele sentinţei civile nr. 1678/22.03.1994, pronunţată de Judecătoria Paşcani, instanţa de fond reţine că "aceasta nu este pronunţată în contradictoriu cu Municipiul Paşcani, ci cu Consiliul Local Paşcani, astfel că Municipiul Paşcani are calitatea de terţ în raport cu această hotărâre judecătorească", iar calitatea de terţ atribuită de instanţa de fond intimatului reclamant din prezenta cauză justifică posibilitatea Curţii de Apel Iaşi de "a contesta şi combate pe calea unui proces cele statuate în cuprinsul acesteia".

Recurenta susţine că aceste motive sunt contrare prevederilor art. 6 din Legea nr. 69/1991, care definesc consiliul local ca o autoritate administrativă autonomă, din cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, şi care rezolvă treburile publice din comune şi oraşe, prevederilor art. 21 alin. (1) şi alin. (2) lit. g) din acelaşi act normativ, ale art. 76 şi următoarele din Legea nr. 69/1991 şi ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Decretul nr. 31/1954. Arată că actele normative menţionate infirmă constatarea Curţii de Apel Iaşi conform căreia Consiliul local al municipiului Paşcani a participat în nume propriu în dosarul nr. x/1994 al Judecătoriei Paşcani, în care a fost pronunţată sentinţa civilă irevocabilă nr. 1678 din 22 martie 1994 şi menţionează că, dimpotrivă, în conformitate cu dispoziţiile legale, Consiliul local a fost parte în dosarul menţionat în nume propriu, dar pe seama Municipiului Paşcani, acesta din urmă neavând calitatea de terţ în raport cu această hotărâre judecătorească.

Învederează că, prin cererea de chemare în judecată, Municipiul Paşcani a invocat ca titlu de proprietate exclusiv dispoziţiile H.C.L. Paşcani nr. 39/1997 şi H.G. nr. 1354/2001, iar prin decizia recurată se reţine că titlul de proprietate al intimatului reclamant Municipiul Paşcani este reprezentat de Legea nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991 şi H.G. nr. 46/1991, fiind încălcate dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi art. 478 alin. (2) din C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, în soluţionarea căii de atac, curtea de apel a modificat complet situaţia de fapt, reţinând în favoarea intimatului reclamant Municipiul Paşcani un alt titlu de proprietate decât cel invocat de acesta.

Solicită a se avea în vedere faptul că aspectele vizând calificarea Legii nr. 15/1990, a H.G. nr. 834/1991 şi a H.G. nr. 46/1991 ca reprezentând titlul de proprietate al intimatului reclamant Municipiul Paşcani sunt motive de fapt nediscutate în contradictoriu, invocate direct în cadrul soluţionării apelului, în faza de deliberare, şi pe care instanţa de apel şi-a fundamentat decizia pronunţată. Procedând în acest fel, Curtea de Apel Iaşi a încălcat prevederile art. 14 alin. (6) din C. proc. civ. întrucât avea obligaţia de a pune în discuţia contradictorie a părţilor aspectele de fapt menţionate, respectiv aptitudinea actelor normative de a reprezenta titlul de proprietate al intimatului reclamant, ce nu a fost invocată prin cererea de chemare în judecată, nu a fost parte a soluţiei primei instanţe de fond şi nici a argumentelor susţinute de părţile litigante, devenind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Reţinând, prin decizia recurată, că terenul este proprietatea publică a Municipiului Paşcani prin efectul actelor normative reprezentate de Legea nr. 15 din 7 august 1990, H.G. nr. 834 din 14 decembrie 1991 şi H.G. nr. 46 din 17 ianuarie 1991, în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., raportat la prevederile exprese ale actelor normative menţionate de instanţa de fond. Astfel, dispoziţiile Legii nr. 15/1990 nu reglementează dreptul de proprietate publică sau privată al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale, acest act normativ cuprinzând exclusiv norme aplicabile unităţilor economice de stat, regiilor autonome şi societăţi comerciale reorganizate. Invocă dispoziţiile art. 4 din H.G. nr. 834/1991 şi arată că, potrivit acestor prevederi, determinarea titularului dreptului de proprietate se realizează printr-o procedură formală, prin identificarea cadastrală a terenurilor, identificarea potenţialului titular al dreptului de proprietate şi prin afectarea terenurilor în fondul special prevăzut de dispoziţia legală, însă niciuna dintre procedurile menţionate nu a fost îndeplinită de către intimatul reclamant, singurele care ar fi susţinut calitatea şi titlul de proprietate. Arată că H.G. nr. 46/1991 cuprinde exclusiv menţiuni cu referire la înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni prin reorganizarea întreprinderilor pentru legume şi fructe, determinate nominal în Anexa 1 a Hotărârii, acest act normativ neproducând efecte cu privire la dobândirea de către intimatul reclamant a dreptului de proprietate asupra terenului, ci dimpotrivă, lectura art. 1 a Hotărârii ar conduce la ideea contrară celei reţinute de Curtea de Apel Iaşi, în sensul atestării dreptului recurentei asupra întregului patrimoniu al fostei întreprinderi Legume Fructe Iaşi, inclusiv cu privire la terenul care este obiect al prezentului litigiu.

