Competence for enforcement objection: supremacy of the unicity principle over debtor's domicile

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Contestaţia la executare

Prin cererea înregistrată la 7 noiembrie 2022 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. x/2022, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova a formulat contestaţie la executare, în contradictoriu cu intimata A., prin care a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B. (raport de expertiză şi actele subsecvente), în ceea ce priveşte suma de 17.646,36 RON, reprezentând diferenţă debit şi cheltuieli de executare.

2. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1346 din 15 februarie 2023, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privindu-le pe contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova şi pe intimata A., în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a constatat că, prin încheierea din camera de consiliu pronunţată de această instanţă la 4 octombrie 2021, în dosarul nr. x/2021, a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite a debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. – Sucursala CF Craiova, formulată de creditoarea A., în baza titlurilor executorii reprezentate de sentinţa nr. 108 din 14 ianuarie 2021 a Tribunalului Dolj – secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, îndreptată prin încheierea din 20 ianuarie 2021, şi decizia nr. 1683 din 18 mai 2021 a Curţii de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 622 alin. (2) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 714 alin. (1) raportate la art. 651 alin. (1) din acelaşi act normativ şi a arătat că ceea ce este esenţial pentru stabilirea instanţei de executare este domiciliul/sediul persoanei împotriva căreia se efectuează actele de executare.

Instanţa a constatat că toate actele de executare silită, inclusiv încheierea de încuviinţare a executării silite au fost îndreptate exclusiv împotriva debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. – Sucursala CF Craiova, iar nu împotriva Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A., instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află Sucursala CF Craiova, care este singura debitoare din dosarul de executare nr. 578/2021.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a avut în vedere că, inclusiv în titlurile executorii este menţionată, în calitate de pârâtă, Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. – Sucursala CF Craiova, iar nu Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A..

Faptul că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este cea care a încuviinţat executarea silită a fost apreciat că nu este de natură să atragă competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, iar o interpretare contrară ar lăsa fără aplicabilitate şi fără sens dispoziţiile art. 714 alin. (1) raportate la art. 651 alin. (1) C. proc. civ.. Dacă legiuitorul ar fi intenţionat să atribuie competenţa de soluţionare a contestaţiilor la executare instanţei care a încuviinţat efectiv executarea silită, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres.

Încuviinţarea executării silite de către o instanţă necompetentă a fost apreciată că nu atrage competenţa de soluţionare a tuturor incidentelor din cursul executării în favoarea acesteia, întrucât nu există nicio prevedere legală în acest sens, fiind fără dubiu că stabilirea competenţei instanţei de executare se efectuează în raport de sediul/domiciliul debitorului sau, după caz, al creditorului/executorului judecătoresc, cu excepţiile prevăzute de lege. Or, încuviinţarea executării silite de o altă instanţă faţă de cea de executare nu reprezintă o excepţie de la regula stabilită de art. 651 C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, nu poate atrage competenţa asupra tuturor celorlalte incidente din cursul executării în favoarea acesteia.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat că nu este aplicabilă în cauză decizia nr. 2/2021 pronunţată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, potrivit căreia, "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Instanţa a arătat că decizia menţionată are în vedere situaţia pluralităţii de debitori (ceea ce nu este cazul în speţă), în această situaţie punându-se problema incidenţei principiului unicităţii instanţei de executare (atunci când sunt mai multe instanţe competente în raport de domiciliul/sediul fiecărui debitor în parte). Cu alte cuvinte, nu se poate considera, în virtutea acestui principiu, că orice instanţă devine instanţă de executare în momentul încuviinţării executării silite, această concluzie fiind lipsită de orice fundament juridic în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate.

Constatând că petenta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. – Sucursala CF Craiova are sediul social în Craiova, a stabilit că Judecătoria Craiova este instanţa de executare competentă să soluţioneze cauza.

3. Hotărârea Judecătoriei Craiova

Prin sentinţa civilă nr. 7599 din 14 noiembrie 2023, Judecătoria Craiova a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privindu-le pe contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova şi pe intimata A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti. În baza art. 133 alin. (2) C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, iar în temeiul art. 134 din acest act normativ a dispus suspendarea judecăţii şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Craiova a constatat că, prin încheierea din camera de consiliu din 4 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost admisă cererea de încuviinţare a executării silite împotriva debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala CF Craiova, formulată de Biroul Executorului Judecătoresc B., la solicitarea creditoarei A..

Judecătoria Craiova a reţinut că revine judecătoriei care a încuviinţat executarea silită competenţa de a soluţiona contestaţia la executare, potrivit art. 714 C. proc. civ., în considerarea principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că, odată ce o anumită instanţă a încuviinţat executarea silită, trebuie să se ţină seama de împrejurarea că instanţa de executare a fost deja determinată prin efectul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite.

De asemenea, a apreciat că este aplicabilă în speţă decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, prin care s-a reţinut, în esenţă, că, deşi în cuprinsul C. proc. civ. nu se regăseşte o dispoziţie normativă care să statueze expres că odată ce instanţa de judecată a încuviinţat executarea silită aceasta devine competentă să soluţioneze contestaţiile la executare, în condiţiile în care există cel puţin doi debitori care au domiciliul sau sediul, după caz, în raza de competenţă a unor instanţe diferite, iar art. 651 din acelaşi cod cuprinde o normă de competenţă pentru soluţionarea acestor tipuri de cereri, devenind eficient principiul unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare.

Reţinând aceste argumente, Judecătoria Craiova a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Prin cererea dedusă judecăţii în dosarul în care s-a ivit prezentul conflict de competenţă, debitoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimata A., a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 578/2021 de către Biroul Executorului Judecătoresc B..

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Craiova şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima dintre instanţe reţinând incidenţa dispoziţiilor 714 coroborate cu cele ale art. 651 C. proc. civ., iar cea de a doua instanţă aplicând Decizia nr. 20/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. dispun că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, rezultă că, în cazul contestaţiei la executare, competenţa teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte constată că, în cauză, prin încheierea din camera de consiliu din 4 octombrie 2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2021, a fost încuviinţată executarea silită la cererea creditoarei A., în contradictoriu cu debitoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova.

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, decizie obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din acelaşi act normativ, s-a statuat că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Astfel, în motivarea deciziei anterior menţionate, instanţa supremă a reţinut principiul unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Cum cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare revine tot acestei instanţe, potrivit principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Faţă de dezlegările obligatorii ale Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, rezultă că, în speţă, instanţa de executare la care se referă prevederile art. 714 alin. (1) C. proc. civ. este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, instanţă care a încuviinţat executarea silită.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.