Validity of contractual price difference offset by late payment penalties in real estate ante-contract; cassation admissibility requirements.

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov, la data de 25 august 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din data de 11 mai 2017, pentru neachitarea diferenţei de preţ în sumă de 6.700,05 euro; obligarea pârâtului să elibereze de îndată apartamentul nr. x situat în Braşov, judeţul Braşov, deoarece îl ocupă fără drept; obligarea pârâtului la achitarea contravalorii folosinţei acestui apartament începând cu data de 13 mai 2019 până în prezent; obligarea pârâtului la achitarea contravalorii folosinţei aferente locului de parcare situat în complexul Bobâlna începând cu data de 13 mai 2019 şi până în prezent.

I.2. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Braşov

Prin sentinţa civilă nr. 4208 din data de 12 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

I.3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 49/S din data de 13 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată, şi a obligat-o pe reclamantă la plata către pârât a sumei de 4.000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

I.4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă

Prin decizia civilă nr. 1193/Ap din data de 30 iunie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă: a respins cererea de apel formulată de a pârâta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 49/S din data de 13 februarie 2023 pronunţate de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, pe care a păstrat-o; a admis apelul incident formulat de reclamantul B. împotriva considerentelor sentinţei apelate menţionate la parag. 3 şi 4, pagina 6, pe care l-a înlocuit cu propriile considerente ale instanţei de apel, menţionate în cuprinsul deciziei; a obligat pe apelanta-reclamantă A. la plata către apelantul-pârât a sumei de 3.100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

I.5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1193/Ap din data de 30 iunie 2023 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

După prezentarea situaţie de fapt a litigiului, a menţionat că acţiunea a fost respinsă reţinându-se faptul că este adevărat că intimatul-pârât nu a achitat diferenţa de preţ, însă această neexecutare este de mică însemnătate, astfel încât nu se impune rezoluţiunea contractului.

A arătat că, potrivit dispoziţiilor antecontractului având ca obiect imobilul în discuţie, preţul acestuia este echivalentul în RON la cursul B.N.R. din data efectuării plăţii a sumei de 67.000,50 euro, inclusiv T.V.A. 5%, preţ cu privire la care s-a stabilit că va fi achitat de cumpărător, după cum urmează: suma de 271.252,48 RON, echivalentul a 60.300,45 euro la cursul B.N.R. de 4,54 RON/euro se va achita în termen de patru zile lucrătoare de ta data încheierii antecontractului; echivalentul în RON a sumei de 6.700,05 euro se va achita până la data recepţiei apartamentului.

Totodată, a subliniat că, în antecontract, se prevede faptul că neachitarea preţului în condiţiile convenite atrage rezoluţiunea de drept a promisiunii de vânzare cumpărare fără a fi nevoie de nicio formalitate prealabilă – pact comisoriu de ultim grad –, iar recepţia apartamentului este definită la capitolul 3 din antecontract, aceasta fiind realizată la data de 13 mai 2019 potrivit procesului-verbal de predare-primire încheiat între părţi.

A precizat faptul că, la capitolul 3.1. din antecontract, sunt prevăzute elementele ce constituie obiect al recepţie, iar, la art. 3.2., sunt excluse lucrările ce nu reprezintă obiect al recepţiei, astfel că mare parte din "elementele lipsă" menţionate în procesul-verbal nu sunt justificate.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut şi că a realizat toate solicitările, deşi acestea nu cădeau în sarcina sa, conform prevederilor antecontractului.

În opinia recurentei-reclamante, având în vedere dispoziţiile din antecontract arătate anterior, rezoluţiunea se produce începând cu data încheierii procesului-verbal de recepţie, fără achitarea diferenţei de preţ, motiv pentru care, începând cu acea dată, ocuparea apartamentului nr. x este nelegală.

Ca atare, a apreciat că, întrucât se prevede expres în contract că neachitarea preţului atrage rezoluţiunea, nu are nicio relevanţă valoarea diferenţei de achitat, ci se impune rezoluţiunea, cu atât mai mult cu cât avansul în sumă de 60.300,45 euro a fost achitat încă de la data încheierii antecontractului şi, astfel, părţile, prin inserarea acestei clauze, au avut în vedere diferenţa de 6.700,05 euro.

Totodată, a susţinut că nu se impune achitarea penalităţilor, întrucât, prin raportare la dispoziţiile art. 1350 C. civ., pentru a se dispune obligarea sa la plata de penalităţi trebuie să existe culpa sa în neîndeplinirea obligaţiilor, culpă care nu există, aspect care rezultă din conduita pe care a avut-o, din faptul că executantul este cel care nu a respectat termenul de execuţie, ulterior, acesta intrând în procedura insolvenţei, ceea ce a determinat continuarea lucrărilor cu alte persoane şi înscrierea sa la masa credală a societăţii debitoare, căreia îi achitase 90% din valoarea lucrărilor.

