Good faith of the builder on public domain land and the relativity of prior judicial decisions concerning the title holder.

Şedinţa publică din data de 24 aprilie 2024

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal la data de 23.12.2016 sub nr. dosar x/2016, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii S.C. A. S.A. Cluj-Napoca, S.C. Agroindustriala S.A., Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj, Staţiunea Didactică şi Experimentală Mănăştur: constatarea nulităţii absolute a înscrisului act de parcelare şi contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/16.06.1999, de către BNP B., încheiat între pârâta S.C. Agroindustriala S.A. în calitate de vânzător şi S.C. A. S.R.L., pentru diferenţa de 137.678 mp situat în extravilanul localităţii Floreşti în locul numit şesul de Jos sau şapca Verde, înscris iniţial în CF nr. x Floreşti, ulterior în CF nr. x Floreşti, precum şi a actelor subsecvente, având în vedere că pentru diferenţa de 21 ha (210000 mp) s-a constatat nulitatea absolută a actului de parcelare şi contract de vânzare-cumpărare menţionat mai sus prin decizia civilă nr. 74/27.05.2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj; rectificarea cărţilor funciare în care sunt evidenţiate imobilele în sensul înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român; ridicarea construcţiilor de pe terenul în suprafaţa de 347.678 mp; obligarea S.C. A. S.A. Cluj-Napoca la achitarea contravalorii lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă totală de 347.678 mp, până la momentul predării terenului, pentru perioada ultimilor trei ani, calculaţi de la data promovării prezentei acţiuni.

Prin cererea modificatoare înregistrată la 04.05.2017, reclamantul a solicitat: obligarea pârâtei S.C. A. S.A. Cluj-Napoca să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul teren, înscris iniţial în CF nr. x Floreşti, ulterior în CF x Floreşti, în suprafaţă de 347.678 mp; constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă nr. x/07.06.2006 şi a actului adiţional nr. x la contractul de ipotecă autentificat prin încheierea nr. 2015/23.08.2013, încheiate între C. şi pârâta S.C. A. S.A. Cluj-Napoca, solicitând în acest scop introducerea în cauză a S.C. C. în ceea ce priveşte suprafaţa de 347.678 mp; rectificarea cărţilor funciare în care sunt evidenţiate imobilele, în sensul înscrierii dreptului de proprietate al Statului Român; ridicarea construcţiilor de pe terenul în suprafaţă de 347.678 mp; obligarea S.C. A. S.A. Cluj-Napoca la achitarea contravalorii lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă totală de 347.678 mp pentru perioada 2013 până la data predării imobilului.

Prin sentinţa nr. 4174/14.07.2017, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă.

Prin sentinţa nr. 230/10.05.2018, Tribunalul Cluj, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin sentinţa nr. 543/10.07.2018, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă.

Prin încheierea de şedinţă din 31.01.2019 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj, Staţiunea Didactică şi Experimentală Mănăştur; s-a admis excepţia lipsei de obiect a primului capăt de cerere din acţiunea iniţială privind constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare denumit act de parcelare şi contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/16.06.1999 de către BNP B. încheiat între pârâta S.C. Agroindustriala S.A. şi S.C. A. S.R.L.; s-a admis excepţia lipsei de obiect a cererii de încetare/constatare a nulităţii absolute a contractului de ipotecă nr. x/07.06.2006 şi a actului adiţional nr. x la contractul de ipotecă autentificat prin încheierea nr. 2015/23.08.2013, încheiate între C. şi pârâta S.C. A. S.A. Cluj-Napoca; s-a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei invocate de reclamant, de nelegalitate a HCL Floreşti nr. 18/1998; s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 01.01.-23.12.2013, în ce priveşte petitul nr. 5 al cererii modificate, având ca obiect obligarea S.C. A. S.A. Cluj-Napoca la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului în litigiu; s-a prorogat pronunţarea asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la petitul nr. 4 al cererii modificate referitor la obligarea la ridicarea construcţiilor edificate pe teren.

Prin încheierea de şedinţă din 07.03.2019 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al comunei Floreşti, ca urmare a reţinerii inadmisibilităţii invocării excepţiei de nelegalitate a hotărârii emise de acesta; s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul încheierii şedinţei publice din 31.01.2019, în sensul că s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 01.01.-20.12.2013 în ce priveşte petitul nr. 5 al cererii modificate, având ca obiect obligarea S.C. A. S.A. Cluj-Napoca la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului în litigiu, iar nu pentru perioada 01.01.-23.12.2013, cum greşit s-a menţionat; s-a unit cu fondul cauzei excepţia prescripţiei petitului nr. 4 al cererii modificate privind obligarea la ridicarea construcţiilor edificate pe teren; s-au încuviinţat cererile în probaţiune formulate de părţile litigante cu privire la înscrisurile depuse la dosarul cauzei; s-a respins cererea în probaţiune formulată de reclamant privind efectuarea unor adrese către mai multe instanţe, astfel cum au fost indicate; s-a respins cererea în probaţiune formulată de reclamant privind administrarea probei cu expertiză topografică; s-a respins cererea privind administrarea probei cu expertiză contabilă; s-a încuviinţat cererea formulată de reclamant privind administrarea probei cu expertiză de evaluare bunuri imobile, având ca obiectiv: să se stabilească contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în litigiu, în suprafaţă de 347.678 mp situat în extravilanul localităţii Floreşti în locul numit Şesul de Jos sau Şapca Verde, teren înscris iniţial în CF nr. x Floreşti, ulterior în CF nr. x Floreşti, pentru perioada 20.12.2013 şi până în prezent.

