Bucharest Tribunal affirmed as competent venue in unpaid copyright royalties dispute.

Şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

I.1. Obiectul cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 noiembrie 2022, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L, obligarea acesteia la plata sumei de 316.841,99 iei, din care 266.253,81 RON remuneraţie şi 50.588,18 RON TVA, sume restante dintre cele recunoscute prin Protocolul nr. 8/18.02.2022, datorate cu titlu de drepturi patrimoniale de autor pentru radiodifuzarea operelor muzicale pe posturile de televiziune B., C., D., E. şi F., pentru trimestrele III şi IV din anul 2021, a sumei de 36.876,24 RON, reprezentând penalitatea egală cu dobânda legală penalizatoare datorată pentru întârzierea plăţii sumei de 316.841,99 RON, calculată până la data de 18.11.2022, precum şi a penalităţilor egale cu dobânda legală penalizatoare între profesionişti, datorate începând cu data de 19.11.2022 şi până la plata sumei de 316.841,99 RON, respectiv acordarea cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul.

I.2.1. Prin sentinţa civilă nr. 504 din 26 aprilie 2023, Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere art. 1203 C. civ. "Clauzele standard [...] clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte".

A reţinut că potrivit art. 1202 alin. (2) C. civ. "Sunt clauze standard stipulaţiile stabilite în prealabil de una dintre părţi pentru a fi utilizate în mod general şi repetat şi care sunt incluse în contract fără să fi fost negociate cu cealaltă parte".

A arătat că, în cazul de faţă, clauza din articolul 10 al Autorizaţiei de licenţă, care stipulează că diferendele vor fi soluţionate de Tribunalul Bucureşti în absenţa unui acord expres, nu pot fi considerate valabile dacă au fost introduse ca o clauză standard şi nu au fost negociate individual şi acceptate de către părţi. Potrivit art. 107 si 113 pct. 3 C. proc. civ., nu se poate stabili competenţa Tribunalului Bucureşti, clauza fiind una care derogă de la normele de competenţă menţionate. Nu poate fi reţinut că locul prevăzut în contract pentru executarea obligaţiei în sensul art. 113 pct. 3 C. proc. civ. este Bucureşti, prin efectul clauzei de la art. 3.4. Indicarea băncii unde utilizatorul urmează să facă plata este în sensul stabilirii modalităţii de plată – potrivit exprimării exprese din contract, nefiind vorba despre o convenţie care să aplice sau să deroge de la art. 1494 C. civ.. Art. 113 pct. 3 C. proc. civ. este aplicabil când părţile au "prevăzut" în contract locul plăţii, iar nu în situaţia în care locul plăţii este determinat prin aplicarea dispoziţiilor legale.

Obligaţia de comunicare a raportului – în temeiul art. 3.4 alin. (3) din contract are ca loc de executare locul rezultând din natura prestaţiei, sediul creditorului menţionat în această clauză nefiind loc de executare convenit de părţi în sensul art. 113 pct. 3 C. proc. civ.. Primirea mesajului – trimis prin fax sau e-mail - sau a scrisorii la adresa sediului creditorului este considerat drept fapt al îndeplinirii obligaţiei, fără ca părţile să stabilească în mod expres locul executării obligaţiei – sediul creditorului, ci modalitatea de executare.

În situaţia în care clauzele menţionate la art. 1203 C. civ. au fost incluse în contract fără a fi negociate individual, ele nu pot fi luate în considerare şi nu pot fi considerate obligatorii pentru părţi, dacă nu au fost acceptate în mod expres de partea căreia i-a fost prezentat contractul fără o negociere prealabilă. Prin declinarea competenţei în aplicarea art. 1203 C. civ. nu se anulează clauza atributivă de competenţă, ci aceasta este lipsită de efecte potrivit exprimării exprese a normei legale.

I.2.2. Prin sentinţa nr. 504/2023 pronunţată la data de 14 noiembrie 2023, Tribunalul Cluj – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, excepţie invocată de pârât prin întâmpinare şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

A arătat că pretenţiile deduse judecăţii se fundamentează tocmai pe contractul perfectat între litiganţi - autorizaţie licenţă neexclusivă de utilizare a operelor muzicale prin radiodifuzare de către organismele de televiziune .

Or, în cuprinsul art. 10 din actul încheiat, s-a prevăzut explicit, că diferendele relative la interpretarea sau executarea contractului vor fi soluţionate, în absenţa unui acord amiabil, de Tribunalul Bucureşti .

În ce priveşte regula generală pentru determinarea competenţei teritoriale, sunt relevante prevederile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., cererea urmând a fi introdusă la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul. Desigur, această normă dobândeşte aplicare numai în situaţia în care legea nu prevede altfel.

Consecutiv, ţinând seama de reglementarea art. 126 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că a fost instituită posibilitatea unei prorogări voluntare de competenţă, fiind în prezenţa unei convenţii atributive de competenţă. În mod firesc, o asemenea clauză se impune părţilor care au agreat-o, urmând a fi sesizată instanţa desemnată de comun acord.

Desigur, prorogarea convenţională de competenţă presupune în mod necesar, îndeplinirea unor condiţii stricte: părţile să aibă deplină capacitate de exerciţiu; consimţământul dat să fie liber exprimat şi neviciat; acordul părţilor să fie expres, precis şi suficient de clar; convenţia să cuprindă menţiunea explicită a instanţei alese pentru soluţionarea litigiului; instanţa aleasă să nu fie necompetentă absolut.

