Land ownership dispute: Municipality prevails as state property claim based on 1975 expropriation decree dismissed

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2024

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, sub nr. x/2022, din data de 06.07.2022, reclamantele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului (teren) din Str. x, Drobeta Turnu Severin, Jud. Mehedinţi pe care se află edificat sediul Casei de Asigurări de Sănătate Mehedinţi şi existenţa dreptului de proprietate publică a Statului Român asupra acestui teren.

În temeiul art. 68 C. proc. civ., reclamantele au formulat cerere de intervenţie forţată a Ministerului Finanţelor.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Mehedinţi

Prin sentinţa nr. 61 din 9 noiembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Mehedinţi, secţia I civilă a respins excepţiile netimbrării şi lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor invocată de pârâtă prin întâmpinare; a respins acţiunea civilă formulată de reclamantele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate Bucureşti şi Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin şi intimatul Ministerul Finanţelor Publice, având ca obiect acţiune în constatare privind inexistenţa dreptului de proprietate asupra terenului, ca neîntemeiată; a respins în fond cererea de intervenţie forţată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova

Prin decizia nr. 98 din 15 martie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, împotriva sentinţei nr. 61 din 9 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi – secţia I Civilă în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin şi Ministerul Finanţelor Publice.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 98 din 15 martie 2023 au declarat recurs reclamantele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi reclamând greşita aplicare şi interpretare a legislaţiei specifice bunurilor privind proprietatea publică.

Făcând trimitere la considerentele hotărârii atacate privind Decretul Prezidenţial nr. 13/1975 şi la incidenţa prevederilor art. 36 din Legea nr. 18/1991, recurentele învederează că potrivit Constituţiei în vigoare la 1975, terenurile din fondul funciar de stat erau proprietate de stat şi puteau fi expropriate numai pentru lucrări de interes obştesc şi cu plata unei juste despăgubiri. Aceste bunuri sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, astfel că nu pot constitui obiect al reconstituirii dreptului de proprietate privată pe vechile amplasamente.

Prin Decretul Prezidenţial nr. 13/1975, terenul în suprafaţă de 1.866 mp a fost expropriat în scopul construirii unei creşe cu 100 de locuri în municipiul Drobeta Turnu Severin, astfel că exproprierea acestuia în domeniul public al statului s-a făcut pentru o cauză de utilitate publica şi nu în alt scop, sens în care invocă prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică.

Arată recurentele că potrivit Dispoziţiei nr. 94/1998, începând cu data de 22.12.1998 clădirea creşei A. aflată în patrimoniul Spitalului Judeţean Drobeta Turnu Severin se transferă în patrimoniul Direcţiei Sanitare pentru sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, instituţie ce asigură funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local încă de la înfiinţare în baza Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997.

Recurentele pretind că Legea proprietăţii publice de la 1998 garanta dreptul de proprietate al statului asupra terenului aferent sediului în care îşi desfăşura activitatea Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, sens în care părţile fac trimitere la dispoziţiile Deciziei CCR nr. 748/2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, precum şi ale art. 2 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 24 alin. (1), alin. (12) şi alin. (14) din Legea nr. 1/2000.

Reclamantele apreciază că regimul juridic al terenului instituit în anul 1975 nu a încetat ca efect al aplicării art. 36 din Legea nr. 18/1991, astfel cum a reţinut instanţa de apel, prin Decretul Prezidenţial nr. 13/1975 terenul în suprafaţă de 1.866 mp a fost expropriat pentru o cauză de utilitate publică, fiind probat în acest sens dreptul de proprietate al statului dobândit prin expropriere printr-un act normativ care continuă să producă efecte juridice. În subisidiar, invocă prevederile art. 123 din Legea nr. 18/1991 care reglementează în mod expres care sunt actele normative abrogate la data intrării în vigoare a acestei legi.

În opinia recurentelor, interpretarea dată de către instanţa de apel dispoziţiilor Decretului Prezidenţial nr. 13/1975 modifică efectele juridice ale acestui act normativ, în sensul infirmării producerii acestora în ceea ce priveşte existenţa dreptului de proprietate publică a Statului Român asupra imobilului dedus judecăţii.

Pe cale de consecinţă, recurentele arată că valabilitatea Decretului Prezidenţial nr. 13/1975, care atestă existenţa dreptului de proprietate publică a Statului Român asupra imobilului (teren) din Str. x, Dr. Tr. Severin, Jud. Mehedinţi, nu poate fi contestată prin raportare la incidenţa dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, având în vedere şi faptul că bunul preluat de stat în baza unui titlu valabil, nu a fost revendicat în termenele prevăzute de lege.

