Defamation liability of journalists for public figures: balancing freedom of expression against reputation and the requirement of journalistic good faith in extraordinary appeal review.

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Primul ciclu procesual

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 21 august 2018, A. a solicitat, în contradictoriu cu B., C. şi D., obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de prejudiciu adus reputaţiei şi imaginii reclamantei, precum şi obligarea pârâţilor la asigurarea, pe propria cheltuială, a publicării hotărârii judecătoreşti pronunţată în cauză în trei ziare de circulaţie naţională, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 8 şi art. 10 din CEDO, art. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, art. 252, art. 253, art. 1359 şi art. 1381 C. civ.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Timiş

Prin sentinţa nr. 1278/PI din 18 octombrie 2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D.. A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată şi precizată în contradictoriu cu B., C., D. şi societatea E. S.R.L. şi, în consecinţă, i-a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata sumei de 1 leu către reclamantă, cu titlu de despăgubiri morale. I-a obligat pe pârâţi să publice pe propria lor cheltuială în trei ziare de circulaţie naţională dispozitivul hotărârii judecătoreşti, după rămânerea ei definitivă. A luat act de faptul că se vor solicita cheltuieli de judecată de către reclamantă pe cale separată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta A., apel ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara — secţia I civilă la data de 23.01.2020, sub nr. x/2018.

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 167/28.10.2020, Curtea de Apel Timişoara — secţia I civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A..

Împotriva deciziei civile nr. 167/28.10.2020 au declarat recursuri reclamanta A. şi pârâţii E. S.R.L., B., C. şi D..

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 370/23.02.2022, Înalta Curte de Casatie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 167 din 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă; de asemenea, a constatat nul recursul declarat de pârâţii S.C. E. S.R.L., B., C. şi D. împotriva aceleiaşi decizii.

Urmare casării cu trimitere spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Timişoara — secţia I civilă sub nr. x/2018*.

Al doilea ciclu procesual

5. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 178/14.06.2022, îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare materială din data de 06.09.2022, Curtea de Apel Timişoara — secţia I civilă, în rejudecare, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1278/18.10.2019 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2018, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâţii în solidar la plata sumei de 7500 RON către reclamantă cu titlu de despăgubiri morale şi a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei apelate; a obligat intimaţii-pârâţi la plata sumei de 11.082,53 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel şi recurs.

6. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 178/14.06.2022 a Curţii de Apel Timişoara — secţia I civilă au declarat recursuri reclamanta A. şi pârâţii E. S.R.L., C. şi D..

Recursul formulat de recurenta-reclamantă A.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, desfiinţarea sentinţei apelate şi admiterea în integralitate a apelului în sensul obligării intimaţilor-pârâţi la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de prejudiciu adus reputaţiei şi imaginii sale.

Totodată, a solicitat obligarea intimaţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale, conform dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a indicat drept motiv de casare motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivat de faptul că, în rejudecare, instanţa de apel, pe de o parte, nu a procedat la analiza detaliată a tuturor motivelor de apel şi a tuturor probelor administrate, iar pe de altă parte hotărârea apelată cuprinde motive contradictorii.

Recurenta reclamantă a arătat că în mod eronat a reţinut instanta de apel faptul că ar fi fost avansată în funcţie după apariţia articolelor, în condiţiile în care aceasta a primit doar ordin de delegare a atribuţiilor de director executiv pe perioada vacanţei funcţiei, nefiind în fapt avansată. Apariţia articolelor a vătămat reputaţia profesională a reclamantei, respectiv relaţia cu superiorul ierarhic, ecoul articolelor în cauză determinând conducătorul instituţiei să ia decizii care au afectat-o profesional.

Recurenta reclamantă a apreciat că, prin declaraţiile martorelor F. şi G., s-a făcut dovada prejudicierii sale, a expus aspecte de fapt referitoare la declaraţiile martorelor pârâţilor şi a susţinut că acestea nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, sunt subiective şi părtinitoare, martorele având interes direct şi personal în defăimarea şi şubrezirea reputaţiei sale.

Recurenta-reclamantă a susţinut că reţinerea instanţei de apel privind neafectarea de către articolele de presă a traseului său profesional este contrazisă tocmai de probele administrate în cauză, aspectele invocate în motivele de apel fiind ignorate complet de instanţa de apel, care nici în faza rejudecării nu s-a aplecat asupra acestora.

De asemenea, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel, în rejudecare, nu a analizat afectarea în plan familial şi personal, aspecte învederate şi criticate în cuprinsul motivelor de apel.

Recurenta reclamantă a susţinut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, fiind astfel incident şi din această perspectivă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de apel a constatat (paragraful 2 pag. 9) că pârâţii nu au întreprins minime diligenţe pentru documentare şi verificare anterior publicării articolelor, neexistând astfel buna-credinţă.

La paragraful 3 pag. 8 din decizia recurată s-a reţinut că "deşi afirmaţiile din cuprinsul articolelor nu aveau o bază factuală suficientă la momentul publicării lor, totuşi informaţiile obţinute ulterior vin să confirme - în sensul necesar pentru o anchetă jurnalistică - că reclamanta apelantă a folosit maşina în interes personal (...). Împrejurarea că în conţinutul articolelor s-au exprimat cantităţi şi distanţe pe care reclamanta apelantă le apreciază a fi disproporţionate şi pe care tinde să le demonteze prin cifre şi calcule concrete nu i se poate imputa jurnalistului care s-a folosit de doza lui îngăduită de exagerare".

Prin urmare, instanţa a apreciat că informaţiile obţinute ulterior ar fi confirmat faptul că reclamanta ar fi folosit autoturismul instituţiei în interes personal, aspect în totală contradicţie cu probele administrate în cauză, recurenta reclamantă expunând aspectele de fapt care rezultă din aceste probe.

În ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor stabilite prin decizia civilă atacată, respectiv suma de 7.500 RON, recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa de apel, în rejudecare, a omis a avea în vedere că obligarea la plata de despăgubiri juste şi echitabile nu poate echivala cu încălcarea art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în concret cu a interzice unui ziarist să expună publicului informaţiile primite cu privire la activitatea unei persoane în îndeplinirea atribuţiilor profesionale.

