Jurisdictional conflict resolved: Răcari Court retains contract-dissolution case via place-of-performance rule

Şedinţa publică din data de 22 mai 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari în data de 12.10.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat să se dispună rezoluţiunea actului de partaj şi sistare a stării de indiviziune autentificat sub nr. x/12.02.2015 de notar public C., cu daune-interese; repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului; compensarea datoriilor reciproce până la concurenţa celei mai mici, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 684 alin. (1), art. 1.170, art. 1.270, art. 1.516-1.517, art. 1.531, art. 1.549-1.551, art. 1.554, art. 1.616, art. 1.635-1.639 C. civ., art. 192 si urm. C. proc. civ., precum şi dispoziţiile Ordonanţei de Guvern nr. 13/2011.

În data de 02.11.2022, reclamantul a depus o cerere modificatoare, prin care şi-a completat acţiunea cu un nou capăt de cerere, constând în obligarea pârâtei la plata sumei de 31.351,27 euro, reprezentând rate bancare, şi a sumei de 32.228,59 RON, reprezentând contravaloare utilităţi.

În data de 16.01.2023, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei internaţionale a instanţelor române, excepţia necompetenţei materiale şi excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Răcari, sens în care a solicitat trimiterea dosarului Tribunalului Sibiu sau, după caz, Judecătoriei Sibiu, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, solicitând, totodată, constatarea formulării cererii cu rea-credinţă, cu consecinţa respingerii acesteia şi amendării reclamantului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, precum şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

În cadrul şedinţei de judecată din 06.04.2023, Judecătoria Răcari a respins excepţia necompetenţei internaţionale a instanţelor române şi excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Răcari, invocate de pârâtă, prin întâmpinare.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 597/2023 din 06.04.2023, Judecătoria Răcari a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de către pârâtă, prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

A reţinut instanţa că s-a stabilit că instanţele române sunt competente să judece cauza, deşi domiciliul pârâtei nu se află pe teritoriul României, nefiind incidentă, astfel, regula stabilită de art. 107 C. proc. civ. pentru determinarea competenţei teritoriale.

Totodată, în condiţiile în care nu sunt aplicabile nici prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., întrucât părţile nu au prevăzut în actul de partaj locul de executare a acestuia, Judecătoria Răcari a reţinut că sunt incidente prevederile art. 108 C. proc. civ., pe care le-a interpretat prin analogie pentru ipoteza în care domiciliul pârâtului este în străinătate, iar instanţele române sunt competente internaţional, astfel încât a considerat ca fiind competentă teritorial să soluţioneze pricina Judecătoria Sibiu, având în vedere că domiciliul reclamantului se află în municipiul Sibiu.

Prin sentinţa nr. 632/22.02.2024, Judecătoria Sibiu, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, a constatat ivit conflictul negativ şi a înaintat dosarul, pentru soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că normele de competenţă aplicabile în cauza dedusă judecăţii sunt dispoziţiile art. 117 alin. (1) C. proc. civ., cauza având ca obiect rezoluţiunea actului de partaj şi sistare a stării de indiviziune autentificat sub nr. x/12.02.2015 de către notarul public C., privind imobilul situat administrativ în judeţul Dâmboviţa.

Pe cale de consecinţă, a reţinut că revine Judecătoriei Răcari competenţa de soluţionare a pricinii.

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, pentru considerentele expuse în continuare.

Desesizarea celor două instanţe aflate în conflict a fost determinată de modalitatea diferită în care acestea au apreciat asupra dispoziţiilor procedurale aplicabile, Judecătoria Răcari reţinând ca fiind incidente prevederile art. 108 C. proc. civ., care stabilesc regula conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa de la domiciliul reclamantului, în situaţia în care domiciliul pârâtului este necunoscut, în timp ce Judecătoria Sibiu a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 117 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora atunci când se deduc judecăţii drepturi reale imobiliare instanţa competentă este cea de la locul situării imobilului, dat fiind obiectul cererii principale deduse judecăţii, de rezoluţiune act de partaj.

Astfel, pentru a declina competenţa, Judecătoria Răcari, prima instanţă învestită cu soluţionarea cauzei, a reţinut că acţiunea în rezoluţiunea actului de partaj şi de sistare a stării de indiviziune autentificat sub nr. x/12.02.2015 de notar public C., privind imobilul situat în judeţul Dâmboviţa, care a fost dedusă judecăţii de către reclamant, are natura unei acţiuni personale imobiliare.

