Trademark cancellation for bad faith: standing of a non-titular user acting under consent to challenge registration

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

La data de 17.07.2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat instanţei:

- să constate că pârâta încalcă marca naţională nr. z "z" a reclamantului A., prin aplicarea pe produse, fără acordul titularului mărcii a unor semne identice sau similare, prin acţiunile de publicitate şi comercializare pe teritoriul României a produselor de pizzerie, folosind în mod fraudulos marca înregistrată sub nr. x;

- să oblige pârâta B. S.R.L. la încetarea imediată a utilizării mărcii naţionale nr. z "z" a reclamantului şi a oricăror semne similare cu marca reclamantului utilizate pentru bunuri şi/sau servicii identice sau similare - produsele/serviciile incluse în clasele 08.07.04; 27.05.01; 27.05.02;29.01.15 conform clasificării de la Viena şi clasa 43 (Restaurante şi cazare temporară) conform clasificării de la Nisa - indiferent dacă această utilizare este materială sau apare în mediul on-line;

- să oblige pârâta B. S.R.L. să şteargă toate conturile deschise în mediul on-line ce încalcă dreptul exclusiv al reclamantului asupra mărcii nr. z "z": pagina web a societăţii - www.x.ro, pagina x administrată de societate direct şi indirect - B., precum şi orice altă reclamă/menţiune a mărcii "z" în mediul on-line, precum şi să îndepărteze de pe website-ul societăţii, de pe paginile societăţii de pe reţelele sociale, orice menţiune, reprezentare sau informaţie legată de marca menţionată;

- să oblige pârâta B. S.R.L. să distrugă pe cheltuiala sa toate ambalajele ce poartă reproducerea grafică a mărcii "z" şi toate inscripţionările "z" (sau similare) de la punctul de lucru al societăţii pârâte din Bucureşti, sos. x, bl. 148BIS.

Prin cererea reconvenţională, reclamantele-reconvenţionale C. şi B. S.R.L. au solicitat:

- anularea dreptului de marcă OSIM cu nr. z "z" pentru produsele/serviciile incluse în clasele 08.07.04; 27.05.01; 27.05.02; 29.01.15 conform clasificării de la Viena şi clasa 43 conform clasificării de la Nisa, pentru care reclamantul are un drept exclusiv conform Certificatului de Înregistrare a mărcii nr. z/13.02.2019 deţinut de reclamant, acesta fiind emis cu nerespectarea art. 6 alin. (3) lit. e) din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice - republicare, în sensul că reclamantele-reconvenţionale deţin un drept anterior, altul decât cele prevăzute la lit. c) şi alin. (2) ale aceluiaşi articol, în special un drept la nume, un drept la imagine, un drept de autor şi un drept de proprietate industrială;

- obligarea pârâtului-reconvenţional la achitarea sumei de 100.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale pentru înregistrarea, cu rea-credinţă, a mărcii "z", având cunoştinţă de încălcarea normelor legale, dar mai ales pe cele morale şi sociale, prin acţiunea aceasta;

- obligarea pârâtului la achitarea cuantumului despăgubirilor, în cuantum de 80.000 RON, reprezentate de câştigul nerealizat de pârâtă, prin înregistrarea, fără drept, a mărcii cu denumirea "z", denumire pe care pârâta o foloseşte în considerarea acordului conducătorului real al societăţii, C..

- suportarea de către reclamant, pârât-reconvenţional, a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantele reconvenţionale în prezenta cauză.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin decizia civilă nr. 1596/25.10.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, a admis cererea reconvenţională, a dispus anularea mărcii nr. z/13.02.2019 cu număr de depozit M 2019/x şi a obligat pârâta-reconvenţională la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 1935 A din 14 decembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1596/25.10.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

Curtea a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a înlăturat obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 300 RON reprezentând cheltuieli de judecată către C., a păstrat în rest sentinţa şi a obligat intimata pârâtă-reclamantă la plata sumei de 300 RON către apelantul reclamant-pârât reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 1935 A din 14 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs recurentul-reclamant A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel, cu consecinţa admiterii în tot a apelului, în sensul schimbării sentinţei civile nr. 1596 din 25.10.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin admiterea cererii de chemare în judecată şi respingerea cererii reconvenţionale.

