Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1207/2024 AI generated

Ordinary appeal against final decision on extraordinary challenge to owners' association judgment dismissed as inadmissible

Case Number Decizia nr. 1207/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the appellant against the Bucharest Court of Appeal's decision, thereby upholding the lower court's ruling that the prior extraordinary appeal was itself inadmissible. The dispute concerned a procedural challenge to a final judgment in a civil case involving an owners' association, where the appellant had previously attempted to contest a decision dismissing his request for correction or clarification on grounds of unconstitutionality regarding judicial fees and access to justice. The decisive legal basis for the dismissal was the principle of legality of appeals under Articles 457(1), 483(1), 508(4), and 634(1)(6) of the Code of Civil Procedure, which establishes that decisions rendered on extraordinary appeals (such as *contestaţie în anulare*) against final judgments are themselves final and definitive, and therefore not subject to ordinary appellate review (*recurs*).

Legislator headnote

AI generated

art. 451 C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ, Art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 446 C. proc. civ; Ordinary appeal against final decision on extraordinary challenge to owners' association judgment dismissed as inadmissible: Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor la 22.01.2024 (conform dovezilor de înmânare aflate la filele x).

Keywords

AI generated
judicial review civil judgment grounds for cassation principle of legality legal fees articles of association

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2024

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Obiectul cauzei este reprezentat de recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 201R/1.03.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

2. Decizia pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 201R/1.03.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 744/11.10.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IV-a civilă.

3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 201R/1.03.2023 a declarat recurs, neîntemeiat în drept, contestatorul A..

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul invocă, în esenţă, interzicerea accesului său la justiţie, neadministrarea unui probatoriu adecvat şi susţine că, în mod eronat instanţele anterioare nu au dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate pe care le-a invocat, inclusiv cu cea care vizează dispoziţia din Legea nr. 230/2007, prin care asociaţiile de proprietari sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, acest aspect creând inechitate între părţi, de vreme ce în sarcina sa s-a stabilit obligaţia de a plăti taxă judiciară de timbru.

Recurentul a reiterat excepţiile de neconstituţionalitate a prevederii referitoare la cheltuielile de judecată din cuprinsul art. 451 C. proc. civ., în raport cu dispoziţiile art. 21, art. 16 şi art. 44 din Constituţia României şi la egalitatea părţilor din perspectiva timbrajului, faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 2 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză nu a fost formulată întâmpinare.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor la 22.01.2024 (conform dovezilor de înmânare aflate la filele x).

La 25 ianuarie 2024, recurentul a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a reiterat argumentele invocate în cuprinsul memoriului de recurs.

La data de 4.05.2023, recurentul a transmis la dosar un exemplar semnat al cererii de recurs.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 24 aprilie 2024, în complet de filtru, fără citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, reţinând următoarele:

Art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. prevede că "sunt hotărâri definitive orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".

Conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ. "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată" iar prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Dispoziţiile art. 446 C. proc. civ. prevăd că "încheierile pronuntate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legatură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea."

Obiectul recursului este reprezentat de decizia civilă nr. 201R/1.03.2023, hotărâre prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 744/11.10.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Prin această din urmă hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare/lămurire/completare formulată de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 492/14.06.2022 prin care a fost anulat, ca netimbrat, recursul formulat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 184R/24.09.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Prin decizia nr. 184R/24.09.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti – secţia a V-a Civilă a respins cererile de îndreptare eroare materială, completare şi lămurire dispozitiv în cauza privind pe recurentul contestator A. împotriva deciziei civile nr. 33R/19.02.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Decizia nr. 184R/24.09.2021 şi decizia nr. 492R/14.06.2022 sunt hotărâri definitivă, conform prevederilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, astfel că decizia nr. 744/11.10.2022 este o hotărâre definitivă potrivit dispoziţiilor art. 446 C. proc. civ.

Aşadar, coroborând prevederile legale evocate (art. 508 alin. (4) şi 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), cum hotărârea ce a făcut obiectul contestaţiei în anulare este definitivă, reiese că şi decizia civilă nr. 201R/1.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Pe cale de consecinţă, în speţă, calea de atac a recursului este declarată împotriva unei decizii pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare – cale extraordinară de atac formulată împotriva unei hotărâri definitive- decizie ce nu este supusă, prin lege, căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Ca atare, în raport de dispoziţiile legale care reglementează normele procesuale aplicabile în cauză, decizia nr. 201R/1.03.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac.

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 201R din 1 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 201R din 1 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 aprilie 2024.