Conflict of jurisdiction over presidential order for child residence resolved in favor of court of last common marital residence

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, având ca obiect ordonanţă preşedinţială, înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, secţia civilă, la data de 24 noiembrie 2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., stabilirea domiciliului minorului C., la domiciliul tatălui, iar, în subsidiar, a solicitat stabilirea unui program de legături personale cu minora.

La termenul de judecată din data de 15 februarie 2024, fiind primul termen cu procedura legal îndeplinită, a fost invocată din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 288 din data de 15 februarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Cornetu, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale de ordine publică a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect ordonanţă preşedinţială, privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Caransebeş.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Cornetu, secţia civilă, în esenţă, a făcut aplicarea art. 998 C. proc. civ. raportat la art. 114 alin. (1) din acelaşi act normativ şi a apreciat că instanţa competentă a soluţiona prezenta ordonanţă preşedinţială este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul persoana ocrotită cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul prezentei pricini.

Ca atare, constatând că, la data introducerii acţiunii, minorul locuia cu mama acestuia, în localitatea Mehadia, judeţ Caraş Severin, domiciliul efectiv, în fapt, al acestora, aflându-se la această adresă, a considerat că Judecătoria Caransebeş este instanţa competentă a soluţiona pricina.

A mai arătat şi că cererea prin care se solicită stabilirea locuinţei minorului este o cerere în materie de ocrotire a persoanei fizice minore, iar sintagma "cereri privind ocrotirea persoanei fizice" include, astfel, cererea vizând ocrotirea minorului prin părinţi, în sensul art. 106 alin. (1) teza I C. civ., respectiv cererile care decurg din autoritatea părintească reglementată de Titlul IV din Cartea a II-a "Despre familie" C. civ. Titlul IV C. civ., intitulat "Autoritatea părintească", cuprinde dispoziţii cu privire la autoritatea părintească şi exercitarea autorităţii părinteşti, locuinţa copilului şi obligaţia de întreţinere, dispoziţii conform cărora instanţa de tutelă, potrivit interesului superior al copilului, are competenţa de soluţionare a cererilor izvorând din neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti (art. 486), la stabilirea locuinţei copilului (art. 496), la schimbarea locuinţei copilului (art. 497) sau la exercitarea autorităţii părinteşti [art. 504 coroborat cu art. 396 alin. (1) C. civ..].

Totodată, a reţinut şi incidenţa dispoziţiilor art. 265 C. civ. potrivit cărora toate măsurile date prin Cartea a II-a "Despre familie" C. civ. în competenţa instanţei judecătoreşti, toate litigiile privind aplicarea dispoziţiilor acestei cărţi, precum şi măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competenţa instanţei de tutelă – teza finală a acestui text de lege se referă la faptul că dispoziţiile art. 107 C. civ. sunt aplicabile în mod corespunzător.

A arătat că aceste dispoziţii legale instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită şi au caracter de normă specială în raport cu dispoziţiile art. 107 C. proc. civ.., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar caracterul de ordine publică privind competenţa instanţei derivă din interpretarea per a contrario a art. 126 C. proc. civ.

Mai mult, a reţinut că, potrivit art. 123 alin. (3) C. proc. civ., când instanţa este exclusiv competentă pentru una dintre părţi, ea va fi exclusiv competentă pentru toate părţile.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 165 din data de 19 martie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Caransebeş: a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Cornetu; a constatat ivit un conflict negativ de competenţă între Judecătoria Cornetu şi Judecătoria Caransebeş; a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia; în baza art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecarea prezentei cauze până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Astfel, Judecătoria Caransebeş a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 998 C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. şi la cele ale art. 920 din acelaşi act normativ.

A arătat că, în materia ordonanţei preşedinţiale, competenţa materială se determină prin raportare la dispoziţiile corespunzătoare în ceea ce priveşte cererea pe fondul dreptului, aceeaşi fiind soluţia şi în cazul competenţei teritoriale, textul de lege menţionat făcând o aplicare a principiului accesorium sequitur principale, iar, în ceea ce priveşte divorţul, norma procedurală ce este incidenţă în cauză sub aspectul instanţei judecătoreşti competente teritorial este cea inserată de legiuitor în cuprinsul art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Ca atare, a reţinut că, potrivit textului de lege menţionat, cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţa comună a soţilor – ultima locuinţă comună a soţilor a fost în judeţul Ilfov, astfel cum rezultă din cererea formulată de reclamant şi astfel cum au arătat părţile la termenul de judecată din data de 19 martie 2024.

Totodată, a apreciat că prevederile art. 114 C. proc. civ. nu-şi găsesc aplicarea în cauză, întrucât această normă de competenţă nu se aplică în cazul oricărei cereri date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie, ci exclusiv cererilor privind ocrotirea persoanei fizice, respectiv celor prevăzute de Titlul III, intitulat "Ocrotirea persoanei fizice", al Cărţii I "Despre persoane", C. civ.. Or, prezenta cerere de chemare în judecată nu aparţine acestei categorii.