Susţine că instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la cererea intimatului Municipiul Paşcani privind obligarea recurentei să lase în liniştită posesie suprafaţa de teren de 509.596 mp înscrisă în cartea funciară nr. x Paşcani direct prin decizie, fără a motiva soluţia adoptată, aspect care atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. Învederează că prin apelul incident şi întâmpinarea la apelul Municipiului Paşcani, a solicitat, în mod expres, în situaţia admiterii apelului declarat de UAT Municipiul Paşcani, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru analiza pe fond a capetelor de cerere subsecvente întrucât Tribunalul Iaşi nu a intrat în analiza acestora, motivat de respingerea capătului principal al cererii reclamantului şi caracterul subsidiar al celorlalte capete de cerere.

Afirmă că în decizia recurată nu există nicio referire cu privire la aspectele vizând solicitarea recurentei de respingere, ca neîntemeiată, a cererii reclamantului vizând posesia terenului, raportat la existenţa necontestată a dreptului de proprietate al recurentei asupra unui număr de 279 de construcţii amplasate pe terenul revendicat de Municipiul Paşcani, aşa cum acestea sunt atestate prin Certificatul de atestare a edificării construcţiei nr. 8455/29.05.2020, emis de Primăria municipiului Paşcani, construcţii care sunt înscrise în Cartea funciară nr. x a loc. Paşcani, partea A, poz. A1.1. - A.1.279 şi partea B.3, conform extrasului de Carte funciară. Astfel, chiar dacă ar fi admis capătul de cerere privind revendicarea terenului, instanţa urma să constate că reclamantul nu are niciun titlu de proprietate asupra construcţiilor, acestea fiind în proprietatea exclusivă a recurentei. De asemenea, având în vedere existenţa construcţiilor şi a dreptului de proprietate asupra acestora la data dobândirii de către reclamant a dreptului de proprietate, precum şi buna-credinţă a recurentei pârâte cu privire la exerciţiul dreptului de proprietate asupra construcţiilor, reclamantul Municipiul Paşcani are obligaţia de a respecta dreptul de proprietate al recurentei cu privire la construcţiile edificate, neputând fi obligată aceasta la eliberarea terenului, respectiv la lăsarea terenului în liniştită posesie, aspect care ar impune obligarea sa la demolarea construcţiilor edificate legal.

Având în vedere că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază cu privire la aspectele menţionate anterior, devin incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I din C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul reclamant Municipiul Paşcani a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta pârâtă Legume S.A. Paşcani a formulat răspuns la întâmpinare, prin care solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

6. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din 14 iunie 2023, a fost fixat termen de judecată la 29 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea recursului, când a fost amânată pronunţarea pentru 13 decembrie 2023.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi prin raportare la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a formulat prioritar critici de nelegalitate care vizează modalitatea de soluţionare a apelului incident care a fost îndreptat de aceasta împotriva soluţiei dată de tribunal excepţiei de nelegalitate a H.C.L. nr. 39/1997 şi H.C.L. nr. 53/23.08.1999.

A susţinut astfel recurenta că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor aptitudinea H.C.L. Paşcani nr. 39/1997 şi H.C.L. Paşcani nr. 53/1999 de a produce efecte juridice, deşi pe această chestiune s-a fundamentat soluţia pronunţată, împrejurare care ar constitui, în opinia sa, o încălcare a prevederilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ., care reglementează principiul contradictorialităţii în procesul civil, încălcare cenzurabilă prin prisma motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Principiul contradictorialităţii dezbaterilor, a cărui încălcare este reclamată în prezenta cauză, constă în posibilitatea conferită de lege părţilor de a discuta şi combate orice element de fapt sau de drept al procesului civil. Acesta impune cerinţa ca nicio măsură să nu fie ordonată de instanţă înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia contradictorie a părţilor, pentru că nicio măsură nu poate fi dispusă de judecător fără a acorda părţilor dreptul de a se apăra, asigurându-le acestora posibilitatea de a a-şi susţine şi de a-şi argumenta cererile, de a solicita administrarea de probe, de a combate susţinerile adversarului, nerespectarea principiului contradictorialităţii fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii.

În acest sens, trebuie remarcat că art. 14 alin. (6) C. proc. civ. prevede că "Instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii."

Respectarea principiului contradictorialităţii are o importanţă deosebită în realizarea justiţiei prin procesul civil deoarece asigură realizarea dreptului constituţional la apărare al părţilor din proces şi contribuie la stabilirea adevărului.

În prezenta cauză, recurenta apreciază că instanţa de apel ar fi trebuit să pună în discuţia contradictorie a părţilor chiar argumentele pentru care a înţeles să respingă ulterior cererea de apel, susţinere care, în mod evident, nu poate fi primită.

În condiţiile în care părţile au avut ocazia atât în faţa primei instanţe, la momentul dezbaterilor asupra excepţiei de nelegalitate ridicate, cât şi cu prilejul dezbaterilor asupra motivelor de apel deduse judecăţii, în faţa instanţei de prim control judiciar, să-şi expună propriile apărări privitoare la admisibilitatea excepţiei respective, recurenta nu poate pretinde că în cauză nu s-a respectat principiul contradictorialităţii, respectiv că ar fi fost vătămată în plan procesual din această perspectivă, având, în plus, posibilitatea de a critica prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege considerentele decisive avute în vedere de judecător.

Or, pentru a se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este necesar ca părţii să îi fie produsă o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură lovit de nulitate, situaţie care – conform celor anterior expuse – nu se regăseşte în speţă.

