Delictual liability: territorial competence conflict resolved by defendant's seat when moral damages locus disputed

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la 8 septembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Regională Vamală Bucureşti, la plata sumei de 30.000 RON, reprezentând daune materiale şi 150.000 RON, constând în daune morale, precum şi a cheltuielilor de judecată.

La 22 decembrie 2022, reclamantul a formulat cerere modificatoare, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi B. S.R.L., precum şi în contradictoriu cu pârâta indicată în cererea iniţială, Autoritatea Vamală Română, prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti, solicitând obligarea pârâtelor la plata sumei de 30.000 RON, reprezentând daune materiale şi 150.000 RON, constând în daune morale.

Prin întâmpinare, pârâta B. S.R.L. a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti, arătând că sediul său se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

2. Hotărârea Judecătoriei Piteşti

Prin sentinţa civilă nr. 2619 din 25 aprilie 2023, Judecătoria Piteşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâta B. S.R.L. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privindu-i pe reclamantul A. şi pe pârâţii Autoritatea Vamală Română, prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Piteşti a reţinut că, faţă de obiectul cauzei deduse judecăţii - pretinsa obligaţie a pârâtelor de despăgubire, în temeiul răspunderii civile delictuale – care este o acţiune personală, patrimonială, competenţa teritorială este alternativă, oricare dintre instanţele prevăzute la art. 107 alin. (1) sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. fiind deopotrivă competente.

De asemenea, instanţa a constatat, în raport de dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., că alegerea competenţei se poate face exclusiv de către reclamant, instanţa nefiind îndreptăţită, faţă de prevederile art. 130 alin. (3) din acelaşi act normativ, să invoce din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată.

Cu toate acestea, în ipoteza în care reclamantul introduce cererea de chemare în judecată la o instanţă necompetentă din punct de vedere teritorial, a apreciat că pârâtul poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Judecătoria Piteşti a considerat că nu este competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, nefiind incidentă niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 107 alin. (1) sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., având în vedere că pârâţii au sediul în circumscripţia teritorială a Judecătoriilor Sectoarelor 5 şi 6 Bucureşti, iar pretinsa faptă ilicită s-a săvârşit în raza de circumscripţie teritorială a Judecătoriei Cornetu, în aceeaşi circumscripţie fiind şi locul unde s-a produs prejudiciul.

Instanţa nu a primit susţinerea reclamantului, în sensul că prejudiciul s-a produs pe raza competenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti, întrucât există o suprapunere a locului săvârşirii pretinsei fapte ilicite cu cel al producerii prejudiciului, care, în cauză, a fost unul imediat şi a constat în vătămarea corporală a reclamantului, locul producerii prejudiciului neputând fi confundat cu locul unde s-a aflat victima pe durata necesară recuperării acesteia în urma prejudiciului suferit.

Judecătoria Piteşti a reţinut că excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti a fost invocată de pârâta B. S.R.L. prin întâmpinare, cu respectarea dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., instanţa procedând la verificarea competenţei sale la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi au putut pune concluzii, conform art. 131 alin. (1) din cod.

În ceea ce priveşte instanţa la care se va dispune declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, a arătat că va face aplicarea regulii generale instituite de art. 107 alin. (1) C. proc. civ., urmând a declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, instanţă în circumscripţia căreia se află sediul pârâtei care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale de ordine privată, având în vedere că celelalte pârâte nu au invocat această excepţie, iar reclamantul nu şi-a exprimat o altă opţiune, conform art. 116 din cod.

3. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 5843 din 29 septembrie 2023, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate de reclamant şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privindu-i pe reclamantul A. şi pe pârâţii Autoritatea Vamală Română, prin Direcţia Vamală Bucureşti, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Piteşti. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, iar, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei.

