Omission of supplementary claims in appellate review due to failure to pronounce on all petitions and violation of fair trial rights

Şedinţa publică din data de 25 ianuarie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 25 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, obligarea acesteia să întreprindă toate demersurile legale, pentru a restaura, proteja şi reda funcţionalitatea imobilului situat în Bucureşti, Calea x, având un grad de protecţie maximă, pentru a putea beneficia în mod real de dreptul de proprietate; în cazul refuzului pârâtei de a restaura imobilul al cărui proprietar majoritar este, în proporţie de aproximativ 95%, a solicitat obligarea acesteia să înstrăineze 40% din clădirea iniţială, împreună cu terenul în suprafaţă de 773 mp, aferent construcţiei; în caz de refuz sau din lipsa interesului de a se conforma cererilor menţionate la pct. 1 sau 2 din cerere, a solicitat obligarea pârâtei să cumpere părţile reclamantei din construcţie şi teren, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 44 din Constituţia României, art. 4, art. 555, art. 657, art. 643, art. 646, art. 649, art. 655, art. 1381 şi art. 1385 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a lipsei capacităţii sale de folosinţă, de netimbrare a cererii, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei. În ceea ce priveşte fondul cauzei, a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

La 4 noiembrie 2019, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, formulând două capete de cerere suplimentare, prin care a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea taxelor, a impozitelor şi a dobânzii aferente imobilului, precum şi la plata daunelor-interese pentru lipsa de folosinţă a imobilului.

Prin întâmpinarea formulată la cererea precizatoare, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate.

Prin sentinţa civilă nr. 9391 din 20 decembrie 2019, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale invocate de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti şi a declinat cauza, spre competentă soluţionare, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a V-a civilă la 19 iunie 2020, sub nr. x/2020.

La 20 august 2020, reclamanta a depus cerere precizatoare, prin care a arătat că au calitatea de pârâţi în cauză Primăria Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, prin primarul general.

Prin sentinţa nr. 1224 din 9 octombrie 2020, Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Conflictul negativ de competenţă a fost soluţionat prin sentinţa nr. 50/F din 5 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă, în sensul stabilirii în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa judecării cauzei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 489 din 18 martie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A., invocată de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti. A respins cererea reclamantei împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă. A respins cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primarul general, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 641A din 2 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 489 din 18 martie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Bucureşti, prin primarul general, şi Primăria Municipiului Bucureşti. A anulat sentinţa civilă menţionată şi, evocând fondul, a admis excepţia prescripţiei cererii privind obligaţiile născute din fapta de demolare a imobilului. A respins cererea privind obligaţiile născute din fapta de demolare a imobilului ca prescrisă. A respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 641A din 2 mai 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamanta A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a susţinut că instanţele de fond şi de apel i-au încălcat dreptul de proprietate şi dreptul la un proces echitabil, întrucât nu s-au pronunţat asupra a tot ceea ce s-a cerut, ignorând să cerceteze şi să analizeze capetele patru şi cinci de cerere, deşi acestea au fost formulate printr-o cerere precizatoare, în termenul legal.

În acelaşi context, a reclamat neanalizarea tuturor motivelor de apel, arătând că instanţa nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, în vederea aflării adevărului.

Recurenta a afirmat că motivarea deciziei recurate este sumară, confuză şi insuficientă, curtea încălcând principiul disponibilităţii în materie civilă, prin neanalizarea criticilor invocate în apel, soluţia fiind întemeiată pe argumente străine de natura pricinii.

A susţinut că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, prin nerespectarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta este reglementat prin art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prin art. 21 alin. (3) din Constituţia României, încălcând şi dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

A arătat că, deşi noţiunea "proces echitabil" prevăzută de art. 6 pct. 1 din Convenţie presupune ca o instanţă care a motivat pe scurt hotărârea să fi examinat în mod real problemele esenţiale ale cauzei şi nu doar să reia concluziile instanţei inferioare, curtea a preluat considerentele hotărârii tribunalului fără a răspunde motivelor de critică deduse judecăţii în apel.

Recurenta a afirmat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, prin invocarea excepţiei prescripţiei extinctive, deşi acţiunile privind distrugerea totală şi abandonarea definitivă a bunului său şi al statului sunt în desfăşurare.