În motivarea recursului, recurentul reclamant a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii - a dispoziţiilor art. 6 alin. (3) lit. e), art. 36 alin. (1), lit. a), b) şi c) şi alin. (2), precum şi art. 47 din Legea nr. 84 din 15 aprilie 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, precum şi a dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ. raportat la art. 401 şi art. 405 din acelaşi cod.

Recurentul reclamant a considerat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a art. 6 alin. (3) lit. e) din Legea 84/1998 şi art. 47 din Legea nr. 84/1998, instanţa de apel reţinând că, din examinarea acestui text de lege, coroborat cu art. 44 alin. (1) din Legea nr. 84/1998, reiese că, în concepţia Legii nr. 84 din 15 aprilie 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, are calitate procesuală activă şi intimata B. S.R.L. în acţiunea în anularea mărcii reclamantului pentru rea credinţă. Instanţa de apel a apreciat că interesul legitim protejat de art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998 este nu numai al titularului altei mărci/semn identic sau similar, ci şi al persoanei care utilizează respectiva marca/semn cu acordul titularului.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că persoana căreia titularul dreptului de utilizare legitimă a unui semn i-a acordat drept de folosinţă este legitimată procesual activ să ceară, pentru protejarea propriului interes, anularea pentru rea credinţă a mărcii înregistrate de terţul care i-o opune.

Recurentul reclamant a considerat că, în aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 84/1998, acţiunea în anulare a unei mărci pentru rea credinţă poate fi exercitată doar de către titularul altei mărci identice/similare sau de către persoana care utilizează marca/semnul cu acordul titularului, ceea ce nu este cazul intimatei B. S.R.L., care nu este nici titularul altei mărci identice/similare şi nici nu are calitatea de persoană care utilizează marca/semnul cu acordul titularului.

Recurentul reclamant a arătat că el este titularul mărcii "B." şi nu şi-a dat acordul ca intimata B. S.R.L. să folosească această marcă.

Recurentul reclamant a arătat că în mod corect instanţa de apel a reţinut că soluţia tribunalului, de scoatere din cauză a numitei C., nu a fost atacată, situaţie în care concluzia tribunalului cu privire la "lipsa existenţei unei reprezentări legale a numitei C. raportat la pârâta B. S.R.L., al cărei administrator este D." este de necontestat şi susţinută de probele administrate la judecarea fondului şi apelului cauzei. Chiar instanţa de apel a reţinut că pârâta reclamantă B. S.R.L. utilizează în prezent semnul z, însă asociaţii acesteia sunt D. şi E., iar nu C., administrator fiind D..

Recurentul reclamant a arătat că sunt greşite constatările instanţei de apel în sensul că el nu ar fi negat rolul şi legătura numitei C. cu societatea pârâtă reclamantă, întrucât susţinerea sa, atât în acţiune cât şi în întâmpinările depuse la prima instanţă şi în apel, a fost în sensul că C. nu a reprezentat şi nu reprezintă societatea pârâtă B. S.R.L, indicând chiar că C. reprezintă o altă societate şi anume F. S.R.L. care deţine G. "H.", de care s-a ocupat şi se ocupă, pe care 1-a promovat şi îl promovează.

Recurentul reclamant a susţinut că a iniţiat şi promovat denumirea/numele/marca "B." iar C. poate pretinde prin prisma conduitei sale că ar fi dobândit un drept de nume şi de imagine doar asupra tuturor formelor şi însemnelor utilizate de restaurantul H. din str. x, Bucureşti, restaurant ce aparţine societăţii F. S.R.L., al cărei administrator este C..