Se constată că, în cauză, sunt întrunite toate premisele pentru a deveni incidentă norma de la art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, nu se pune problema ca părţile autorizaţiei de licenţă neexclusivă să fi fost lipsite de capacitate de exerciţiu. De asemenea, acordul părţilor este expres, precis şi suficient de clar, fiind consemnat în scris, în chiar convenţia perfectată. Totodată, prevederile art. 10.1 din contract individualizează instanţa aleasă pentru orice litigii decurgând din executarea contractului. Suplimentar, nu se încalcă normele de ordine publică privind competenţa, fiind în prezenţa unei acţiuni personale derivate dintr-un contract, reclamanta invocând neîndeplinirea obligaţiei de plată ce ar reveni pârâtei.

În fine, datele pricinii nu relevă dubii cu privire la caracterul liber exprimat şi neviciat al consimţământului pârâtei, în momentul perfectării actului şi asumării clauzei atributive de competenţă.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au stabilit în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

Înalta Curte constată că potrivit art. 126 alin. (1) C. proc. civ. "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afara de cazul când această competenţă este exclusivă".

Pretenţiile deduse judecăţii au cauza juridică într-un contract încheiat între părţi, temeiul de drept invocat, printre altele, fiind art. 1270 C. civ.

În materia răspunderii contractuale nu există norme de competenţă teritorială exclusivă, acestea fiind stabilite fie de art. 107 C. proc. civ., fie de art. 113 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Fiind în discuţie o competenţă teritorială alternativă, părţile pot conveni în scris instanţa competentă teritorial să judece litigiile ivite între acestea.

Însă, potrivit art. 1203 C. civ., "Clauzele standard care prevăd în folosul celui care le propune limitarea răspunderii, dreptul de a denunţa unilateral contractul, de a suspenda executarea obligaţiilor sau care prevăd în detrimentul celeilalte părţi decăderea din drepturi ori din beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune excepţii, restrângerea libertăţii de a contracta cu alte persoane, reînnoirea tacită a contractului, legea aplicabilă, clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare la competenţa instanţelor judecătoreşti nu produc efecte decât dacă sunt acceptate, în mod expres, în scris, de cealaltă parte".

Examinând art. 10 din Autorizaţia licenţă neexclusivă de utilizare a operelor muzicale prin radiodifuzare de către organismele de televiziune UCMR-ADA nr. 09/03.11.2017, rezultă că părţile au convenit în scris ca diferendele relative la interpretarea sau executarea contractului să fie soluţionate, în absenţa unui acord amiabil, de Tribunalul Bucureşti.

Această clauză atributivă de competenţă face însă, corp comun cu întregul contract, contract care a fost semnat la final de către părţi, semnăturile fiind aplicate pe ultima pagina a contractului, pagină care conţine şi art. 10.

Aceasta constituie o clauză atributivă de competenţă, cum de altfel ambele instanţe o recunosc, însă se constată că nu a fost însuşită în mod expres, semnătura finală fiind arondată întregului act civil, astfel încât exigenţa legală menţionată nu este îndeplinită în cauză. Situaţia concretă nu este distinctă faţă de semnarea obişnuită a unui act juridic bilateral, astfel încât nu se poate realiza o echivalare a semnăturii de la final cu însuşirea în mod expres a clauzei atributive de competenţă, lipsind aşadar, dovada caracterului expres al însuşirii.

Clauza atributivă de competenţă face corp comun cu întregul contract, iar prin semnarea de la finalul contractului se acceptă conţinutul acestuia, fără însă, a exista o însuşire expresă a clauzei în discuţie.

Cu toate acestea, Înalta Curte observă că această clauză atributivă de competenţă în favoarea Tribunalului Bucureşti consacră însă, aceeaşi instanţă competentă teritorial determinată însă, în raport atât de locul executării contractului stabilit de părţile contractante, cât şi de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.: "(1) În afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: (...) 3. instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract", competenţa Tribunalului Bucureşti fiind aşadar, competenţa uzuală între părţi, nicidecum una neuzuală în sensul art. 1203 C. civ.

Astfel, din ansamblul clauzelor contractuale ale actului juridic bilateral menţionat privit din perspectivă unitară, rezultă că locul executării contractului a fost ales de părţi la sediul organismului de gestiune colectivă, adică la sediul reclamantului creditor.

De exemplu, potrivit art. 4.1 din Autorizaţia licenţă neexclusivă, părţile au stipulat: "1. Pentru a da organismului de gestiune colectivă posibilitatea repartizării sumelor încasate către titularii drepturilor patrimoniale de autor de opere muzicale, Utilizatorul are obligaţia de a depune lunar la sediul organismului de gestiune colectivă, (...) un raport complet privind totalitatea operelor muzicale radiodifuzate de utilizator în luna precedentă". Sau conform art. 3.4 alin. (3) din acelaşi act juridic, "Utilizatorul are obligaţia de a comunica în scris organismului de gestiune colectivă, la sediul acestuia, raportul cu baza de calcul a remuneraţiei trimestriale".

Aşadar, întrucât locul prevăzut în contract pentru executarea contractului este Bucureşti, alegere care concordă de altfel, şi cu dispoziţiile generale în materie (art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ. arată că "a) obligaţiile băneşti trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plăţii") şi întrucât reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., acesta a ales în mod corect Tribunalul Bucureşti ca instanţă competentă teritorială în soluţionarea prezentei cauzei.

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea având ca obiect drepturi de autor este Tribunalul Bucureşti, urmând ca, în temeiul art. 135 din C. proc. civ., să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 ianuarie 2024.