Invocând dispoziţiile art. 22 alin. (1), (2), (3) şi 3 C. proc. civ., care reglementează rolul judecătorului în aflarea adevărului, precum şi prevederile art. 488 C. proc. civ. în raport de cele ale art. 44 alin. (1), (3) şi 7 din Constituţia României, recurenta a afirmat că, în aplicarea art. 3 coroborat cu art. 6 alin. (1) C. proc. civ., orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege.

Recurenta a arătat că, potrivit art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

A făcut referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Sporrong si Lônnroth împotriva Suediei, Vasilescu împotriva României, Schembri şi alţii împotriva Maltei, Brumărescu împotriva României, Depalle împotriva Franţei), prin care s-a statuat că, pentru a stabili dacă a avut loc o privare de proprietate, instanţa nu trebuie să se limiteze să examineze dacă există o privare de proprietate sau o expropriere formală, ci să privească dincolo de aparenţe şi să cerceteze realitatea situaţiei reclamate, verificând dacă aceasta constituie o expropriere de fapt.

A menţionat că art. 6 din Convenţie conferă noţiunii de "proces" o interpretare extensivă, aplicându-se atât anterior acestuia, cât şi ulterior, inclusiv etapei de executare a hotărârii judecătoreşti.

Invocând dispoziţiile art. 13 din Convenţie, care reglementează dreptul la un recurs efectiv, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie (cauzele Kudła împotriva Poloniei, Glas Nadejda EOOD şi Elenkov împotriva Bulgariei, Allanazarova împotriva Rusiei, A.C. şi alţii împotriva Spaniei), a arătat că, în calea de atac, instanţa trebuie să examineze fondul capătului de cerere, astfel cum a fost formulat de reclamant. Iar, în cazul reformulării capătului de cerere sau omiterii luării în considerare a unui element esenţial al pretinsei încălcări a Convenţiei, calea de atac va fi necorespunzătoare (Glas Nadejda EOOD şi Elenkov împotriva Bulgariei).

Recurenta a făcut referire la dispoziţiile art. 14 (buna-credinţă) şi art. 15 (abuzul de drept) C. civ., la normele care reglementează dreptul de proprietate privată (art. 555, art. 556 alin. (1), art. 603, art. 634, art. 636, art. 639, art. 641 alin. (1), (2) şi 3, art. 643 alin. (1), art. 647 alin. (1), art. 653 şi art. 655 C. civ., precum şi la cele care instituie principiul reparaţiei prejudiciului, respectiv art. 1381, art. 1385 alin. (1), (3) şi 4, art. 1046 alin. (1) şi (2) C. civ. privitoare la încetarea abuzului de folosinţă, afirmând că nu a existat temei legal pentru respingerea acţiunii.

5. Apărările formulate în cauză

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a solicitat următoarele: (1) obligarea pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti să întreprindă toate demersurile legale, pentru a restaura, proteja şi reda funcţionalitatea imobilului situat în Bucureşti, din Calea x, pentru a putea beneficia în mod real de dreptul său de proprietate. (2) În situaţia în care pârâta va refuza să restaureze imobilul al cărui proprietar majoritar este, reclamanta a solicitat obligarea acesteia să înstrăineze un procent de 40% din clădirea iniţială, împreună cu terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 773 mp. (3) În cazul neconformării pârâtei solicitărilor expuse la pct. 1 sau 2 din cerere, a solicitat obligarea acesteia la achiziţionarea părţii din imobil şi a terenului aferent, deţinute de reclamantă.

La 4 noiembrie 2019, reclamanta a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, formulând două capete de cerere suplimentare, numerotate cu 4 şi 5, prin care a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea taxelor, impozitelor şi a dobânzii aferente imobilului, respectiv la plata daunelor-interese pentru lipsa de folosinţă a imobilului.

Prin încheierea de şedinţă din 6 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti (care s-a dezînvestit în favoarea Tribunalului Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 9391 din 20 decembrie 2019) a constatat că la dosar a fost depusă de către reclamantă cererea precizatoare şi completatoare menţionată, şi a dispus amânarea judecării cauzei la 4 decembrie 2019 în vederea comunicării acesteia către pârât.