Întrucât s-a respins cererea de introducerea în cauză a intervenientei forţate C., pretinsa titulară a mărcii B., trebuie înlăturate speculaţiile instanţei de apel cu privire la "unele interpuneri de persoane" şi să se constate că, deşi reclamanta - reconvenţională C. putea pretinde în mod egal drepturile decurgând din utilizarea anterioară ca marcă a semnului z în cadrul fostei societăţi B. S.R.L, ai cărei asociaţi au fost atât reclamantul A., cât şi C., aceasta nu putea transmite către un terţ, în condiţiile în care marca era deja înregistrată de reclamantul A., dreptul de folosinţă asupra mărcii "B. " în scop comercial şi să-i confere acestui terţ calitate procesuală activă într-o acţiune în anulare a mărcii, pentru reaua credinţă a titularului.

Întrucât pârâta B. S.R.L. a invocat şi dispoziţiile art. 6 alin. (3) lit. e) din Legea 84/1998, în susţinerea cererii sale, instanţele erau obligate a constata în ce măsură sunt aplicabile aceste norme de drept material, în ce măsură pârâta B. S.R.L. a făcut dovada existenţei unui drept anterior, în special a unui drept la nume, a unui drept la imagine, a unui drept de autor sau a unui drept de proprietate industrială, dovadă care nu poate fi făcută de această parte.

Recurentul reclamant a considerat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normei de drept material reprezentată de art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, instanţa de apel reţinând în mod greşit că în prezenta cauză sunt aplicabile aceste dispoziţii. Recurentul reclamant a susţinut că a solicitat înregistrarea dreptului de marcă cu bună - credinţă, exercitându-şi drepturile într-un cadru strict legal, fără a săvârşi vreun act sau fapt contrar legii sau celorlalte norme de convieţuire socială, fără a avea vreun dubiu cu privire la caracterul ilicit al conduitei sale.

Recurentul reclamant a arătat că societatea B. S.R.L., pe întreaga sa durată de existenţă, nu a solicitat înregistrarea dreptului de marca z, iar prin Acordul de mediere din 03.07.2019 şi Hotărârea AGA nr. 2 din 03.07.2019, cei doi asociaţi, A. şi C., au decis dizolvarea şi lichidarea simultană a societăţii B. S.R.L., conform art. 227 lit. d) şi art. 235 din Legea 31/1990, fără numire de lichidator judiciar, fără a stabili/negocia ceva în legătură cu marca z, de unde rezultă dezinteresul celuilalt asociat faţă de această marcă.

Instanţa de apel a reţinut că promovarea semnului distinct B. s-a făcut de către B. S.R.L., şi nu de către cei doi asociaţi; atunci, în cazul dizolvării acestei societăţi, oricare dintre cei doi asociaţi putea să ceară înregistrarea dreptului la marcă. După dizolvarea societăţii B. S.R.L., asociatul A., cel ce a deţinut 50% din părţile sociale şi calitatea de administrator al societăţii, cel care a dezvoltat această afacere şi a creat notorietatea mărcii z, a solicitat înregistrarea acestei mărci, astfel că demersurile sale sunt în afara sferei ilicitului şi se încadrează într-un cadru strict legal, ambele instanţe interpretând în mod greşit noţiunea de rea-credinţă.

Recurentul reclamant a arătat că, pentru a fi reţinută reaua-credinţă ca motiv de anulare a mărcii înregistrate, este necesară dovedirea unei atitudini subiective în sensul încercării de a frauda interesele unui terţ, ceea ce nu este cazul în speţă: reclamantul, în calitatea sa de fost asociat şi administrator al societăţii B. S.R.L. era în drept să solicite înregistrarea acestei mărci şi nu a urmărit fraudarea intereselor societăţii terţe B. S.R.L. sau ale fostului asociat C., ci doar protejarea propriilor sale interese legale. Mai mult decât atât, atât în procedura dizolvării societăţii societăţii B. S.R.L., cât şi ulterior acestui moment, fostul asociat C. rămâne în pasivitate, manifestând un dezinteres total faţă de această marcă.