În ceea ce priveşte existenţa unor statuări contradictorii în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, sub aspectul efectelor juridice produse de actele a căror valabilitate a fost pusă în discuţie prin excepţia de nelegalitate, contradicţie criticată de recurentă prin prisma motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi primită această critică, contradicţia invocată fiind doar aparentă, deoarece instanţa de apel nu a reţinut că H.C.L. Paşcani nr. 39/1997 şi H.C.L. Paşcani nr. 53/23.08.1999 nu ar produce efecte juridice în cadrul procedurii de atestare a domeniului public, ci că respectivele hotărâri nu sunt, conform normelor legale în materie, acte administrative individuale din categoria celor care pot constitui obiect de control jurisdicţional în cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Astfel cum instanţa de apel a reţinut, prin H.C.L. Paşcani nr. 39/1997 s-a hotărât preluarea terenului (509.596 mp) în patrimoniul privat al statului şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Paşcani, iar prin H.C.L. Paşcani nr. 53/23.08.1999 s-a hotărât însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Paşcani, conform Anexei nr. 1, ce fac parte integrantă din hotărâre, în care este înscris şi terenul în discuţie (poziţia 794 din Anexă).

Însă, atestarea domeniului public al judeţului Iaşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Iaşi s-a realizat exclusiv prin adoptarea H.G. nr. 1354/2001, Anexa nr. 3 a hotărârii menţionate (cu referire la poz. 794 a anexei H.C.L. Paşcani nr. 53/1999).

Existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul hotărârii atacate, teză invocată de recurentă în speţă, presupune o motivare necorespunzătoare exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. ce constă în folosirea de către instanţă a unor argumente care din punct de vedere logic se exclud reciproc, infirmând raţionamentul logico-judiciar prezentat, or, o asemenea situaţie nu se regăseşte în privinţa statuărilor analizate.

Totodată, Înalta Curte constată nu poate fi validată nici critica subsumată motivului de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 213/1998 (în vigoare la data când a fost adoptată H.C.L. Paşcani nr. 53/23.08.1999), "(1) Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale se întocmeşte şi se modifică, după caz, de comisii special constituite, conduse de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al municipiului Bucureşti, de primarii unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi de persoanele delegate de către aceştia. (2) Inventarele întocmite potrivit prevederilor alin. (1) se însuşesc, după caz, de consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale. (3) Inventarele astfel însuşite se centralizează de consiliul judeţean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, şi se trimit Guvernului, pentru ca, prin hotărâre, să se ateste apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean sau de interes local."

Din aceste prevederi legale rezultă că, chiar dacă voinţa juridică a includerii bunurilor în domeniul public de interes local sau judeţean aparţine autorităţilor locale, iar aceasta se manifestă prin emiterea hotărârii consiliului local ori după caz, a consiliului judeţean, hotărârile emise de autorităţile locale privind însuşirea inventarului bunurilor din domeniul public sunt doar acte prealabile, cu caracter preparator, şi nu produc efecte juridice proprii, fiind supuse aprobării prin actul de autoritate al Guvernului. Hotărârea Guvernului este, aşadar, actul care, cu efect declarativ, certifică regimul juridic aplicabil bunurilor respective şi care, astfel, poate aduce atingere dreptului de proprietate ori interesului legitim al altor persoane.

Aşadar, în mod corect s-a statuat că, întrucât Hotărârea nr. 53/23.08.1999 emisă de Consiliul Local al Municipiului Paşcani nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pârâta nu are deschisă calea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată prin Legea nr. 262/2007 pentru cercetarea legalităţii acesteia în cadrul litigiului de faţă.

Prin urmare, unicul act administrativ individual, emis în aplicarea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, care putea face obiectul excepţiei de nelegalitate în sensul art. 4 din Legea contenciosului administrativ este în speţă H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Iaşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Iaşi, iar în cadrul contestării acestui act administrativ se poate analiza din perspectiva indicării criteriilor de apartenenţă a bunurilor la domeniul public inclusiv legalitatea procedurii de inventariere şi a celei de însuşire a inventarului de către consiliul local, operaţiuni ce constituie, conform calificării corecte date în apel, nişte etape intermediare ale unei proceduri unice privind atestarea domeniului public.

În acest context, trebuie subliniat că este corectă şi aserţiunea recurentei în sensul că măsura administrativă de trecere a unui bun imobil din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale trebuie să respecte cerinţele impuse de Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În concret, conform prevederilor art. 3 alin. (4) din legea în discuţie (forma în vigoare la momentul emiterii hotărârii atacate în speţă): "domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean."

Înalta Curte constată însă că în mod judicios s-a reţinut că o chestiune privitoare la legalitatea titlului cu care statul ori unitatea administrativ-teritorială a intrat în posesia bunului nu se poate stabili pe calea excepţiei de nelegalitate, ci pe calea unei acţiuni reale petitorii cum este este acţiunea în revendicare în cadrul căreia se compară drepturile de proprietate invocate de părţi.

Astfel, în cadrul unei asemenea analize se poate verifica pe deplin temeinicia apărărilor pârâtei, apărări prin care, în esenţă, se contestă dreptul de proprietate al Municipiului Paşcani justificat de faptul că terenul în litigiu, înscris la poziţia 794 din Anexa hotărârii de Guvern menţionate, nu ar face parte din domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale, fiind preluat în mod nelegal.