Prin încheierea de şedinţă din 07.05.2019 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, s-a respins excepţia tardivităţii invocării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 74/27.05.2010, pronunţate de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2009 şi a sentinţei civile nr. 8489/07.10.2016, pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca, apreciind că aspectele învederate prin notele de şedinţă reprezintă apărări pe fond care pot fi invocate în tot cursul procesului şi nu constituie o modificare a cererii de chemare în judecată, precum şi excepţia tardivităţii cu privire la proba cu înscrisuri în baza dispoziţiilor art. 254 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., întrucât administrarea probei nu duce la amânarea judecăţii.

2. Primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 308/20.06.2019, Tribunalul Cluj, secţia civilă a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj, Staţiunea Didactică şi Experimentală Mănăştur, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca lipsit de obiect, petitul privind constatarea nulităţii absolute a actului de parcelare şi contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1999 de BNP B., pentru suprafaţa de 137.678 mp; a respins, ca lipsit de obiect, petitul privind încetarea/constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă nr. x/07.06.2006 şi a actului adiţional nr. x autentificat prin încheierea nr. 2015/23.08.2013, încheiat între pârâtele C. şi A. S.A.; a respins, ca inadmisibilă, excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 18/1998 emisă de pârâtul Consiliului Local Floreşti; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Statul Român prin Ministerul Finanţelor; a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind petitul având ca obiect obligarea pârâtei A. S.A. la ridicarea construcţiilor edificate pe terenul în litigiu; a admis, în parte, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele Agroindustriala S.A. şi A. S.A.; a obligat pârâta A. S.A. să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 347.678 mp, înscris iniţial în CF nr. x Floreşti, transcris în CF nr. x Floreşti; a dispus rectificarea înscrierilor din CF nr. x Floreşti, în sensul radierii dreptului de proprietate înscris sub B1, prin încheierea CF nr. x, în favoarea pârâtei Agroindustriala S.A., şi reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, în CF nr. x Floreşti; a respins, ca neîntemeiat, petitul având ca obiect obligarea pârâtei A. S.A. la ridicarea construcţiilor edificate pe terenul în litigiu.

Prin decizia nr. 293/A/17.12.2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei şi a încheierilor civile din data de 31.01.2019 şi 07.03.2019, ale Tribunalului Cluj, pronunţate în dosar nr. x/2016, pe care le-a menţinut; a respins apelul pârâtei S.C. A. S.A. Cluj-Napoca, împotriva sentinţei şi a încheierii civile din data de 07.05.2019, ale Tribunalului Cluj, pronunţate în dosar nr. x/2016, pe care l-a menţinut; a respins apelul pârâtei S.C. Agroindustriala S.A., împotriva sentinţei şi a încheierii civile din data de 07.05.2019, ale Tribunalului Cluj, pronunţate în dosar nr. x/2016, pe care le-a menţinut.

Prin decizia nr. 1484/23.06.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis recursurile declarate de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, de pârâta S.C. Agroindustriala S.A. şi de pârâta S.C. A. S.A. Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 293/A/17.12.2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă; a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe; a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. Cluj-Napoca împotriva deciziei civile nr. 294/A/17.12.2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

3. Al doilea ciclu procesual

Prin decizia nr. 118/A/30.03.2023 pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis în parte apelurile formulate de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, pârâţii Agroindustriala S.A. şi A. S.A., împotriva sentinţei nr. 308/20.06.2019 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. x/2016; a anulat, în parte, încheierea civilă din data de 31.01.2019 şi sentinţa civilă nr. 308/20.06.2019, în ceea ce priveşte soluţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 18/1998, emisă de pârâtul Consiliul Local Floreşti; a respins excepţia de nelegalitate a Hotărârii nr. 18/1998, emisă de pârâtul Consiliul Local Floreşti, ca inadmisibilă; a schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a respins cererea reclamantului privind rectificarea înscrierilor din cartea funciară nr. x Floreşti, vizând radierea dreptului de proprietate înscris sub B1, prin încheierea CF nr. x, în favoarea pârâtei Agroindustriala S.A. şi reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român, în cartea funciară x Floreşti; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 118/A/30.03.2023 a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.

Recurentul învederează că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 494, art. 486 C. civ. din 1864 şi arată că în aplicarea prevederilor art. 494 C. civ., referitoare la accesiunea construcţiilor, plantaţiilor şi a altor lucrări realizate de un terţ pe terenul altuia, buna-credinţă a constructorului se determină prin raportare la dispoziţiile art. 486 din acelaşi cod, conform cărora posesorul era de bună-credinţă când poseda ca proprietar, în puterea unui titlu translativ de proprietate ale cărui vicii nu-i sunt cunoscute. Pe aceste baze, în literatura juridică s-a arătat că prin constructor de bună-credinţă se înţelege acea persoană care ridică o construcţie, face o plantaţie sau altă lucrare pe un teren, având convingerea fermă, dar eronată, că acel teren se află în proprietatea sa.

SC A. S.A. a fost parte în cauza nr. 956/2003, înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, având ca obiect acţiunea promovată de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, prin care a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a actului de parcelare şi contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/16.06.1999 de către BNP B..

Aşa cum a reţinut Curtea de Apel Piteşti în considerentele deciziei civile nr. 6/A/19.01.2006 (pagina 3, par. 4), în motivarea acţiunii, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca a invocat împrejurarea că "Deşi prin sentinţa civilă nr. 10102/1999 Judecătoria Cluj Napoca a anulat Hotărârea nr. 32/1998 şi a dispus rectificarea cărţii funciare 4532 Floreşti în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al S.C. Agroindustriala S.A. Cluj Napoca, cu fraudă la lege, pârâtele au procedat la perfectarea contractului în discuţie, deşi terenul ce a făcut obiectul acestuia făcea parte din domeniul public al statului şi se afla în administrarea reclamantei."

