Competence for presidential orders modifying a minor's domicile during pending divorce: Special procedural norms over territorial jurisdiction

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în data de 16 ianuarie 2024, în dosarul nr. x/2024, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat instanţei să dispună modificarea domiciliului minorei C., în sensul stabilirii acestuia la tată, până la soluţionarea cerferii având ca obiect divorţ.

În drept a invocat prevederile art. 996-1001 din C. proc. civ. şi art. 18 şi 38 din Legea 272/2004.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 255 din 23 ianuarie 2024, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâta B., prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că din coroborarea dispoziţiilor art. 144 şi art. 106 alin. (1) din C. proc. civ. se desprinde concluzia că în litigiile ce au ca obiect măsuri privind minorii, competenţa teritorială este determinată de domiciliul sau reşedinţa minorului.

Or, raportat la faptul că domiciliul minorului se afla, la data introducerii cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale, în municipiul Buzău, a concluzionat că Judecătoria Buzău este cea competentă să soluţioneze prezenta cauză.

A reţinut, totodată, că apărarea formulată de pârâtul-reclamant, conform căreia este relevantă instanţa unde a fost introdusă acţiunea de fond, nu poate fi primită, având în vedere că cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale este o cerere distinctă, autonomă, cu caracter de sine stătător, iar nu o cerere accesorie care să ţină de un alt litigiu, potrivit art. 123 alin. (1) din C. proc. civ.

2.2. Învestită prin declinare, prin sentinţa civilă nr. 2003/2024 din 05 aprilie 2024, Judecătoria Buzău, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut incidenţa prevederilor art. 998 şi art. 920 din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de ordonanţă preşedinţială se introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului litigiului.

În acest sens, a reţinut că reclamantul a introdus pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti o cerere având ca obiect "divorţ cu minori", ce face obiectul dosarului nr. x/2022, procedura divorţului fiind o procedură specială, instanţa învestită având competenţa, în baza art. 920 C. proc. civ., să ia, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii, etc.

În consecinţă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buzău şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă, care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Buzău.

În litigiul pendinte, cererea cu privire la care cele două instanţe şi-au declinat reciproc competenţa, are ca obiect stabilirea, pe calea ordonanţei preşedinţiale, a domiciliului minorei C. la tată, în municipiul Bucureşti.

La data înregistrării ordonanţei preşedinţiale la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti (16 ianuarie 2024), pe rolul acestei instanţe era înregistrat, din 19 decembrie 2022, dosarul nr. x/2022, având ca obiect divorţul părţilor.

Conform art. 920 C. proc. civ. "Instanţa poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei".

Dispoziţiile art. 998 C. proc. civ. prevăd că, "Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului".

Din coroborarea dispoziţiilor legale enunţate reiese că normele care reglementează procedura divorţului cuprind şi dispoziţii privind cererile accesorii şi incidentale introduse pe calea ordonanţei preşedinţiale, în scopul stabilirii locuinţei copiilor minori, a obligaţiei de întreţinere, a încasării alocaţiei de stat pentru copii şi a folosirii locuinţei familiei.

Art. 998 C. proc. civ. determină instanţa competentă să judece cererile de ordonanţă preşedinţială şi cuprinde reguli speciale de procedură, care se completează cu cele de drept comun.

Competenţa de soluţionare a ordonanţei preşedinţiale se stabileşte, aşadar, prin raportare la dispoziţiile corespunzătoare fondului dreptului, norma specială de competenţă, în cazul acestei proceduri - art. 998 C. proc. civ. - fiind adoptată în scopul unei mai bune administrări a justiţiei.

În prezenta cauză, instanţa învestită cu soluţionarea fondul dreptului (acţiunea de divorţ şi cererile accesorii acestuia) este, astfel cum s-a arătat, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pe parcursul derulării procedurii de divorţ, măsurile privind ocrotirea persoanei fizice, care în mod obişnuit sunt de competenţa instanţei de tutelă, potrivit art. 114 C. proc. civ., pot fi luate pe calea ordonanţei preşedinţiale, în temeiul art. 920 din acelaşi act normativ care, ca normă specială, se aplică prioritar faţă de art. 114 din acelaşi act normativ.

Astfel, instanţa competentă să instituie măsuri vremelnice în timpul procesului este instanţa pe rolul căreia se află acţiunea de divorţ, aceasta fiind şi instanţa care se pronunţă asupra cererilor accesorii divorţului referitoare la dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul său, iar o astfel de cerere reprezintă o acţiune asupra fondului ce trebuie avută în vedere la stabilirea instanţei competente să soluţioneze o cerere de ordonanţă preşedinţială având acelaşi obiect.

Iar, de vreme ce textul permite această prorogare de competenţă în mod expres, fără a face vreo distincţie cu privire la lipsa caracterului incidental al ordonanţei preşedinţiale, atunci nici interpretul nu trebuie să facă apel la distincţii pe care legea nu le prevede, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinquere debemus (unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă).

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.