De asemenea, în condiţiile în care prin H.C.L. nr. 39/1997 s-a dispus asupra preluării terenului în suprafaţă de 509.596 mp în domeniul privat al statului şi în administrarea Consiliului Local al mun. Paşcani, hotărârea neputând fi deci calificată act cu caracter preparator în adoptarea H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Iaşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Iaşi, se constată că legalitatea preluării respective din perspectiva normelor legale incidente la momentul emiterii sale este necesar a fi examinată în speţă în acelaşi context, al comparării titlurilor de proprietate exhibate în vederea stabilirii dreptului preferabil – un control de legalitate pe calea procedurală a excepţiei de nelegalitate fiind, de altfel, lipsit de finalitatea urmărită de titularul acesteia, eventuala constatare a lipsirii de efecte a hotărîrii neputând fi valorificată ca atare între părţi, cu ignorarea regimului juridic actual al bunului revendicat supus contestării în acţiunea dedusă judecăţii, conform celor mai sus expuse.

În ceea ce priveşte statuarea instanţei de apel privitoare la respingerea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 1354/2001, Înalta Curte, reţinând că singurele critici de recurs formulate împotriva acestei soluţii, subsumate de recurentă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., au vizat, în esenţă, refuzul acestei instanţe de a verifica pe această cale aspectele de fond privitoare la existenţa dreptului de proprietate publică, constată că se impune a fi menţinută, pentru aceleaşi considerente legate de obiectul controlului jurisdicţional prin prisma art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la limitele învestirii cu motivele de nelegalitate în contextul procesual al acţiunii în revendicare imobiliară, acţiune care presupune inclusiv stabilirea împrejurărilor invocate.

În acest sens, trebuie subliniat că în faza procesuală anterioară recurenta a invocat nelegalitatea hotărârii de Guvern exclusiv din perspectiva inexistenţei unui titlul de proprietate valabil al statului, hotărârea respectivă neputând valora un astfel de titlu.

Referitor la criticile de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă circumscrise motivului de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând analiza instanţei de apel anterior evocată având ca obiect stabilirea dreptului de proprietate preferabil în cadrul comparării titlurilor exhibate de părţile litigante, Înalta Curte constată că acestea sunt fondate în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamantul Municipiul Paşcani a chemat în judecată pe pârâta S.C. Legume S.A. Paşcani solicitând în principal ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de teren de 509.596 mp, imobil ce face obiectul cărţii funciare nr. x Paşcani.

În temeiul art. 563 din Noul C. civ., "proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deţine fără drept".

Acţiunea în revendicare, ca mijloc principal de apărare a dreptului de proprietate, reprezintă, conform textului legal anterior evocat, o acţiune prin care proprietarul care a pierdut posesia unui bun, solicită instanţei să recunoască dreptul său de proprietate asupra bunului şi să redobândească posesia acestuia de la cel care îl deţine fără a fi proprietar. Atunci când posesorul bunului invocă la rândul său un drept de proprietate, instanţa este chemată să stabilească direct existenţa dreptului de proprietate în cadrul acestei acţiuni cu caracter petitoriu, prin compararea titlurilor de proprietate exhibate de părţile litigante şi să confirme astfel dreptul de proprietate al uneia dintre părţi asupra bunului.

Dacă dreptul de proprietate a intrat în patrimoniul reclamantului/pârâtului printr-un mod originar de dobândire a proprietăţii, precum uzucapiunea sau ocupaţiunea, se consideră că proba existenţei acestui drept – care constă în dovedirea acestui fapt juridic – are un caracter cert, absolut.

În situaţia în care dreptul de proprietate a fost dobândit printr-un mod derivat, şi anume, printr-un act juridic translativ de proprietate, dovada dreptului presupune producerea înscrisului autentic sau sub semnătură privată, acestea generând o prezumţie relativă a împrejurării că dreptul de proprietate asupra imobilului aparţine celui ce exhibă acel titlu.

Prin urmare, prin invocarea acestor titluri, fie translative, fie declarative, se invocă în realitate doar o prezumţie de proprietate decurgând din faptul existenţei titlului, cealaltă parte putând răsturna prezumţia invocând şi ea o prezumţie contrară mai puternică.

În prealabil, trebuie arătat că situaţia premisă reţinută este, conform celor statuate de instanţa de prim control judiciar, aceea a exhibării de către fiecare dintre părţile litigante a unui titlu de proprietate, titluri ce au fost supuse analizei prin decizia recurată.

Astfel, referitor la dovada dreptului de proprietate invocat de reclamant, instanţa de apel a reţinut că prin H.G. nr. 1354/2001 s-a atestat apartenenţa la domeniul public al judeţului Iaşi, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Iaşi, a bunurilor cuprinse în anexele nr. 1-90) care fac parte integrantă din hotărâre, unde în anexa nr. 3, la poz. 794 se regăseşte terenul în suprafaţă de 509.562 mp situat în Paşcani, str. x. S-a apreciat în acest sens că în mod eronat instanţa de fond a stabilit că nu este incidentă situaţia comparării unor titluri, întrucât reclamanta nu şi-ar fi dovedit dreptul de proprietate printr-un titlu de proprietate caracterizat de C. civ., tribunalul statuând că hotărârea menţionată reprezintă un act de reglementare a modalităţii de administrare a bunului, iar nu un mijloc de dobândire a dreptului de proprietate.

S-a reţinut, totodată, că pârâta S.C. LEGUME S.A. Paşcani a invocat la rândul său dreptul de proprietate asupra terenului în cauză, exhibând ca titlu cu privire la acest teren sentinţa civilă nr. 1678/22.03.1994 pronunţată de Judecătoria Paşcani în dosarul nr. x/1994, prin care s-a constatat, în contradictoriu cu Consiliul Local Paşcani, că S.C. LEGUME S.A. Paşcani deţine în proprietate în localitatea Paşcani (Blăgeşti) suprafaţa de 524.183 mp, din care face parte şi suprafaţa de 509.562 mp ce face obiectul prezentei judecăţi.