Recurentul învederează că în cadrul probatoriului administrat în cauză a fost depusă şi sentinţa civilă nr. 10102/1999, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, sens în care citează considerentele în temeiul cărora apreciază că prin această hotărâre s-a tranşat irevocabil regimul juridic al imobilului în litigiu cu privire la apartenenţa acestuia la domeniul public al statului, şi în raport cu acest aspect, lipsa calităţii de proprietar a S.C. Agroindustriala S.A. la momentul vânzării bunului în litigiu.

Totodată, recurentul arată că din considerentele hotărârii atacate – pe care partea le citează in extenso – reiese că instanţa de apel a pus în balanţă o hotărâre judecătorească definitivă care se bucură de autoritate de lucru judecat şi plasează bunul în proprietatea publică a statului şi o cerere de renunţare la drept formulată de un neproprietar (deşi este de notorietate că administratorul bunului domenial nu are calitatea de proprietar), iar Curtea de Apel Cluj dă eficienţă acesteia din urmă, conferindu-i o forţă juridică nejustificată.

Prin sentinţa civilă nr. 129/19.09.2005, pronunţată de Tribunalul Argeş, în care S.C. A. S.A. are calitatea de parte, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare şi de parcelare autentificat sub nr. x/16.06.1999 la Biroul Notarului Public B..

Chiar în condiţiile în care, ca urmare a cererii de renunţare la dreptul dedus judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizia civilă nr. 4500/09.05.2006, prin care a admis recursul, a casat decizia civilă nr. 6/A/19.01.2006, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti şi sentinţa civilă nr. 129/19.09.2005, pronunţată de Tribunalul Argeş, trebuie observat faptul că pe parcursul derulării acestui litgiu şi la data pronunţării sentinţei civile nr. 129/2005, S.C. A. S.A. a executat lucrările de construcţie.

Curtea de Apel Cluj a reţinut că "...o componentă esenţială, substanţială în aprecierea bunei credinţe este asigurată de conduita manifestată de Statul Român, manifestată prin toleranţă şi pasivitate."

Faţă de argumentele instanţei de apel, anterior menţionate, recurentul învederează faptul că buna-credinţă a constructorului se determină prin raportare la dispoziţiile art. 486 C. civ. şi nu în raport cu conduita proprietarului. Potrivit prevederilor legale arătate, "posesorul este de bună-credinţă când posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui viciuri nu-i sunt cunoscute." Astfel, conduita constructorului se analizează în raport cu condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale menţionate şi nu în raport cu atitudinea proprietarului imobilului.

Aceleaşi condiţii au fost preluate şi în art. 586 din noul C. civ.

Or, faţă de situaţia de carte funciară, de sentinţa civilă nr. 10102/1999 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, depusă în probatoriu în cauza nr. 956/2003, intimata nu se poate prevala de buna-credinţă, întrucât a cunoscut viciile titlului său anterior demarării lucrărilor de construcţie.

În susţinerea argumentelor prezentate, recurentul solicită a se avea în vedere motivarea acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2003, susţinută de probatoriul administrat în cauză, respectiv sentinţa civilă nr. 10102/1999: "Deşi prin sentinţa civilă nr. 10102/1999, Judecătoria Cluj Napoca a anulat Hotărârea nr. 32/1998 şi a dispus rectificarea cărţii funciare 4532 Floreşti, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al S.C. Agroindustriala S.A. Cluj Napoca, cu fraudă la lege, pârâtele au procedat la perfectarea contractului în discuţie, deşi terenul ce a făcut obiectul acestuia făcea parte din domeniul public al statului şi se afla în administrarea reclamantei." (Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj Napoca-fila x din decizia civilă nr. 6/A/19.01.2006 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti).

Recurentul expune istoricul notărilor în cartea funciară în care este evidenţiat terenul în litigiu (prin încheierea nr. 9536/01.01.1999, prin încheierea nr. 8761/11.05.2004, prin încheierea nr. 8999/01.01.2005) şi arată că A. S.A. Cluj cunoştea viciile titlului de proprietate de care se prevalează intimata societate comercială.

Aşa cum rezultă din analiza prevederilor art. 13 din Legea nr. 213/1998, precum şi a dispoziţiilor art. 862 alin. (1) C. civ., dreptul de proprietate publică este susceptibil de orice limite, reglementate de lege ori de Noul C. civ., pentru dreptul de proprietate privată, dar numai în măsura în care asemenea limitări sunt compatibile cu uzul ori cu interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate acestui scop.

Având în vedere, pe de o parte, împrejurarea că, aşa cum statuează sentinţa civilă nr. 10102/1999, dreptul de proprietate a fost transmis în patrimoniul S.C. A. S.A. de către un neproprietar, iar pe de altă parte, caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică reglementat la articolul 136 alin. (4) din Constituţia revizuită, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 privitoare la fondul funciar, devine evident că intimata societate comercială cunoştea viciile titlului său de proprietate la momentul edificării construcţiei, în condiţiile în care autorizaţia de construire a fost emisă la data de 24.06.2005, la un interval de doi ani de la data la care S.C. A. S.A. cunoştea regimul juridic al imobilului, respectiv data de 24.01.2003, ce reprezintă data înregistrării cauzei nr. 956/2003 pe rolul Tribunalului Cluj.

Faţă de aspectele prezentate, nu pot fi reţinute considerentele instanţei de apel, în sensul că "intimata A. deţine un bun în accepţiunea art. 1 din Protocolul nr. 1".

Deşi prin decizia de casare s-a statuat în sensul că "în rejudecare, Curtea de Apel Cluj va avea în vedere toate apărările părţilor, inclusiv jurisprudenta invocată cu referire la componenta economică a măsurilor ce pot fi dispuse, apreciind, dacă este cazul, cu privire la soluţia mai eficientă economic pentru părţi dintre demolarea sau încheierea unei convenţii privind cedarea folosinţei terenului", în rejudecare, instanţa de apel s-a limitat să aprecieze că măsura demolării construcţiei este de natură să încalce principiul proporţionalităţii "prin raportare la întinderea construcţiei, afectând interesele titularilor afacerilor dezvoltate în centrul comercial, fără a fi de natură să producă vreun beneficiu economic sau social statului", dar a omis să îşi exprime opinia cu privire la soluţia alternativă propusă de instanţa supremă, privind cedarea folosinţei terenului.