A constatat că, din cuprinsul art. 919 şi art. 920 C. proc. civ., rezultă că procedura divorţului cuprinde şi norme privind cererile accesorii şi incidentale introduse pe calea ordonanţei preşedinţiale în scopul stabilirii locuinţei copiilor minori, a obligaţiei de întreţinere, a încasării alocaţiei de stat pentru copii şi a folosirii locuinţei familiei, iar aceste prevederi au caracter special, motiv pentru care vor fi aplicate cu prioritate faţă de cele ale art. 114, ale art. 123 alin. (1) şi ale art. 997-998 C. proc. civ.

A mai reţinut şi că, de altfel, pe rolul Judecătoriei Cornetu a fost înregistrată sub nr. x/2023 şi cererea de divorţ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., iar Judecătoria Cornetu este instanţa de la ultimul domiciliu comun al soţilor.

Prin urmare, a apreciat că, întrucât ultimul domiciliu comun al părţilor se află în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Cornetu, conform Hotărârii Guvernului nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, aceasta este competentă a soluţiona prezenta pricină.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În speţa de faţă, Judecătoria Cornetu, secţia civilă şi Judecătoria Caransebeş şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, ivirea prezentului conflict negativ de competenţă fiind generată de constatările diferite ale celor două instanţe cu privire la dispoziţiile legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă a soluţiona litigiul.

Astfel, Judecătoria Cornetu, secţia civilă a făcut aplicarea art. 998 raportat la art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în timp ce Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a avut în vedere prevederile art. 998 raportate la cele ale art. 915 alin. (1), ale art. 919 şi ale art. 920 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că obiectul acţiunii îl constituie cererea prin care reclamantul a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună în mod provizoriu, până la soluţionarea cauzei având ca obiect divorţ şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr. x/2023, stabilirea domiciliului minorei C. la domiciliul tatălui, iar, în subsidiar, a solicitat stabilirea unui program de legături personale cu minora.

Potrivit dispoziţiilor art. 998 C. proc. civ. "cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului".

Prin urmare, în ceea ce priveşte ordonanţa preşedinţială, competenţa de soluţionare este aceeaşi cu cea determinată pentru soluţionarea cauzei pe fond, determinare care poate opera în abstract de către instanţa învestită în procedura ordonanţei preşedinţiale (în cazul în care nu este promovată şi o cerere pe dreptul comun pe fondul dreptului) sau în concret (în cazul în care este înregistrată pe rolul instanţei cererea pe fondul dreptului), caz în care competenţa se stabileşte în raport de instanţa învestită cu soluţionarea fondului dreptului.

Or, astfel cum reclamantul a arătat în cerere, pe rolul Judecătoriei Cornetu a fost înregistrată, sub nr. x/2023, cererea având ca obiect "divorţ".

Prin încheierea de şedinţă nr. 22 din data de 26 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Cornetu, secţia civilă a anulat cererea formulată de reclamantul A..

Ulterior, la data de 27 februarie 2024, pe rolul Judecătoriei Cornetu, secţia civilă, sub nr. x/2024, a fost înregistrată cererea de divorţ, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B..

Potrivit dispoziţiilor art. 920 C. proc. civ., instanţa învestită cu soluţionarea cererii de divorţ poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanţă preşedinţială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinţei copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la încasarea alocaţiei de stat pentru copii şi la folosirea locuinţei familiei.

Din formularea dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că instanţa competentă a lua măsuri vremelnice în timpul procesului este instanţa pe rolul căreia se află acţiunea de divorţ, aceasta fiind cea mai în măsură să aprecieze asupra luării acestora, fiind şi instanţa care se pronunţă şi asupra unei cereri accesorii divorţului referitoare la dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul său, iar o astfel de cerere reprezintă o acţiune asupra fondului ce trebuie avută în vedere la stabilirea instanţei competente să soluţioneze o cerere de ordonanţă preşedinţială având acelaşi obiect.

Ca atare, faţă de cele anterior arătate, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei vizând fondul dreptului dedus judecăţii prin prezenta ordonanţă preşedinţială, pe rolul Judecătorie Cornetu, secţia civilă se află înregistrat dosarul având ca obiect cererea de divorţ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., astfel că, în raport de prevederile art. 998 coroborate cu cele ale art. 920 C. proc. civ., acestei instanţe îi aparţine şi competenţa de a soluţiona şi pretenţiile reclamantului deduse judecăţi pe calea prezentei ordonanţe preşedinţiale.

În plus, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, iar în speţă, aşa cum rezultă din susţinerile părţilor (formulate la termenul din data de 19 martie 2024 – încheierea de la dosarul Tribunalului Caransabeş), aceştia au avut ultimul domiciliu comun în judeţul Ilfov, în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Cornetu.

Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., în aplicarea art. 998 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială în favoarea Judecătoriei Cornetu, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2024.