În contextul în care au fost depăşite termenele legale de notificare prevăzute în baza Legii nr. 10/2001 fără ca Primăria să depună documente care să infirme această împrejurare, consideră că terenul nu se supune dispoziţiilor reglementate prin art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 iar constatarea Ministerului Justiţiei din adresele nr. x/24.05.2017 şi nr. y/20.09.2021, avute în vedere de instanţa de apel, potrivit căreia deşi există un titlu valabil care atestă în mod evident proprietatea statului român asupra terenului în discuţie, totuşi acesta a fost înscris în domeniul public al unei autorităţi locale, este justă şi corectă.

Recurentele subliniază faptul că interpretarea dată de instanţa de apel, în sensul că "adresele emise de Ministerul Justiţiei prin care se precizează că H.G. nr. 963/2002 nu este un act constituitiv de proprietate, ci doar asigură evidenţa bunurilor din domeniul respectiv, nu contrazic concluzia primei instanţe în sensul că titlul pârâtului îl constituie "legea ", este în contradicţie cu sensul dat de Ministerul Justiţiei prin aceste adrese, în ceea ce priveşte valabilitatea proprietăţii statului român asupra acestor terenuri şi nicidecum de recunoaştere a dreptului de proprietate al pârâtei asupra acestora.

În ceea ce priveşte art. 26 alin. (1) din aceeaşi lege, în forma în vigoare în anul 2002, chiar dacă în redactarea sa iniţială nu prevedea expres ce formă va îmbrăca proprietatea dobândită de unitatea administrativ-teritorială asupra acestei categorii de imobile, rezultă cu evidenţă faptul că aceste imobile intră în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale, iar nu în domeniul privat.

Prin urmare instanţa a avut în vedere că art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 face trimitere expresă la art. 26 din aceeaşi lege, doar în ceea ce priveşte stabilirea regimului juridic pe care îl vor avea terenurile ce trec în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor; în rest, textul normei fiind explicit în privinţa obiectului dreptului de proprietate publică şi anume "terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităţilor şi care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi ..." aspect reţinut prin Decizia nr. 22/2016 de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Apreciază recurentele că a fost interpretat eronat dreptul de proprietate invocat a fi dobândit în conformitate cu art. 7 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 213/1998, prin alt mod prevăzut de lege, întrucât în preambulul Hotărârii de Guvern nr. 963/2002 sunt invocate ca şi fundament legal doar temeiurile de drept privind însuşirea inventarului bunurilor întocmit şi apartenenţa acestuia la domeniul public al judeţului, respectiv art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, fără a se face referire şi la dispoziţiile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.

Relativ la considerentele instanţei de apel în sensul că nici H.G. nr. 963/2002 şi nici HCL nr. 131/2013 nu au fost contestate, recurentele învederează că, în condiţiile în care lista bunurilor care au intrat în inventarul judeţului Mehedinţi s-a publicat în anexe (anexele nr. 1 - 65 se publică ulterior) şi au fost transmise doar instituţiilor interesate, rezultă că instituţiile care aveau în administrare bunul (CAS Mehedinţi) nu aveau cunoştinţă de faptul că primăria a trecut în inventar acest bun prin hotărâre de Guvern, astfel încât acesta să poată fi contestat la instanţa de judecată în termenele legale.

În concluzie, recurentele au solicitat admiterea recursul, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, în sensul admiterii acţiunii în constatare în contradictoriu cu intimata pârâtă, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin, respectiv constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al intimatei pârâte asupra imobilului şi existenţa dreptului de proprietate publică a Statului Român asupra acestui teren.

5. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Drobeta Turnu Severin a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Arată intimata că Decretul nr. 13/1975 a produs efecte juridice în conformitate cu Constituţia din 1965, iar în temeiul acestui decret imobilul a trecut în proprietatea statului. Însă, prevederile art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 stabilesc, fără echivoc, că toate terenurile aflate în proprietatea statului la momentul anului 1991, inclusiv cele intrate în patrimoniul Statului Român prin efectul Decretului nr. 13/1975 şi care sunt în administrarea primăriilor, trec de la această dată, respectiv 20 februarie 1991, în proprietatea comunelor sau municipiilor în a căror administrare se aflau la acea dată.

