Nullity of cassation appeal for failure to frame grounds within statutory casation requirements in expropriation damages claim

Şedinţa publică din data de 6 februarie 2024

Deliberând asupra recursului declarat în cauză, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Iaşi la 16 aprilie 2021 sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Iaşi şi Primăria Municipiului Iaşi, obligarea acestora la plata daunelor materiale în valoare de 100.000 euro, constând în contravaloarea imobilului din Iaşi, Şoseaua x, fost 4C, expropriat prin decretele nr. 261/1984 şi 223/1974, şi la plata daunelor morale în valoare de 50.000 euro.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din Protocolul 1 CEDO.

Prin sentinţa civilă nr. 10066 din 5 octombrie 2021, Judecătoria Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, având în vedere valoarea obiectului cererii.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2021.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 2031din 21 iulie 2022, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată având ca obiect răspundere delictuală - daune materiale, excepţie invocată de către pârâtul Municipiul Iaşi, prin primar, şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată având acest obiect, formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iaşi, prin primar. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Iaşi prin primar, ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iaşi, prin primar, având ca obiect răspundere delictuală - daune morale, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Prin decizia civilă nr. 174 din 30 martie 2023, Curtea de Apel Iaşi – secţia civilă a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2031 din 21 iulie 2022 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 174 din 30 martie 2023 a Curţii de Apel Iaşi – secţia civilă a declarat recurs reclamantul A., formulând următoarele critici:

Hotărârile instanţelor de fond sunt nedrepte, deoarece nu a fost efectuată o analiză obiectivă şi au fost omise următoarele aspecte:

- recurentul-reclamant a introdus acţiunea în calitate de moştenitor al mamei sale, B., căreia i-a fost confiscat dreptul de proprietate în cotă de 1/2 asupra imobilului, prin Decretul nr. 223/1974;

- prin decizia civilă nr. 526 din 29 mai 1987, pronunţată în dosarul nr. x/1987 al Tribunalului Iaşi, suma de 32.000 RON (partea mamei) din imobilul expropriat abuziv a trecut la autorităţile statului comunist, însă prin niciuna din hotărârile pronunţate în cauză nu se aminteşte această chestiune;

- curtea de apel a reţinut în mod greşit că s-a purtat corespondenţă cu recurentul-reclamant din anul 2012;

- din motive obiective nu a putut depune notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001;

- pârâtul Municipiul Iaşi a produs prejudiciul şi refuză să îl repare.

Recurentul-reclamant nu a indicat prin cererea de recurs motivele de casare pe care îşi întemeiază criticile.

5. Apărările formulate în cauză

La 18 octombrie 2023, intimatul-pârât Municipiul Iaşi, prin primar, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, solicitând, în consecinţă, anularea căii de atac.

La 1 noiembrie 2023, recurentul-reclamant A. a transmis răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepţiei invocate de intimat. De asemenea, a indicat că îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Se reţine că potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

În conformitate cu textele legale enunţate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Totodată, se reţine că recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în acest sens stipulând expres prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Motivarea recursului conform exigenţelor prevăzute de lege presupune ca în cuprinsul motivelor de recurs să fie expusă o argumentare juridică a nelegalităţii hotărârii atacate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Cum recursul este o cale de atac extraordinară şi nedevolutivă (nu are loc o rejudecare a fondului pricinii), susţinerile referitoare la modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt şi a interpretat probatoriul administrat în cauză nu se pot constitui în critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecăţii în recurs. Dimpotrivă, acestea pot constitui, eventual, critici de netemeinicie, însă nu pot fi cenzurate în recurs, deoarece prin intermediul acestei căi de atac se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.