Aplicarea unei sancţiuni pecuniare nu are drept scop determinarea ziaristului de a renunţa la critici sau la discutarea publică a problemelor ce interesează viaţa colectivităţii, ci de a-l determina să îşi exercite profesia cu bună-credinţă.

De asemenea, a susţinut că instanţa a motivat cuantumul despăgubirilor doar raportat la informaţiile privitoare la utilizarea autoturismului de serviciu în interes personal (cu privire la care a reţinut în mod eronat că ar fi fost confirmate parţial), omiţând a avea în vedere şi celelalte susţineri defăimătoare din articolele ce fac obiectul cauzei, nefăcând niciun fel de referire la acestea, deşi prin probele administrate s-a demonstrat falsitatea lor, scopul acestora fiind nu de a informa opinia publică cu privire la activitatea unei persoane în îndeplinirea atribuţiilor profesionale, ci de a discredita reclamanta.

În rejudecarea apelului, instanţa s-a limitat a afirma că pârâţii au fost încurajaţi să continue, fără însă a avea în vedere că, deşi erau în posesia datelor ce infirmau susţinerile şi acuzaţiile iniţiate, aceştia nu au făcut minime demersuri de a informa opinia publică, aşa cum fals au pretins că ar urmări.

S-a învederat că, în cuprinsul noului articol, se reiau acuzele nefondate la adresa reclamantei şi informaţiile false diseminate în articolele ce fac obiectul cauzei, jurnalistul făcând afirmaţii tendenţioase.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a apreciat că este evidentă reaua-credinţă a pârâţilor, având în vedere că folosesc în continuare afirmaţii neadevărate, deşi sunt în posesia documentelor ce demonstrează contrariul, respectiv faptul că toate centrele de permanenţă au fost înfiinţate anterior preluării conducerii de către reclamantă, aceasta neavând nici competenţe sau atribuţii şi nici vreun amestec cu privire la acestea.

În concluzie, recurenta-reclamantă a apreciat că stabilirea unei sume mici cu titlu de daune morale nu este în măsură să asigure caracterul preventiv faţă de săvârşirea de către pârâţi, în viitor, a unor fapte similare, ci, din contră, îi poate încuraja în continuarea campaniei mediatice de denigrare a reclamantei, oferindu-le un motiv în plus să o defăimeze.

Cu titlu de practică judiciară, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale stabilite în situaţii similare, recurenta-reclamantă a invocat decizia civilă nr. 752/20.03.2018 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-au acordat daune în cuantum de 300.000 RON, precum şi decizia civilă nr. 1120/14.09.2017 a Curţii de Apel Alba- Iulia, prin care s-au acordat despăgubiri morale în cuantum de 25.000 RON.

Recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârile judecătoreşti anterior menţionate, deşi au fost depuse la dosar, nu au fost luate în considerare de instanţă, aceasta omiţând să analizeze poziţia socială şi profesională a reclamantei. De altfel, instanţa nu a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate nici intensitatea, frecvenţa şi gravitatea acuzelor, limbajul virulent folosit şi faptul că articolele au fost bazate pe fapte nereale, nu au avut suport factual şi nici nu au fost retractate ulterior.

Recursul formulat de recurenţii-pârâţi E. S.R.L., C. şi D.:

Prin cererea de recurs, recurenţii-pârâţi au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, cu consecinţa respingerii acţiunii; de asemenea, au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată depuse şi dovedite, asupra cărora instanţa de apel nu a reţinut niciun aspect în privinţa pârâţilor.

Recurenţii pârâţi au formulat critici vizând soluţiile care pot fi pronunţate de instanţa de recurs în caz de casare.

Recurenţii-pârâţi au invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi au arătat că, în rejudecare, completul de apel care a soluţionat cauza a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, potrivit deciziei nr. 131/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi au apreciat că, în speţă, analiza modului în care reclamanta a fost afectată, pe plan profesional, cât şi personal, trebuia făcută din perspectiva anului 2018, momentul prezumatei realizări a acţiunilor ilicite.

Persoanele care deţin funcţii publice de conducere, aşa cum deţinea şi reclamanta la momentul respectiv, nu pot fi înlocuite sau schimbate din funcţie doar de către conducătorul principal, respectiv Ministerul Sănătăţii.

Recurenţii-pârâţi au mai susţinut că instanţa de apel a făcut referire în considerente şi la practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, menţionând, printre altele, cauzele Andreescu c. României şi Petrina c. României, însă fără a motiva incidenţa acestor decizii în ceea ce priveşte elementele susţinute de către pârâţi, Codul Deontologic al Jurnalistului cât şi Statutul Profesiei de Jurnalist.

Recurenţii au invocat cauzele CEDO Thorgeirson vs. Islanda, Lingens vs. Austria, Schwabe vs. Austria, Dalban vs. Romania, Jersild vs. Danemarca, Castells vs. Spania, Handyside vs. U.K, Lingens vs. Austria, Oberschlick vs. Austria, Sunday Times vs. U.K., Observer şi Guardian vs. U.K., Castells vs. Spania, Thorgeirson vs. Islanda, Jersild vs. Danemarca, Goodwin vs. U.K., De Haes si Gijels vs. Belgia, Dalban vs. Romania.

Recurenţii pârâţi au arătat că principala probă a bunei credinţe pe care o poate face jurnalistul este aceea a verificării rezonabile a informaţiei înainte de publicare.

Subsumat cazului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii pârâţi au susţinut că normele de drept material au fost încălcate, sub forma atribuirii unor consecinţe juridice, neanalizate din prisma înscrisurilor aflate la dosarul cauzei întrucât motivarea instanţei este contrară stării de fapt existente. Recurenţii au expus şi analizat probele invocate de aceştia în combaterea situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel.

