Cassation dismissed: Notary guarantee action barred as untaxed after failed stamp-duty reexamination

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 2 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantele A. şi B. au formulat, în contradictoriu cu intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, contestaţie împotriva deciziei de compensare nr. 28047 din 23 aprilie 2019, solicitând recalcularea valorii măsurilor compensatorii, emiterea deciziei de compensare în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 165/2013, pentru un număr de puncte corespunzător, ce rezultă dintr-o expertiză evaluatorie; acordarea numărului de puncte corespunzător valorii imobilului - construcţie demolată cu o suprafaţă utilă de 532,5 mp şi teren în suprafaţa de 860 mp - situat în Bucureşti, str. x, care face obiectul dosarului administrativ nr. x/CC/27.01.2019; nulitatea testamentelor autentificate sub nr. x şi 204 din 28 ianuarie 2011 de BNP C., pentru lipsa dovezii capacitaţii psihice a testatorilor D. şi E., cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.

La 16 martie 2020, numitul F. a depus cerere de intervenţie în interes propriu, arătând ca este moştenitorul defuncţilor D. şi E., conform testamentelor autentificate sub nr. x şi 204 din 28 ianuarie 2011 de Biroul Notarului Public C. şi a certificatelor de legatar nr. x/2018, y/2018 şi 175/2018, contestând decizia de compensare.

Prin încheierea de şedinţă din 6 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu, formulată de numitul F..

La 31 mai 2021, reclamantele au formulat cerere de chemare în garanţie a notarului public C., solicitând să fie despăgubite cu suma de 402.000 euro, la care se adaugă contravaloarea imobilului situat în Roşiori de Vede, str. x, invocând dispoziţiile art. 1258 C. civ.

Prin încheierea de şedinţă din 1 noiembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în principiu cererea de chemare în garanţie.

Prin încheierea de şedinţă din 25 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, tribunalul a disjuns cererea de chemare în garanţie, dispunând formarea unui dosar separat, precum şi cererea privind nulitatea testamentelor autentificate sub nr. x şi 204 din 28 ianuarie 2011 de Biroul Notarului Public C. şi formarea unui dosar distinct.

Prin încheierea menţionată, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a stabilit în sarcina reclamantelor obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în valoare de 23.705 RON, raportată la valoarea pretenţiilor solicitate, de 402.000 euro (2.010.000 RON), aducându-i la cunoştinţă reclamantei A., prezentă la judecată, că poate formula cerere de reexaminare şi/sau de ajutor public judiciar. Totodată, i-a pus în vedere acestei reclamante să indice valoarea imobilului situat în Roşiori de Vede, str. x, în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru în completare, dosarul nou, disjuns, primind termen de judecată la data de 28 februarie 2021.

Prin încheierea din camera de consiliu din 20 decembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondată, cererea de reexaminare formulate de petentele A. şi B. împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru în dosarul nr. x/2019 al aceleiaşi instanţe.

Cererea având ca obiect pretenţii, formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul C. a fost înregistrată, în urma disjungerii, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2021.

Prin încheierea de şedinţă din 28 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a reiterat obligaţia reclamantelor de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 23.705 RON, în raport de valoarea pretenţiilor solicitate, de 402.000 euro. Totodată, a pus în vedere reclamantelor să indice valoarea imobilului situat în Roşiori de Vede, str. x, pentru a stabili taxa judiciară de timbru în completarea celei deja determinate.

Conform menţiunilor din practicaua hotărârii instanţei de fond, reclamanta A., prezentă la judecată, a declarat că nu înţelege să depună taxa de timbru, apreciind că cererea formulată este scutită de plata taxei judiciare de timbru. Conform consemnărilor din cuprinsul hotărârii instanţei de fond, reclamanta B., legal citată, nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a depus taxa judiciară de timbru în cuantumul datorat.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 491 din 4 aprilie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată formulate de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C., şi a anulat cererea, ca netimbrată.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 187A din 14 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele A. şi B. împotriva sentinţei nr. 491 din 4 aprilie 2022 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul C..

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 187A din 14 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanţa de fond.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susţinut că, în etapa procesuală a fondului, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, iar curtea de apel nu a exercitat controlul judiciar al hotărârii primei instanţe.