Faţă de împrejurarea că pârâta nu are domiciliul pe teritoriul României (ci pe teritoriul Statelor Unite ale Americii), iar părţile nu au stabilit în contract locul de executare a acestuia, a reţinut ca nefiind incidente dispoziţiile art. 107, respectiv cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. şi a considerat ca fiind aplicabile prevederile art. 108 C. proc. civ., având în vedere că domiciliul reclamantului se află în municipiul Sibiu.

Pe de altă parte, Judecătoria Sibiu a reţinut că acţiunii în rezoluţiunea convenţiei de partaj îi sunt aplicabile prevederile art. 117 alin. (1) C. proc. civ., care instituie un caz de competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie se află imobilul.

Înalta Curte constată că, prin cererea introductivă de instanţă, reclamantul a solicitat desfiinţarea, ca efect al rezoluţiunii, a convenţiei de partaj menţionate, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, precum şi compensarea datoriilor reciproce până la concurenţa celei mai mici.

De asemenea, în data de 02.11.2022, reclamantul a depus o cerere modificatoare a cererii introductive de instanţă, prin care a înţeles să îşi completeze acţiunea cu un nou capăt de cerere constând în obligarea pârâtei la plata sumelor de 31.351,27 euro, reprezentând rate bancare, şi de 32.228,59 RON, reprezentând plata utilităţilor imobilului.

Drept urmare, natura juridică a cererii deduse judecăţii este într-adevăr aceea de acţiune personală imobiliară, iar nu de acţiune reală.

Cu toate acestea, în raport cu obiectul demersului judiciar al reclamantului, care tinde la readucerea, în patrimoniul reclamantului, a unei cote indivize de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, prin constatarea rezoluţiunii actului de partaj, ca efect al unei pretinse neexecutări culpabile de către pârâtă a obligaţiilor care îî reveneau în temeiul acestui act juridic, se constată că, în speţă, îşi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care instituite o competenţă teritorială alternativă, pe lângă instanţa de la domiciliul pârâtului, prevăzută de art. 107 din acelaşi cod, putând fi învestită şi instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.

Cât priveşte aspectul reţinut de către Judecătoria Răcari, al lipsei prevederii, de către părţile litigante, în contractul a cărei rezoluţiune se solicită, a locului de executare a obligaţiei, se observă că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 1.483 alin. (1) C. civ., care stabilesc că obligaţia de a strămuta proprietatea implică şi obligaţiile de a preda lucrul şi de a-l conserva până la predare, coroborate cu cele ale art. 1.494 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, care stabilesc că, în lipsa unei stipulaţii contrare ori dacă locul plăţii nu se poate stabili potrivit naturii prestaţiei sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părţi ori al uzanţelor, obligaţia de a preda un lucru individual determinat trebuie executată în locul în care bunul se afla la data încheierii contractului.

Cum, în speţă, bunul obiect al actului de partaj şi de sistare a stării de indiviziune autentificat sub nr. x/12.02.2015 de notar public C. este situat în judeţul Dâmboviţa, competenţa de soluţionare a cauzei, în conformitate cu prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., anterior menţionate, aparţine Judecătoriei Răcari, instanţă în a cărei circumscripţie teritorială se află respectivul imobil.

Rezultă, aşadar, că, în cererile privitoare la rezoluţiunea contractului, reclamantul are un drept de opţiune între instanţa locului de executare a obligaţiilor principale din contract (între care şi cea de transfer al dreptului de proprietate şi predare a bunului), în acord cu cele menţionate anterior, şi cea în a cărei circumscripţie se află domiciliul pârâtei.

Prin urmare, întrucât reclamantul şi-a manifestat dreptul de opţiune reglementat de lege, în sensul de a învesti instanţa în a cărei circumscripţie teritorială se află locul executării obligaţiei principale izvorâte din contract (între care şi cea de transfer al dreptului de proprietate şi predare a bunului), respectiv Judecătoria Răcari, competenţa de soluţionare a pricinii aparţine acestei instanţe.

Astfel, odată aleasă competenţa de soluţionare a cauzei de către reclamant, conform prevederilor art. 116 C. proc. civ., aceasta dobândeşte caracter definitiv, nemaifiind posibilă declinarea competenţei de soluţionare a pricinii în favoarea instanţei competente alternativ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.