Recurenţii-pârâţi au concluzionat că instanţa de apel, la alin. (3), fila x din decizia atacată, a admis că reclamanta a folosit autoturismul în scop personal.

În aceste condiţii, au înţeles să invoce dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., apreciind că s-a încălcat în mod vădit autoritatea de lucru judecat, cât timp instanţa după casare analizează considerentele ca fiind reale, însă pronunţă o hotărâre prin care se justifică, în opinia sa, că trebuia parcurs un timp de aşteptare rezonabil. Or, instanţa nu a analizat înscrisurile depuse, probele existente şi a pronunţat o hotărâre care schimbă cadrul procesual, limitele învestirii acesteia, condiţiile de aplicare a unor norme de drept în plus, considerând util suplimentarea despăgubirilor în cuantum de 7.500 RON, plus cheltuielile de judecată.

Recurenţii-pârâţi au apreciat că nu există la dosar niciun act vătămător şi nicio probă care să ateste suferinţele în plan profesional sau personal ale reclamantei, nu există nicio zi de concediu medical, nu există un raport medical care să ateste tulburarea existentă; la dosar există doar declaraţia unui martor care nu aparţinea instituţiei, o persoană aparţinând familiei reclamantei.

În ceea ce priveşte daunele acordate, recurenţii-pârâţi au susţinut că lipsesc criteriile de echitate şi anume: evaluarea daunelor morale să comporte obligatoriu natura şi coeficientul vătămării (or, în speţă, reclamanta a fost pusă pe funcţia deţinută, iar nu pe un post inferior pregătirii sau excluderea din instituţie); indicarea criteriului de individualizare a funcţiei publice a reclamantei, atunci când s-au acordat prin evaluare cuantumul celor 7.500 RON, fără a fi identificate veniturile părţilor; cuantumul pretenţiilor civile acordate reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză, având ca scop îngrădirea libertăţii de exprimare şi excede unui cadru legal în raport cu dreptul nepatrimonial, nefiind dovedit prejudiciul moral suferit nici prin martori, nici prin înscrisuri, iar la dosarul cauzei sunt înscrisuri care atestă implicarea reclamantei în situaţiile descrise prin articole.

7. Apărările formulate în recurs

Recursul a fost comunicat intimatei B. la data de 19 octombrie 2022, recurentei-reclamante A. la data de 18 octombrie 2022, recurentului-pârât C. la 19 octombrie 2022, recurentei-pârâte D. la 19 octombrie 2022, recurentei-pârâte S.C. E. la 19 octombrie 2022 .

La data de 15 noiembrie 2022, recurenţii-pârâţi C., D. şi E. S.R.L. au depus la dosar întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă A., prin care au invocat:

- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte D., pe motiv că aceasta deţine calitatea de redactor în cadrul altei entităţi; în speţă autorul tuturor articolelor este C., doamna D. fiind cea care s-a ocupat de ortografia şi ortoepia textelor;

- lipsa de comunicare procedurală a cererii de chemare în judecată entităţii B., întrucât aceasta nu are sediul social la adresa din Timişoara;

Prin întâmpinarea formulată, recurenţii-pârâţi au mai solicitat ca timbrarea acţiunii să se facă prin raportare la suma de 13.605 RON, întrucât din petitul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta solicită suma de 1.000.000 RON cu titlu de prejudiciu pentru atingerea adusă reputaţiei şi imaginii.

Pe fond, recurenţii-pârâţi au solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

Întâmpinarea formulată de recurenţii-pârâţi a fost comunicată recurentei-reclamante. Aceasta nu a depus răspuns la întâmpinare.

Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul formulat de recurenţii-pârâţi prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, ca nemotivat, în subsidiar respingerea recursului, ca inadmisibil, invocând autoritatea de lucru judecat cu privire la soluţia pronunţată de către prima instanţă cu privire la îndeplinirea condiţiilor corelative ale răspunderii delictuale în cazul articolelor ce tratează maniera de înfiinţare a Centrelor Medicale de Permanenţă de pe raza judeţului Timiş şi a susţinerilor intimaţilor privind facilitarea de către reclamantă a angajării unor rude sau afini în cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, soluţie ce nu a fost supusă controlului judiciar de către pârâţii-recurenţi, care solucită în recurs respingerea acţiunii în integralitate, deşi nu au promovat calea de atac a apelului, şi, pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 05 decembrie 2022, recurenta-reclamantă A. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimaţi, solicitând respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei D. şi înlăturarea celorlalte apărări formulate.

8. Procedura în filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 23 septembrie 2022 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, fiind întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului faţă de data iniţială a dosarului, 21 august 2018.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul este formulat împotriva unei hotărâri supuse acestei căi de atac, depus în termen, legal timbrat, urmând a aprecia completul asupra încadrării motivelor de recurs în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Raportul a fost comunicat părţilor la 28 decembrie 2022, conform dovezilor de la dosar recurs.

Recurenta A. a depus punct de vedere la raport, învederând omisiunea observării întâmpinării depuse de partea respectivă.

Prin încheierea din data de 14 februarie 2023, s-a respins excepţia nulităţii şi excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâţii S.C. E., C. şi D., invocată de recurenta-reclamantă A., au fost admise în principiu recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâţii S.C. E., C. şi D. împotriva deciziei nr. 178 din 14 iunie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.

A fost fixat termen de judecată la data de 13 iunie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile promovat de reclamanta A. şi de pârâţii S.C. E., C. şi D. sunt nefondate, pentru argumentele ce succed.

a. Recursul reclamantei A.

Prin prima critică de recurs, încadrată de recurentă în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., aceasta susţine că instanţa de apel nu a procedat la analiza detaliată a tuturor motivelor de apel şi a tuturor probelor administrate precum şi că hotărârea pronunţată în apel cuprinde motive contradictorii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta reclamantă a criticat faptul că instanţa de apel a reţinut că ar fi fost promovată în funcţie, în realitate primind doar un ordin de delegare, a susţinut că în mod greşit nu au fost reţinute consecinţele faptelor ilicite pe plan profesional şi a expus aspecte de fapt referitoare la declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Prin decizia pronunţată în primul ciclu procesual, instanţa de recurs a constatat că instanţa de apel nu a examinat în niciun fel critica referitoare la faptul că acţiunile ilicite ale pârâţilor au avut repercusiuni nu doar pe plan personal, ci şi pe plan profesional, afectând relaţiile de serviciu ale reclamantei, acest aspect vizând o componentă distinctă a prejudiciului pretins.