Concret, a arătat că dreptul la un proces echitabil i-a fost încălcat prin aplicarea în mod diferit a dispoziţiilor art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, faţă de părţile din cauză.

Astfel, deşi prezentul dosar şi cel din care acesta a fost disjuns au acelaşi obiect, cu aceeaşi valoare, iar art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că cererile de intervenţie principală şi cererea de chemare în garanţie se taxează la fel, în funcţie de obiectul cererii, instanţa de fond a admis cererea de intervenţie a numitului F., fără a-l obliga pe acesta la plata vreunei taxe judiciare de timbru, iar pentru soluţionarea cererii de chemare în garanţie a pârâtului C., formulată de reclamante, a fost stabilită o taxă judiciară de timbru în valoare de 23.705 RON.

A apreciat că această măsură procesuală, cuprinsă în sentinţa nr. 682 din 2 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2019, precum şi în încheierea de şedinţă din 25 noiembrie 2021 a Tribunalului Bucureşti – secţia a V-a civilă, prin care s-a dispus disjungerea prezentei cauze, precum şi a soluţionării excepţiei de nulitate absolută invocate prin cererea de chemare în judecată cu privire la testamentele autentificate sub nr. x şi 204 din 28 ianuarie 2011 de Biroul Notarului Public C., care formează obiectul dosarului nr. x/2021, contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

Recurenta a susţinut că testamentele menţionate, a căror nulitate nu a fost constatată de instanţa de fond, îi cauzează un prejudiciu în valoare de 402.000 euro, dispoziţiile art. 1247 C. civ. fiind aplicabile.

A arătat că, deşi a depus la dosar cele două testamente, precum şi înscrisuri apte să ateste faptul că la emiterea acestora testatorii nu aveau capacitatea de a încheia acte de dispoziţie, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate (cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 35 alin. (5) din Legea nr. 165/2013), ci a disjuns capătul de cerere privind nulitatea absolută a actelor juridice pentru cauză de moarte, cu încălcarea prevederilor art. 245-248 C. proc. civ., fără motivarea soluţiei disjungerii.

Recurenta a susţinut că instanţa nu a indicat temeiul de drept pe baza căruia instanţa a stabilit că are obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în valoare de 23.705 RON şi nici motivul pentru care s-a raportat la dispoziţiile art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013.

A învederat că nu datorează taxa judiciară de timbru în cuantumul menţionat, iar dosarul nr. x/2021 nu trebuia disjuns din dosarul nr. x/2019, cererea de chemare în garanţie a pârâtului C. fiind formulată în cadrul unei acţiuni netaxabile.

A arătat că, în cazul în care s-ar fi dispus anularea celor două testamente, cererea de chemare în garanţie ar fi rămas fără obiect, acţiunea civilă fiind formulată în baza dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, act normativ cu caracter de reparaţie.

Recurenta a solicitat ca, în urma casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de fond, să fie soluţionată excepţia conexităţii dosarelor nr. x/2019, y/2021 şi w/2021.

A considerat că este abuzivă schimbarea obiectului cererii de chemare în garanţie ca fiind una în pretenţii şi a enumerat normele legale pretins încălcate de pârât cu ocazia autentificării testamentelor a căror nulitate a solicitat să se constate – dispoziţiile Legii nr. 459/2001, art. 49 lit. g) şi i), art. 52, 53 şi 65 din Legea nr. 36/1995, respectiv art. 30, 31 şi 32 din Legea nr. 17/2000.

Rezumând criticile expuse în mod exhaustiv în cererea de recurs, recurenta a susţinut că acestea se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează omisiunea instanţei de apel de a face pronunţarea deciziei în şedinţă publică, precum şi nesemnarea deciziei recurate de completul de judecată care a pronunţat-o; dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din cod, deoarece se referă la nemotivarea soluţiei adoptate, deşi ar fi fost formulată, în acest sens, cerere de îndreptare a erorii materiale şi de lămurire a dispozitivului, care au format obiectul dosarului nr. x/2019; prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, având în vedere că prin motivele de recurs a invocat aplicarea greşită a normelor conţinute de art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, la încălcarea dreptului de a invoca nulitatea absolută pe cale de excepţie (art. 1247 C. civ. şi art. 245 – 248 C. proc. civ.). A precizat că se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi criticile ce vizează lipsa din cuprinsul dispozitivului deciziei recurate a menţiunii referitoare la pronunţarea acesteia în şedinţă publică, care se sancţionează cu nulitatea actului de procedură.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