De asemenea, a menţionat că Primăria Municipiului Braşov i-a solicitat să reautorizeze construcţia şi să edifice şi parcare, precum şi că a fost implicată într-un proces în care se solicitase oprirea lucrărilor, un litigiu având ca obiect rectificare carte funciară, fiind astfel în imposibilitate de a continua demersurile de reautorizare şi de a obţine avizele necesare pentru intabulare.

A subliniat că a efectuat toate demersurile necesare pentru a înlătura procesul care a fost notat în cartea funciară, însă, fără să existe vreo culpă din partea sa, toate acestea au determinat nerespectarea termenului de predare şi de intabulare a apartamentului.

Recurenta-reclamantă a subliniat că a efectuat tot ce i-a stat în putere pentru a duce lucrarea la bun sfârşit, însă nu putea să prevadă toate evenimentele care au avut loc după data încheierii antecontractului şi a precizat că, toată această perioadă, a ţinut permanent legătura cu promitenţii cumpărători, le-a explicat situaţia şi a avut parte de înţelegere din partea lor, cu excepţia părţii adverse.

A mai arătat că, în plus, intimatul-pârât a cunoscut situaţia şi a acceptat-o tacit.

A mai apreciat recurenta-reclamantă că se impunea obligarea părţii adverse la plata contravalorii lipsei de folosinţă, astfel cum a fost calculată prin expertiza dispusă în cauză, având în vedere dispoziţiile art. 548 şi 550 C. civ., precum şi cele stipulate la clauza 4.13 teza finală din antecontract, potrivit căreia intrarea în stăpânirea de fapt şi de drept asupra imobilului de către cumpărător se va face începând cu data semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Ca atare, a susţinut că, dat fiind faptul că până la această dată, din motive care nu îi sunt imputabile, nu s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, intimatul-pârât nu avea dreptul de a intra în stăpânirea apartamentului şi de a-l folosi.

I.5. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare prin care a solicitat: în principal, în temeiul art. 489 C. proc. civ., anularea recursului, ca nemotivat, iar, în subsidiar, respingerea acestuia, ca nefondat; obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, în esenţă, intimatul-pârât a invocat faptul că recursul părţii adverse nu a fost motivat în drept, că nu au fost formulate critici care să poată fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., ci au fost reluate cele susţinute în faza apelului şi care i-au fost deja respinse de instanţa de control judiciar.

Pe fondul căii de atac, a arătat că instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe, care a constat că nu sunt îndeplinite, în prezenta cauză, condiţiile rezoluţiunii unilaterale pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor.

În opinia intimatului-pârât, susţinerile părţii adverse din cadrul acţiuni, a motivelor de apel şi reiterate în recurs, în sensul că era obligat să achite diferenţa de preţ la momentul recepţiei apartamentului, respectiv a încheierii procesului-verbal de recepţie intermediară din data de 13 mai 2019, sunt contrazise chiar de conduita recurentei-reclamante, care, pe de o parte, susţine că acest contract era reziliat de plin drept de la data de 13 mai 2019, dată la care afirmă că ar fi trebuit să achite diferenţa de preţ, iar, pe de altă parte, s-a prezentat la notar în 20 august 2020, la convocarea pe care i-a trimis-o, dar a refuzat încheierea contractului de vânzare-cumpărare, în care se prevede că penalităţile de întârziere se scad din diferenţa de preţ.

De asemenea, a arătat că recurenta-reclamantă, deşi era în întârziere faţă de termenele de predare şi intabulare, respectiv de vânzare a imobilului, convenite în antecontract, nu i-a solicitat încheierea unui act adiţional de prelungire, precum şi că, deşi susţine că îi datorează integral diferenţa de preţ a imobilului de la data predării acestuia, sub sancţiunea rezoluţiunii antecontractului şi a pierderii avansului achitat, totuşi nu l-a notificat niciodată în acest sens, ci, mai mult, i-a permis "din bunăvoinţă" să locuiască în apartament de la 13 mai 2019.

A subliniat intimatul-pârât şi că partea adversă a recunoscut în mod expres că i-a permis să locuiască în acest apartament toată perioada şi că, tot "din bunăvoinţă", ar fi achitat integral consumurile de utilităţi ale apartamentului.