Totodată, intimata susţine că instanţa de apel a interpretat H.G. nr. 963/2002 în conformitate cu decizia de îndrumare a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie şi anume în sensul că aceste hotărâri de guvern nu reprezintă decât o evidenţă a bunurilor din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, ele neconstituind titlu de proprietate.

Recurenta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, reiterând faptul că aplicabilitatea Decretului Prezidenţial nr. 13/1975, care atestă existenţa dreptului de proprietate publică a Statului Român asupra terenului, este de strictă interpretare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile formulate în raport de dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat.

Deşi au contestat ca fiind eronată aprecierea instanţei de apel, care a reţinut că regimul juridic al terenului în litigiu instituit în anul 1975 a încetat ca efect al aplicării art. 36 din Legea nr. 18/1991, normă legală în raport de care nu se mai poate invoca supravieţuirea Decretului Prezidenţial nr. 13/1975, prin niciuna din afirmaţiile susţinute de recurente nu s-a combătut ori demonstrat inexactitatea argumentului care a fundamentat respingerea acţiunii lor.

Astfel, nu s-a contestat în cauză că scopul exproprierii terenurilor în suprafaţă de 1.866 mp şi a construcţiilor aferente, situate în municipiul Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi nu ar fi servit unei cauze de utilitate publică, declarată prin chiar Decretul nr. 13/1975, ca fiind aceea de a construi o creşă cu 100 de locuri în respectivul municipiu.

În mod eronat însă consideră recurentele că proprietatea dobândită de stat prin efectul Decretului de expropriere nr. 13/1975 are valoarea de proprietate publică, cu atributele sale specifice de inalienabilitate, insesizabilitate şi imprescriptibilitate ceea ce, în opinia lor, excepta bunul în cauză de la reconstituirea dreptului de proprietate privată pe vechile amplasamente (aspect pe care îl deduc din aceea că exproprierea s-a realizat pentru o cauză de utilitate publică, respectiv edificarea creşei cu 100 de locuri în municipiul Drobeta-Turnu Severin), dar care nu argumentează apartenenţa dreptului la proprietatea statului.

Raţionamentul recurentelor este greşit deoarece atribuie unor drepturi şi situaţii juridice trecute, efecte ori elemente de conţinut din legislaţia actuală care nu doar că nu era aplicabilă la data ivirii ori naşterii acestora, ci mai mult, are un înţeles şi conţinut diferite de cele ale legislaţiei corespondente din epoca comunistă, care era concepută să servească unui regim politic diferit.

Astfel, la data emiterii Decretului de expropriere nr. 13/1975, invocat în actuala procedură drept titlu al statului ce dovedeşte dreptul de proprietate publică a acestuia asupra imobilului litigios, era în vigoare Constituţia Republicii Socialiste România din 1965 care (prin dispoziţiile sale din cuprinsul art. 6 şi 36) consacra ca forme ale proprietăţii, proprietatea socialistă, regăsită sub forma proprietăţii de stat (asupra bunurilor aparţinând întregului popor) şi cea cooperatistă (asupra bunurilor aparţinând organizaţiilor cooperatiste) şi proprietatea personală care putea privi în mod limitativ exclusiv veniturile şi economiile din muncă, casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea, terenul pe care ele se află, precum şi bunurile de uz şi confort personal. Nu exista, ca formă a proprietăţii de stat, proprietatea publică pe care o invocă recurentele indicând ca sursă a dobândirii acesteia Decretul nr. 13/1975 şi drept cauză juridică, utilitatea publică ce a constituit scop al exproprierii dispuse în baza acestuia, pentru a se pretinde inalienabilitatea, insesizabilitatea şi imprescriptibilitatea bunului imobil litigios şi, de aici, incompatibilitatea sa cu orice alt regim juridic în afara celui al proprietăţii publice a statului conturat în prezent, între altele, şi de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.

Aşadar, determinarea regimului juridic al bunului imobil disputat trebuie să înceapă de la Decretul nr. 13/1975, când acesta a fost expropriat pentru lucrări de interes obştesc (construirea unei creşe cu 100 locuri în Municipiul Drobeta-Turnu Severin), devenind proprietatea statului, însă dat în administrarea directă a Municipiul Drobeta-Turnu Severin. În continuare, regimul său juridic a fost determinat şi influenţat de legislaţia adoptată începând cu anul 1990, marcată de schimbarea orientării politice a statului. Corect au reţinut instanţele de fond că terenului în litigiu, prin situaţia juridică anterioară, i-au devenit aplicabile prevederile art. 36 alin. (1) din capitul III al Legii nr. 18/1991 intitulat "Dispoziţii privind terenurile proprietate de stat şi unele prevederi speciale" - a căror incidenţă este, fără nici un argument, contestată de recurente –, în acord cu care "Terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităţilor şi care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, oraşelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26".