Recurentul reclamant a arătat că, ulterior dizolvării societăţii B. S.R.L. şi înregistrării mărcii, o altă societate aparţinând numitei D. începe să folosească marca z, în afara oricărui cadru legal.

Recurentul reclamant a considerat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material reprezentate de art. 36 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998. Titularul mărcii este îndreptăţit să îşi apere drepturile care decurg din înregistrarea mărcii naţionale protejate în România "B." nr. z şi să ia măsuri pentru evitarea confuziei în rândul consumatorilor, confuzie generată prin utilizarea, comercializarea, achiziţionarea, distribuirea, punerea pe piaţă de produse sub denumirea "B." ori B..

Recurentul reclamant a considerat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ. raportat la art. 401 şi art. 405 din acelaşi cod, având în vedere diferenţele dintre minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 1596 din 25.10.2021, motiv pentru care a invocat prin motivele de apel excepţia nulităţii sentinţei faţă de dispoziţiile menţionate.

Astfel, atât pe portalul just.ro cât şi în aplicaţia Dosar electronic, minuta este diferită faţă de dispozitivul sentinţei civile nr. 1596 din 25.10.2021 comunicate părţilor. Minuta conţine următoarea dispoziţie: "Obligă reclamantul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON către pârâta-reclamantă C.", pe când dispozitivul sentinţei civile nr. 1596 din 25.10.2021 cuprinde: "Obligă pârâta-reconvenţională la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON". În această situaţie, în primul rând, există diferenţe între minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 1596 din 25.10.2021, iar în al doilea rând există un argument în plus ca judecătorul fondului a avut în vedere şi s-a raportat la motivele/apărările numitei C., persoană fără calitate, care a fost scoasă din prezenta cauză.

Deşi aceasta excepţie a fost invocată prin motivele de apel, instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra acesteia.

5. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant împotriva deciziei civile nr. 1935A din data de 14.12.2022, menţinerea deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti ca fiind legală şi temeinică şi obligarea recurentului-reclamant la suportarea chetuielilor de judecată, ce constau în onorariul avocaţial.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivele de recurs invocate de recurentul reclamant, încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea unor norme de drept material cuprinse în Legea nr. 84 din 15 aprilie 1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, nu sunt întemeiate.

În raport cu situaţia de fapt stabilită în cauză, nu se poate reţine încălcarea, de către instanţa de apel, a art. 6 alin. (3) lit. e) şi art. 47 din Legea nr. 84/1998, astfel cum a susţinut recurentul pentru a demonstra lipsa calităţii procesuale active a intimatei B. S.R.L. În acest sens, recurentul reclamant a considerat că acţiunea în anularea mărcii pentru rea credinţă poate fi exercitată doar de către titularul altei mărci identice/similare sau de către persoana care utilizează marca/semnul cu acordul titularului, ceea ce nu este cazul intimatei B. S.R.L., care nu este nici titularul altei mărci identice/similare şi nici nu are calitatea de persoană care utilizează marca/semnul cu acordul titularului.

Conform art. 6 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 84/1998, o marcă poate fi anulată dacă există un semn asupra căruia au fost dobândite drepturi anterior datei de depunere a cererii de înregistrare a mărcii sau, dacă este cazul, înaintea datei priorităţii invocate în sprijinul cererii de înregistrare a mărcii şi dacă acest semn conferă titularului său dreptul de a interzice utilizarea unei mărci ulterioare în România.

Anularea înregistrării mărcii poate fi cerută în perioada de protecţie a mărcii de către orice persoană interesată, atunci când înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credinţă, astfel cum prevede art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, în forma aplicabilă speţei.

În raport cu probele administrate în cauză, instanţele de fond au reţinut incidenţa în cauză a cazului de anulare a mărcii reglementat de art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, instanţa de apel stabilind că pârâta reclamantă B. S.R.L., care utilizează în prezent semnul z, are calitate procesuală să invoce reaua credinţă a reclamantului pârât.