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a reţinut că reclamantul a înţeles să îşi fundamenteze pretenţiile deduse judecăţii pe răspunderea civilă delictuală, fiind relevante dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabilesc o competenţă alternativă în materie, respectiv în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Raportând situaţia de fapt descrisă în cererea de chemare în judecată la norma menţionată, instanţa a constatat că pretinsa faptă ilicită s-a săvârşit în localitatea Ciorogârla, Şos. x, jud. Ilfov, acesta fiind locul în care s-a susţinut că s-ar fi produs accidentul cauzat de alunecarea reclamantului pe gheaţă. Cu toate acestea, instanţa a apreciat că, în materia răspunderii civile delictuale, competenţa instanţei poate fi stabilită şi prin raportare la locul producerii prejudiciului.

Prejudiciul este reprezentat de rezultatul dăunător, de natură patrimonială sau morală, consecinţă a încălcării sau vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane. Acesta se poate produce imediat, simultan cu săvârşirea faptei, dar poate avea şi o natură progresivă, în special în privinţa prejudiciului moral, care, prin natura sa, este non-determinabil la momentul producerii faptului cauzal. În acest sens, instanţa a subliniat că reclamantul a pretins că, din cauza unei perioade îndelungate de recuperare fizică, a suferit restrângeri ale vieţii sociale şi de familie, astfel de suferinţe morale neputând constitui, în mod cert, un prejudiciu care să se fi produs la locul accidentului.

Acordând o altfel de interpretare normei supuse analizei, instanţa a arătat că s-ar ajunge întotdeauna la confundarea locului producerii faptei cu locul producerii prejudiciului. Or, nu a contestat că, în cazul producerii unei vătămări fizice, o parte a prejudiciului se produce instantaneu, respectiv prejudiciul cauzat de suferinţa fizică imediată şi vătămarea integrităţii fizice, care poate fi cuantificată la acel moment în costurile necesare reînsănătoşirii, însă acest aspect nu echivalează cu epuizarea producerii prejudiciului.

Având în vedere că, potrivit susţinerilor reclamantului, prejudiciul reprezentat de suferinţele fizice s-a extins pe o perioadă îndelungată de timp, acesta suferind restricţionări ale mobilităţii fizice şi ale vieţii sociale şi de familie, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a arătat că nu se poate pune semnul echivalenţei între naşterea cauzei producătoare de prejudiciu şi producerea efectivă a prejudiciului, întrucât s-a pretins că acesta s-a întins pe o perioadă extinsă de timp, consecinţele fiind resimţite în special în locul în care acesta îşi desfăşoară viaţa socială şi de familie.

Instanţa a apreciat că nu se pune problema stabilirii unei simple echivalenţe între locul în care se afla victima pe parcursul recuperării şi locul producerii prejudiciului, întrucât reclamantul a indicat drept loc al producerii acestuia domiciliul său, unde îşi desfăşoară, în mod constant, viaţa socială şi de familie.

Prin natura lui, prejudiciul moral reprezentat de restrângerile suferite pe latura socială şi a legăturilor de familie se produce în locul în care persoana care se pretinde a fi prejudiciată îşi desfăşoară, în mod obişnuit, aceste activităţi. Or, cel puţin o parte a pretinsului prejudiciu invocat de către reclamant, a fost apreciat că s-a produs la locul în care acesta domiciliază şi îşi desfăşoară viaţa de familie şi viaţa socială, în general, acesta susţinând că a suferit un prejudiciu moral concretizat în restrângerile resimţite pe aceste paliere ca urmare a accidentării.

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a constatat, potrivit copiei actului de identitate emis de SPCLEP Piteşti, că domiciliul reclamantului A. este în satul Oarja, comuna Oarja, str. x, jud. Argeş, localitate aflată, conform Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102/10 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 625/25 iunie 2021, în circumscripţia Judecătoriei Piteşti, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., reclamantul şi-a exercitat dreptul de alegere a uneia dintre instanţele competente, în conformitate cu dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., procedând la sesizarea acestei judecătorii, în circumscripţia căreia s-ar fi produs cel puţin prejudiciul moral.

