Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1170/2024 AI generated

Competence for execution objection: Enforcing court's jurisdiction versus debtor's domicile

Case Number Decizia nr. 1170/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning competence to the Bucharest Sector 1 Court, ruling that the court which authorized the enforcement is competent to hear subsequent objections. The dispute arose when the regional railway company subsidiary filed an objection to enforcement against a creditor, challenging the calculation of expert fees and enforcement costs; the Bucharest Sector 1 Court initially declined territorial jurisdiction in favor of the Craiova Court, arguing competence lay with the court of the debtor’s seat, while the Craiova Court reciprocally declined in favor of Bucharest Sector 1, asserting that the authorizing court retained jurisdiction. The decisive legal basis was the principle of the uniqueness of the enforcement court, interpreted through Decision No. 20/2021 and Articles 651 and 714 of the Code of Civil Procedure, which stipulates that the specific court that issued the enforcement authorization is competent to resolve all incidents arising during execution, including objections to enforcement, regardless of the debtor's registered seat.

Legislator headnote

AI generated

art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 alin. (3) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 714 alin. (1) C. proc. civ, art. 112 C. proc. civ; Competence for execution objection: Enforcing court's jurisdiction versus debtor's domicile: Ca atare, a arătat că, deşi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dat o încheiere de încuviinţare a executării silite, această împrejurare nu atrage automat competenţa sa de soluţionare a contestaţiei la executare, întrucât o interpretare contrară, în sensul că instanţa care a încuviinţat executarea silită este competentă să judece contestaţia la executarea silită ar lăsa fără aplicabilitate şi fără sens dispoziţiile art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., iar, în măsura în care legiuitorul ar fi intenţionat să atribuie competenţa de soluţionare a contestaţiilor la executare instanţei care a încuviinţat efectiv executarea silită, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres.

Keywords

AI generated
application for enforcement - Jurisdiction conflict of jurisdiction enforcement of ruling assigned competence legal fees civil dispute

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2022 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, sub nr. x/2022, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimatul A., a formulat contestaţie la executare, prin care a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 641/2021 aflat pe rolul B.E.J. B. (raport de expertiză şi acte subsecvente) pentru suma de 15.591,05 RON, din care 11.466 RON reprezentând diferenţa dintre valoarea calculată prin raportul de expertiză din dosarul execuţional nr. x/2021 şi valoarea calculată de societate, iar 4,125,05 RON reprezentând cheltuieli de executare, respectiv onorariu avocat, onorariu executor judecătoresc şi onorariu expert contabil. De asemenea, a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 23 martie 2023, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2810 din data de 23 martie 2023, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova şi pe intimatul A., în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a hotărî astfel, în esenţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a reţinut că potrivit art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare, şi anume la judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Astfel, a arătat că ceea ce este esenţial pentru stabilirea instanţei de executare este domiciliul/sediul persoanei împotriva căreia se efectuează actele de executare, iar, în speţă, toate actele de executare silită şi inclusiv încheierea de încuviinţare a executării silite au fost îndreptate exclusiv împotriva debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, nu şi împotriva Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." S.A.

Prin urmare, a apreciat că este evident că instanţa competentă să soluţioneze prezenta contestaţie la executare este judecătoria în a cărei circumscripţie de află Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, aceasta fiind singura debitoare din dosarul de executare nr. 641/2021.

Mai mult decât atât, a constatat că inclusiv în titlurile executorii este menţionată, în calitate de pârâtă, Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, nu Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A.

Totodată, a considerat că nu este de natură să atragă competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe faptul că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este cea care a încuviinţat executarea silită.

În acest sens, a reţinut că, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Ca atare, a arătat că, deşi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dat o încheiere de încuviinţare a executării silite, această împrejurare nu atrage automat competenţa sa de soluţionare a contestaţiei la executare, întrucât o interpretare contrară, în sensul că instanţa care a încuviinţat executarea silită este competentă să judece contestaţia la executarea silită ar lăsa fără aplicabilitate şi fără sens dispoziţiile art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., iar, în măsura în care legiuitorul ar fi intenţionat să atribuie competenţa de soluţionare a contestaţiilor la executare instanţei care a încuviinţat efectiv executarea silită, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres.

