Tardiness of appeal filed after electronic service; calculation of procedural deadline from date of transmission under Art. 154(6) and 163(111) of the Civil Procedure Code.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the municipality, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the lower court judgment as a late-filed appeal and leaving the Tribunal’s dismissal of the claim for statute of limitations in force. The dispute arose from the municipality’s action against two defendants for 995,556 RON in damages certified by the Court of Accounts, where the core issue on review was whether the appeal was filed within the statutory 30-day deadline. The court held that the appeal was tardy because, under the Civil Procedure Code, the appeal period begins to run from the date of electronic transmission via the secure document system (July 26, 2022), not the date the recipient institution registered the document internally (July 27, 2022), as the municipality had expressly agreed to electronic service through a protocol with the appellate court.
Legislator headnote
AI generatedart. 183 alin. (3) C. proc. civ, art. 183 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ; Tardiness of appeal filed after electronic service; calculation of procedural deadline from date of transmission under Art. 154(6) and 163(111) of the Civil Procedure Code: The dispute arose from the municipality’s action against two defendants for 995,556 RON in damages certified by the Court of Accounts, where the core issue on review was whether the appeal was filed within the statutory 30-day deadline. The court held that the appeal was tardy because, under the Civil Procedure Code, the appeal period begins to run from the date of electronic transmission via the secure document system (July 26, 2022), not the date the recipient institution registered the document internally (July 27, 2022), as the municipality had expressly agreed to electronic service through a protocol with the appellate court.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded in the final operative order.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2023
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a I civilă la 08.09.2021 sub nr. x/2021, reclamantul Municipiul Focşani, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 995.556 RON, actualizată cu beneficiile nerealizate şi majorările/penalităţile aferente, calculate până la data soluţionării definitive a cauzei, reprezentând prejudiciul cauzat de aceştia şi constatat de către Curtea de Conturi a României, prin Decizia nr. 6/17.04.2018.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea
Prin sentinţa civilă nr. 269 din 21.07.2022, Tribunalul Vrancea – secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţi, prin întâmpinare.
A respins cererea formulată de reclamantul Municipiul Focsani, în contradictoriu cu pârâţii A. şi B., ca fiind prescris dreptul material la acţiune.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi
Prin decizia civilă nr. 214/A din 16.11.2022, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis excepţia tardivităţii, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a respins, ca tardiv formulat, apelul declarat de reclamantul Municipiul Focşani împotriva sentinţei civile nr. 269/21.07.2022, pronunţate de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/2021.
4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs reclamantul.
În motivarea căii de atac, recurentul susţine, în esenţă, că instanţa de apel nu a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 181 alin. (2) şi art. 183 alin. (3) C. proc. civ. şi a respins, pe cale de excepţie, apelul ca tardiv formulat, fără să cerceteze fondul pricinii.
După redarea prevederilor art. 181 şi art. 183 C. proc. civ., recurentul arată că sentinţa civilă nr. 269/2022 nu a fost comunicată la data de 26.07.2022 către reclamant, ci la 27.07.2022, astfel cum reiese din ştampila aplicată pe documentul comunicat prin TDS (Transmitere Documente Securizat), fiind vorba de un decalaj între transmiterea pe e-mailul instituţiei şi data la care efectiv a fost înregistrată la Primăria Municipiului Focşani hotărârea civilă nr. 269/2022. Astfel, documentul transmis pe e-mail-ul instituţiei în data de 26.07.2022 este înregistrat la Primăria Municipiului Focşani la 27.07.2022.
Ca atare, apelul a fost comunicat către Tribunalul Vrancea în termenul legal de declarare a apelului. Termenul de apel, calculat ca fiind de 30 de zile de la data comunicării sentinţei civile nr. 269/2022, s-a împlinit într-o zi decretată ca fiind nelucrătoare. Astfel, termenul s-a prelungit până în prima zi lucrătoare - luni, 29.08.2022. Apelul a fost transmis prin e-mail, conform TDS, în data de 29.08.2022 şi depus la Registratura Tribunalului Vrancea la 30.08.2022.
În consecinţă, apelul declarat este formulat în termen procedural.
Mai arată că Municipiul Focşani a încheiat un protocol pentru comunicare electronică prin Curtea de Apel Galaţi pentru toate instanţele din subordine, dispensându-se astfel de necesitatea de a-şi da acordul pentru comunicare electronică în fiecare dosar şi de primirea SMS-urilor cu codul de confirmare.
Sistemul a fost implementat în dosarele nou formate ori în căile de atac înregistrate la instanţe după data de 1 noiembrie 2017.
Programul informatic care gestionează sistemul electronic a fost implementat şi cu sprijinul specialiştilor IT din cadrul Tribunalului Vrancea.
Astfel, extrapolând, dacă reclamantul a semnat acel protocol pentru comunicarea electronică a actelor de procedură, apreciază că şi-a dat acordul şi pentru comunicarea electronică, prin e-mail, a documentelor emise de către recurent.
În concluzie, solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
5. Apărările formulate în cauză
Intimaţii-pârâţi A. şi B. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
6. Procedura în faţa Înaltei Curţi
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 19 ianuarie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fişa Ecris.
Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate faţă de data iniţială a dosarului, 8 septembrie 2021, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ.
La termenul din 7 decembrie 2023, Înalta Curte a rămas în pronunţare asupra recursului.