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a reţinut că pârâta B. S.R.L. nu a fost indicată de către reclamant în cererea de chemare în judecată, acesta formulând cererea modificatoare prin care a introdus-o în cauză pe această pârâtă ulterior formulării întâmpinării de către pârâta iniţială, Autoritatea Vamală Română – prin Direcţia Vamală Bucureşti. Or, conform dispoziţiilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120, competenţa de soluţionare a cauzei neputând fi stabilită prin raportare la sediul unui pârât neindicat în cererea introductivă de instanţă.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei deduse judecăţii este reprezentat de solicitarea reclamantului A., în temeiul art. 1349 şi 1357 C. civ., privind obligarea pârâţilor Autoritatea Vamală Română, prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi B. S.R.L. la plata sumelor de 30.000 RON, respectiv de 150.000 RON, reprezentând daune materiale şi morale, pentru prejudiciul suferit ca urmare a alunecării sale pe gheaţă în incinta imobilului unităţii angajatoare, pârâta Autoritatea Vamală Română, prin Direcţia Regională Vamală Bucureşti.

Cu privire la pretinsa faptă ilicită, reclamantul a arătat, în motivarea cererii de chemare în judecată, că aceasta constă în omisiunea luării măsurilor necesare în vederea îndepărtării zăpezii şi a gheţii acumulate în curtea instituţiei, fapta fiind de natură civilă delictuală, comisă prin inacţiune.

Referitor la prejudiciu, reclamantul a susţinut că acesta este reprezentat de vătămarea integrităţii sale corporale, aspect ce a determinat efectuarea unor investigaţii medicale complexe, a unui program de recuperare şi a unei intervenţii chirurgicale, alterarea condiţiei fizice cauzându-i o restrângere a vieţii familiale şi sociale.

În raport de susţinerile reclamantului, precum şi de pretenţiile formulate prin acţiunea civilă dedusă judecăţii, reiese că finalitatea urmărită prin promovarea acesteia constă în acoperirea prejudiciului creat prin pretinsa faptă ilicită a pârâtelor, în raport de care urmează a se stabili şi competenţa teritorială.

Înalta Curte reţine că, în materia competenţei teritoriale, regula generală este cea prevăzută la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Dispoziţiile art. 113 alin. (1) C. proc. civ. prevăd, la pct. 9, că, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. reglementează competenţa teritorială în materia răspunderii civile delictuale, aceste dispoziţii legale aplicându-se în mod alternativ cu cele ale art. 107 din acelaşi act normativ, în funcţie de opţiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanţele competente, conform art. 116 din cod.

În cauză, potrivit situaţiei de fapt expuse în cererea de chemare în judecată, fapta ilicită cauzatoare de prejudiciu, precum şi prejudiciul reclamat s-au produs în curtea interioară administrată de pârâta Autoritatea Vamală Română, prin Direcţia Vamală Bucureşti, respectiv în localitatea Ciorogârla, Şos. x, jud. Ilfov, cu referire la incidentul invocat cauzator de prejudiciu fiind încheiat şi un proces-verbal de cercetare privind producerea unui accident de muncă.

În speţă, societatea B. S.R.L., în privinţa căreia reclamatul a solicitat introducerea sa în cauză, în calitate de pârâtă, prin cererea formulată în termen la 22 decembrie 2022 (cu referire la cadrul procesual dedus judecăţii), a invocat, cu respectarea dispoziţiilor legale, prin întâmpinare, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti, motivat de faptul că sediul său se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti (în Bucureşti, str. x, sector 6), iar nu a primei instanţe învestite, respectiv a Judecătoriei Piteşti.

În raport de cele de mai sus, aplicând dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., respectiv, art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabilesc criteriile legale de determinare a instanţei competente, respectiv că acţiunea poate fi introdusă fie la instanţa de la domiciliul pârâtului, fie la instanţa de la locul săvârşirii faptei ilicite, şi constatând că reclamantul nu a procedat în acest sens în alegerea instanţei competente, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.