Prin întâmpinarea formulată la 2 decembrie 2019, pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primarul general, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, excepţia netimbrării cererii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar în ceea ce priveşte capetele 4 şi 5 ale cererii de chemare în judecată (astfel cum a fost modificată), a solicitat respingerea acestora ca neîntemeiate, arătând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

Prin sentinţa nr. 489 din 18 martie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti, invocată prin întâmpinare. A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A., ridicată de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin întâmpinare. A respins cererea reclamantei împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă. A respins cererea formulată împotriva pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primarul general, ca neîntemeiată.

În considerentele hotărârii, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a formulat, la 4 noiembrie 2019, cerere precizatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Municipiului Bucureşti, prin primarul general, precum şi obligarea pârâţilor la restituirea taxelor, impozitelor şi a dobânzii aferente imobilului, respectiv la plata daunelor-interese pentru lipsa de folosinţă a acestuia.

Analiza instanţei de fond s-a axat pe examinarea capacităţii de folosinţă a pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti (în legătură cu care a reţinut că nu poate sta în judecată faţă de prevederile Legii nr. 215/2011 a administraţiei publice locale, republicate), precum şi pe verificarea valabilităţii titlului de care s-a prevalat reclamanta, pe care l-a apreciat că nu are aptitudinea de a atesta împrejurarea că a moştenit imobilul.

Recurenta a atacat cu apel această hotărâre, prin criticile formulate susţinând că în mod eronat tribunalul a reţinut că cererea modificatoare a vizat doar introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Municipiului Bucureşti, prin primarul general, iar nu şi formularea unor capete de cerere suplimentare, prin care a solicitat restituirea taxelor, a impozitelor şi a dobânzii aferente imobilului, precum şi plata daunelor-interese pentru lipsa de folosinţă a imobilului.

La primul termen de judecată stabilit în apel, 10 ianuarie 2023, faţă de criticile invocate în cuprinsul memoriului de apel, precum şi de obiectul cererii de chemare în judecată, curtea i-a pus în vedere recurentei, sub sancţiunea suspendării judecăţii în baza art. 242 C. proc. civ., să expliciteze pretenţiile şi să indice normele legale pe care acestea se întemeiază.

Prin cererea depusă la 31 ianuarie 2021, recurenta a precizat că toate capetele cererii de chemare în judecată au caracter principal, şi că soluţionarea unora dintre ele nu depinde de soluţionarea celorlalte.

Prin încheierea de şedinţă din 7 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a luat act de aceste precizări ale recurentei, apreciind că se impune suplimentarea probatoriului în apel, în temeiul dispoziţiilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ.

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia nr. 641A din 2 mai 2023, a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 489 din 18 martie 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Bucureşti, prin primarul general, şi Primăria Municipiului Bucureşti. A anulat sentinţa civilă menţionată şi, evocând fondul, a admis excepţia prescripţiei cererii privind obligaţiile născute din fapta de demolare a imobilului şi a respins cererea ca prescrisă. A respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Potrivit considerentelor deciziei recurate, pentru a dispune astfel, curtea a reţinut că cererea de chemare în judecată a avut trei capete de cerere, ce au vizat obligarea pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti 1) să întreprindă demersurile legale, pentru a restaura, proteja şi reda funcţionalitatea imobilului situat în Bucureşti, Calea x, având un grad de protecţie maximă, pentru a putea beneficia în mod real de dreptul de proprietate; 2) în cazul refuzului pârâtei de a restaura imobilul al cărui proprietar majoritar este, în proporţie de 95%, să fie obligată să vândă un procent de 40% din clădirea iniţială, împreună cu terenul de 773 mp aferent; 3) în cazul refuzului sau a dezinteresului pârâtei de a se conforma solicitărilor expuse la punctele 1 sau 2 ale cererii, pârâta să fie obligată să cumpere, conform legii, partea recurentei din imobil (construcţie şi teren).