Cât priveşte regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26, acesta se referă la terenurile din intravilanul localităţii care trec în baza legii în proprietatea comunei, oraşului sau municipiului, după caz, şi în administrarea primăriilor pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosinţă celor care solicită să-şi construiască locuinţe şi nu au teren ori pentru amplasarea de obiective social-culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii, ori pentru compensările prevăzute de art. 23, ceea ce s-a reţinut în situaţia de fapt a cauzei că s-a întâmplat şi în cazul terenului în litigiu, pe care s-a aflat amplasată şi a funcţionat clădirea creşei A. până în 1998 când, prin Dispoziţia nr. 94/1998, clădirea a fost transferată în patrimoniul Direcţiei Sanitare pentru a constitui sediul Casei Judeţene de Asigurări Sociale de Sănătate. Ulterior, în baza HCL nr. 37/2000 şi nr. 37/2011 terenul a fost atribuit în folosinţă gratuită timp de câte 10 ani reclamantei Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi.

Cu privire la aceste norme mai sus menţionate, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia sa nr. 332/2016 (publicată în Monitorul Oficial nr. 642/22 august 2016) că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, potrivit art. 36 alin. (1) a operat o dezafectare în temeiul legii din domeniul public al Statului, prin trecerea terenurilor aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităţilor şi care erau în administrarea primăriilor, în proprietatea comunelor, oraşelor, municipiilor.

Prin urmare, în mod corect a stabilit instanţa de apel că invocarea titlului de proprietate al statului asupra terenului în cauză, cu trimitere la Decretul nr. 13/1975, este lipsită de eficacitate, deoarece efectele acestuia nu au supravieţuit transformărilor legislative şi de regim juridic în general ori de regim juridic al proprietăţii statului, în mod particular, care au avut loc după anul 1990, precum s-a arătat. În alte cuvinte, recurentele nu pot invoca un titlu al statului asupra terenului în dispoziţiile Decretului nr. 13/1975, ale cărui norme să le coreleze direct cu cele ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, pentru a pretinde un regim actual al proprietăţii publice a statului asupra acestuia.

Efectele art. 36 alin. (1) în corelare cu cele ale art. 26 din Legea nr. 18/1991, în baza cărora a operat o dezafectare în temeiul legii din domeniul public al statului în proprietatea comunelor, oraşelor ori municipiilor, nu pot fi ocolite ori, după caz, ignorate ori negate pur şi simplu după cum rezultă din poziţia recurentelor.

Este fără relevanţă în cauză invocarea dezlegărilor din Decizia CCR nr. 748/2015 prin care s-a arătat "(...) Curtea constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 sunt constituţionale în măsura în care nu condiţionează dobândirea dreptului de proprietate publică prin expropriere de înscrierea acesteia în cartea funciară" în contextul în care niciun moment faptul dobândirii iniţiale de către stat a proprietăţii terenului în litigiu prin efectul Decretului nr. 13/1975 nu a fost contestată ori pusă la îndoială de niciuna dintre cele două instanţe de fond, după cum nici concluzia asupra apartenenţei dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu la patrimoniul UAT Drobeta Turnu Severin nu s-a fundamentat pe înscrierea dreptului în cartea funciară în favoarea acestei entităţi, ci pe analiza întregului cadru legislativ care a survenit Decretului nr. 13/1975 şi anului 1990 (marcat de schimbarea politică a ţării, cu consecinţe majore asupra reglementării instituţiei proprietăţii, în general, şi a proprietăţii statului, în mod particular).

Este, din acest motiv, fără relevanţă trimiterea pe care o fac recurentele la prevederile art. 123 ale Legii nr. 18/1991 întrucât ineficacitatea efectelor Decretului nr. 13/1975 (invocat drept titlu al statului de către recurente în actuala procedură) nu decurge dintr-o abrogare expresă a acestuia, ci din observarea cadrului mai larg al reglementării date proprietăţii statului şi în evoluţia acestuia post revoluţie.

