Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2877/2005 AI generated

Recognition of entitlement to special benefits under Law No. 309/2002 for military service in labor detachments of the General Directorate of the Labor Service

Case Number Decizia nr. 2877/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the pension fund's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision that annulled the administrative ruling and ordered the pension fund to reissue a determination recognizing the claimant's entitlement to benefits for the period from April 1960 to February 1962. The dispute concerned a challenge to a decision by the Bucharest Pension House refusing to grant the applicant rights under Law No. 309/2002, which provides specific benefits to Romanian citizens who completed military service in labor detachments under the General Directorate of the Labor Service. The court found the appeal meritless based on decisive evidence, including a military record and a unit address confirming that the applicant served in such labor detachments, thereby strictly satisfying the statutory conditions of Article 1 of Law No. 309/2002.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 309/2002; Recognition of entitlement to special benefits under Law No. 309/2002 for military service in labor detachments of the General Directorate of the Labor Service: Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada cu actele depuse la Comisia de specialitate, că cererea sa îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Keywords

AI generated
entitlement to benefits military service occupational pension benefits address for service pension fund statutory right

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 309/2002
908/911 din 20 ianuarie 2003, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, încadrarea în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada aprilie 1960 - februarie 1962, de la data rămânerii definitive a hotărârii
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată inițial la Tribunalul București, secția VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, reclamantul D.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 908/911 din 20 ianuarie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 6 aprilie 1960 - 20 februarie 1962.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, a declinat competența materială a soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1082 din 10 martie 2004.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3204 din 8 decembrie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantul D.D., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București. A anulat hotărârea nr. 908/911 din 20 ianuarie 2003, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, încadrarea în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, pentru perioada aprilie 1960 - februarie 1962, de la data rămânerii definitive a hotărârii

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada cu actele depuse la Comisia de specialitate, că cererea sa îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

Recursul este nefondat.

Reclamantul D.D. a efectuat stagiul militar, potrivit livretului militar seria HJ nr. 017742, în perioada 6 aprilie 1960 - 20 februarie 1962, rezultând din fișa de evidență tip A și din adresa emisă de U.M. 02405 Pitești, efectuarea stagiului în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Așa fiind, recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 3204 din 8 decembrie 2004, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2005.