Procedând la compararea titlurilor de proprietate invocate de părţi, identificate ca atare prin decizia recurată, instanţa de apel a constatat că este mai bine caracterizat titlul de proprietate prezentat de reclamant, respectiv, că terenul în suprafaţa de 509.562 mp este în proprietatea Municipiului Paşcani.

În raport de criticile recurentei-pârâte, Înalta Curte constată însă că demersul de comparare a titlurilor este parţial eronat, raţionamentul instanţei fiind insuficient şi, ca atare, incorect, sub aspectul valenţelor juridice acordate ambelor titluri de proprietate reţinute în speţă.

Pe un prim palier de analiză, ce priveşte titlul exhibat de reclamant, care are prioritar sarcina probei în cadrul acţiunii deduse judecăţii, Înalta Curte constată că, analizând contextul în care terenul aflat iniţial în proprietatea statului român a trecut în proprietatea publică a municipiului, s-a reţinut că imobilul în cauză a făcut parte anterior anului 1989 din patrimoniul fostei Întreprinderi Legume-Fructe (I.L.F.) Iaşi, fiind astfel proprietate de stat, dreptul de proprietate privată asupra imobilului în litigiu putând aparţine, potrivit art. 4 din Legea nr. 213/1998, domeniului privat al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale, în speţă, Municipiului Paşcani.

Aplicând însă prin analogie un criteriu de delimitare a domeniului public al statului de cel al unităţilor administrativ teritoriale, şi anume interesul, naţional sau local, al acestor bunuri, conform art. 3 din acelaşi act normativ şi, apreciind că nu există nicio raţiune pentru a considera că bunul care face obiectul litigiului ar fi de interes naţional, curtea de apel a concluzionat că acesta se află în prezent în patrimoniul Municipiului Paşcani.

De asemenea, având în vedere dispoziţiile Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991 şi ale H.G. nr. 46/1991 şi procedurile reglementate de aceste acte normative, precum şi H.C.L. Paşcani nr. 39/1997 prin care s-a preluat terenul în suprafaţă de 509.596 mp în patrimoniul privat al statului şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Paşcani, s-a reţinut că imobilul-teren revendicat a fost preluat în patrimoniul privat al statului şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Paşcani, iar ulterior, conform H.C.L. Paşcani nr. 53/23.08.1999 prin care s-a însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Paşcani, respectiv, conform H.G. nr. 1354/2001 care atestă domeniul public al judeţului Iaşi precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Iaşi, în anexa căreia (Anexa nr. 3) se regăseşte menţionat terenul în suprafaţă de 509596 mp, terenul face parte din domeniul public al Municipiului Paşcani.

Înalta Curte constată, cât priveşte considerentele prezentate prin decizia recurată privind maniera în care dreptul de proprietate asupra imobilului litigios ar fi intrat în patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, că raţionamentul instanţei de apel prin care este confirmat dreptul de proprietate invocat de reclamant nu permite stabilirea neechivocă a regimului juridic al bunului revendicat.

Este real că în perioada regimului politic comunist bunurile aflate în deţinerea unităţilor şi organelor de stat făceau obiectul dreptului de proprietate socialistă de stat, care aparţinea statului, unităţile şi organele de stat având doar un drept de administrare directă asupra bunurilor.

După adoptarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi în aplicarea acestei legi, procedura prevăzută de H.G. nr. 834/1991 a reprezentat procedura legală potrivit căreia societăţile comerciale cu capital de stat înfiinţate potrivit Legii nr. 15/1990 puteau dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor pe care le deţineau.

Prin efectul dispoziţiilor Legii nr. 15/1990, unităţile economice s-au reorganizat în regii autonome şi societăţi comerciale cu capital de stat, iar bunurile care existau în patrimoniul unităţilor economice socialiste de stat cu titlu de drept de administrare au trecut în patrimoniul societăţilor comerciale rezultate în urma reorganizării, cu titlu de drept de proprietate.

Potrivit art. 20 alin. (2) din această lege, "Bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu".

Potrivit, însă, art. 19 din Legea nr. 15/1990, inventarierea şi evaluarea acestor bunuri, precum şi stabilirea capitalului social al societăţilor comerciale astfel înfiinţate se fac în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.

În aplicarea acestui text de lege a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 834/1991 privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, iar în conformitate cu art. 5 din această hotărâre a Guvernului, ministerele de resort, precum şi autorităţile administraţiei publice judeţene au eliberat societăţilor comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a căror valoare a fost inclusă în capitalul lor social, certificatele reprezentând titluri de proprietate şi fiind supuse regimului de publicitate imobiliară (Hotărârea de Guvern nr. 834/1991 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 259 din 20 decembrie 1991, fiind ulterior modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 170/1995).

Reţinând însă în cauza de faţă că S.C. LEGUME FRUCTE S.A. Paşcani a fost înfiinţată potrivit H.G. nr. 46/1991 privind înfiinţarea de societăţi comerciale pe acţiuni prin reorganizarea întreprinderilor pentru legume şi fructe, prin reorganizarea fostei întreprinderi I.L.F. Iaşi şi prin preluarea unei părţi din patrimoniul acesteia, şi că prin H.C.L. Paşcani nr. 26/23.12.1993 a fost înfiinţată S.C. LEGUME S.A. Paşcani, ca urmare a acţiunii de divizare a S.C. LEGUME FRUCTE S.A. Paşcani, în baza disp. art. 17 şi 18 din Legea nr. 15/1990, instanţa de apel că a arătat că, în lipsa parcurgerii procedurii anterior evocate reglementate prin H.G. nr. 834/1991, "entităţile juridice înfiinţate în baza Legii nr. 15/1990" nu pot dovedi dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor din patrimoniu, iar societatea pârâtă deţine un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, nr. 608/16.06.1994, emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, doar pentru suprafaţa de 14587 mp teren proprietate exclusivă, teren ce nu face obiectul prezentei judecăţi.