Nu poate fi primită critica recurentelor potrivit căreia, prin interpretarea dată, instanţa de apel ar fi modificat efectele juridice ale Decretului nr. 13/1975 în sensul infirmării producerii acestora cât priveşte dobândirea dreptului de proprietate a statului asupra terenului din str. x, Dr. Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi, observându-se că analiza instanţei porneşte chiar de la acest act normativ, ale căruia efecte nu le-a pus la îndoială, dar a căror evoluţie în timp, sub regimul legal dat proprietăţii statului şi bunurilor aparţinând acestuia, nu putea fi ignorată, aşa cum propun recurentele spre a-şi fundamenta punctul lor de vedere potrivit căruia bunul constituie şi în prezent proprietatea statului în baza Decretului nr. 13/1975.

Este nerelevant discuţiei, care are ca obiect stabilirea apartenenţei bunului litigios la domeniul proprietăţii statului ori a Municipiului Drobeta Turnu-Severin, împrejurarea că bunul preluat de stat cu titlu valabil nu ar fi fost revendicat (de foştii proprietari) în termenele prevăzute de lege ori că ar fi fost depăşite termenele de notificare prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar primăria nu ar fi depus niciun fel de documente care să infirme această realitate, întrucât nu în acest mod şi pe acest temei s-a stabilit că a fost dobândită proprietatea bunului de către UAT Drobeta Turnu -Severin. În egală măsură, este nerelevant analizei – aşa cum corect a argumentat şi instanţă de apel- faptul că, începând cu modificarea adusă în anul 2010 articolului 26 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, se prevedea că trecerea terenurilor situate în intravilanul localităţii, rămase la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale trec în proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale şi în administrarea consiliilor locale respective.

Aşa cum s-a arătat, norma legală menţionată a dobândit acest conţinut în anul 2010, urmare a modificării sale prin Legea nr. 158/2010, în timp ce bunul în litigiu a fost inclus în inventarul bunurilor ce aparţineau domeniului public al Municipiului Drobeta Turnu-Severin prin HCL nr. 963/5.09.2002

Potrivit dezlegărilor din Decizia nr. 22/2016 a ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, norma art. 26 din Legea nr. 18/1991 republicată (în forma de la data intrării în vigoare a Legii nr. 158/2010 pentru modificarea art. 26 din Legea nr. 18/1991) a fost abrogată prin intrarea în vigoare a art. 1138 din C. civ., în ceea ce priveşte regimul juridic al terenurilor din intravilan, rămase la dispoziţia autorităţilor administraţiei publice locale de la persoanele care au decedat şi/sau nu au moştenitori, însă trecerea terenului în domeniul privat al Consiliului local al Municipiului Drobeta Turnu Severin s-a realizat ulterior acestui moment (marcat de momentul intrării în vigoare a C. civ.), respectiv prin HCL nr. 131/2013.

Independent însă de menţiunile pe care le-a cuprins ori nu, de-a lungul activităţii sale, norma art. 26 alin. (1) a Legii nr. 18/1991, în sensul că bunurile imobile la care se referă trec în domeniul public ori în cel privat al unităţii administrativ-teritoriale, este din nou nerelevant analizei, întrucât nu furnizează niciun argument valabil de a conchide, cum fără temei pretind recurentele, că bunul în cauză constituie proprietatea Statului conform Decretului nr. 13/1975, independent de acţiunea/incidenţa art. 36 alin. 1din Legea nr. 18/1991. Indiferent că a aparţinut în timp domeniului public, iar apoi celui privat al UAT Drobeta Turnu Severin, este incontestabilă acţiunea normei din cuprinsul art. 36 alin. (1) al Legii nr. 18/1991 asupra bunului în cauză şi incidenţa sa cât priveşte determinarea regimului juridic actual al terenului, cu implicaţii inclusiv sub aspectul determinării titularului dreptului de proprietate asupra acestuia, în pofida nemenţionării acestui temei legal în chiar preambulul H.G. nr. 963/2002.

Reţinând, pentru motivele arătate, că regimul juridic al terenului în dispută a fost corect avut în vedere de instanţa de apel în soluţionarea cauzei deduse judecăţii, aceasta stabilind, pe cale de consecinţă, corect apartenenţa dreptului la patrimoniul UAT Drobeta Turnu-Severin (în prezent, la domeniul public al acestuia), Înalta Curte va respinge recursul declarat, apreciind asupra caracterului nefondat al acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa de Asigurări de Sănătate Mehedinţi împotriva deciziei nr. 98 din 15 martie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.