Administrative silence claim fails; annulment appeal rejected for lacking material error or omitted grounds.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe court rejected the annulment appeal as unfounded, thereby leaving the prior decision (which had dismissed the petitioner’s appeal on the merits) in force; the petitioner, who had sued an administrative authority for failing to respond to complaints and sought damages and penalties, ultimately lost. The dispute arose from the petitioner’s administrative action under Law No. 29/1990, with the appellate court having previously upheld the lower court’s dismissal on grounds that the authority had transmitted the complaints to the competent body. The annulment appeal invoked Articles 317 and 318 of the Civil Procedure Code, alleging the appellate court omitted to examine certain grounds of appeal and committed material error regarding service of process. The court held that the alleged “material error” concerned substantive re-examination of the merits, not the formal errors covered by Article 318, and that the appellate decision had in fact addressed each ground of appeal, so neither statutory ground for annulment was met.
Legislator headnote
AI generatedart. 11 din Legea nr. 29/1990, art. 318 C. proc. civ; Administrative silence claim fails; annulment appeal rejected for lacking material error or omitted grounds: Împotriva acestei decizii, R.I. a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 2 aprilie 2003, reclamantul R.I. a chemat în judecată Ministerul Administrației Publice, solicitând obligarea acestuia să-i răspundă în scris la reclamațiile adresate la 21 octombrie 2002 și respectiv, 27 decembrie 2002; obligarea la daune, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 29/1990, în sumă de 10.000.000 lei și amendarea conducătorului autorității pârâte pentru refuzul de a-i răspunde, precum și la daune de câte 300.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere.
Prin sentința civilă nr. 235 din 2 iulie 2003, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acțiunea, reținând că pârâtul a transmis memoriile, autorității competente, spre verificare și răspuns.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, R.I. care a susținut că în mod greșit s-a reținut de către instanța fondului, că ar fi solicitat demiterea primarului, viceprimarului și secretarului Primăriei Cisnădie; greșit s-a apreciat, ca fiind complet, răspunsul Prefecturii Sibiu; și în fine, greșit nu s-a reținut lipsa de procedură, cu reclamantul, pentru termenul din 2 iulie 2003.
Prin decizia civilă nr. 556 din 10 februarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, a respins recursul, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii, R.I. a formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ.
Contestatorul a invocat omisiunea de cercetare a motivelor de recurs vizând greșita reținere ca obiect al acțiunii sale, a demiterii primarului, viceprimarului și secretarului Primăriei Cisnădie, și eroarea materială, prin aprecierea drept completă, a procedurii de citare pentru termenul din 2 iulie 2003.
În conformitate cu dispozițiile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Reținând această dispoziție și având în vedere și faptul că eroarea materială la care se referă legiuitorul, vizează aspectele formale ale judecății și nu implică reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, urmează a se constata că prin motivele invocate, contestatorul vizează fondul litigiului, considerând în fapt că hotărârea este rezultatul unei judecăți greșite.
În ce privește omisiunea de pronunțare, nici acest motiv nu se dovedește a fi întemeiat, prin decizia civilă nr. 556 din 10 februarie 2004 fiind analizate în detaliu. fiecare din motivele de casare invocate de recurentul R.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de R.I. împotriva deciziei nr. 556 din 10 februarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2005.