Intimatul-pârât am mai apreciat şi că prima instanţă a reţinut în mod legal şi temeinic faptul că toate apărările recurentei-reclamante legate de culpa unor terţi în neîndeplinirea la termen a obligaţiilor sale contractuale sunt neîntemeiate, având în vedere că obligaţia de vânzare a bunului este una de rezultat, iar nu de mijloace, astfel încât este vorba despre o răspundere contractuală obiectivă.

În opinia părţii, prima instanţă a reţinut tot în mod corect şi legal că recurenta-reclamantă nu se poate prevala de neîndeplinirea propriilor obligaţii contractuale, de pretinsele abuzuri săvârşite de autorităţile statului, deoarece nu a făcut dovada că a acţionat în mod legal, prin pârghiile şi acţiunile civile ce le avea la dispoziţie, pentru a sancţiona această pretinsă conduită necorespunzătoare a autorităţilor.

A mai arătat intimatul-pârât şi că instanţa de apel a validat raţionamentul tribunalului, iar toate susţinerile recurentei-reclamate cu privire la culpa unor terţi sunt false şi sunt contrazise de înscrisurile aflate la dosar – fond şi apel –, astfel cum în mod corect au reţinut atât prima instanţă, cât şi cea de apel.

Astfel, a subliniat că recurenta-reclamantă nu a reuşit să finalizeze şi să intabuleze la timp imobilul din culpa acesteia, respectiv din cauza unei documentaţii incomplete, a încălcării grave a condiţiilor şi a proiectului din autorizaţia iniţială de construire, precum şi a modificărilor repetate la proiect pe care le-a solicitat.

Totodată, a menţionat că instanţa de apel a apreciat că tribunalul a respins în mod temeinic şi legal petitul acţiunii privind obligarea sa la plata contravalorii de folosinţă a apartamentului, având în vedere dezlegarea dată petitului principal şi faptul că predarea imobilului a fost realizată chiar de către recurenta-reclamantă, în temeiul clauzelor promisiunii de vânzare-cumpărare.

Intimatul-pârât a precizat şi că a fost admis apelul incident pe care l-a declarat, curtea de apel constatând că, la data de 13 mai 2019, nu datora nicio diferenţă de preţ dezvoltatorului, cum în mod greşit reţinuse prima instanţă, deoarece cuantumul celor două tipuri de penalităţi de întârziere, acumulate până la acel moment, depăşea restul de preţ rămas neachitat şi, în plus, chiar părţile, prin promisiunea de vânzare-cumpărare din 2017, s-au înţeles în mod expres şi au stipulat faptul că aceste penalităţi de întârziere să fie scăzute din diferenţa de preţ rămasă de achitat.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu a depus răspuns la întâmpinare.

Prin notele scrise, depuse la data de 22 aprilie 2024, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a arătat că recursul pe care l-a formulat se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile legale privind interpretarea contractelor, dispoziţii prevăzute de art. 1266-1269 C. civ.

Faţă de cele afirmate de către intimatul-pârât, în sensul că nu trebuie să plătească diferenţa de preţ deoarece dezvoltatorul ar datora penalităţi de întârziere, ce urmează a fi scăzute din preţ, a subliniat că nu a recunoscut obligaţia de a achita penalităţi de întârziere, astfel că nu este vorba despre o obligaţie certă, lichidă şi exigibilă la data notificării, motiv pentru care nu poate opera compensarea.

Totodată, a arătat că nu a fost notificată, conform prevederilor contractuale, pentru a curge termenul vizând obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere, precum şi că, pentru ca notificarea transmisă să îndeplinească condiţiile prevăzute în antecontract, se impune ca, prin aceasta, cumpărătorul să precizeze că are posibilitatea de a achita diferenţa de preţ şi să facă dovada că deţine suma respectivă.

Din această perspectivă, a susţinut că intimatul-pârât nu a precizat niciodată că doreşte să achite diferenţa de preţ şi nu a făcut o astfel de dovadă, intenţia acestuia fiind aceea de a obţine o sumă de bani, în vederea achitării unui preţ mai mic.

În plus, a subliniat că, atât la data comunicării primei notificări, cât şi la data celei de-a doua, acesta tot avea de achitat o diferenţă de preţ, însă partea adversă nu a precizat intenţia sa cu privire la această obligaţie.

Făcând referire la dispoziţiile art. 1266 C. civ., a solicitat a se avea în vedere faptul că promisiunea de vânzare-cumpărare nu a fost încheiată între părţile din prezentul dosar, intimatul-pârât cesionând drepturile de la o altă persoană care a negociat cu societatea, iar, potrivit prevederilor art. 1269 C. civ., dacă după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă.