5. Procedura de filtru

Prin raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. s-a reţinut că recursul este admisibil şi este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, s-a reţinut că greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 494, art. 486 C. civ. din 1864 de către instanţa de apel, în sensul că, în opinia recurentului, buna-credinţă a constructorului se determină prin raportare la dispoziţiile art. 486 C. civ. şi nu în raport cu conduita proprietarului, reprezintă aspecte susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinerea potrivit căreia instanţa de apel a omis să îşi exprime opinia cu privire la soluţia alternativă propusă de instanţa supremă prin decizia de casare, privind cedarea folosinţei terenului, poate fi încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nemulţumirile recurentului privind modalitatea în care instanţa de apel a dat eficienţă statuărilor conţinute în anumite hotărâri judecătoreşti prin care s-a tranşat irevocabil regimul juridic al imobilului în litigiu, respectiv modalitatea în care instanţa de apel a dat eficienţă cererii de renunţare la drept formulată de USAMV Cluj într-un alt dosar, nu se circumscriu niciunui caz de casare reglementat de art. 488 C. proc. civ.. S-a reţinut că referirile pe care recurentul le face la situaţiile de fapt şi la probatoriile administrate în cauză, nu pot fi avute în vedere de către instanţa de recurs, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie care excedează prezentei căi extraordinare de atac, în cadrul căreia sunt analizate exclusiv chestiuni de nelegalitate.

Având în vedere cele arătate, excepţia de nulitate invocată prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă S.C. A. S.A. nu a fost primită. Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 17 ianuarie 2024 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 24 aprilie 2024.

6. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimata-pârâtă A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de nulitate a recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Referitor la excepţia de nulitate, intimatul a arătat, în esenţă, că recurentul nu face decât să reia criticile din etapele procesuale anterioare, nefiind invocat motive de nelegalitate concrete prin raportare la soluţia instanţei de apel, ceea ce atrage nulitatea recursului.

Aprecierea asupra calităţii de constructor de bună-credinţă ţine eminamente de interpretarea situaţiei de fapt, împreună cu toate probele existente la dosarul cauzei. Mai mult, din modalitatea de prezentare a acestui pretins motiv de recurs, rezultă că Statul nu critică niciun aspect privind legea aplicabilă sau criteriile necesare prevăzute de lege pentru a constata existenţa bunei-credinţe, ci se rezumă la a reanaliza situaţia de fapt şi la a prezenta aceleaşi argumente ca cele invocate deja în fond şi apel.

Referitor la caracterul nefondat al recursului, intimata arată că, în dezacord cu susţinerile recurentului, art. 486 din vechiul C. civ. vizează exigenţele pentru dobândirea fructelor percepute de posesor în timpul posesiei sale, astfel încât nu este susceptibil de a fi aplicat în prezenta cauză.

Recurentul reiterează că intimata ar fi fost parte în dosarul nr. x/2003 înregistrat pe rolul Tribunalul Cluj şi în care s-ar fi depus sentinţa civilă nr. 10102/1999 şi nu critică modalitatea în care instanţa de apel a analizat acest argument, ci solicită Înaltei Curţi să reevalueze situaţia de fapt şi probatoriul.

Nu numai că Decizia nr. 4500/09.05.2006 pronunţată în dosarul nr. x/2003 nu poate sprijini teza relei-credinţe a intimatei, dar reprezintă un argument în favoarea bunei credinţe. Formularea unei declaraţii de renunţare la drept de către reclamanta, USAMV, a produs două consecinţe juridice şi anume: hotărârile judecătoreşti anterioare (sentinţa nr. 129/19.09.2005 pronunţată de Tribunalul Argeş şi decizia civilă nr. 6/19.01.2006 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti) au fost casate; decizia nr. 4500/09.05.2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care a casat cele două hotărâri anterioare şi a luat act de renunţarea la drept formulată de USAMV, are autoritate de lucru judecat ce împiedică USAMV să mai formuleze vreodată o cerere de chemare în judecată cu acelaşi obiect şi conduce la consolidarea tezei contrare, respectiv că S.C. A. este proprietar.

Aceeaşi decizie întăreşte ideea credinţei societăţii A. în titlul său de proprietate. Distinct de aceasta, trebuie observat faptul că Statul nu a fost parte în respectivul dosar şi nu s-a ridicat, sub nicio formă, problema apartenenţei terenului la domeniul public.

În raport cu motivele expuse de recurent, intimatul arată că hotărârile pronunţate în etapele de fond şi apel, în dosarul nr. x/2003, sunt anulate conform art. 247 vechiul C. proc. civ. şi nu mai pot produce niciun efect juridic. Aşadar, decizia Curţii de Apel Piteşti, invocată de recurent, nu beneficiază de autoritate de lucru judecat, doar decizia nr. 4500/2006 pronunţată de Înalta Curte, prin care s-a luat act de renunţarea la drept formulată de USAMV, se bucură de autoritate de lucru judecat.

Statul mai invocă şi faptul că, pe parcursul derulării litigiului cu nr. 956/2003, precum şi la data pronunţării sentinţei nr. 129/2005 a Tribunalului Argeş, intimata a executat lucrări de construcţii. Acesta este un non-argument şi nu poate avea niciun impact asupra bunei-credinţe a societăţii A. S.A.. Recurentul omite să menţioneze că lucrările de construcţie au fost demarate în baza titlului de proprietate al intimatei şi în baza autorizaţiei de construire nr. x/24.06.2005, eliberată chiar de către autorităţile Statului în aceeaşi perioadă. Faţă de aceste elemente, nu exista niciun motiv pentru ca intimata să fi oprit lucrările de construcţie, cu atât mai mult cu cât dosarul nr. x/2003 s-a finalizat prin renunţarea la drept de către USAMV, fapt ce a consolidat credinţa intimatei în calitatea sa de proprietar.