Contrar susţinerii recurentului reclamant, instanţa de apel nu a stabilit, pe baza unor probe care să fi fost administrate în aces sens, că persoana care conduce de facto afacerea pârâtei B. S.R.L. este însăşi C., prin interpuşi, în decizie arătându-se că această afirmaţie reprezintă doar o circumstanţiere în raport cu susţinerile părţilor şi precizându-se expres că instanţa nu poate specula asupra unei interpuneri de persoane.

Elementul relevant reţinut de instanţa de apel în acest sens este reprezentat, pe de o parte, de împrejurarea că societatea pârâtă utilizează semnul z cu ştiinţa şi acordul numitei C., împrejurare dedusă de instanţă din contextul legăturii numitei C. cu societatea pârâtă reclamantă, în decizie reţinându-se în acest sens că C. este persoana împuternicită de administratorul societăţii pârâte să facă apărările în cauză, reprezentând firma B. S.R.L. Instanţa de apel a apreciat că, în situaţia în care C. a semnat cererea reconvenţională, ştia că semnul la a cărei utilizare este îndreptăţită este folosit de societatea pârâtă, împrejurare care a determinat concluzia instanţei în sensul că există cel puţin un acord tacit, dacă nu unul explicit, dat în acest sens pârâtei.

Pe de altă parte, instanţa de apel a reţinut că numita C. este titulară, alături de reclamant, a drepturilor de folosire şi a drepturilor ce decurg din utilizarea anterioară constantă şi legitimă a acestui semn pe durata colaborării cu reclamantul în societatea desfiinţată B. S.R.L.

În contextul expus, este străină raţionamentului juridic care a condus la pronunţarea soluţiei susţinerea recurentului reclamant în sensul că B. S.R.L. nu este titularul unei mărci identice/similare, întrucât în cauză nu este în discuţie un astfel de drept asupra unei mărci. De asemenea, aceeaşi concluzie se impune şi cu privire la susţinerea recurentului reclamant în sensul că el este titularul mărcii şi nu şi-a dat acordul ca intimata B. S.R.L. să folosească această marcă, întrucât în cauză nu este în discuţie existenţa unui acord privind folosinţa mărcii între reclamant şi pârâtă, ci existenţa unui acord privind utilizarea semnului de către societatea pârâtă, acord dat de persoana îndreptăţită la respectiva utilizare, C..

Interpretând corect dispoziţiile art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998, instanţa de apel a considerat că interesul legitim protejat de textul legal menţionat nu este numai cel al titularului altei mărci/semn identice ori similare, ci şi cel al persoanei care utilizează respectiva marcă/semn cu acordul titularului. Astfel, în cazul acţiunii în anularea înregistrării mărcii pentru rea credinţă în temeiul articolului menţionat nu este necesară dovedirea existenţei unui drept subiectiv cu privire la marcă în patrimoniul reclamantei întrucât interesul, ca element al acţiunii menţionate, nu este condiţionat de invocarea unui astfel de drept.

De altfel, recurentul reclamant nu a contestat că dreptul la acţiune aparţine persoanei care utilizează marca/semnul cu acordul titularului, ci a susţinut că, deşi C. putea pretinde în mod egal drepturile decurgând din utilizarea anterioară ca marcă a semnului z în cadrul fostei societăţi B. S.R.L, ai cărei asociaţi au fost atât reclamantul, cât şi C., aceasta nu putea transmite către un terţ dreptul de folosinţă asupra mărcii, în condiţiile în care marca era deja înregistrată de reclamant.

Astfel, ceea ce se contestă este dreptul numitei C. de a transmite societăţii pârâte dreptul de folosinţă a semnului în discuţie.