De asemenea, a susţinut şi că suma rămasă de plată reprezintă 10% din valoarea totală, ceea ce, din punctul său de vedere, nu este o valoare de mică însemnătate.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 1551 alin. (1) C. civ. în cazul rezoluţiunii convenţionale, a arătat că, din punctul său de vedere, dacă s-ar ajunge la concluzia că pactele comisorii pot fi supuse controlului judecătoresc sub aspectul însemnătăţii neexecutării obligaţiei stipulate de părţi, atunci s-ar aduce atingere principiilor de drept în această privinţă, iar libertatea contractuală a părţilor ar fi tot mai diminuată.

Aducând argumente bazate pe topografia textelor legale în materie (art. 1550, art. 1551, art. 1552 şi art. 1553 C. civ.), precum şi de ordin istoric şi de drept comparat, recurenta-reclamantă a apreciat că, în speţă, se infirmă aplicabilitatea generală a art. 1551 C. civ.

Totodată, a subliniat că, şi dacă intimatul-pârât mai avea de achitat o sumă mică de preţ, aceasta trebuia achitată anterior încheierii procesului-verbal de predare, fiind o dispoziţie contractuală expresă, iar neachitarea diferenţei de preţ trebuie sancţionată cu rezoluţiunea, astfel cum părţile au stabilit prin contract.

Ca atare, susţinând că instanţa nu a dat eficienţă regulilor de interpretare a contractului, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, admiterea apelului pe care l-a declarat şi admiterea acţiunii formulate, precum şi respingerea apelului promovat de intimatul-pârât.

I.6. Procedura desfăşurată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementat de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 12 martie 2024, în cauză, în temeiul art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la data de 23 aprilie 2024, când Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţie nulităţii recursului, în raport de prevederile art. 489 C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În condiţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, verificând cererea de recurs, se constată că, fără a indica niciunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a procedat la reiterarea motivelor de apel formulate împotriva sentinţei tribunalului, care şi-au găsit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia pronunţată în apel, partea ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură şi o judecată din partea instanţei de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.

Astfel, instanţa de apel, analizând criticile formulate prin apelul principal declarat de reclamantă şi prin apelul incident promovat de pârât, a reţinut că tribunalul a respins în mod corect apărările recurentei-reclamante prin care s-a susţinut că nerespectarea termenului de predare a apartamentului şi de intabulare a imobilului s-ar fi datorat unor cauze independente de culpa sa, fiind vorba despre intervenţia unor evenimente care nu ar fi putut fi prevăzute la momentul încheierii antecontractului.

Ca atare, instanţa de apel a validat cele reţinute de către tribunal în sensul că insolvabilitatea subcontractorului angajat de recurenta-reclamantă pentru ridicarea imobilului priveşte exclusiv relaţia contractuală a promitentului-vânzător cu un terţ, cu atât mai mult cu cât obligaţia asumată faţă de promitentul-cumpărător a fost una de rezultat, respectiv de vânzare a unui bun imobil.

În ce priveşte solicitările din partea Primăriei Braşov de reautorizare a imobilului, care, în opinia părţii, ar fi avut un caracter abuziv, a constatat că aceste aspecte nu sunt confirmate de înscrisurile administrate în probaţiune în faţa instanţei de fond.

Referitor la solicitarea de obligare a intimatului-pârât la plata lipsei de folosinţă a bunului, curtea de apel a apreciat că, de asemenea, în mod corect, prima instanţă a respins şi acest petit, având în vedere soluţia pronunţată asupra capătului de cerere principal şi faptul că folosinţa bunului de către intimatul-pârât a fost realizată în temeiul promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate între părţi.

În ce priveşte aspectul vizând neplata diferenţei de preţ de către promitentul-cumpărător, în raport de cele stipulate de clauzele contractuale prevăzute în art. 4.10 şi art. 6.3 din promisiunea de vânzare-cumpărare, curtea de apel a constatat că acestea stabilesc două situaţii în care s-ar putea pretinde plata de penalităţi de către promitentul-vânzător, respectiv atunci când nu a intabulat imobilul sau când ar fi întârziat, pentru orice alt motiv, din culpa sa, semnarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, deşi a fost notificat, de către cumpărător, privind posibilitatea achitării diferenţei de preţ.

Aşadar, a reţinut că numai pentru cea de-a doua situaţie, când ar exista un alt motiv al întârzierii în încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, se impunea notificarea de către cumpărător, privind posibilitatea achitării diferenţei de preţ, în timp ce pentru prima situaţie, a întârzierii în intabularea imobilului, nu mai este necesară o astfel de notificare, cu atât mai mult cu cât termenul limită pentru intabularea imobilului era convenit de părţi, prin intermediul clauzelor contractuale.