Obiectul recursului exercitat în cauză îl reprezintă decizia civilă nr. 174 din 30 martie 2023, prin care Curtea de Apel Iaşi – secţia civilă a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2031 din 21 iulie 2022 a Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, fiind astfel menţinută soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii având obiect acordarea daunelor materiale, precum şi soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a cererii având ca obiect acordarea daunelor morale, solicitate cu titlu de despăgubire pentru imobilul din Iaşi, Şoseaua x, fost 4C, de care reclamantul a fost expropriat prin decretele nr. 261/1984 şi 223/1974.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că, în mod just, prima instanţă a respins capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor constând în contravaloarea imobilului expropriat prin decretele nr. 261/1984 şi 223/1974, ca inadmisibil, deoarece reclamantul nu a urmat calea specială conferită de legiuitor pentru obţinerea despăgubirilor aferente imobilului său expropriat în perioada 1945-1989; prin urmare, acesta nu poate dispune de posibilitatea de a se îndrepta pe calea dreptului comun împotriva unităţii administrativ teritoriale pentru a obţine contravaloarea imobilului expropriat. Cu privire la cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 de euro, instanţa de apel a reţinut că, în mod corect, tribunalul a stabilit că nu sunt îndeplinite cerinţele legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale, întrucât efuzul intimatului de acordare a despăgubirilor pentru imobilul expropriat nu poate fi considerat o faptă ilicită, ci consecinţa neîndeplinirii de către reclamant a procedurii speciale instituite de Legea nr. 10/2001 pentru satisfacerea pretenţiilor legate de restituirea imobilului sau restituirea contravalorii imobilului.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant şi-a expus nemulţumirea faţă de soluţia de respingere a apelului, respectiv de menţinere a soluţiei de respingere a cererii sale de chemare în judecată, fără a prezenta aspecte de nelegalitate susceptibile de încadrare în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aspectele de fapt enumerate de recurentul-reclamant, în legătură cu care a susţinut că nu au fost avute în vedere de către instanţele de fond, nu pot fi calificate drept motive de nelegalitate a deciziei recurate, întrucât conturarea situaţiei de fapt şi, implicit, stabilirea temeiniciei/netemeiniciei acţiunii în răspundere civilă delictuală reprezintă atributul instanţelor de fond.

Astfel, Înalta Curte nu poate cenzura prin intermediul recursului concluzia instanţei de apel în sensul că, potrivit înscrisurilor de la dosar şi din corespondenţa purtată cu pârâtul, derulată din anul 2012, rezultă că reclamantul nu a formulat notificare în vederea obţinerii de măsuri reparatorii acordate prin Legea nr. 10/2001, în termenul stabilit de această lege specială. De asemenea, nu poate fi analizată nici susţinerea recurentului-reclamant potrivit căreia din motive obiective nu a putut depune notificarea în temeiul Legii nr. 10/2001.

Totodată, asemenea chestiuni de fapt nu deduc analizei instanţei de recurs legalitatea hotărârii recurate în ceea ce priveşte inadmisibilitatea capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor constând în contravaloarea imobilului expropriat prin decretele nr. 261/1984 şi 223/1974.

Înalta Curte mai reţine că nu prezintă relevanţă, sub aspectul analizei conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, afirmaţia recurentului-reclamant în sensul că instanţele de fond nu au avut în vedere că prin decizia civilă nr. 526 din 29 mai 1987, pronunţată în dosarul nr. x/1987 de Tribunalul Iaşi, suma de 32.000 RON (care i se cuvenea mamei recurentului) din imobilul expropriat abuziv a revenit autorităţilor statului comunist.

De asemenea, recurentul-reclamant nu a prezentat argumente de natură juridică în combaterea legalităţii hotărârii atacate, în condiţiile în care nu a indicat dispoziţiile legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă.

Cu toate că prin răspunsul la întâmpinare, a precizat că motivele din cererea de recurs ar fi susceptibile de încadrare în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că niciunul dintre aspectele expuse nu pune în discuţie legalitatea deciziei recurate din această perspectivă.

Motivul de casare indicat sancţionează neîndeplinirea obligaţiei legale şi convenţionale de motivare a hotărârii judecătoreşti. Examinarea legalităţii substanţiale a hotărârii nu este în concret posibilă decât dacă hotărârea are o bază legală suficientă, ceea ce presupune enunţarea cu precizie a modului de aplicare a legii la o situaţie de fapt conturată satisfăcător. Astfel, dacă motivarea prin enunţuri prea generale şi analiza sumară sau superficială a chestiunilor de fapt sau lipsa motivării în drept pot determina casarea, dimpotrivă, în măsura în care instanţa de fond a analizat probatoriul, iar aprecierea sa corespunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., situaţia de fapt reţinută este sustrasă controlului instanţei de recurs.

Drept urmare, simpla afirmaţie în sensul că instanţele de fond nu au ţinut cont de argumentele pe care recurentul-reclamant le apreciază ca fiind determinate pentru soluţionarea cauzei în mod favorabil nu poate fi calificată drept o critică de nelegalitate care să fie dedusă analizei prin prisma acestui motiv de casare.

Totodată, se reţine că instanţa de recurs nu poate să deducă motivele de nemulţumire ale părţii şi să facă o verificare de ansamblu a hotărârii, chiar dacă numai în ce priveşte nelegalitatea, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, prin care pot fi formulate numai criticile calificate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, reţinând că în cauză nu este posibilă încadrarea criticilor în motivele de casare, în condiţiile dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv anularea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 174 din 30 martie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2024.