În această situaţie, argumentele recurentului reclamant în sensul că pârâta B. S.R.L. nu a făcut dovada existenţei unui drept anterior, în special a unui drept la nume, a unui drept la imagine, a unui drept de autor sau a unui drept de proprietate industrială, în raport cu prevederile art. 6 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 84/1998, nu pot fi reţinute întrucât, în circumstanţele concrete expuse mai sus, în cauză nu se invocă existenţa unor astfel de drepturi în favoarea societăţii pârâte, ci existenţa unui drept de folosinţă asupra semnului, drept aparţinând numitei C., a cărui transmitere către societatea pârâtă conferă acesteia dreptul de a promova, în temeiul art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, acţiunea în anularea mărcii înregistrate cu rea credinţă.

De asemenea, lipsa calităţii numitei C. de reprezentant legal sau asociat al societăţii pârâte invocată de recurentul reclamant, constatată ca atare de prima instanţă, nu este un element relevant în analiza efectuată care, astfel cum s-a arătat, nu presupune stabilirea unei astfel de legături juridice.

În privinţa drepturilor numitei C. rezultând din utilizarea legitimă a semnului, argumentele recurentului reclamant sunt parţial contradictorii, acesta susţinând că "marca B. a fost iniţiată şi promovată de reclamantul A.. C. poate pretinde prin prisma conduitei sale ca ar fi dobândit un drept de nume şi de imagine doar asupra tuturor formelor şi însemnelor utilizate de restaurantul H.", însă ulterior considerând că se impune "a se constata ca deşi reclamanta - reconventional C. putea pretinde în mod egal drepturile decurgând din utilizarea anterioară ca marcă a semnului z în cadrul fostei societăţi B. S.R.L, ai cărei asociaţi au fost atât reclamantul A., cât şi C., aceasta nu putea transmite, în condiţiile în care această marca era deja înregistrată de reclamantul A., către un terţ dreptul de folosinţă asupra mărcii B.".

Astfel, din susţinerile expuse, nu rezultă cu claritate dacă recurentul reclamant a înţeles să conteste drepturile numitei C. rezultând din utilizarea anterioară ca marcă a semnului în discuţie sau numai îndreptăţirea acesteia de a transmite dreptul de folosinţă asupra mărcii.

Pe de o parte, se observă, sub aspectul calităţii procesuale active a intimatei de a formula acţiunea în anularea înregistrării mărcii cu rea credinţă, că o asemenea acţiune poate fi promovată de orice persoană interesată, astfel încât existenţa unui interes la data formulării cererii, vătămat prin înregistrarea cu rea - credinţă a mărcii, este singura condiţie ce trebuie îndeplinită în persoana titularului acţiunii în anulare, nefiind necesară dovedirea existenţei unui drept subiectiv în patrimoniul reclamantului. În acest context, instanţa de apel a apreciat, în mod corect, că interesul intimatei de a obţine anularea mărcii atacate rezultă din împrejurarea că a folosit efectiv semnul în litigiu, semn ce este identic cu marca atacată şi este destinat unor produse identice sau similare. Astfel, interesul afirmat al intimatei este unul legitim şi actual, urmărind preîntâmpinarea producerii unui prejudiciu cel puţin de natură economică, ca urmare a înregistrării cu rea - credinţă a mărcii reclamantului.

În ceea ce priveşte folosirea, anterior înregistrării mărcii, a semnului de către un terţ, acesta reprezintă faptul relevant pentru anularea înregistrării cu rea credinţă şi constituie astfel o condiţie care vizează fondul acţiunii în anulare.

În ceea ce priveşte utilizarea semnului, instanţa de apel a stabilit că alegerea şi utilizarea semnului a fost împreună consimţită şi pusă în practică în cursul activităţii comerciale comune de către ambii asociaţi. De asemenea, instanţa de apel a constatat că problema atribuirii între asociaţi a drepturilor decurgând din utilizarea semnului z ca marcă nu a fost tranşată cu prilejul dizolvării/lichidării fostei societăţi B. S.R.L. Dată fiind această situaţie de fapt, este corectă concluzia instanţei de apel în sensul că atât reclamantul A., cât şi C. au drepturi egale de a utiliza în continuare ca marcă, semnul z, inclusiv de a îşi opune reciproc această îndreptăţire în cazul în care vreunul ar intenţiona să obţină exclusivitatea fără acceptul celuilalt.