În ceea ce priveşte motivele de apel, curtea a constatat că acestea au vizat ignorarea de către prima instanţă a realităţii obiective a cauzei, a probatoriului administrat, a motivelor de fapt şi de drept menţionate în cererea de chemare în judecată, precum şi a prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, a reţinut că recurenta a criticat constatările primei instanţe, care a reţinut că scopul formulării acţiunii este reprezentat de dorinţa recurentei de a-şi proteja bunul, de a pune capăt distrugerii acestuia prin acţiunea continuă, exercitată cu rea-credinţă de către autorităţi, precum şi de a sista nerespectarea obligaţiilor pârâtei cu privire la un imobil aflat într-o zonă istorică de maximă protecţie.

Curtea a arătat în considerentele hotărârii că, la data de 01.02.2023, recurenta a depus precizări la apelul declarat iniţial, prin care a făcut referire la acţiunea abuzivă a pârâtului, de natură să conducă la distrugerea definitivă şi la confiscarea deghizată a imobilului, precum şi la existenţa la dosar a unor probe apte să îi ateste drepturile asupra bunului.

Instanţa a arătat că recurenta a lăsat la latitudinea sa alegerea capătului de cerere dintre toate petitele principale formulate, care poate fi soluţionat în mod real şi facil, menţionând că toate capetele de cerere sunt principale, iar soluţionarea unuia dintre ele nu depinde de soluţionarea altuia.

Procedând la examinarea acţiunii civile, curtea de apel a constatat că primul capăt de cerere vizează obligarea pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti să întreprindă toate demersurile legale în vederea restaurării, protejării şi redării funcţionalităţii imobilului în litigiu, normele legale pe care acesta se întemeiază fiind art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, art. 4, art. 555, art. 1657 şi art. 643 alin. (1), art. 649, art. 655, art. 1381, art. 1349 şi art. 1385 C. civ.

Cel de-al doilea capăt de cerere a fost apreciat că are ca obiect solicitarea recurentei privind obligarea pârâtei Primăria Municipiului Bucureşti ca, în caz de refuz în ceea ce priveşte restaurarea imobilului, să înstrăineze 40% din construcţia existentă, parte a celei iniţiale, precum şi terenul aferent, în suprafaţă de 773 mp, în baza art. 657 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea a constatat că cel de-al treilea capăt de cerere vizează obligarea pârâţilor Municipiul Bucureşti, prin primarul general, şi Primăria Municipiului Bucureşti, ca, în cazul neconformării la solicitările expuse în primele două petite ale cererii, să îi ofere la schimb orice alt bun echivalent sau să îi răscumpere partea din construcţie şi a terenului care îi aparţine, pentru sistarea coproprietăţii forţate, în temeiul art. 4, art. 643 alin. (1), art. 555, art. 657, art. 643, art. 1381, art. 1385 şi art. 1349 C. civ. şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În cadrul procesual astfel determinat, instanţa de apel a procedat la examinarea apelului în raport de probele administrate, expuse în cuprinsul hotărârii, şi a constatat că recurenta deţine un drept de proprietate asupra cotei de 1/2 din apartamentul nr. x situat în Bucureşti, Calea x, corp A, ca urmare a moştenirii dobândite prin reprezentare de pe urma defunctei B., considerând că s-a făcut dovada că aceasta deţine un titlu de proprietate valabil asupra imobilului asupra căruia poartă litigiul.

Arătând că cercetarea fondului cererii de chemare în judecată nu presupunea stabilirea calităţii de proprietar a recurentei, curtea a reţinut că, deşi prima instanţă s-a pronunţat asupra fondului cauzei, nu a intrat în cercetarea acestuia. Ca atare, în temeiul art. 480 alin. (3) C. proc. civ., a apreciat că se impune admiterea apelului şi anularea sentinţei civile apelate.

Evocând fondul, instanţa de apel a constatat că recurenta i-a imputat pârâtului săvârşirea a două fapte pretins prejudiciatoare a dreptului de proprietate, respectiv demolarea parţială a imobilului în anul 1991 şi omisiunea de a lua măsurile necesare pentru aducerea acestuia în stare de folosinţă.

În ceea ce priveşte calificarea juridică a cererii, curtea a reţinut că, în esenţă, recurenta a reclamat încălcarea dreptului său de proprietate, solicitând repararea prejudiciului creat prin restabilirea situaţiei anterioare, respectiv prin readucerea în starea iniţială a construcţiei situate în Bucureşti, Calea x, corp A, sector 2 (primul capăt de cerere) sau prin răscumpărarea cotei sale părţi sau primirea unui alt bun echivalent (al treilea capăt de cerere). Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, a arătat că apelanta a precizat cererea în apel, în sensul renunţării la judecata acestuia.