Prin concluziile scrise depuse la 25 ianuarie 2023, intimatul C. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta a învestit instanţa de recurs cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocând nesemnarea deciziei atacate de completul de judecată care a pronunţat-o; pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din cod, susţinând o nemotivare a soluţiei adoptate, în pofida formulării, în acest sens, a unor cereri de îndreptare a erorii materiale şi de lămurire a dispozitivului, care au format obiectul dosarului nr. x/2019; pe normele conţinute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, pentru pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, a dreptului de a invoca nulitatea absolută pe cale de excepţie (art. 1247 C. civ. şi art. 245 – 248 C. proc. civ.), precum şi a lipsei din cuprinsul dispozitivului deciziei recurate a menţiunii referitoare la pronunţarea acesteia în şedinţă publică, care atrage nulitatea actului de procedură.

Constatând că motivele de recurs privind lipsa menţiunii din cuprinsul dispozitivului deciziei recurate privind pronunţarea acesteia în şedinţă publică şi nesemnarea acesteia de către membrii completului de judecată vizează modalitate de aplicare a unor norme de procedură, Înalta Curte va proceda la examinarea acestora din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate (…) când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Motivul de casare menţionat evocă prevederile art. 175 şi art. 176 C. proc. civ. cu privire la nulitatea condiţionată sau necondiţionată a actelor de procedură, precum şi pe cele ale art. 178, referitoare la regimul juridic al nulităţii, şi ale art. 179 din cod, ce vizează efectele acesteia.

Nulitatea, ca sancţiune procedurală, se impune a fi analizată, aşadar, corelativ actelor de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le-au îndeplinit pe parcursul activităţii judiciare.

Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reţinut în raport de susţinerile recurentei ce vizează omisiunea instanţei de apel de a face pronunţarea deciziei în şedinţă publică sau a celor cu privire la lipsa semnăturilor membrilor completului de judecată de pe hotărârea recurată.

Contrar criticilor invocate, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel cuprinde menţiunea pronunţării prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, precum şi semnăturile membrilor completului de judecată învestit cu soluţionarea apelului formulat de reclamante împotriva sentinţei nr. 491 din 4 aprilie 2022 a Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

Astfel, decizia recurată se circumscrie dispoziţiilor art. 402 C. proc. civ., conform cărora "Hotărârea se poate pronunţa în şedinţă publică, la locul unde s-au desfăşurat dezbaterile, de către preşedinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând şi calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii sau se poate pronunţa prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei."

Cea de-a doua ipoteză a art. 402 C. proc. civ. (pronunţarea hotărârii prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei) nu încalcă principiul publicităţii şedinţei de judecată şi nici nu afectează obligaţia completului de judecată de a respecta dispoziţiile exprese ale legii în privinţa pronunţării soluţiei, întrucât nu există o astfel de distincţie în lege, părţile având acces la soluţia adoptată şi nefiind private de dreptul de a exercita calea de atac prevăzută de lege împotriva acesteia (ceea ce în speţă s-a şi întâmplat, recurenta declarând recurs împotriva hotărârii instanţei de apel).

Ca atare, nu subzistă vătămarea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. pentru a se putea dispune anularea deciziei recurate în baza dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Motivul de recurs prin care recurenta a susţinut aplicarea în mod diferit a dispoziţiilor art. 34 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013, faţă de părţile din dosar, nu poate fi primit.

Astfel cum s-a arătat, reclamantele A. şi B. au învestit Tribunalul Bucureşti cu soluţionarea unei cereri prin care au formulat, în contradictoriu cu intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, contestaţie împotriva deciziei de compensare nr. 28047 din 23 aprilie 2019, solicitând şi constatarea nulităţii testamentelor autentificate sub nr. x şi 204 din 28 ianuarie 2011 de Biroul Notarului Public C., pe motiv că nu fac dovada capacitaţii testatorilor D. şi E. de a încheia acte de dispoziţie.