Pentru suprafaţa de teren în litigiu, s-a apreciat că, dacă anterior anului 1989 aceasta a făcut parte din patrimoniul fostei Întreprinderii Legume Fructe (ILF) Iaşi, fiind astfel proprietate de stat, potrivit art. 4 din Legea nr. 213/1998, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu poate aparţine domeniului privat al unităţii administrativ-teritoriale, în speţă, Municipiului Paşcani.

Cu toate acestea, făcându-se trimitere exclusiv la hotărârile consiliului local din anul 1997, respectiv din anul 1999, invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată în susţinerea unui drept propriu, precum şi la H.G. nr. 1354/2001 prin care a fost atestat domeniul public al judeţului Iaşi precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Iaşi, care menţionează terenul revendicat ca fiind inclus în domeniul public al Municipiului Paşcani, instanţa de apel a statuat asupra existenţei unei modalităţi valide de preluare a bunului în acesta domeniu, fără însă a indica care a fost în concret maniera prin care bunul litigios a devenit obiect al proprietăţii publice, cu atât mai mult cu cât aceeaşi instanţă a subliniat în mod judicios că "pentru a cuprinde un bun, indiferent de natura sa mobilă sau imobilă, în inventarul domeniului public, este necesar ca unitatea administrativ-teritorială să prezinte sau să dovedească dobândirea proprietăţii printr-unul din modurile legale de dobândire".

Or, potrivit art. 3 din Legea nr. 213/1998, "(1) Domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie [art. 136 alin. (3), după republicare], din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege."

Înalta Curte constată astfel că din rationamentul expus de instanţa de apel nu reiese fără echivoc cum un bun care, conform legii, putea forma obiect al proprietăţii private şi-a schimbat acest regim juridic, fiind atestat prin H.C.L. nr. 53/1999 ca făcând obiect al dreptului de proprietate publică, regăsindu-se ca atare în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale.

Apreciind cu titlu generic că terenul în suprafaţă de 509.596 mp a trecut în proprietatea publică a Municipiului Paşcani "prin efectul actelor normative menţionate", instanţa de apel nu a cercetat efectiv dobândirea de către reclamant a dreptului de proprietate conform legii, prin raportare la împrejurarea că transferul dreptului de proprietate de la un subiect la altul se face, de principiu, în cadrul unui raport juridic civil concret, care are întotdeauna, la bază încheierea unui act juridic sau producerea unui fapt juridic stricto sensu.

Prin urmare, era necesar a se verifica modalitatea prin care statul (prin autorităţile sale) a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului sus menţionat, dacă S.C. LEGUME S.A. Paşcani a fost constituită în baza legii sau a hotărârii consiliului local, care a fost modalitatea de constituire a patrimoniului său şi cu ce titlu a preluat imobilul în litigiu, având în vedere inclusiv manifestările sale de voinţă exprimate ulterior în referire la deţinerea unui drept de proprietate pentru această suprafaţă de teren (pentru care a solicitat acordarea unui drept de concesiune).

Referitor la titlul exhibat de pârâtă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a reţinut că acesta este reprezentat de sentinţa civilă nr. 1678/22.03.1994 pronunţată de Judecătoria Paşcani, în contextul în care a remarcat că în cartea funciară cu număr cadastral x a municipiului Paşcani a fost înscrisă, prin încheierea nr. 3931/16.06.1994, suprafaţa de 509.596 mp teren situat în intravilanul Municipiului Paşcani ca fiind în proprietatea pârâtei LEGUME FRUCTE S.A. Paşcani, înscrierea fiind realizată în baza actelor de proprietate constând în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului nr. 608/16.06.1994 pentru suprafaţa de 14587 mp teren şi, respectiv, hotărârea judecătorească irevocabilă sus-menţionată pentru diferenţa de teren.

Analizând efectele acestei ultime hotărâri prin care s-a constatat, în contradictoriu cu Consiliul Local Paşcani, că S.C. LEGUME S.A. Paşcani deţine în proprietate în localitatea Paşcani (Blăgeşti) suprafaţa de 524.183 mp, în care este inclusă suprafaţa de 509.562 mp ce face obiectul prezentei judecăţi şi suprafaţa de 14587 mp teren pentru care este emis un certificat de atestare a dreptului de proprietate, instanţa de apel a plecat de la premisa că reclamantul în speţă are calitatea de terţ în raport cu această hotărâre judecătorească şi, ca atare, efectele actului jurisdicţional în discuţie nu i se opun cu autoritate de lucru judecat.

Hotărârea judecătorească, ca act al puterii publice şi rezultat al unei verificări jurisdicţionale realizate de o instanţă, se bucură de autoritate de lucru judecat, iar respectarea principiului autorităţii de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilităţii raporturilor juridice, pe de o parte, ca o chestiune litigioasă odată tranşată de instanţă să nu mai poată fi adusă înaintea judecăţii, iar, pe de altă parte, ca ceea ce a stabilit o primă instanţă să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanţe ulterioare.