Analizând obligaţia de reparaţie a prejudiciului pe temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, din perspectiva îndeplinirii cumulative a elementelor acesteia (existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei autorului), curtea a analizat, prioritar, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune privind repararea pagubei născute ca urmare a faptei ilicite constând în demolarea parţială a imobilului, invocată din oficiu la termenul din 4 aprilie 2023.

Instanţa a apreciat că excepţia este întemeiată, faţă de dispoziţiile art. 1, art. 3 şi art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, întrucât termenul de prescripţie a început să curgă la data demolării construcţiei (sfârşitul lunii octombrie 1991), când se cunoşteau autorul faptei şi întinderea pagubei, împlinindu-se la sfârşitul lunii octombrie a anului 1994.

În ceea ce priveşte omisiunea de a lua măsurile necesare pentru a aduce imobilul în stare de folosinţă, instanţa de apel a arătat că starea de coproprietate atrage incidenţa regimului juridic al coproprietăţii, beneficiile şi sarcinile împărţindu-se, ca regulă, proporţional între coproprietari, iar actele juridice încheindu-se în unanimitate sau majoritate, după caz.

Referitor la reabilitarea imobilului aflat în stare de ruină, curtea a arătat că reprezintă un act de dispoziţie, ce presupune acordul tuturor coproprietarilor, iar nu o obligaţie a acestora, caracterul voluntar şi discreţionar al acestei acţiuni rezultând din regimul distinct al actelor de administrare şi de dispoziţie reglementat de C. civ., posibilitatea de suplinire a consimţământului unui coproprietar fiind prevăzută la art. 641 alin. (3) C. civ. doar în legătură cu actele de administrare, iar nu în privinţa actelor de dispoziţie.

Instanţa de apel a apreciat că omisiunea pârâtului de a lua măsurile necesare pentru a aduce imobilul în stare de folosinţă nu reprezintă o faptă ilicită, întrucât nu exista o astfel de obligaţie care să fi fost încălcată.

Apreciind că nu este îndeplinită una dintre condiţiile răspunderii civile delictuale, curtea a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, considerând că cererea privind obligaţiile născute din fapta de demolare a imobilului este prescrisă.

Prin raportare la aceste considerente ale hotărârii recurate, expuse rezumativ în cele de preced, Înalta Curte constată că, după anularea sentinţei şi evocarea fondului de către instanţa de apel, analiza sa s-a reflectat doar asupra capetelor de cerere deduse judecăţii prin acţiunea civilă formulată iniţial, iar nu şi asupra capetelor de cerere suplimentare formulate de către recurentă prin cererea precizatoare depusă la 4 noiembrie 2019, prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la restituirea taxelor, impozitelor şi a dobânzii aferente imobilului, respectiv la plata daunelor-interese pentru lipsa de folosinţă a acestuia.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., "Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor."

Norma legală citată, expresie a principiului disponibilităţii procesului civil, instituie prerogativa procesuală a părţilor de a determina existenţa procesului, prin declanşarea/sistarea procedurii judiciare, precum şi conţinutul acestuia, prin stabilirea cadrului procesual cu privire la părţi, obiect şi cauză.

În speţă, cererea precizatoare a fost depusă de către recurentă în etapa procesuală a fondului, în condiţiile prevăzute de art. 204 alin. (1) C. proc. civ., fiind reiterată prin memoriul de apel, precum şi cu ocazia clarificărilor formulate la 31 ianuarie 2023, la solicitarea instanţei apel de la termenul din 10 ianuarie 2023.

Cu toate acestea, în mod nejustificat, instanţa de apel a ignorat manifestarea de voinţă a recurentei, deşi, potrivit prevederilor art. 476 alin. (1) C. proc. civ., în baza efectului devolutiv al apelului, se impunea să realizeze o nouă judecată în fapt şi în drept asupra fondului, precum şi o verificare, în limitele învestirii, a stabilirii situaţiei de fapt şi a aplicării legii de către prima instanţă, conform art. 479 alin. (1) C. proc. civ.

