Recourse annulled as unstamped; failure to pay 50 RON fee leaves lower ruling on inadmissible set-aside motion intact.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) as unstamped, thereby leaving in force the lower court's decision that had dismissed the appellant's motion to set aside (contestație în anulare) as inadmissible. The appellant had challenged a ruling that rejected his recourse against the annulment of his request for correction, completion, and clarification of a prior civil decision, part of an ongoing dispute involving enforcement proceedings. The Court applied the mandatory stamping duty under O.U.G. no. 80/2013, specifically art. 25(2)(a), and held that failure to pay the 50 RON fee—despite proper notice of the sanction and the possibility of seeking legal aid or reexamination of the fee—rendered the appeal null pursuant to art. 486(2)-(3) and art. 493(5) of the Civil Procedure Code. The Court also declined to refer constitutional exceptions to the Constitutional Court, finding no explicit and compliant request had been made, and declined to examine the merits of the appeal due to its annulment.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013; Recourse annulled as unstamped; failure to pay 50 RON fee leaves lower ruling on inadmissible set-aside motion intact: The appellant had challenged a ruling that rejected his recourse against the annulment of his request for correction, completion, and clarification of a prior civil decision, part of an ongoing dispute involving enforcement proceedings. The Court applied the mandatory stamping duty under O.U.G. no. 80/2013, specifically art. 25(2)(a), and held that failure to pay the 50 RON fee—despite proper notice of the sanction and the possibility of seeking legal aid or reexamination of the fee—rendered the appeal null pursuant to art. 486(2)-(3) and art. 493(5) of the Civil Procedure Code. The Court also declined to refer constitutional exceptions to the Constitutional Court, finding no explicit and compliant request had been made, and declined to examine the merits of the appeal due to its annulment.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to apply the sanction of nullity of the appeal due to failure to pay the court fee.
Basis for annulling the appeal as untimbrated in the filtering procedure.
Full text
Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1 Decizia pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă
Prin decizia civilă nr. 75R din data de 14 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a anulat cererea de îndreptare, completare şi lămurire a deciziei civile nr. 225R din data de 11 noiembrie 2021 a Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
I.2. Deciziile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti
Prin decizia civilă nr. 668 din 22 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A., în contradictoriu cu intimaţii B. şi Executorul Judecătoresc C., împotriva deciziei civile nr. 75R din data de 14 aprilie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Prin decizia civilă nr. 196 R din 28 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 668 din data de 22 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
I.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 196 din data de 28 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs contestatorul A..
Prin cererea de recurs, fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-contestator a făcut o prezentare a litigiului, susţinând că probele, cererile şi demersurile sale au fost ignorate de către instanţe.
A arătat că i-a fost îngrădit accesul la justiţie, precum şi că a invocat mai multe excepţii de neconstituţionalitate care nu au fost luate în seamă de către instanţe.
Totodată, a precizat că achită taxa judiciară de timbru, dar că se impune a se avea în vedere că s-a conformat acestei solicitări şi până acum, dar excepţia de neconstituţionalitate invocată sub acest aspect a fost ignorată.
Recurentul-contestator a solicitat pronunţarea asupra excepţiilor de neconstituţionalitate pe care susţine că le-a invocat, sesizarea Curţii Constituţionale şi a subliniat că insistă în suspendarea judecării cauzei până ce instanţa de contencios constituţional va soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate invocate.
Prin notele de şedinţă depuse ulterior, recurentul-contestator a reluat susţinerile formulate prin cererea de recurs, exprimându-şi nemulţumirea cu privire la modul de soluţionare a litigiului în toate fazele procesuale.
I.4. Apărările formulate în cauză
Intimaţii B. şi Executorul Judecătoresc C. nu au depus întâmpinări.
I.5. Procedura de filtru derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 22 iunie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .
Prin rezoluţia de primire a dosarului din data de 3 iulie 2023, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, conform art. 493 C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ.. Totodată, s-a stabilit în sarcina recurentului-contestator obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON.
La data de 24 iulie 2023, recurentul-contestator a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cerere care a fost respinsă, ca tardivă, prin încheierea de şedinţă din data de 17 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022.
La data de 16 februarie 2024, a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, în concluziile acestuia, reţinându-se că prezenta cale de atac este netimbrată şi a fost formulată împotriva unei hotărâri definitive.
Completul de filtru nr. 2, prin rezoluţia din data de 19 februarie 2024, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, astfel cum rezultă din dovezile aflate la dosarul de recurs.
