Competence for forced execution approval against judicial institutions: discretionary versus ex officio application of alternative jurisdiction

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la data de 21 februarie 2024 sub nr. x/2024, petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti A., la cererea creditoarei B., în contradictoriu cu debitorii Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, a solicitat încuviinţarea executării silite în dosarul de executare silită 45/2024, a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1301/11.05.2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 4775/2021 pronunţată la data de 16.11.2021 de Curtea de Apel Ploieşti în acelaşi dosar.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 3345/2024 din 28 februarie 2024, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Constanţa.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că, potrivit art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată, a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 alin. (1), alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., conform cărora în cazul în care se formulează o cerere împotriva unei instanţe de judecată, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Constatând că debitorii sunt instanţele imediat superioare Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, instanţa a concluzionat că se impune declinarea cauzei către una dintre judecătoriile aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 3262/2024 din 01 aprilie 2024, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., cererea de încuviinţare a executării silite se introduce la instanţa de executare.

De asemenea, a reţinut că dispoziţiile art. 127 din acelaşi Cod instituie o competenţă facultativă şi nu puteau fi valorificate de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti din oficiu prin substituirea părţii, în vederea justificării necompetenţei teritoriale şi declinării acesteia în favoarea altei instanţe.

Astfel, instanţa a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite este de competenţa instanţei de executare, respectiv judecătoriei în a cărei circumscripţie se află sediul debitorului, având în vedere că petentul, la cererea creditoarei, nu a înţeles să se prevaleze de posibilitatea oferită de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., de a sesiza o instanţă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate celei competente potrivit dreptului comun, ci a înregistrat cererea de încuviinţare a executării silite pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, instanţă în a cărei circumscripţie se află sediul debitoarei Curtea de Apel Bucureşti.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competenţă vizează cererea de încuviinţare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1301/11.05.2021, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 4775/2021 pronunţată la data de 16.11.2021 de Curtea de Apel Ploieşti în acelaşi dosar, formulată petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti A., la cererea creditoarei B..

Conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Judecătoria Constanţa a fost generat de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ., în condiţiile în care calitatea de debitori aparţine Curţii de Apel Bucureşti şi Tribunalului Bucureşti.

Încuviinţarea executării silite este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din acelaşi Cod, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În raport de particularitatea speţei, determinată de calitatea debitorilor, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ., potrivit cărora (2) în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care işi desfăşoară activitatea; (21) dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În această situaţie, Înalta Curte observă că în mod greşit Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare executare silită reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor legale precitate şi calitatea de debitoare a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă superioară Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti întrucât atunci când respectiva calitate îl vizează pe cel împotriva căruia este formulată cererea, încrederea în imparţialitatea obiectivă a instanţei este lăsată de legiuitor la aprecierea exclusivă a reclamantului, iar nu şi a instanţei de judecată.

Astfel, dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 C. proc. civ., reglementează o competenţă facultativă pentru situaţia în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) sau instanţa de judecată sunt părţi pârâte în litigiu. În ipoteza acestor texte de lege legiuitorul a prevăzut că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece pricina sau împotriva instanţei competente sau unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripţia căreia se află instanţa care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul oferit de lege.

Sintagma "cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. vizează cererile adresate instanţei de judecată, în spectrul acestora fiind incluse şi cererile de încuviinţare a executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În prezenta cauză, creditoarea B. nu a uzat de prevederile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. şi a introdus cererea la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, instanţa de la sediul debitoarei Curtea de Apel Bucureşti, prin alegerea făcută stabilind, în mod definitiv, competenţa teritorială în favoarea acestei instanţe.

În această situaţie nu putea să opereze prorogarea de competenţă, reglementată de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. şi nici instanţa nu putea să dispună, din oficiu, fără a încălca voinţa petentei, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a pricinii revine Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.