Aceste principii au fost consacrate în doctrina şi jurisprudenţa anterioară adoptării Noului C. proc. civ. pe baza reglementării date prin dispoziţiile referitoare la prezumţia irefragabilă a lucrului judecat - art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2), art. 1201 din C. civ. de la 1864 cu referire la reglementarea excepţiei procesuale absolute cu acest obiect, prin art. 166 din C. proc. civ. de la 1865 (norme sub imperiul cărora a fost pronunţată hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă ale cărei efecte sunt în discuţie).

Noile dispoziţii procesual civile – art. 430 şi 431 C. proc. civ. – care reglementează instituţia autorităţii de lucru judecat au extins efectele lucrului judecat, prin consacrarea legislativă, atât a manifestării sale negative, cât şi a celei pozitive.

Totodată, dispoziţiile art. 435 C. proc. civ. reglementează expres modalitatea în care se produc efectele hotărârii judecătoreşti, cu valoare obligatorie, sub semnul relativităţii, în raporturile dintre părţi (şi succesorii acestora) şi în forma opozabilităţii faţă de terţii neparticipanţi la procedura judiciară, care vor putea face, însă, dovada contrară celor statuate prin hotărâre, în absenţa participării lor la proces.

Aşadar, o hotărâre judecătorească nu poate crea drepturi sau obligaţii în favoarea sau împotriva acestora, ei fiind protejaţi de principiul relativităţii efectelor obligatorii generate de actul jurisdicţional.

Principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti, atât sub aspectul efectelor obligatorii între părţi, cât şi al lucrului judecat, presupune că ceea ce a fost judecat să nu poată fi opus decât de către părţile în proces şi succesorii acestora. Fundamentul acestui principiu este reprezentat de contradictorialitatea procesului şi dreptul la apărare, deoarece părţile au participat în litigiu şi au avut astfel ocazia de a-şi susţine apărările, de a propune şi administra probe, de a dezbate pricina în contradictoriu şi, eventual, de a exercita căile legale de atac. Este, prin urmare, just ca ele să respecte ceea ce s-a stabilit definitiv, atât în sensul inadmisibilităţii unei noi acţiuni identice (efectul negativ al lucrului judecat), cât şi în sensul că, între ele, chestiunile litigioase definitiv stabilite să nu mai poată fi contrazise, iar judecăţile respective trebuie avute în vedere ca premise cu valoare de adevăr juridic şi, în consecinţă, inatacabile în litigiile ulterioare (efectul pozitiv).

Raportându-se la aceste considerente de drept, Înalta Curte constată că raţionamentul pe care s-a fundamentat analiza hotărârii invocată de pârâtă în susţinerea dreptului său de proprietate este unul eronat.

În esenţă, cum deja s-a arătat, instanţa de apel a reţinut în speţă că sentinţa civilă nr. 1678/22.03.1994 nu a fost pronunţată de Judecătoria Paşcani în contradictoriu cu Municipiul Paşcani, ci cu Consiliul Local Paşcani, astfel că Municipiul Paşcani are calitatea de terţ în raport cu această hotărâre judecătorească, situaţie în raport cu care, întrucât efectul pozitiv sau efectul negativ al lucrului judecat se manifestă doar în ceea ce priveşte persoanele care au participat la proces, iar nu şi faţă de terţi, hotărârea judecătorească se opune reclamantului din cauză doar ca un fapt juridic, astfel încât acesta poate contesta si combate pe calea unui proces cele statuate în cuprinsul acesteia, administrând o probă contrară.

Prioritar, trebuie remarcat că litigiul soluţionat definitiv prin hotărârea în discuţie nu a fost unul circumscris materiei contenciosului administrativ – în care nu prezintă relevanţă personalitatea juridică a autorităţii publice, ci exclusiv capacitatea ei de drept administrativ, respectiv aptitudinea de a emite acte administrative în exercitarea unor prerogative de putere publică ori a unui serviciu public –, ci unul de drept comun, fiind dedus judecăţii un raport de drept privat, având ca obiect dreptul de proprietate asupra unui imobil.

Conform art. 4 din Legea administratiei publice locale nr. 69/1991, în vigoare la momentul soluţionării litigiului anterior, "Comunele, oraşele şi judeţele sunt persoane juridice. Ele au deplină capacitate, posedă un patrimoniu şi au iniţiativă în tot ceea ce priveşte administrarea intereselor publice locale, exercitînd, în condiţiile legii, autoritatea în limitele administrativ-teritoriale stabilite.

Ca persoane juridice civile au în proprietate bunuri din domeniul privat, iar ca persoane juridice de drept public sînt proprietare ale bunurilor domeniului public de interes local, potrivit legii."

În acest sens, art. 71 din lege prevede că "Constituie patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale bunurile mobile şi imobile care aparţin domeniului public de interes local, domeniului privat al acesteia, precum şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial."

Conform art. 5 din acelaşi act normativ, "Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităţi executive.(…)", iar potrivit art. 21 alin. (2) lit. g), între atribuţiile conferite consiliului local se regăseşte şi aceea de a administra domeniul public şi privat al comunei ori oraşului .

De asemenea, art. 35 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice prevedea că "Persoana juridică îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin organele sale. Actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi."