Totodată, pe de altă parte, a arătat că promitentul-cumpărător a notificat societatea să se prezinte cu toate documentele necesare încheierii contractului în formă autentică în data de 20 august 2020 şi a expus pretenţiile sale cu privire la penalităţile datorate conform clauzelor contractuale, precum şi faptul că nu ar mai exista vreo diferenţă de preţ de plătit.

Contrar celor reţinute de tribunal, instanţa de apel a constat că această notificare a fost expediată de intimatul-pârât anterior datei de 20 august 2020 (dată avută în vedere de prima instanţă), astfel că, dacă la penalităţile în cuantum de 5.499,40 euro reţinute de tribunal pentru nepredarea la termen a apartamentului, se adaugă cele datorate de recurenta-reclamantă în temeiul clauzei menţionate anterior, pentru neintabularea imobilului, suma totală rezultată este mai mare decât diferenţa de preţ ce ar mai fi trebuit achitată de promitentul-cumpărător.

În ce priveşte faptul că intimatul-pârât nu ar deţine vreun titlu prin care recurenta-reclamantă să fie obligată la plata acestor penalităţi, a observat că părţile au convenit, prin intermediul clauzelor contractuale, ca aceste penalităţi să fie scăzute din diferenţa de preţ rămasă neachitată, iar instanţa de judecată a făcut numai aplicarea acestei clauze, fără să dispună obligarea recurentei-reclamante la plata vreunei sume cu titlu de penalităţi de întârziere.

Referitor la împrejurarea dacă a existat o neexecutare suficient de însemnată constând în neplata diferenţei de preţ, a arătat că acest aspect nu se mai impune a fi analizat, în condiţiile în care s-a constatat că de fapt intimatul-pârât nu mai datorează vreo sumă cu titlu de diferenţă de preţ, pentru imobilul obiect al antecontractului.

Or, prin motivele de recurs recurenta-reclamantă trebuia să indice, punctual, de ce este sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată, însă aceasta, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repune în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel şi omiţând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia curţii de apel.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Ca atare, nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului, reglementate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că, potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ.: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs", iar recursul va fi nul dacă nu a fost motivat în termen legal, cu excepţia existenţei unor motive de casare care sunt de ordine publică, ce pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, astfel cum prevede art. 489 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

În speţa de faţă, motivarea recursului trebuia realizată de către titularul căii de atac înăuntrul termenului reglementat de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., respectiv în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii recurate, termen care s-a împlinit la data de 2 octombrie 2023, în raport de data comunicării către recurenta-reclamantă a deciziei curţii de apel – 1 septembrie 2023.

Astfel, orice critică formulată în susţinerea căii de atac după data de 2 octombrie 2023 nu va putea face obiect al analizei instanţei de recurs, date fiind prevederile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează sancţiunea nulităţii recursului pentru nemotivarea în termen legal.

Ca atare, susţinerile formulate prin notele scrise depuse de recurenta-reclamantă la data de 22 aprilie 2024, deşi conturează critici de nelegalitate a hotărârii instanţei de apel, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., afirmând o nesocotire a normelor de drept material ce stabilesc regulile de interpretare a contractelor, precum şi a celor privind condiţiile în care poate opera compensarea datoriilor nu pot fi avute în vedere şi analizate, fiind depuse înafara termenului stabilit de lege pentru motivarea recursului.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă, în termen legal, prin cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., reprezentând redarea identică a motivelor de apel, şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), precum şi cu cele ale art. 489 C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

Faţă de dispoziţiile art. 499 teza finală C. proc. civ., conform cărora, "În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare", reţinând soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză (constatarea nulităţii recursului), Înalta Curte nu va proceda la analiza pe fond a susţinerilor formulate prin cererea de recurs.

Totodată, constatând că potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată, Înalta Curte apreciază întemeiată cererea formulată în acest sens de intimatul-pârât B. şi o va obliga pe recurenta-reclamantă A. S.R.L la plata către acesta a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.000 RON (dovedite prin factura seria x nr. x şi chitanţa nr. 78, ambele emise de Cabinet Avocat C. la data de 24 noiembrie 2023, aflate la fila x), cuantum apreciat a fi justificat în raport cu munca depusă de apărătorul părţii, care a formulat apărări şi a depus întâmpinare la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. S.R.L împotriva deciziei civile nr. 1193/Ap din data de 30 iunie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. S.R.L la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 3.000 RON către intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2024.