Ca urmare a formulării cererii de intervenţie în interes propriu de către numitul F. (admisă în principiu prin încheierea de şedinţă din 6 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă), respectiv a cererii de chemare în garanţie a notarului public C. de către reclamante, prin încheierea de şedinţă din 25 noiembrie 2021, pronunţată în acelaşi dosar, s-a dispus disjungerea acestora şi formarea unor dosare distincte, cea din urmă cerere fiind înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. x/2021, stabilindu-se pentru soluţionarea acesteia, în sarcina reclamantelor, o taxă judiciară de timbru în valoare de 23.705 RON, faţă de pretenţiile solicitate.

Odată cu instituirea acestei măsuri procesuale, instanţa le-a adus la cunoştinţă reclamantelor că au posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, precum şi cerere de ajutor public judiciar.

Din cuprinsul încheierii din 28 februarie 2022, pronunţate în dosarul nr. x/2021 a Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a civilă (prin care s-a amânat judecata cauzei la solicitarea reclamantelor, din motive medicale), reiese că acestea au uzat de dreptul de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Cererea de reexaminare a format obiectul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a civilă, iar soluţia pronunţată asupra acesteia a fost de respingere, ca nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. Cererea de reexaminare este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. (alin. (2) Cererea se soluţionează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părţilor, prin încheiere definitivă (…)".

Aceste reglementări relevă faptul că modul de stabilire a taxei judiciare de timbru poate fi contestat într-o procedură unică, respectiv pe calea reexaminării prevăzute de art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Cu alte cuvinte, nu poate fi cenzurată în căile de atac de reformare, reglementate prin lege, modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru, apanajul verificării corectitudinii sumei datorate de parte cu acest titlul aparţinând aceleiaşi instanţe care a determinat-o (unui alt complet al acesteia).

Având caracter definitiv, ceea ce s-a dezlegat prin încheierea pronunţată în procedura de reexaminare, în condiţiile art. 39 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, nu poate fi supus cenzurii în apel sau recurs, întrucât ar echivala cu înfrângerea unei garanţii esenţiale a dreptului la un proces echitabil, respectiv a principiului securităţii raporturilor juridice.

Examinând motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, constatând, contrar susţinerilor recurentei, că hotărârea instanţei de apel cuprinde o motivare judicioasă a soluţiei adoptate.

Prin sentinţa nr. 491 din 4 aprilie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată formulate de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul C., şi a anulat cererea, ca netimbrată.

Hotărârea instanţei de fond a fost menţinută prin decizia nr. 187A din 14 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, obiect al recursului pendinte, apelul declarat de reclamante împotriva acesteia fiind respins, ca nefondat.

Potrivit considerentelor deciziei atacate, curtea a constatat că aspectele critice formulate în apel de către recurentă au vizat, pe de o parte, măsura disjungerii adoptate de instanţa de fond, iar, pe de altă parte, stabilirea taxei judiciare de timbru de către tribunal, aferentă cererii de chemare în judecată deduse judecăţii în prezentul dosar, în comparaţie cu cererea de intervenţie formulată de intervenientul F., care a fost disjunsă şi nu a fost supusă timbrajului.

Instanţa de apel a reţinut că acţiunea introductivă a avut mai multe capete de cerere, respectiv contestaţie la decizia de compensare emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, precum şi constatarea nulităţii unor testamente. Totodată, a reţinut că, în acest cadru procesual, s-a formulat cerere de chemare în garanţie a notarului G., care a autentificat testamentele nr. 203 şi 204 din 28 ianuarie 2011, a căror nulitate s-a solicitat a fi constatată.

Curtea a mai reţinut că prin încheierea de şedinţă din 25 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, prima instanţă a dispus disjungerea celui de-al doilea capăt de cerere, precum şi a cererii de chemare în garanţie, cea din urmă formând obiectul litigiului pendinte, soluţia primei instanţe fiind de anulare a acesteia, ca netimbrate.

În privinţa primului motiv de critică, instanţa de apel a arătat că, prin încheierea din 25 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, tribunalul a stabilit taxa judiciară de timbru aferentă cererii de chemare în garanţie, punându-i în vedere recurentei obligaţia de plată a acesteia şi informând-o şi despre posibilitatea de a contesta cuantumul sumei pe calea reexaminării şi de a solicita acordarea ajutorului public judiciar.