Sentinţa civilă nr. 10102/1999, pretins a fi fost depusă în dosarul nr. x/2003, nu este aptă de a impacta asupra bunei-credinţe a intimatei. Dosarul în care a fost pronunţată această sentinţă a avut ca obiect plângere conform Legii nr. 18/1991, fiind contestată legalitatea Hotărârii nr. 32/30.04.1998. În acest dosar, nu au fost parte nici A. şi nici Statul Român, iar existenţa litigiului nu a fost notată în cartea funciară. Mai mult, faţă de obiectul litigiului nr. 956/2003, admiterea plângerii şi constatarea că terenul nu se califică pentru reconstituire la data formulării cererilor nu echivalează cu tranşarea apartenenţei terenului la domeniul public, contrar susţinerilor recurentului.

Intimatul învederează că în aprecierea bunei-credinţe, în jurisprudenţă, a fost avută în vedere şi situaţia în care proprietarul a dat dovadă de o atitudine de toleranţă şi pasivitate, ceea ce înseamnă că ar trebui reţinută buna-credinţă atunci când proprietarul încurajează ori sprijină construirea lucrării. Acest argument este şi mai relevant în prezenta cauză, unde proprietarul este chiar Statul Român, care acţionează prin multiplele sale instituţii şi dezmembrăminte.

Atât anterior iniţierii construcţiei (autorizaţia de construire a fost eliberată intimatei la data de 24.06.2006), cât şi ulterior, pe parcursul edificării, Statul a construit convingerea intimatei că acţionează în calitate de proprietar al bunului imobil-teren şi viitor proprietar al construcţiei. După cum a reţinut şi instanţa de apel, este important de avut în vedere că în dosarul nr. x/2015, chiar Statul face referire la Avizul nr. x/01.04.1999, de scoatere a terenului din circuitul agricol, opunându-se la restituirea terenului în temeiul Legii nr. 165/2013, dar şi că, la data vânzării terenului către intimată, Agroindustriala era o instituţie cu capital majoritar de stat.

În continuare, intimatul expune argumentele de fapt pentru care apreciază că recurentul a fost un partener/susţinător al proiectului A. încă de la data manifestării intenţiei de a învesti în România, conduită ce este foarte relevantă în aprecierea bunei-credinţe a intimatei. Construcţia este un centru comercial a cărui edificare s-a realizat cât se poate de public şi în condiţii de deplină legalitate (obţinerea avizelor, autorizaţiilor şi recepţia centrului comercial fiind supravegheată şi consimţită tot de organe ale Statului).

Intimata mai arată că recurentul reiterează şi argumentele privind notarea unor litigii în cartea funciară, respectiv acţiunile ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/1999, nr. y/2001 şi nr. 9200/2004, însă aceste litigii au vizat restituirea unor parcele reduse ca întindere, în baza legilor speciale de reparaţie, în care Statul Român a avut calitatea de reclamant, fiind fără legătură cu dreptul de proprietate publică al recurentului.

Astfel cum a reţinut instanţa de apel, intimata deţine un bun conform art. 1, Protocolul nr. 1 la CEDO, mai ales prin raportare la pasivitatea Statului Român care se prevalează de calitatea de proprietar după o perioadă îndelungată de timp de la construirea centrului comercial, interval de timp care ar fi fost suficient pentru îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii.

Intimatul pretinde că măsura demolării este disproporţionată, nu este justificată de niciun criteriu legal şi nu produce niciun beneficiu economic, social sau de altă natură Statului, în afara satisfacţiei pedepsirii excesive a constructorului.

Statul mai susţine că instanţa de apel a omis să îşi exprime opinia cu privire la soluţia alternativă propusă de instanţa supremă privind cedarea folosinţei terenului. Argumentul este nefondat, întrucât prin decizia de casare, singura obligaţie pusă în vederea instanţei de apel a fost să analizeze toate argumentele invocate de Stat prin care tinde la răsturnarea prezumţiei de bună-credinţă ce operează în favoarea intimatei, obligaţie îndeplinită de către instanţa de apel. Faţă de obiectul prezentei cauze (demolarea centrului comercial), instanţa nici nu s-ar putea pronunţa asupra obligării părţilor la încheierea unei convenţii privind cedarea folosinţei terenului, întrucât s-ar încălca principiul disponibilităţii. În mod corect, instanţa s-a pronunţat doar asupra cererii de demolare a centrului comercial, respectând în totalitate limitele învestirii.

Cu depăşirea termenului legal, recurentul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului şi admiterea căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile deduse judecăţii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit următoarelor considerente:

- Pretinzând nelegalitatea deciziei din perspectiva motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 494 şi art. 486 C. civ. de la 1864, în ce priveşte statuarea instanţei de apel asupra existenţei bunei credinţe a intimatei pârâte S.C. A., aducând, în mod inadecvat procedural – raportat la faza judecăţii aflate în calea extraordinară de atac a recursului – elemente de fapt şi de apreciere pe care s-a fundamentat judecata devolutivă din apel.

Mai mult, aserţiunile recurentului, lipsite de rigoarea formulării unor critici punctuale de nelegalitate, constau în principal în redarea, pe de o parte, a considerentelor deciziei atacate, conţinând argumentele acesteia în legătură cu aprecierea asupra atitudinii subiective respectiv, de bună-credinţă, a constructorului S.C. A. şi, pe de altă parte, a considerentelor sentinţei nr. 10102/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca (menţionată, la rândul ei, în conţinutul deciziei nr. 6/2006 a Curţii de Apel Piteşti).