În rejudecare, instanţa de apel a analizat probele administrate în cauză, şi anume, proba testimonială cu martorele F., H., I. şi J., a avut în vedere că acestea au cunoscut-o personal pe reclamantă în contextul exercitării atribuţiilor de serviciu, a analizat aspectele de fapt rezultate din declaraţiile acestor martore şi a expus argumentele care i-au fundamentat concluzia în sensul că traseul profesional al reclamantei nu a fost afectat: reclamanta ocupa o funcţie publică, ceea ce determină un interes jurnalistic legat de activitatea sa şi presupune ca exercitarea atribuţiilor de serviciu să se deruleze coerent în ciuda asperităţilor întâlnite; faptul că reclamanta a fost avansată în funcţie iar autoritatea profesională şi cariera sa nu au fost ştirbite.

De asemenea, instanţa de apel a avut în vedere, în raţionamentul logico-juiridic efectuat, reperele rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilo Omului conform căreia, în analiza necesităţii respectării dreptului la viaţă privată, respectiv dreptul la onoare, demnitate şi reputaţie, trebuie avute în vedere calitatea şi funcţia persoanei criticate; forma/stilul mesajului critic; contextul în care este redactat articolul (cauza Niculescu Dellakeza c. Românei); interesul public pentru tema dezbătută (cauza Bugan c. României); buna-credinţă a jurnalistului (cauza Ileana Constantinescu c. României).

Sub aspectele arătate, elementele de fapt relevante analizei au fost stabilite de instanţa de apel şi expuse în cadrul considerentelor: faptul că reclamanta a ocupat atât anterior, cât ulterior publicării articolelor o funcţie publică de conducere, interesul publicului de a afla informaţii cu privire la activitatea direcţiei de sănătate publică a judeţului este unul justificat, din piesele dosarului nu s-a relevat că jurnaliştii ar fi dus o campanie la adresa părţii din motive personale sau la comandă şi în alt scop decât acela de a informa opinia publică.

În contextul expus, nu poate fi reţinută incidenţa cazului de casare instituit de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de apel realizând o analiză proprie, pe baza probelor administrate, a criticii formulate în apel de reclamantă, cu respectarea, în egală măsură, a deciziei de casare care a impus examinarea criticii referitare la afectarea relaţiilor de serviciu ale reclamantei. Împrejurarea că instanţa a ajuns la concluzia contrară susţinerilor formulate, în sensul că se reclamantei apelante nu i-au fost vătămate relaţiile de serviciu în urma publicării articolelor în discuţie, nu implică o deficienţă a motivării instanţei, ci faptul că această instanţă, în urma evaluării circumstanţelor de fapt ale cauzei, a ajuns la o altă concluzie decât cea dorită de parte.

Este de precizat că analiza criticilor recurentei reclamante este făcută în această fază procesuală prin prisma motivulul de casare invocat, acela prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., care implică existenţa unor deficienţe ale motivării instanţei de apel, nefiind posibilă aprecierea elementelor de fapt expuse de recurentă în cadrul cererii sale, şi anume, cele referitoare la efectele pe care articolele de presă în discuţie le-au avut asupra sa sau susţinerile referitoare la aspectele care rezultă din declaraţiile martorilor sau la împrejurarea că promovarea în funcţie este efectul unei delegări, toate acestea implicând o reevaluare a situaţiei de fapt şi o reapreciere a probelor administrate în cauză, ceea ce excedează controlului de legalitate exercitat de instanţa de recurs în cadrul reglementat de art. 488 din C. proc. civ.

Astfel, câtă vreme instanţa de apel a analizat critica formulată de parte cu respectarea exigenţelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivul de recurs instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi cod este neîntemeiat, iar concluzia la care tinde recurenta, aceea că "reţinerea instanţei de apel privind neafectarea de catre articolelc de presă a traseului profesional al reclamantei apelante este contrazisă tocmai de probele administrate în cauză" implică, astfel cum s-a arătat mai sus, o reevaluare a situaţiei de fapt, care nu este permisă în recurs.

Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că instanţa de apel, în rejudecare, nu a analizat afectarea în plan familial şi personal, aspecte învederate şi criticate în cuprinsul motivelor de apel, nu poate fi reţinută. Astfel, se constată că, prin motivele de apel formulate aflate la dosarul Curţii de Apel Timişoara în primul ciclu procesual, reclamanta a criticat şi afectarea aspectului familial şi material, însă Înalta Curte, prin decizia de casare pronunţată în primul ciclu procesual, a trasat în mod clar limitele rejudecării, statuând că decizia din apel este nemotivată în ceea ce priveşte susţinerea reclamantei în legătură cu modalitatea în care i-au fost afectate relaţiile de serviciu, fiind lăsată în afara analizei această componentă distinctă a prejudiciului pretins. În consecinţă, în raport cu art. 501 alin. (3) din C. proc. civ., care stabileşte că, după casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării. rejudecarea nu poate privi toate aspectele, ci trebuie să se desfăşoare în limitele casării, respectiv ale indicaţiilor date de instanţa de recurs în decizia de casare.

Susţinerea recurentei reclamante prin care aceasta a învederat că decizia recurată cuprinde motive contradictorii nu poate fi reţinută, dezvoltarea motivului de recurs neavând în realitate în vedere existenţa unor considerente contradictorii, în sensul ca din unele din argumentele expuse de instanţa de apel să rezulte temeinicia criticilor formulate în apel iar din alte argumente să rezulte netemeinicia aceloraşi critici analizate.