Astfel, faptul utilizării în comun de către foştii asociaţi a semnului z ca marcă precum şi împrejurarea că drepturile rezultate din această folosinţă nu au format obiectul unui acord la momentul lichidării societăţii reprezintă elemente de fapt stabilite de instanţa de apel în raport cu probele administrate iar criticile formulate de recurentul reclamant nu relevă o chestiune de nelegalitate care să poată fi analizată de instanţa de recurs în cadrul procesual reglementat de art. 488 din C. proc. civ.

Din situaţia de fapt astfel stabilită, rezultă că ambii foşti asociaţi conservă aceleaşi drepturi asupra semnului z până la promovarea unui demers judiciar sau amiabil care să acorde unuia dintre aceştia drepturi exclusive asupra semnului. Un astfel de demers nu este însă reprezentat de înregistrarea mărcii de către unul din foştii asociaţi, întrucât un astfel de demers presupune îndeplinirea condiţiei de bună credinţă, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 47 lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Sub acest aspect, recurentul reclamant a considerat că instanţa de apel a aplicat greşit norma de drept material reprezentată de art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, întrucât înregistrarea dreptului de marcă a fost solicitată cu bună - credinţă, reclamantul exercitându-şi drepturile într-un cadru strict legal, fără a săvârşi vreun act sau fapt contrar legii sau celorlalte norme de convieţuire socială.

Pentru a stabili dacă titularul a dat dovadă de rea-credinţă în momentul depunerii cererii de înregistrare a mărcii în cauză, trebuie să se efectueze o evaluare globală în care să fie luate în considerare toate elementele relevante ale cazului individual.

În acest sens, în stabilirea situaţiei de fapt, instanţa de apel a reţinut că reclamantul cunoştea faptul că marca pe care şi-a înregistrat-o fusese utilizată împreună cu C. şi că aceasta avea, la rândul său, propria îndreptăţire în a continua activitatea sub acest semn ulterior dizolvării societăţii şi împărţirii spaţiilor comerciale. În aceste circumstanţe de fapt, instanţa de apel a concluzionat că înregistrarea mărcii a fost făcută de reclamant în scopul blocării utilizării ei de către C. prin noua sa afacere, pentru a dobândi o folosinţă exclusivă prin mijloace injuste.

Astfel, în analiza relei-credinţe la înregistrarea unei mărci este necesară stabilirea elementului obiectiv constând în cunoaşterea de către titularul cererii de înregistrare a faptului relevant, respectiv a împrejurării utilizării semnului de către un terţ, în virtutea căreia a dobândit o anumită cunoaştere pe piaţă, dar şi a elementului subiectiv, constând în intenţia neloială a solicitantului înregistrării, întrucât nu este suficientă simpla cunoaştere de către solicitant a utilizării semnului de către un terţ la data cererii de înregistrare.

Aceste elemente au fost avute în vedere de instanţa de apel, care a stabilit cunoaşterea dreptului concurent al unei alte persoane şi înregistrarea mărcii în scopul fraudulos al blocării utilizării acesteia.

Câtă vreme, pentru stabilirea relei credinţe la înregistrarea mărcii, instanţa de apel a avut în vedere criteriile arătate mai sus, aprecierea elementelor de fapt care au determinat concluzia că în cauză este întrunit atât elementul obiectiv cât şi elementul subiectiv al relei credinţe presupune o raportare la circumstanţele cauzei, instanţa dispunând de o marjă de apreciere în această analiză, fiind vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