Curtea a evidenţiat caracterul nefondat al argumentului invocat de recurentă, referitor la faptul că cererea de intervenţie formulată în dosarul iniţial nu a fost supusă timbrării, subliniind că fiecare cerere, indiferent de natura sa, principală sau incidentală, are propriul regim juridic din punctul de vedere al timbrajului, în funcţie de obiectul său, de natura şi de valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, iar faptul că uneia din cererile incidentale din cauză nu i s-a stabilit taxă judiciară de timbru nu este de natură să imprime acelaşi regim juridic şi cererii de chemare în garanţie, ce formează obiectul dosarului pendinte.

Instanţa a constatat că recurenta, nemulţumită de cuantumul taxei judiciare de timbru stabilită de prima instanţă, a formulat cerere de reexaminare, care însă a fost respinsă.

În privinţa celui de-al doilea motiv de apel, curtea a reţinut că disjungerea unor capete de cerere în vederea judecării separate a apărut ca o măsură apreciată de instanţă ca fiind în favoarea unei mai bune judecăţi şi administrări a actului de justiţie.

În contextul promovării cererii de chemare în garanţie a notarului public pentru pretinsa întocmire nelegală a celor două testamente, reclamantele fiind prejudiciate în privinţa despăgubirii pe care au pretins-o în procedura Legii nr. 165/2013, raportat la obiectul fiecărui capăt de cerere din acţiunea introductivă şi cererii incidentale, la natura pretenţiilor deduse judecăţii şi la temeiul juridic de care se prevalează părţile, instanţa de apel a reţinut că s-a impus necesitatea soluţionării prioritare a unora dintre ele, cum este cazul acţiunii în constatarea nulităţii testamentelor, faţă de cererea de chemare în garanţie, măsura disjungerii dovedindu-şi oportunitatea.

Aceste considerente ale hotărârii recurate relevă faptul că instanţa de apel s-a pronunţat asupra criticilor cu care a fost învestită, în limitele prevăzute de art. 479 alin. (1) C. proc. civ., prin expunerea motivelor şi argumentelor juridice pentru care nu a primit susţinerile reclamantelor, prin raportare la circumstanţele de fapt şi la dispoziţiile legale aplicabile.

Înalta Curte reţine, contrar criticilor recurentei, că hotărârea curţii de apel îndeplineşte obligaţia legală de motivare prevăzută de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta beneficiind de o cale de atac eficientă, prin examinarea efectivă a motivelor de apel deduse judecăţii, hotărârea fiind corespunzător argumentată prin prisma acestora.

Cât priveşte motivele de recurs încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta a invocat încălcarea dreptului de a invoca nulitatea absolută pe cale de excepţie, conform art. 1247 C. civ. şi art. 245 – 248 C. proc. civ., Înalta Curte nu va proceda la examinarea acestora, întrucât excedează judecăţii realizate de instanţa de apel şi soluţiei pronunţate de aceasta, respectiv de respingere, ca nefondat, a apelului declarat împotriva hotărârii instanţei de fond prin care a fost anulată, ca netimbrată, cererea de chemare în judecată.

Pe de altă parte, aceste aspecte privesc cererea prin care s-a solicitat constatarea nulităţii testamentelor autentificate sub nr. x/2011 şi nr. y/2011, care a fost disjunsă de cererea principală de chemare în judecată şi pentru care s-a dispus formarea unui dosar distinct de prezentul dosar.

De asemenea, Înalta Curte nu va analiza nici critica referitoare la pretinsa modificare a obiectului cererii de chemare în garanţie, ca fiind în pretenţii, sau a prezumtivei încălcări a normelor legale cu prilejul autentificării testamentelor a căror nulitate s-a solicitat a se constata (dispoziţiile Legii nr. 459/2001, art. 49 lit. g) şi i), art. 52, 53 şi 65 din Legea nr. 36/1995, respectiv art. 30, 31 şi 32 din Legea nr. 17/2000), câtă vreme acestea nu au format obiect de critică în calea de atac a apelului şi nu au fost examinate de curtea de apel.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 187 A din 14 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ce nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 187 A din 14 februarie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.