În acest context, recurentul a susţinut că instanţa de apel şi-a bazat soluţia pe un raţionament eronat întrucât a pus în balanţă o hotărâre definitivă care se bucură de autoritate de lucru judecat şi plasează regimul juridic al imobilului în dispută în proprietatea publică a statului (sentinţa nr. 10102/1999) şi o cerere de renunţare la însuşi dreptul subiectiv, formulată de un neproprietar, respectiv Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, valorificată ca atare prin decizia nr. 4500/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (prin care s-au casat decizia nr. 6/2006 a Curţii de Apel Piteşti şi sentinţa nr. 129/2005 a Tribunalului Argeş).

Formulată în aceşti termeni, care pun în discuţie efectele unor hotărâri judecătoreşti anterioare, pentru a trage concluzii pe planul aplicării dispoziţiilor art. 486 C. civ..(din perspectiva bunei sau relei-credinţe a constructorului), critica va fi identificată, în aceste limite, ca una de nelegalitate, susceptibilă de analiză în recurs (prin opoziţie cu celelalte elemente de fapt ale pricinii relevate în memoriul recurentului), dar are caracter nefondat.

Astfel, susţinerea recurentului ignoră, pe de o parte, principiul relativităţii efectelor hotărârii judecătoreşti şi, pe de altă parte, semnificaţia unui act de dispoziţie şi consecinţele juridice care sunt ataşate acestuia (în speţă, renunţarea la însuşi dreptul subiectiv dedus judecăţii, în sensul dat de dispoziţiile art. 247 vechiul C. proc. civ.).

Pentru a pretinde că intimata a fost constructor de rea-credinţă, recurentul a arătat că, în cadrul procesului în care s-a pus în discuţie anularea titlului de proprietate al acesteia (finalizat prin decizia nr. 4500/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a luat act de renunţarea la însuşi dreptul subiectiv) a fost prezentată sentinţa civilă nr. 10102/15 noiembrie 1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca, din conţinutul căreia rezultă regimul juridic al imobilului în litigiu – respectiv, faptul că acesta fusese preluat de stat prin expropriere, că făcea parte din domeniul public al statului, constituind bază materială a învăţământului de stat, în sensul dispoziţiilor art. 168 din Legea nr. 84/1995 şi ca atare, nu poate să constituie proprietatea S.C. Agroindustriala S.A., cea care înstrăinase terenul intimatei-pârâte.

Or, sub acest aspect, instanţa de apel a stabilit în mod corect, ţinând seama de modalitatea în care se produc efectele relativităţii lucrului judecat, consecinţele pe care le-a putut produce sub aspectul care interesa – respectiv, al bunei-credinţe – prezentarea hotărârii judecătoreşti de care se prevala recurentul-reclamant într-un alt litigiu, a cărui judecată s-a finalizat prin renunţarea la însuşi dreptul subiectiv.

Astfel, acţiunea finalizată prin sentinţa civilă nr. 10102/1999 a avut ca obiect plângere de fond funciar, întemeiată pe Legea nr. 18/1991, şi a vizat verificarea legalităţii Hotărârii nr. 32/30.04.1998 a Comisiei judeţene Cluj, opunând ca părţi pe reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj şi pe pârâţii Prefectura Cluj – Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi S.C. Agroindustriala S.A. Cluj.

Împrejurarea că prin sentinţa respectivă s-a dispus anularea Hotărârii nr. 32/1998 şi rectificarea cărţii funciare, în sensul radierii înscrierii dreptului de proprietate al pârâtei S.C. Agroindustriala, nu-i poate fi opus intimatei-pârâte S.C. A. S.A., cu efectul autorităţii lucrului judecat întrucât aceasta nu a fost parte în respectiva judecată.

Faptul că în acel proces a stat S.C. Agroindustriala S.A., autoarea intimatei S.C. A., nu se poate repercuta asupra situaţiei juridice a intimatei-pârâte, ca şi cum aceasta ar fi avut calitatea de având – cauza, din poziţia de succesor cu titlu particular.

Aceasta întrucât înstrăinarea bunului făcută de S.C. Agroindustriala S.A. către S.C. A. S.A. Cluj-Napoca, a avut loc, conform contractului de vânzare-cumpărare şi de parcelare autentificat sub nr. x, la 16.06.1999, în timp ce judecata în dosarul menţionat a început prin acţiunea înregistrată la 27.05.1998, iar sentinţa nr. 10102 a fost pronunţată la 15.11.1999.

Ca atare, pe parcursul derulării procesului, titular al dreptului disputat nu mai era S.C. Agroindustriala S.A., ci S.C. A., astfel încât acestei din urmă societăţi nu-i poate fi opus rezultatul judecăţii ca şi cum ar fi fost reprezentată în proces de autoarea ei, pentru a se repercuta în această modalitate (faţă de societatea A.) efectele obligatorii ale lucrului judecat.

Dimpotrivă, a opune de această manieră efectele hotărârii judecătoreşti terţului faţă de proces (situaţie în care se află succesorul cu titlu particular, dobânditor al bunului pe parcursul derulării litigiului şi neatras în procedura judiciară) ar însemna încălcarea a două principii fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la apărare şi contradictorialitatea dezbaterilor, care stau, în acelaşi timp, la fundamentul autorităţii lucrului judecat.

De aceea, instanţa de apel a stabilit corect că, atât Statul Român, cât şi S.C. A. S.A. au fost terţi faţă de litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 10102/1999 a Judecătoriei Cluj-Napoca, astfel încât nu se poate invoca, aşa cum greşit procedează recurentul-reclamant, nesocotirea autorităţii lucrului judecat a respectivei hotărâri, ştiut fiind că efectele lucrului judecat, sub ambele aspecte, ale obligativităţii şi relativităţii acestora, se produc în relaţia dintre părţi (şi succesorii acestora, doar în măsura în care transmisiunea dreptului intervine ulterior pronunţării actului jurisdicţional, astfel încât dobânditorul să se regăsească în situaţia juridică a autorului său).

