Cassation inadmissible for property restitution compensation claims: legislative suppression of cassation under Law No. 10/2001 and Law No. 165/2013

Şedinţa publică din data de 16 ianuarie 2024

Asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 26 mai 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a IV-a civilă, astfel cum a fost precizată la data de 12 august 2021, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor – C., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la emiterea titlului de plată pentru suma de 1.667.581,5 RON cu titlul de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, precum şi la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlul de despăgubiri materiale şi morale.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 155 din 15 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată prin întâmpinare, precum şi cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor – C..

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 712A din 8 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii-reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 155 din 15 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu intimatul-pârât Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - C..

4. Calea de atac declarată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 712A din 8 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanţii B. şi A. au declarat recurs.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs:

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 6 iulie 2023.

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată (26 mai 2021), procedura aplicabilă cauzei este cea reglementată de dispoziţiile Legii nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

După efectuarea procedurilor de comunicare, în aplicarea art. 490 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., s-a stabilit termen la 16 ianuarie 2024, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului, termen la care instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul cauzei."

În speţă, prin cererea de chemare în judecată ce a învestit în primă instanţă Tribunalul Bucureşti, reclamanţii au solicitat să se dispună emiterea deciziei reprezentând titlul de plată a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001 (suma de 1.667.581,5 RON) şi obligarea pârâtului (în calitate de preşedinte Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor) la plata sumei de 1.000.000 RON cu titlu de despăgubiri materiale şi morale, în temeiul art. 1357, art. 1381 şi următoarele C. civ.. Aşadar, acţiunea dedusă judecăţii a avut două capete principale.

Prin sentinţa civilă nr. 155 din 15 februarie 2022 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Referitor la al doilea capăt de cerere, în ceea ce priveşte daunele materiale, prima instanţă a reţinut că nu există faptă ilicită întrucât culpa neacordării contravalorii despăgubirilor aparţine reclamanţilor şi că nu a fost dovedită producerea vreunei pagube materiale în patrimoniul reclamanţilor, iar în ceea ce priveşte la daunele morale, tribunalul a reţinut că nu se poate aprecia asupra caracterului cert al prejudiciului, în lipsa unui minim probatoriu acesta având numai caracter ipotetic.

Declarând apel, reclamanţii au criticat sentinţa pronunţată de prima instanţă, invocând, în esenţă, o greşită aplicare în cauză a dispoziţiilor Legii nr. 165/2013.

Se constată, aşadar, că reclamanţii nu au formulat critici cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, astfel încât soluţia pronunţată de prima instanţă a intrat în puterea lucrului judecat şi a devenit definitivă cu privire la aspectul daunelor materiale şi morale.

Or, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere - obligarea pârâtului la emiterea titlului de plată pentru suma de 1.667.581,5 RON cu titlul de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001 – se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, "decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor anterior menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.

Se reţine, totodată, că potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) – (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor anterior menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării instanţei supreme, ca instanţă de drept comun în materia recursului, de soluţionarea acestor cauze.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea textelor legale anterior menţionate, rezultă că decizia nr. 712A din 8 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului, fiind pronunţată în soluţionarea unui apel în care au fost formulate critici numai în ceea ce privşte emiterea titlului de plată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei nr. 712A din 8 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2024.