Astfel, recurenta a criticat modul în care instanţa de apel a stabilit situaţia de fapt, în sensul că, deşi a reţinut că pârâţii nu au întreprins minime diligenţe pentru documentare şi verificare anterior publicării articolelor şi că afirmaţiile din cuprinsul articolelor nu aveau o bază factuală suficientă la momentul publicării lor, totuşi a concluzionat că informaţiile obţinute ulterior vin să confirme că reclamanta apelantă a folosit autoturismul în interes personal.

De asemenea, recurenta reclamantă a susţinut că "instanţa apreciază că informaţiile obţinute ulterior ar fi confirmat faptul că reclamanta apelantă ar fi folosit autoturismul instituţiei în interes personal, aspect în totală contradicţie cu probelc administrate în cauză", probe pe care recurenta reclamantă le identifică şi analizează în cadrul cererii de recurs.

În acest context, se observă că nu este învederată în realitate teza existenţei unor motive contradictorii, ci este criticată concluzia la care instanţa de apel a ajuns în urma analizei probelor administrate, or, potrivit legii, în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, iar nu orice nemulţumire a părţii privind modul în care instanţa a evaluat probele administrate în cauză.

În consecinţă, aspectele învederate de recurenta reclamantă nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs întrucât reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului şi a situaţiei de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ în art. 488 din C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

Se observă că, în examinarea condiţiei referitoare la existenţa unei baze factuale suficiente, pe de o parte, instanţa de apel a avut în vedere faptul că limitele libertăţii de exprimare în cazul jurnaliştilor sunt mai largi decât în cazul persoanelor particulare, însă comportamentul acestora este suspus unor rigori deontologice specifice, corelativ dreptului publicului de a fi informat în mod corect despre subiecte de interes public, instanţa de apel procedând la realizarea unui examen de proporţionalitate, raportat la circumstanţele particulare ale speţei.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut, contrar susţinerilor reclamantei apelante, că "modul de prezentare a informaţiilor într-un articol de presă nu trebuie să aibă precizia faptelor prezentate într-un act de acuzare sau într-o hotărâre judecătorească, anumite verificări de detaliu putând scăpa jurnaliştilor, al căror raţionament nu poate fi cenzurat cu rigoarea cu care se analizează un raţionament al unui specialist în materia ce constituie obiect al investigaţiei jurnalistice, astfel că ipoteza unei inexactităţi parţiale a faptelor prezentate nu exclude protecţia art. 10 din Convenţia Europeană dacă jurnalistul nu acţionează cu rea-credinţă, iar subiectul este de interes public".

Astfel, instanţa de apel a analizat articolele în discuţie, a apreciat asupra respectării exigenţelor impuse acestei categoriei profesionale a jurnalistului, a analizat elementele de fapt privind modul în care ziaristul a acţionat şi a reţinut, în ceea ce priveşte cerinţa existenţei unei baze factuale suficiente, că informaţiile obţinute ulterior vin să confirme, în sensul necesar pentru o anchetă jurnalistică, împrejurările de fapt expuse în respectivele articole.

Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate de instanţa de apel nu pot fi reţinute.

Prin această critică, recurenta reclamantă a susţinut, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor, că instanţa de apel, în rejudecare, a omis a avea în vedere că obligarea la plata de despăgubiri juste şi echitabile nu poate echivala cu încălcarea art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în concret, cu a interzice unui ziarist să expună publicului informaţiile primite cu privire la activitatea unei persoane în îndeplinirea atribuţiilor profesionale. De asemenea, a mai susţinut că motivarea a privit cuantumul despăgubirilor doar raportat la utilizarea autoturismului de serviciu în interes personal, fiind omise celelalte susţineri defăimătoare, precum şi faptul că scopul pârâţilor nu era de a informa opinia publică cu privire la activitatea unei persoane în îndeplinirea atribuţiilor profesionale, ci de a discredita reclamanta, instanţa neavând în vedere că, deşi erau în posesia datelor ce infirmau susţinerile şi acuzaţiile, pârâţii nu au făcut minime demersuri de a informa opinia publică, fiind evidentă reaua credinţă a acestora.

Într-adevăr, obligarea jurnaliştilor la plata unor despăgubiri nu poate echivala în toate cazurile cu încălcarea art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Primul criteriu de analiză a proporţionalităţii ingerinţei în libertatea de exprimare este reprezentat de stabilirea măsurii în care afirmaţiile în cauză pot să contribuie la o dezbatere de interes general. În această privinţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în mod constant că art. 10 § 2 din Convenţie lasă prea puţin loc pentru restricţii privind libertatea de exprimare în domeniul discursului politic sau al chestiunilor de interes general [Stoll împotriva Elveţiei (MC), pct. 106; Castells împotriva Spaniei, pct. 43; Wingrove împotriva Regatului Unit, pct. 58].

În speţă, instanţa de apel a analizat aceste aspecte şi a considerat că este în discuţie o chestiune de interes general întrucât subiectul abordat de pârâţi vizează informaţii cu privire la activitatea unei persoane publice în îndeplinirea atribuţiilor profesionale.

Totuşi, instanţa de apel a reţinut existenţa unei fapte ilicite, chiar în contextul protecţiei sporite conferite jurnaliştilor de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, datorită împrejurării că, în speţă, pârâţii nu au acţionat cu bună-credinţă, lipsa acestei cerinţe fiind dedusă de instanţă şi din "atitudinea faţă de soluţia Tribunalului din primă instanţă care a fost recepţionată cu ironie într-un articol ulterior".

În evaluarea prejudiciului moral, instanţa de apel a cuantificat daunele morale apreciind atât asupra caracterului compensatoriu rezonabil pentru reclamantă cât şi asupra caracterului preventiv, obligarea jurnaliştilor la plata despăgubirilor justificându-se, din această perspectivă, datorită împrejurării că au fost reţinute carenţe în "buna-credinţă profesională fapt care rezultă şi din atitudinea faţă de soluţia Tribunalului din primă instanţă care a fost recepţionată cu ironie într-un articol ulterior". Astfel, contrar susţinerilor recurentei reclamante, la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa de apel a avut în vedere conduita pârâţilor şi a apreciat asupra măsurii în care suma stabilită va asigura funcţia preventivă a sancţiunii, prin raportare şi la atitudinea pe care pârâţii au avut-o ulterior pronunţării sentinţei primei instanţe.