Mai mult, instanţa de apel a constatat că litigiul, obiect al dosarului în care a fost pronunţată sentinţa nr. 10102/1999, nici nu a fost notat în cartea funciară, fiind un argument suplimentar în sensul că relativitatea efectelor hotărârii judecătoreşti nu poate fi extinsă faţă de succesorul cu titlu particular, calitate dobândită înainte de pronunţarea actului jurisdicţional.

În tot acest context, este corectă statuarea instanţei de apel, potrivit căreia respectiva sentinţă, depusă în dosarul nr. x/2003 – având ca obiect anularea contractului nr. x/1999, reprezentând titlul pârâtei – ar fi putut avea, ca simplu mijloc de probă, semnificaţia devoalării unor vicii ale titlului de proprietate al intimatei-pârâte, situaţie căreia i se opune însă, pentru a putea fi valorificată în sensul pretins de recurent, modalitatea de soluţionare a respectivului dosar, adică prin renunţarea la însuşi dreptul subiectiv, formulată de reclamanta Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj (conform deciziei nr. 4500/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Curtea de apel a reţinut corect că acest act de dispoziţie are semnificaţia juridică energică, aşa cum rezultă din reglementarea dată de art. 247 vechiul C. proc. civ., a renunţării reclamantului în mod definitiv la pretenţia sa (prin soluţia prevăzută de textul legal, de respingere în fond a cererii), fără posibilitatea de a mai reînvesti instanţa cu aceeaşi pretenţie.

Susţinerea recurentului, potrivit căreia instanţa de apel ar fi dat forţă juridică nejustificată renunţării la drept, în condiţiile în care aceasta a fost formulată de un neproprietar (Universitatea fiind doar administrator al bunului) este eronată, în condiţiile în care cererea de chemare în judecată, obiect al dosarului în care se tindea şi la valorificarea judecăţii concretizate prin sentinţa nr. 10102/1999, a fost promovată de această parte, căreia nu i s-a negat legitimarea procesuală în a solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare şi de parcelare, autentificat sub nr. x/16.06.1999 (dimpotrivă, fiind ridicată această chestiune, a calităţii procesuale active în primă instanţă, excepţia a fost respinsă prin sentinţa nr. 129/2005 a Tribunalului Argeş).

De altfel, aceeaşi reclamantă, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, a fost cea care a acţionat şi în dosarul nr. x/1998 al Judecătoriei Cluj-Napoca, în care a fost pronunţată sentinţa nr. 10102/1999, de ale cărei efecte se prevalează recurentul.

În consecinţă, este fără fundament critica recurentului-reclamant potrivit căreia instanţa de apel ar fi greşit întrucât "a pus în balanţă" o hotărâre definitivă care se bucură de autoritate de lucru judecat, stabilind regimul juridic al imobilului ca aparţinând proprietăţii publice a statului şi o cerere de renunţare la drept formulată de un neproprietar, căreia i-a dat prevalenţă.

Cum s-a arătat anterior, hotărârea respectivă nu a putut fi opusă în proces cu efectul obligativităţii şi relativităţii lucrului judecat, ci ca mijloc de probă şi, pe de altă parte, valenţele acestui mijloc de probă nu puteau fi date ignorându-se rezultatul judecăţii din respectivul dosar, finalizat prin renunţarea la dreptul pretins de către reclamantă, căreia i se reţinuse calitatea procesuală activă (şi care deci, era aptă de a face respectivul act de dispoziţie).

- Susţinerea potrivit căreia instanţa de apel ar fi făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 486 C. civ. atunci când, în aprecierea bunei-credinţe a constructorului, s-a raportat la conduita proprietarului, deşi trebuia să aibă în vedere doar conduita constructorului – cel care, potrivit textului legal, trebuie să nu aibă cunoştinţă de viciile titlului său de proprietate – este, de asemenea, nefondată.

În realitate, analiza instanţei de apel s-a concentrat pe determinarea atitudinii subiective a constructorului, care nu putea fi stabilită însă, decât prin verificarea contextului factual care îndreptăţea la concluzia bunei sau relei-credinţe, în funcţie de care să detaşeze consecinţele juridice ale speţei.

În acest sens, decizia de casare (nr. 1484/23.06.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia I civilă), trimiţând cauza spre rejudecare, a stabilit ca, în vederea unei corecte aplicări a dispoziţiilor art. 494 C. civ. 1864 raportat la art. 486 C. civ. "să fie analizate toate elementele care, împreună, reliefează atitudinea subiectivă a constructorului", reţinând, în acelaşi timp, că în faza procesuală anterioară, fusese verificată doar semnificaţia notării litigiilor în cartea funciară şi pasivitatea proprietarului terenului care nu s-ar fi opus la ridicarea construcţiilor, nesocotindu-se o serie de alte circumstanţe factuale.

Aşadar, la reluarea judecăţii, în acord cu dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., instanţa de apel trebuia să determine toate circumstanţele factuale în funcţie de care să aprecieze asupra bunei credinţe a constructorului.

În ce priveşte modalitatea în care a făcut-o, analizând probele administrate şi elementele de fapt ale pricinii, luând în considerare inclusiv conduita proprietarului terenului "manifestată prin toleranţă şi pasivitate", aceasta reprezintă atributul instanţei devolutive de control judiciar.

Ceea ce este relevant sub aspectul legalităţii, cenzurabile în recurs, este faptul că instanţa a avut în vedere felul în care constructorul s-a raportat la valabilitatea titlului său, atitudine subiectivă la care au concurat mai multe circumstanţe factuale (inclusiv conduita proprietarului).