7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul civil de faţă, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente de drept:
Criticile din recurs pot fi subsumate ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează încălcarea normelor de procedură de către instanţa de apel atunci când a admis excepţia tardivităţii apelului reclamantului şi l-a respins, drept consecinţă, ca tardiv.
Având a analiza motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondat.
Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.", iar conform art. 181 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ., când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte. la calcularea termenelor procedurale se porneşte de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.
În egală măsură, conform dispoziţiilor art. 154 alin. (6) şi (61) C. proc. civ., (în forma în vigoare la data introducerii acţiunii introductive de instanţă, 08.09.2021, în raport cu prevederile art. 24 C. proc. civ.): "(6) Comunicarea citaţiilor şi a altor acte de procedură se poate face de grefa instanţei şi prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, dacă partea a indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. Comunicarea actelor de procedură va fi însoţită de semnătura electronică extinsă a instanţei care va înlocui ştampila instanţei şi semnătura grefierului de şedinţă din menţiunile obligatorii ale citaţiei. Fiecare instanţă va avea o singură semnătură electronică extinsă pentru citaţii şi acte de procedură. (61) Citaţiile şi celelalte acte de procedură menţionate la alin. (6) se consideră comunicate la momentul la care au primit mesaj din partea sistemului folosit că au ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta.".
Potrivit art. 163 alin. (111) din acelaşi cod şi în aceeaşi formă în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată: "(111) Atunci când comunicarea actelor s-a realizat potrivit prevederilor art. 154 alin. (6) mesajul de comunicare către destinatar primit de la sistem constituie dovada de comunicare. Acesta se va lista şi se va ataşa la dosarul cauzei.".
În această situaţie devin incidente prevederile art. 165 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora: "(3) În cazul citării sau comunicării altui act de procedură efectuate potrivit prevederilor art. 154 alin. (6), procedura se socoteşte îndeplinită la data arătată pe copia imprimată a expedierii, certificată de grefierul cate a făcut transmisiunea.".
Aplicând dispoziţiile legale sus menţionate la situaţia de fapt din prezenta cauză, Înalta Curte constată că, aşa cum reiese din cuprinsul înscrisului anexat la dosar fond, la data de 26.07.2022 s-a procedat la comunicarea către reclamant a sentinţei civile nr. 269 din 21.07.2022, pronunţată de Tribunalul Vrancea – secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, prin comunicare electronică prin sistemul TDS, astfel încât acesta avea posibilitatea de formula cerere de apel până la data de 26.08.2022, inclusiv, termen calculat în conformitate cu prevederile art. 468 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 181 alin. (1) pct. din acelaşi cod.
Susţinerea recurentului, în sensul că termenul ar trebui calculat de la data înregistrării acesteia de către instituţia recurentă către care s-a transmis hotărârea respectivă, la 27.07.2022, nu poate fi primită, relevantă fiind, conform textelor legale antereferite, data trimiterii, în speţă, 26.07.2022, adică momentul la care instanţa a primit mesaj din partea sistemului folosit că actul comunicat a ajuns la destinatar potrivit datelor furnizate de acesta, iar nu data înregistrării actului procedural de către recurent.
Aşa cum arată reclamantul prin memoriul de recurs, Municipiul Focşani a încheiat un protocol pentru comunicare electronică prin Curtea de Apel Galaţi pentru toate instanţele din subordine, dispensându-se, astfel, de necesitatea de a-şi da acordul pentru comunicare electronică în fiecare dosar.
Prin urmare, exprimarea acordului cu privire la această modalitate de comunicare conduce la curgerea termenului de la momentul transmiterii actului de procedură prin intermediul poştei electronice, în speţă, 26.07.2022, şi nu de la alt moment aleatoriu ales de petent, cum este data înregistrării sentinţei civile nr. 269/2022 la instituţia recurentă, respectiv 27.07.2022.
De altfel, toate citaţiile şi actele procedurale efectuate în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel s-au făcut în această modalitate aleasă, de comunicare electronică, conform protocolului încheiat în acest sens.
Or, solicitarea reclamantului de a i se comunica actele de procedură în format electronic prin e-mail reprezintă o aplicare a principiului disponibilităţii, permiţând reclamantului exerciţiul drepturilor sale procesuale, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din C. proc. civ., de o manieră aptă să asigure înştiinţarea părţii despre desfăşurarea procesului şi, în consecinţă, respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.
În acest context în care reclamantul avea încheiat un protocol încheiat cu instanţele din subordinea Curţii de Apel Galaţi prin care şi-a dat exprimat acordul expres cu privire la această modalitate electronică de comunicare în toate procesele din circumscripţia acestor instanţe, nu se poate reţine că respingerea apelului reclamantului ca tardiv ar constitui un formalism excesiv în aplicarea normelor procedurale incidente în speţă, de natură a aduce atingere dreptului reclamantului de acces la o instanţă, cum s-a statuat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele S.C. C. - S.R.L. împotriva României şi Timar împotriva României, cauze în care instanţele naţionale au constatat legalitatea procedurilor de citare, fără să aprecieze dacă acestea au fost efective, respectiv dacă au avut aptitudinea de a încunoştinţa partea despre existenţa procesului.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul Focşani împotriva deciziei civile nr. 214/A din 16 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2023.