De asemenea, instanţa de apel a avut în vedere susţinerea reclamantei în sensul că scopul comunicării nu ar fi acela de informare a publicului, ci de denigrare a reclamantei, şi a stabilit că, din piesele dosarului, nu s-a relevat că jurnaliştii ar fi dus o campanie la adresa părţii din motive personale sau la comandă şi în alt scop decât acela de a informa opinia publică.

Cât priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa nu s-ar fi raportat la criteriile de evaluare stabilite de practica judiciară în situaţii similare, Înalta Curte constată că instanţa de apel a subliniat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a daunelor morale, acestea sunt stabilite de instanţa de judecată în raport cu consecinţele negative suferite de părţile civile, importanţa valorilor lezate ale acestora, în ce măsură au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite, în ce măsură le-au fost afectate situaţia familială, socială. De asemenea, în evaluarea cuantumului daunelor morale, instanţa a mai ţinut cont şi de împrejurarea obiectivă că aspectele semnalate prin cele trei articole privitoare la autoturismul de serviciu s-au confirmat parţial, ceea a determinat-o să atenueze sancţiunea aplicată, prin stabilirea unei sume de 7500 RON pentru acoperirea prejudiciului moral.

Se constată astfel că instanţa de apel a stabilit cuantumul sumei acordate cu titlu de daune morale în raport de modalitatea sa de apreciere a probelor existente la dosarul cauzei, printr-o motivare adecvată, care a avut în vedere starea de fapt reţinută, chestiuni pe care instanţa de recurs nu le poate cenzura.

În contextul expus, aprecierea instanţei de apel asupra cuantumului concret al daunelor morale acordate nu relevă aspecte de nelegalitate, decizia recurată având în vedere reperele legale şi cele rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Stabilirea concretă a sumei reprezentând daune morale presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la conţinutul concret al faptei ilicite reţinute şi o evaluare a prejudiciului produs reclamantei, analiză în care instanţa trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face. Este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice, şi, în situaţia în care toate etapele analizei au fost respectate de instanţă, nu poate fi reţinută incidenţa cazului de casare institut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

b. Recursul pârâţilor S.C. E., C. şi D.

Susţinerile recurenţilor pârâţi vizând împrejurarea că scopul recursului nu se poate realiza dacă instanţa supremă după casare poate pronunţa doar soluţia de trimitere nu şi aceea de reţinere a cauzei spre rejudecare nu pot fi analizate, întrucât ele nu reprezintă critici de nelegalitate care să privească hotărârea recurată, ci critici asupra opţiunii legiuitorului în privinţa soluţiilor care pot fi pronunţate de instanţa de recurs.

Prin motivul de recurs încadrat de recurenţi în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pârâţii susţin că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti reanalizând cauza după casare, potrivit motivării din decizia nr. 131/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât, în cauză, reanalizarea modului în care reclamanta a fost afectată pe plan profesional şi personal trebuia să se raporteze la anul 2018, care a reprezentat momentul prezumatei realizări a acţiunilor ilicite.

Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. are în vedere situaţia în care, prin hotărârea recurată, instanţa a depăşit atribuţiile autorităţii judecătoreşti, intrând în cele ale autorităţii legislative sau executive.

Acest motiv de casare, care este de ordine publică, poate fi invocat în situaţii precum acelea în care instanţa judecătorească săvârşeşte un act pe care numai organ al puterii legislative sau al puterii executive îl poate face, aplică norme juridice abrogate, tăgăduieşte orice valoare unui text care are forţă legală, aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare, îl critică pe legiuitor în cuprinsul hotărârii sau face presiuni asupra lui, se pronunţă pe cale de dispoziţii generale sau creează norme juridice pe care le aplică în speţa respectivă.

Înalta Curte constată că niciuna dintre aceste ipoteze nu se regăseşte în cauza de faţă, cum, de altfel, nici dezvoltarea motivelor de recurs în acest sens nu pot fi circumscrisă acestei dispoziţii legale. Astfel, recurenţii-pârâţi au indicat, drept depăşire a atribuţiilor autorităţii judecătoreşti de către instanţa de apel, faptul că analiza, în rejudecare, a modului în care a fost afectată reclamanta, nu s-a raportat la anul 2018, precum şi aspecte referitoare la modul în care pot fi înlocuite persoanele care deţin funcţii publice de conducere or, pe de o parte, stabilirea situaţiei de fapt este atributul exclusiv al instanţelor de fond iar, pe de altă parte, această operaţiune este realizată de instanţa învestită a se pronunţa asupra cererii de chemare în judecată, art. 22 alin. (1) din C. proc. civ. stabilind obligaţia instanţei de a soluţiona litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, stabilind în acest scop situaţia de fapt în raport cu probele administrate în cauză.

Cât priveşte invocarea ipotezei de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se observă că, deşi acest motiv de casare este citat pe fila x a recursului, acesta nu este detaliat în niciun fel, recurenţii pârâţi neindicând regula de procedură care ar fi fost nerespectată de instanţa de apel, aspect care împiedică efectuarea unei analize sub acest aspect.

Prin motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-pârâţi invocă "lipsa criteriilor de echitate", şi anume: evaluarea daunelor morale să comporte obligatoriu natura şi coeficientul vătămării (or, în speţă, reclamanta a fost pusă pe funcţia deţinută, iar nu pe un post inferior pregătirii sau excluderea din instituţie); indicarea criteriului de individualizare a funcţiei publice a reclamantei, atunci când s-au acordat prin evaluare cuantumul celor 7.500 RON, fără a fi identificate veniturile părţilor; cuantumul pretenţiilor civile acordate reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză, având ca scop îngrădirea libertăţii de exprimare şi excede unui cadru legal în raport cu dreptul nepatrimonial, nefiind dovedit prejudiciul moral suferit nici prin martori, nici prin înscrisuri, iar la dosarul cauzei sunt înscrisuri care atestă implicarea reclamantei în situaţiile descrise prin articole.