Prin urmare, consiliile locale nu sunt persoane juridice, ci autorităţi deliberative, în sensul Legii nr. 69/1991 şi în prezent, al Codului administrativ (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2019), iar în termenii fostului Decret nr. 31/1954 şi deopotrivă, ai Noului C. civ., sunt organe ale persoanei juridice, care este comuna, oraşul şi municipiul, astfel că actele şi faptele juridice ale consiliului local făcute în limitele sau în legătură cu atribuţiile ori cu scopul funcţiilor încredinţate sunt actele şi faptele persoanei juridice înseşi [art. 218 alin. (1) şi art. 219 noul C. civ..].

Drepturile şi obligaţiile unităţilor administrative-teritoriale, ca persoane juridice, se exercită, respectiv, se execută prin organele lor de conducere şi execuţie, autorităţile publice locale nefiind, ca atare, simpli reprezentanţi ai persoanei juridice, ci părţi constitutive ale acesteia care acţionează în numele şi în interesul colectivităţilor publice pe care le reprezintă.

De altfel, trebuie subliniat în acest context că consiliile locale nu au un patrimoniu propriu, distinct de acela al unităţilor administrativ-teritoriale în numele şi în interesul cărora funcţionează.

Aceasta este şi raţiunea reţinerii legitimării procesuale a Consiliului local Paşcani în litigiul de drept comun finalizat prin sentinţa examinată – legitimare care nu poate fi pusă în discuţie, intrând, de asemenea, în puterea lucrului judecat.

Împrejurarea că în procesul de faţă figurează ca parte Municipiul Paşcani nu îi conferă calitatea de terţ în raport de hotărârea judecătorească anterioară, cum eronat a reţinut instanţa de apel, fiind parte şi în litigiul anterior soluţionat definitiv, şi din această perspectivă se impunea a se examina efectele obligatorii ale acelei sentinţe definitive, respectiv, dacă i se opune reclamantului, cu puterea lucrului judecat, statuarea jurisdicţională referitoare la dreptul de proprietate al S.C. LEGUME S.A. Paşcani asupra imobilului-teren, coroborând-o cu verificarea modului de preluare a imobilului în domeniul privat, respectiv, în domeniul public al statului/unităţii administrativ-teritoriale, potrivit celor mai sus arătate.

Sunt deci întemeiate şi criticile de nelegalitate cicumscrise motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în referire la aplicarea eronată a normelor de procedură care reglementează efectele hotărârii judecătoreşti în raport de părţile în cauză.

Nu pot fi însă validate aserţiunile recurentei referitoare la incidenţa aceluiaşi motiv de casare din perspectiva unei pretinse încălcări a principiului disponibilităţii procesuale în faza procesuală a apelului, prin reţinerea altui titlu de proprietate decât cel invocat prin cererea de chemare în judecată.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor".

Cererea de chemare în judecată reprezintă actul de procedură prin care se declanşează procesul civil, iar unul dintre principalele efecte juridice ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamant îl constituie stabilirea cadrului procesual în care se va desfăşura judecata din punct de vedere al părţilor (cadrul procesual subiectiv), precum şi din punct de vedere al pretenţiei concrete deduse judecăţii şi al cauzei pe care se fundamentează respectiva pretenţie, înţeleasă astfel ca situaţie de fapt calificată juridic (cadrul procesual obiectiv).

Or, având în vedere acţiunea dedusă judecăţii, prima instanţa a fost învestită cu o cerere de revendicare imobiliară, conform art. 563 C. civ., fundamentată pe un drept de proprietate publică, întemeiată în drept pe prevederile art. 907 alin. (1) şi art. 908 alin. (1) pct. 1 şi 3 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.

Judecata în apel este limitată, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat - tantum devolutum quantum appellatum - şi, pe de altă parte, de ceea ce s-a dedus judecăţii la prima instanţă - tantum devolutum quantum iudicatum -, asa cum rezultă din prevederile art. 478 C. proc. civ.

În cauză, nu poate fi însă reţinută încălcarea acestei norme de procedură, examinarea de către instanţa de apel a dreptului de proprietate invocat prin cerere conform criticilor aduse sentinţei apelate, prin raportare la efectele juridice ale actelor invocate în dovedirea dreptului afirmat, în contextul legislativ al emiterii lor, neconstituind o nesocotire a pretenţiilor deduse judecăţii, respectiv, a cauzei pe care se fundamentează aceste pretenţii.

Prin urmare, instanţa de apel, schimbând sentinţa, a soluţionat pricina dedusă judecăţii cu respectarea principiului disponibilităţii, consacrat de normele de procedură anterior evocate, fără a schimba în calea de atac temeiul juridic al cererii reclamantului, critica recurentei vizând acest aspect neputând fi primită.

În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 497 C. proc. civ. constatând incidenţa motivului de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în limitele mai sus expuse, va admite recursul declarat de pârâta Legume S.A. Paşcani, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Având în vedere criticile de recurs găsite întemeiate, vor rămâne în afara sferei de analiză a instanţei de recurs chestiunile vizând nelegalitatea deciziei dedusă din motivarea deficitară a acesteia prin neanalizarea apărărilor recurentei raportate la existenţa necontestată a dreptului său de proprietate asupra construcţiilor edificate pe suprafaţa de teren revendicată, respectiv, la buna sa credinţă la momentul edificării acestora, aceste aspecte fiind subsecvente stabilirii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu şi aplicării corecte a normelor de drept material în cadrul soluţionării cererii de revendicare imobiliară, cerere principală conform acţiunii deduse judecăţii, împrejurare ce face inutilă cercetarea celorlalte critici invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Legume S.A. Paşcani - prin administrator judiciar A. împotriva deciziei civile nr. 115 din 2 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 decembrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.