Negative conflict of jurisdiction resolved in favor of Timișoara Court for forced execution against foreign-domiciled debtor

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Asupra conflictului de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 15 martie 2024, sub nr. x/2024, petentul B.E.J. A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună încuviinţarea executării silite pornite în dosarul execuţional nr. x/2024, ca urmare a cererii formulate de creditoarea B., în baza titlului executoriu constând în contract de credit nr. x (înregistrat intern cu nr. x) din 02.04.2009, împotriva debitoarei C., prin toate formele de executare silită.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin încheierea nr. 8490 din 21 martie 2024, Judecătoria Timişoara – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere prevederile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora competenţa instanţei de executare se stabileşte, ca regulă, în funcţie de domiciliul debitorului de la data sesizării organului de executare. Prin excepţie, legiuitorul a statuat că, în situaţia în care debitorul nu domiciliază în România, competenţa instanţei de executare se stabileşte prin raportare la sediul/domiciliul creditorului.

Instanţa a constatat că, în urma verificărilor DEPABD, debitorul figurează fără un domiciliu stabilit în România la data sesizării organului de executare. De asemenea, instanţa a mai reţinut că sediul creditorului este în Sectorul 2 Bucureşti.

Astfel, a concluzionat că Judecătoriei Sector 2 Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., dat fiind că aceasta este instanţa în circumscripţia căreia se află sediul creditorului.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 5166/2024 din 12 aprilie 2023, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivare, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora, dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se afla în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Instanţa a observat că debitorul nu avea, la data sesizării organului de executare, domiciliul stabili în România, iar creditorul are sediul în Nicosia, Cipru prin urmare instanţa competentă va fi cea de la sediul executorului judecătoresc, respectiv Judecătoria Timişoara.

Referitor la aspectele reţinute de Judecătoria Timişoara prin încheierea de declinare a cauzei, cu privire la sediul procesual ales al creditoarei nu sunt de natură a atrage competenţa acestei instanţei, în condiţiile în care dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. sunt neechivoce în privinţa criteriului legal care atrage competenţa instanţei de executare, respectiv sediul legal, iar nu sediul procesual ales. O interpretare contrară ar fi de natură a lăsa la latitudinea creditorului competenţa instanţei de executare prin simpla alegerea unui domiciliu procesual.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dezînvestirea reciprocă a celor două instanţe aflate în conflict a fost generată de aplicarea unor norme de competenţă teritorială diferite, prin prisma considerentelor privind localizarea sediului creditorului, respectiv norma de competenţă prevăzută de art. 651 alin. (1) teza a II-a şi, respectiv, cea din art. 651 alin. (1) teza a III-a din C. proc. civ.

Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Astfel, textul legal expus instituie regula conform căreia competenţa este acordată, succesiv, instanţei în circumscripţia căreia se regăseşte sediul/domiciliul debitorului, creditorului şi, în ultimul rând, al biroului executorului judecătoresc învestit de către creditor.

Prin cererea de executare silită înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 15 martie 2024 se solicită încuviinţarea executării silite împotriva C., care nu mai are domiciliul stabilit în România, începând din 18 ianuarie 2022, aceasta fiind singurul debitor la care executorul judecătoresc a făcut referire în cererea cu care a învestit instanţa.

De asemenea, în cauză, se constată că sediul creditoarei B. este în Cipru, astfel cum aceasta a arătat prin cererea de executare silită înregistrată la B.E.J. A., aflată la dosarului Judecătoriei Timişoara.

În acest context, devin incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza a III-a din C. proc. civ., care prevăd expres că, în cazul în care nici domiciliul sau, după caz, sediul debitorului şi nici al creditorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Într-o atare situaţie, respectând ordinea instituită de către dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., competenţa de soluţionare va reveni instanţei în a cărei circumscripţie se găseşte sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor, şi anume, Judecătoria Timişoara, Biroul Executorului Judecătoresc A. având sediul în localitatea Timişoara.

Împrejurarea că societatea creditoare are un reprezentant cu sediul în România este lipsită de relevanţă pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite, întrucât sediul reprezentantului nu este un criteriu legal de stabilire a competenţei, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 651 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.