De asemenea, a apreciat că, în cauză, nu este aplicabilă nici decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind examinarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, întrucât aceasta are în vedere situaţia pluralităţii de debitori (ceea ce nu este cazul în speţă), în acest caz punându-se problema incidenţei principiului unicităţii instanţei de executare (atunci când sunt mai multe instanţe competente în raport de domiciliul/sediul fiecărui debitor în parte).

Aşadar, întrucât Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova are sediul social în Craiova, a apreciat că Judecătoria Craiova, ca instanţă de executare, este competentă să soluţioneze şi prezenta contestaţie la executare.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 477 din data de 18 ianuarie 2024, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Craiova, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Craiova, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova şi pe intimatul A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Craiova şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului de competentă.

Astfel, Judecătoria Craiova, secţia I civilă, făcând aplicarea prevederilor art. 714 alin. (1) şi ale art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., a reţinut că revine judecătoriei care a încuviinţat executarea silită competenţa de a soluţiona contestaţia la executare, principiul unicităţii instanţei de executare presupunând că, odată ce o anumită instanţă a încuviinţat executarea silită, trebuie să se ţină seama de împrejurarea că instanţa de executare a fost deja determinată prin efectul pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite.

A arătat că în acest sens sunt atât jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi dezlegările date prin decizia în interesul legii nr. 20/2021.

Ca atare, constatând că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin încheierea pronunţată la data de 4 noiembrie 2021, în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de încuviinţare a executării silite împotriva debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, formulată de B.E.J. B., a apreciat că acesteia îi revine competenţa de a soluţiona contestaţia la executare.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reţine că, în speţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă şi Judecătoria Craiova, secţia I civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de aprecierea diferită a celor două instanţe cu privire la modalitatea de stabilire a instanţei de executare la care se referă prevederile art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a stabilit instanţa competentă a soluţiona pricina, în aplicarea dispoziţiilor legale anterior arătate, prin raportare la sediul debitoarei, în timp ce Judecătoria Craiova, secţia I civilă a făcut aplicarea dezlegărilor obligatorii date prin decizia pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2021.

Având în vedere obiectul prezentului litigiu (contestaţie executare), competenţa de soluţionare a acestuia, astfel cum au reţinut şi judecătoriile aflate în conflict, aparţine instanţei de executare, potrivit art. art. 714 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă soluţionând, conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ., cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În speţă, prin cererea înregistrată pe rolul B.E.J. B., la data de 26 octombrie 2021, sub nr. x, creditorul A. a solicitat executarea silită a titlului executoriu, constând în sentinţa civilă nr. 1111 din data de 1 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj şi decizia civilă nr. 2291 din data de 6 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, împotriva debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. – Sucursala Regională Căi Ferate Craiova.

Prin încheierea de şedinţă din data de 4 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a admis cererea de încuviinţare a executării silite formulate de petentul B.E.J. B. şi a încuviinţat executarea silită a debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. – Sucursala Căi Ferate Craiova, de către B.E.J. B., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1111 din data de 1 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia civilă nr. 2291 din data de 6 iulie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului creditorului A. rezultat din titlul executoriu, precum şi a cheltuielilor de executare.

Prin contestaţia la executare formulată, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat anularea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 641/2021 aflat pe rolul B.E.J. B..

Cum, în speţă, cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea din data de 4 noiembrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă, ca efect al principiului unicităţii instanţei de executare, competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect contestaţie la executare, aparţine judecătoriei care a încuviinţat cererea de executare silită, respectiv Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Principiului unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, ca instanţă de executare, această dezlegare fiind dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 20 din data de 27 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din data de 11 noiembrie 2021, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ.

Astfel, s-a statuat că instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În motivarea deciziei anterior menţionate, instanţa supremă a reţinut principiul unicităţii instanţei de executare, care presupune că "una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute la alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare."

Prin urmare, având în vedere cele anterior reţinute, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2024.