Or, astfel cum s-a arătat, prin motivele de apel recurenta a criticat hotărârea tribunalului din perspectiva nepronunţării asupra cererii precizatoare depuse la 4 noiembrie 2019, prin care au fost formulate două capete de cerere suplimentare celor expuse în cererea introductivă de instanţă, solicitând obligarea pârâţilor la restituirea taxelor, impozitelor şi a dobânzii aferente imobilului, respectiv la plata daunelor-interese pentru lipsa de folosinţă a acestuia.

Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc. (alin. (6) Judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel."

Rolul activ al judecătorului nu trebuie însă să afecteze dreptul de disponibilitate al părţilor, ci trebuie să se armonizeze cu iniţiativa acestora, în scopul stabilirii adevărului.

Judecătorul este ţinut de cadrul procesual trasat de către părţi, sub aspectul obiectului, al cauzei şi al părţilor, trebuind să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii.

Astfel, omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra capetelor de cerere formulate prin cererea precizatoare echivalează cu o nepronunţare asupra a tot ceea ce s-a cerut, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., de vreme ce cadrul procesual din perspectiva obiectului cauzei era cel trasat prin cererea de chemare în judecată, precizată la 4 noiembrie 2019, în condiţiile legii prevăzute de art. 204 C. proc. civ.

Fiind învestită cu soluţionarea apelului declarat împotriva hotărârii instanţei de fond, prin care recurenta reclamase nepronunţarea acesteia asupra cererii precizatoare, curtea avea obligaţia legală de a verifica veridicitatea acestor susţineri şi de a remedia, în baza rolului activ şi a efectului devolutiv al apelului, o eventuală eroare de judecată.

În speţă, însă, instanţa de apel nu a realizat o examinare judicioasă a apelului declarat de recurentă, nepronunţarea în limitele învestirii, asupra a tot ceea ce s-a cerut, echivalând cu o necercetare a fondului cauzei, fiind întemeiate criticile recurentei, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi impunându-se, din această perspectivă, remedierea situaţiei, în sensul casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare în vederea examinării capetelor de cerere formulate prin cererea precizatoare de la 4 noiembrie 2019.

În acest mod, Înalta Curte va da eficienţă principiului dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 paragr. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează părţii dreptul la o cale de atac eficientă în faţa unei instanţe judecătoreşti, precum şi aspectelor statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa în materie, prin care s-a stabilit obligaţia instanţelor interne de a realiza un examen efectiv al tuturor cererilor formulate de părţi, să motiveze hotărârile pronunţate, prin prisma acestora, respectiv să procedeze la o examinare reală a chestiunilor care i-au fost supuse (cauzele Albina/Dima/Bock şi Palade contra României). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în mod constant în jurisprudenţa sa că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragr. 1 din Convenţie nu poate trece drept efectiv decât dacă "cererile şi observaţiile părţilor sunt în mod real ascultate", adică în mod concret examinate de către instanţa sesizată.

Faţă de cele ce preced, în rejudecare instanţa de trimitere va proceda, în condiţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., dat fiind că soluţia în cauza pendinte s-a pronunţat în sensul admiterii recursului şi casării în parte a hotărârii recurate, întrucât s-a constatat nepronunţarea sa asupra tuturor capetelor de cerere invocate.

Constatând că prin cererea de recurs recurenta nu a criticat soluţiile pronunţate de instanţa de apel asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru cererea ce vizează obligaţiile născute din fapta de demolare a imobilului şi nici asupra cererii privind obligarea pârâtului de a lua măsurile necesare pentru aducerea imobilului într-o stare de folosinţă, urmează a menţine dispoziţiile din decizia recurată cu privire la acestea.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 497 coroborate cu cele ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 641A din 2 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, urmând a casa în parte decizia recurată şi a trimite cauza instanţei de apel spre judecarea capetelor de cerere privind obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primarul general, la achitarea taxelor, impozitelor şi a dobânzii, precum şi la plata daunelor interese datorate pentru lipsa de folosinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 641A din 2 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza instanţei de apel spre judecarea capetelor de cerere privind obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti, prin primarul general, la achitarea taxelor, impozitelor şi a dobânzii, precum şi la plata daunelor interese datorate pentru lipsa de folosinţă.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.