Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2879/2005 AI generated

Pension rights for repatriated Bessarabian claimant upheld under Law No. 189/2000.

Case Number Decizia nr. 2879/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the pension authority's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's ruling that the claimant qualifies for rights under Law No. 189/2000 for the period 11 June 1941–6 March 1945, with payment from 1 October 2004. The dispute concerned an administrative law action challenging the pension authority's decision denying those rights. The court found that the claimant met the conditions of Article 1(c) of Law No. 189/2000, having Romanian citizenship and repatriation from Bessarabia, and that the lower court correctly applied the law and factual evidence, with benefits properly calculated from the date the claim was proven.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000; Pension rights for repatriated Bessarabian claimant upheld under Law No. 189/2000: Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada cererii sale, prin actele depuse la Comisia de specialitate, drepturile pretinse putând fi acordate numai în funcție de data depunerii dovezilor respective.

Keywords

AI generated
pension rights repatriation citizenship payment of benefits administrative dismissal revocation of residence permit

Cited Legislation

AI generated
art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000
În motivarea soluției s-a reținut că reclamanta a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar, că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 1797 din 28 iunie 2004, reclamanta P.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 12312/10574 din 6 mai 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 11 iunie 1941 - 6 martie 1945.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2198 din 18 octombrie 2004, a admis acțiunea reclamantei P.E., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, a anulat hotărârea nr. 12312/10574 din 6 mai 2003, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 11 iunie 1941 - 6 martie 1945, începând cu 1 octombrie 2004.

În motivarea soluției s-a reținut că reclamanta a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar, că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada cererii sale, prin actele depuse la Comisia de specialitate, drepturile pretinse putând fi acordate numai în funcție de data depunerii dovezilor respective.

Recursul este nefondat.

Prin probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta P.E. este născută C., că a fost căsătorită cu S.F. și apoi cu P.T., că are cetățenie română și că s-a repatriat la data de 11 iunie 1941, din comuna Orhei, județul Orhei, provincia Basarabia și ca atare, îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 privind aprobarea O.G. nr. 105/1999, pentru modificarea și completarea Decretului - lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările ulterioare.

Se reține că drepturile pretinse au fost acordate în raport cu data dovedirii cererii.

Ca atare, instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale aplicabile.

În consecință, recursul declarat de pârâtă este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2198 din 18 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2005.