Nu poate fi reţinută incidenţa cazului de casare indicat, din decizia recurată rezultând elementele avute în vedere de instanţa de apel la stabilirea sumei datorate de pârâţi pentru acoperirea prejudiciului moral cauzat reclamantei. Pe de o parte, evaluarea de către instanţă a nivelului gravităţii atingerii aduse reputaţiei şi a suferinţelor morale ale reclamantei, precum şi aplicarea criteriului vizând proporţionalitatea cuantumului despăgubirilor pentru a se asigura un echilibru just între interesele concurente ale părţilor se raportează la circumstanţele cauzei, instanţa de apel expunând în acest argumentele care au determinat stabilirea respectivei sume.

Pe de altă parte, instanţa a avut în vedere că protecţia sporită acordată de art. 10 din Convenţie jurnaliştilor şi, în special, presei este subordonată condiţiei de respectare a îndatoririlor şi responsabilităţilor corespunzătoare funcţiei de jurnalist, şi a reţinut în acest sens că pârâţii nu au acţionat cu bună credinţă, fapta acestora reprezentând în consecinţă un ilicit civil care dă dreptul la despăgubire.

Evaluând nivelul gravităţii atingerii drepturilor personale ale reclamantei şi având în vedere necesitatea asigurării unui echilibru just între interesele concurente ale părţilor, în sensul ca suma stabilită cu titlu de despăgubire să nu reprezinte o măsură disproporţionată, punând în balanţă două drepturi protejate în mod egal de Convenţie, instanţa de apel a acordat relevanţă aspectelor de fapt reţinute cu privire la metoda de obţinere a informaţiilor şi veridicitatea acestora, reţinând în acest sens lipsa de bună credinţă a pârâţilor, precum şi conduita lor ulterioară.

Astfel, este de observat că, în pofida rolului esenţial al presei într-o societate democratică, al doilea paragraf al art. 10 stabileşte limitele exercitării libertăţii de exprimare, care rămân valabile chiar şi în ceea ce priveşte relatarea în presă a unor chestiuni serioase de interes general [Bladet Tromso şi Stensaas împotriva Norvegiei (MC), pct. 65; Monnat împotriva Elveţiei, pct. 66]. 307.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că garanţia pe care art. 10 o oferă jurnaliştilor, în ceea ce priveşte relatările privind chestiuni de interes general, este supusă condiţiei ca persoanele în cauză să acţioneze cu bună-credinţă pe baza unor fapte exacte şi să furnizeze informaţii "fiabile şi exacte" cu respectarea deontologiei jurnalistice [Axel Springer AG împotriva Germaniei (MC), pct. 93; Bladet Tromso şi Stensaas împotriva Norvegiei (MC), pct. 65; Pedersen şi Baadsgaard împotriva Danemarcei (MC), pct. 78; Fressoz şi Roire împotriva Franţei (MC), pct. 54; Stoll împotriva Elveţiei (MC), pct. 103; Kasabova împotriva Bulgariei, pct. 61 şi 63-68; Sellami împotriva Franţei*, pct. 52-54. Aceste condiţii sunt descrise totodată ca "respectarea principiilor unui jurnalism responsabil" [Bédat împotriva Elveţiei (MC), pct. 50; Pentikäinen împotriva Finlandei (MC), pct. 90].

Reperele expuse au fost avute în vedere de instanţa de apel care, după ce a stabilit elementele relevante din cadrul situaţiei de fapt, a reţinut neîndeplinirea condiţiei bunei credinţe a pârâţilor.

Cât priveşte motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., acesta sancţionează încălcarea autorităţii de lucru judecat, însă recurenţii subsumează acestui motiv tot critici privitoare la modalitatea de analiză a probelor, fără a indica în mod concret ce chestiuni s-ar fi reţinut anterior cu autoritate de lucru judecat, efect care ar fi fost nesocotit în rejudecare, prin hotărârea recurată.

Prin motivul de recurs încadrat în ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că au fost încălcate normele de drept material sub forma atribuirii unor consecinţe juridice neanalizate din prisma înscrisurilor aflate la dosarul cauzei întrucât motivarea din fila x a deciziei recurate unde se face referire la articolele din 03, 04 şi 25 iulie 2018, precum şi lipsa aşteptării unui termen rezonabil, "combat starea existentă" care rezultă dintr-o serie de înscrisuri enumerate în cererea de recurs (dispoziţia nr. x/17.06.2010, cererile comunicate la 03 iulie 2018, 09 iulie 2017, 25 iulie 2018, adresa nr. x/24.07.2018, precum şi a răspunsul DSP Timiş nr. x/31.07.2018, adresa nr. x/05.07.2018, adresele de revenire către DSP Timiş, adresa nr. x/24.07.2018 către Ministerul Sănătăţii şi răspunsul primit, răspunsul nr. x/13.07.2018 de la DSP Timiş şi următoarele).

Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestui motiv de recurs, relevând că recurenţii, deşi indică drept temei juridic al acestui motiv de recurs ipoteza de casare prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicită, în realitate, reevaluarea stării de fapt prin prisma înscrisurilor existente la dosarul cauzei.

Se cuvine a fi subliniat că în reglementarea noului C. proc. civ., aplicabil cauzei prezente, recursul reprezintă o cale de atac exclusiv de legalitate, care se grefează pe situaţia de fapt stabilită de instanţele devolutive ale fondului. Această caracter rezultă din enunţarea sa, în mod expres, prin alineatul prim al art. 488 C. proc. civ., precum şi din enumerarea limitativă şi expresă a motivelor de nelegalitate care pot fi invocate în recurs, conform pct. 1 – 8 din respectiva normă procesuală.