Aşa fiind, instanţa nu s-a îndepărtat de sensul dispoziţiei art. 486 C. civ., ci, dimpotrivă, pentru a-i da conţinut la speţă, a realizat toate verificările de fapt care se impuneau, concluzionând asupra existenţei bunei-credinţe a intimatei-pârâte.

- În acelaşi fel, nesocotind scopul judecăţii în recurs – limitate, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., la examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii cu regulile de drept aplicabile –, recurentul-reclamant dezvoltă o serie de argumente factuale, nesubsumabile ca atare unor critici de nelegalitate, pentru a susţine că intimata nu se poate prevala de existenţa bunei-credinţe.

Astfel sunt susţinerile recurentului referitoare la existenţa unor litigii notate în cartea funciară, ca urmare a solicitărilor de restituire în baza legilor reparatorii formulate de diferite persoane fizice, la motivarea acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2003, "susţinută de probatoriul administrat în cauză", respectiv sentinţa civilă nr. 10102/1999, pentru a trage concluzia că S.C. A. S.A. cunoştea viciile titlului de proprietate de care se prevalează.

Or, separat de împrejurarea că aceste elemente au fost analizate şi verificate de instanţa de apel în cadrul controlului devolutiv (reţinându-se notarea în cartea funciară a unor litigii prin care persoane fizice pretindeau restituirea unor parcele în baza legilor speciale de reparaţie, fără conexitate cu pretinderea de către Statul Român a unui drept de proprietate publică, iar în privinţa dosarului nr. x/2003 şi a sentinţei nr. 10102/1999, concluzia fiind conform considerentelor anterior expuse), se constată, cum s-a menţionat deja, că nu este vorba de critici de nelegalitate, ci de readucerea, inadecvat procedural, în faţa instanţei de recurs, a circumstanţelor de fapt ale speţei, pentru a pretinde concluzia contrară celei la care s-a oprit instanţa de apel.

- De asemenea, susţinând că dreptul de proprietate publică poate fi supus unor limitări pe tărâmul art. 13 din Legea nr. 213/1998 (respectiv, art. 862 alin. (1) N. C. civ.) numai în măsura în care acestea sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile afectate acestui scop, recurentul formulează o critică lipsită de pertinenţă raportat la datele speţei, care nu au pus în discuţie instituţia servituţii asupra bunurilor din domeniul public – la care fac referire dispoziţiile legale menţionate – ci pe aceea a constructorului de bună sau rea-credinţă pe terenul altuia, situaţie distinctă, reglementată de art. 486, art. 494 vechiul C. civ.

Tot astfel, pretinzând caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică, în contextul dat de dispoziţiile art. 136 alin. (4) Constituţie, art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, recurentul susţine inadecvat, ca argumente ale acestei critici, că astfel, devine evident că "intimata societate cunoştea viciile titlului său de proprietate, de vreme ce autorizaţia de construire a fost emisă la un interval de doi ani de la data înregistrării acţiunii, obiect al dosarului nr. x, al Tribunalului Cluj".

Separat de împrejurarea că aduce din nou în discuţie elemente de fapt ale pricinii, evaluate de instanţa de apel în sens contrar celor pretinse de recurent, acesta din urmă face referire la caracterul inalienabil al dreptului de proprietate publică, fără suport în considerentele şi soluţia deciziei din apel.

Statuarea asupra bunei-credinţe a constructorului pe terenul altuia (chiar atunci când face obiectul dreptului de proprietate publică) nu are drept consecinţă ieşirea bunului din patrimoniul proprietarului, ci reglarea raporturilor juridice dintre proprietarul terenului şi constructorul pe terenul acestuia pe tărâmul art. 494 C. civ., după distincţiile operate de acest text legal.

- În ce priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa de apel a considerat că este neeconomică şi înfrânge criteriul proporţionalităţii măsura demolării construcţiei, dar a omis să-şi exprime opinia "cu privire la alternativa propusă de instanţa supremă, privind cedarea folosinţei terenului", ea nu argumentează o nelegalitate a deciziei atacate, având în vedere că reluarea judecăţii în apel nu s-a putut realiza decât în cadrul procesual fixat prin cererile şi apărările părţilor, dezlegările obligatorii ale instanţei supreme, în condiţiile art. 501 C. proc. civ., neputând depăşi nici ele limitele fixate, potrivit principiului disponibilităţii, de părţile procesului.

Or, instanţa nu a fost învestită de vreuna din părţi cu o cerere care să vizeze încheierea unei convenţii care să privească cedarea folosinţei terenului, astfel încât îndrumarea dată de instanţa supremă, prin decizia de casare, în sensul că la rejudecare să fie avute în vedere "toate apărările părţilor, inclusiv jurisprudenţa invocată cu referire la componenta economică a măsurilor ce pot fi dispuse, apreciind, dacă este cazul, cu privire la soluţia mai eficientă economic pentru părţi dintre demolarea sau încheierea unei convenţii privind cedarea folosinţei terenului", trebuie înţeleasă corect în contextul procesual, fixat ca atare prin cererile şi apărările părţilor.

Cum o asemenea cerere, referitoare la perfectarea unei convenţii care să aibă ca obiect reglementarea folosinţei terenului afectat de construcţia edificată nu a fost dedusă judecăţii, instanţa de apel nu se putea pronunţa asupra ei decât cu înfrângerea principiului disponibilităţii (iar prevederile art. 501 C. proc. civ. nu o obligau în acest sens, considerentele deciziei de casare pe acest aspect nefiind dezlegări în drept obligatorii, de care să se ţină seama la rejudecare ci, în realitate, îndrumare pentru o soluţionare alternativă a litigiului).

Faţă de considerentele expuse, toate criticile formulate, în măsura în care au putut fi identificate ca deducând judecăţii aspecte de nelegalitate, au fost constatate nefondate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva deciziei nr. 118/A din 30 martie 2023 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 aprilie 2024.