Recurentul-contestator A. a depus punct de vedere la raport, reluând, în esenţă, susţinerile formulate anterior în cauză, iar intimaţii nu au depus puncte de vedere.
Prin rezoluţia din data de 21 martie 2024, a fost fixat termen la data de 23 aprilie 2024, în complet de filtru, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în vederea analizării admisibilităţii în principiu a recursului, faţă de cele reţinute prin raportul întocmit în cauză.
La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2024, Înalta Curte, constatând că recurentul-contestator nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, a invocat, din oficiu, excepţia netimbrării recursului şi a reţinut pricina în pronunţare, cu prioritate, prin prisma acestei excepţii.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., examinând, cu prioritate, excepţia netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, iar potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege; pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că instanţa va pune în vedere reclamantului obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
Conform dispoziţiilor art. 486 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ.: "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum şi, dacă este cazul, procura specială, împuternicirea avocaţială sau delegaţia consilierului juridic. (3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."
Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. a) teza a II-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, se taxează cu 50 RON cererile pentru exercitarea recursului împotriva hotărârilor prin care s-a respins cererea ca inadmisibilă.
Conform rezoluţiei din data de 3 iulie 2023, s-a stabilit în sarcina recurentului-contestator o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 RON aferentă cererii de recurs şi s-a dispus, totodată, comunicarea către acesta a menţiunii de a achita respectiva taxă judiciară de timbru, sub sancţiunea anulării recursului.
În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului – cauza Iordache împotriva României (publicată în Monitorul Oficial al României nr. 797/2019) –, prin care instanţa europeană a reţinut încălcarea art. 6 din Convenţie faţă de împrejurarea că instanţele naţionale nu au explicat reclamantului consecinţele neplăţii taxelor de timbru aferente soluţionării apelului şi recursului sau că acesta poate solicita să fie exonerat de această plată, în cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte reţine că, prin adresa comunicată la data de 17 iulie 2023, recurentului-contestator i-a fost comunicată obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru, acesta fiind încunoştinţat despre sancţiunea anulării cererii de recurs în caz de neplată. Totodată, prin aceeaşi adresă, i s-a adus la cunoştinţă că are posibilitatea de a formula, în condiţiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, cerere de ajutor public judiciar, precum şi, în temeiul art. 39 alin. (1) din acelaşi act normativ, cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.
Recurentul-contestator a formulat cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cerere care a fost respinsă, ca tardivă, prin încheierea de şedinţă din data de 17 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2022.
Încheierea prin care a fost respinsă, ca tardivă, cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a fost comunicată recurentului-contestator la data de 2 februarie 2024, astfel cum rezultă din dovada aflată la dosarul de recurs.
Or, din actele şi lucrările dosarului se constată că, deşi a fost legal înştiinţat despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, recurentul-contestator nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanţă, respectiv 50 RON, până la data analizării recursului în procedura de filtru.
Se mai observă că, deşi i s-a adus la cunoştinţă posibilitatea de a formula cerere de ajutor public judiciar, recurentul-contestator nu a înţeles să formuleze o astfel de cerere în condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
Fiind vorba de o condiţie legală extrinsecă cererii de recurs, neîndeplinirea ei atrage nulitatea cererii, necondiţionat de existenţa vreunei vătămări, conform art. 176 pct. 6 C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte reţine că nedepunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru atrage incidenţa sancţiunii expres prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. raportat la alin. (2) al aceluiaşi articol, respectiv nulitatea recursului.
Ca atare, cum recurentul-contestator nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanţă, în raport de prevederile art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, Înalta Curte va face aplicarea sancţiunii nulităţii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. şi, în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi act normativ, va anula recursul ca netimbrat.
În ceea ce priveşte cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate pretins a fi invocate de către recurentul-contestator, Înalta Curte constată că, din actele dosarului, nu rezultă care sunt în concret acele dispoziţii legale apreciate de către parte a fi contrare prevederilor constituţionale, recurentul-contestator făcând doar referiri generale la excepţii de neconstituţionalitate pe care susţine că le-a invocat pe parcursul judecării litigiului şi cu privire la care instanţele anterioare au refuzat să se pronunţe, fără a învesti prezenta instanţă cu o cerere explicită în acest sens, formulată cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează conţinutul unei atare solicitări.
Totodată, raportat la soluţia ce urmează a fi pronunţată şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ. teza finală, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor formulate prin cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 196R din data de 28 februarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2024.