Se constată că aserţiunile recurenţilor formulate în cadrul acestor critici (vizând stabilirea eronată de către instanţa de apel a perioadei de timp investigate, aprecierea situaţiei care rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a situaţiei utilizării autoturismului în nume personal de către reclamantă, neanalizarea adresei scrise nr. x/24.07.2018 precum şi a răspunsului DSP Timiş, existenţa la dosar a unor dovezi privitoare la transferul autoturismului respectiv, neobservarea unor răspunsuri scrise şi adrese) implică aprecierea situaţiei de fapt, ceea ce excedează controlului de legalitate ce poate fi exercitat de instanţa de recurs.

Toate aspectele menţionate constituie elemente ale situaţiei de fapt care se apreciază potrivit probelor administrate. Or, instanţa de recurs exercită un control exclusiv de legalitate, conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ., fără posibilitatea de reevaluare a probelor administrate cauzei.

Or, în cadrul situaţiei de fapt a cauzei, instanţa de apel a stabilit în această privinţă, în mod definitiv următoarele: "Dintre articolele incriminate un număr de trei fac referire la problema utilizării autoturismului de serviciu şi anume din data de 03 iulie 2018, 04 iulie 2018 şi 25 iulie 2018. Fără a contesta dreptul jurnalistului de nu îşi dezvălui sursele de informare şi nici a posibilităţii ca în articolele sale de presă să se strecoare anumite informaţii inexacte determinat de imposibilitatea accesării detaliate a tuturor informaţiilor într-o societate marcată de cerinţa respectării celerităţii livrării informaţiei către destinatar, totuşi nu s-ar putea suprima cu totul exigenţele impuse acestei categorii profesionale. Astfel, în pofida atenuărilor reliefate mai sus, Curtea remarcă faptul că cererea de obţinere a informaţiilor de interes public cu privire la autoturismul de serviciu al reclamantei apelante a fost depusă în ziua apariţiei primului articolul, motiv pentru care instituţia s-a plasat într-o imposibilitate obiectivă de a da curs cererii jurnalistului. Mai mult decât atât, fără a aştepta un termen rezonabil de răspuns (cel puţin în limitele termenului prevăzut de Legea nr. 544/2001 fără a lua în calcul o eventuală prelungire în temeiul art. 7 alin. (1) teza finală), a apărut un al doilea, respectiv al treilea articol care antamează aceeaşi chestiune. Instanţa nu îşi va însuşi apărarea conform căreia conţinutul articolului, respectiv interesul publicului ar fi avut de suferit de pe urma unei publicări întârziate, întrucât tema nu este una de natură a se disipa cu uşurinţă. În concluzie, instanţa nu va reţine buna-credinţă a jurnalistului în elaborarea şi livrarea materialelor de presă pe tema utilizării autoturismului de serviciu al reclamantei".

Aceste evaluări ale instanţei devolutive a fondului infirmă inclusiv criticile recurenţilor pârâţi referitoare la invocata omisiune a curţii de apel de a analiza aspectele evidenţiate în motivele de recurs.

Aşadar, întrucât în analiza motivelor de nelegalitate, instanţa de recurs nu poate proceda la o reapreciere a probelor, pentru a reţine o altă stare de fapt prin reinterpretarea acestora, iar criticile recurenţilor pârâţi tind spre o astfel de reevaluare a materialului probator, Înalta Curte reţine că nu este incident cazul de casare indicat, care are în vederea interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte D., lipsa de comunicare procedurală a cererii de chemare în judecată către B. şi chestiunea referitoare la timbrarea acţiunii la suma de 13.605 RON, invocate prin întâmpinare de recurenţii-pârâţi E. S.R.L., B., C. şi D., se observă că, prin încheierea de admitere în principiu din 14 februarie 2023, s-a reţinut că aceste apărări urmează a fi avute în vedere odată cu soluţionarea recursului, întrucât antamează aspecte arondate fondului căilor de atac.

Înalta Curte reţine că, prin sentinţa civilă nr. 1278/PI din 18 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Timiş – secţia I civilă în primul ciclu procesual, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel doar reclamanta A., respins prin decizia civilă nr. 167/28 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia I civilă.

Prin decizia nr. 370 din 23 februarie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în primul ciclu procesual, a fost admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei sus-menţionate, a fost casată decizia atacată şi trimisă cauza spre rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă fiind reţinute insuficienta motivări şi a motivării contradictorii sub anumite aspecte, invocate de recurentă în respectiva fază procesuală.

Astfel, având în vedere că pârâţii E. S.R.L., B., C. şi D. nu au formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 1278/PI din 18 octombrie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Timiş – secţia I civilă, soluţia pronunţată cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D., prin neapelare, a dobândit caracter definitiv şi nu mai poate face obiect al analizei în prezenta cale de atac.

Aceeaşi este soluţia cu privire la susţinerea vizând "lipsa de comunicare procedurală a cererii de chemare în judecată către B.", această entitate neformulând calea legală de atac prin intermediul căreia avea posibilitatea de a supune analizei instanţei eventuale neregularităţi în procedura de comunicare a cererii de chemare în judecată, în acest sens dispunând art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.. Conform acestui text legal, motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Cât priveşte chestiunea referitoare la timbrarea acţiunii la suma de 13.605 RON, prin încheierea din 05 februarie 2019, Tribunalul Timiş – secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, în primul ciclu procesual, a statuat că, în ceea ce priveşte timbrajul cererii de chemare în judecată, acţiunea introductivă este întemeiată pe dispoziţiile art. 8, 10 din CEDO, art. 1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, art. 252, 253, 1359, 1381 C. civ., context în care sunt incidente art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013.

Conform art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, acţiunile privind stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice se taxează cu 100 RON. Dat fiind temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, se constată că, în fazele procesuale anterioare, taxa judiciară de timbru a fost plătită în cuantumul legal.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte reţine că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea recursurilor sunt lipsite de temei, nefiind incidente cazurile de casare invocate, reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., şi în consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. urmează a respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. şi de recurenţii-pârâţi E. S.R.L., B., C. şi D. împotriva deciziei nr. 178 din 14 iunie 2022 a Curţii de Apel Timişoara – secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2023.