Astfel, susţinerile recurentului reclamant vizând circumstanţele de fapt ale cauzei, cum ar fi împrejurarea că societatea B. S.R.L., pe durata sa de existenţă, nu a solicitat înregistrarea dreptului de marca z, dezinteresul celuilalt asociat faţă de această marcă rezultând din lipsa negocierilor în acest sens cu ocazia lichidării sau faptul că reclamantul, în calitate de administrator al societăţii, este cel care a dezvoltat afacerea şi a creat notorietatea mărcii z, astfel încât nu ar fi urmărit fraudarea intereselor societăţii terţe B. S.R.L. sau ale fostului asociat C., ci protejarea propriilor sale interese legale, reprezintă împrejurări de fapt a căror verificare excedează controlului de legalitate exercitat de instanţa de recurs. Astfel, respectivele argumente nu relevă niciun aspect de nelegalitate, recurentul expunând circumstanţe de fapt care, în opinia sa, ar determina excluderea relei sale credinţe.

Susţinerile recurentului reclamant în sensul că pârâta B. S.R.L. a invocat şi dispoziţiile art. 6 alin. (3) lit. e) din Legea 84/1998 în susţinerea cererii sale, astfel încât instanţele erau obligate a constata în ce măsură sunt aplicabile aceste norme de drept material, nu pot fi reţinute. Pe de o parte, interesul de a invoca neexaminarea de către instanţă a unui temei legal invocat de parte în susţinerea cererii sale nu poate aparţine decât titularului acestui cereri, în aplicarea principiului disponibilităţii care, în situaţia expusă, presupune că persoana care sesizează instanţa are dreptul de a stabili limitele procesului, astfel cum prevede art. 9 alin. (2) din C. proc. civ.. Pe de altă parte, în situaţia în care partea interesată nu a invocat, prin formularea căii legale de atac, neexaminarea de către instanţe a unui temei invocat în susţinerea cererii, instanţa de apel nu avea dreptul de a proceda la o astfel de analiză, controlul jurisdicţional în acea fază procesuală fiind limitat de art. 477 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivele de recurs prin care recurentul reclamant a considerat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material reprezentate de art. 36 alin. (1) lit. a), b) şi c) şi alin. (2) din Legea nr. 84/1998 nu pot fi reţinute. Drepturile titularului care decurg din înregistrarea mărcii nu pot fi reţinute în cauză în favoarea reclamantului faţă de concluzia instanţei în privinţa înregistrării de către acesta, cu rea credinţă, a mărcii. Astfel, în urma anulării înregistrării, drepturile recurentului reclamant asupra mărcii au fost desfiinţate, situaţie în care el nu se mai poate prevala de acestea, cererea principală fiind în mod corect respinsă.

În ceea ce priveşte dreptul intimatei de folosinţă asupra semnului, transmis de C., nu poate fi reţinută susţinerea recurentului reclamant în sensul că, dată fiind înregistrarea mărcii, nu mai era posibilă transmiterea dreptului menţionat. Pe de o parte, astfel cum s-a arătat mai sus, recurentul reclamant nu se poate prevala de drepturile conferite titularului prin înregistrarea mărcii în situaţia în care aceasta a fost făcută cu rea credinţă, iar pe de altă parte, transmiterea către societatea pârâtă a dreptului de a utiliza semnul z a fost realizată cu acordul numitei C., astfel cum a reţinut instanţa de apel în cadrul situaţiei de fapt.

Susţinerile recurentului reclamant în sensul că hotărârea ar fi fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 425 din C. proc. civ. raportat la art. 401 şi art. 405 din acelaşi cod, întrucât a invocat prin motivele de apel excepţia nulităţii sentinţei pentru neconcordanţa între minută şi dispozitiv însă instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra acesteia, nu pot fi primite.

Aspectul neconcordanţei între minuta şi dispozitivul sentinţei în privinţa soluţiei pronunţate asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată a fost avut în vedere de instanţa de apel, care a admis apelul sub acest aspect, înlăturând respectiva dispoziţie.

Reţinând că motivele de recurs invocate de recurentul reclamant nu sunt întemeiate, văzând prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de această parte împotriva deciziei nr. 1935 A din 14 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 1935 A din 14 decembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2023.