Enforcement jurisdiction conflict: broad interpretation of debtor's domicile under Art. 651 CPC and Art. 91 Civil Code

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului de competenţă, reţine următoarele:

1. Obiectul litigiului:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la 8 februarie 2024, petentul BEJ A., pentru creditorul B., a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorului C. în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 25 martie 2021, modificat prin actul adiţional nr. x din 25 martie 2021 emis de D. S.A..

Prin cererea formulată la 7 februarie 2024, creditorul B. a solicitat începerea executării silite împotriva debitorului C., prin toate modalităţile prevăzute de lege, pentru recuperarea debitului în cuantum de 18.586,68 RON.

II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1 Prin sentinţa civilă nr. 1224 din 19 februarie 2024, Judecătoria Braşov a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de BEJ A., privind încuviinţarea executării silite la solicitarea creditorului B. împotriva debitorului C., cu reşedinţa în Bucureşti, şi domiciliul în jud. Braşov, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă sesizată a reţinut, în aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., că noţiunea "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, interesând nu atât locuinţa principală sau statornică, ci adresa unde debitorul locuieşte efectiv, raportat la dispoziţiile art. 87, 90 şi 91 din C. civ.

2.2 Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, prin sentinţa nr. 1281 din 6 martie 2024, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti – secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect încuviinţare executare silită, în favoarea Judecătoriei Braşov. Constatând ivit conflict negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă, dispunând înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut, ca referinţă pentru stabilirea competenţei, domiciliul debitorului, iar nu reşedinţa acestuia, dat fiind că dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. nu fac trimitere la reşedinţă (locuinţa secundară), ci la domiciliu (locuinţa principală).

III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie solicitarea petentului BEJ A. de încuviinţare a executării silite împotriva debitorului C. în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x din 25 martie 2021, modificat prin actul adiţional nr. x din 25 martie 2021 emis de D. S.A., pentru recuperarea creanţei în cuantum de 18.586,68 RON.

Conflictul negativ de competenţă a fost generat de modul diferit în care instanţele au interpretat şi aplicat prevederile art. 651 C. proc. civ. în ce priveşte domiciliul/reşedinţa debitorului.

Astfel, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispoziţiile art. 112 şi ale art. 127 se aplică în mod corespunzător."

Înalta Curte reţine că domiciliul persoanei fizice este unul din atributele de identificare, în spaţiu, a acesteia şi se caracterizează prin stabilitate, unicitate, obligativitate şi inviolabilitate. Scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, un individ de un anumit punct determinat în spaţiu. Caracterul stabilităţii domiciliului nu interferează însă cu libertatea de mişcare a persoanei fizice şi nici cu libertatea de a locui efectiv în alt spaţiu.

De aceea, dispoziţiile art. 87 şi 88 din C. civ. fac referire nu doar domiciliul, ci şi la reşedinţa persoanei fizice, iar dispoziţiile art. 91 din acelaşi act normativ prevăd că,,(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune."

Înalta Curte reţine că scopul acestor dispoziţii din C. civ. este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă principiilor dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil. Noţiunea de domiciliu trebuie înţeleasă într-un sens mai larg, interesând nu doar locuinţa statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde pârâtul locuieşte efectiv, în măsura în care ea a fost cunoscută de către terţele persoane interesate.

Printr-o astfel de interpretare teleologică şi sistematică a textelor de lege arătate, i se asigură debitorului posibilitatea de a-şi exercita drepturile procesuale prin intermediul instanţei de judecată aflată în proximitatea domiciliului său real. Aceasta cu atât mai mult cu cât, încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite.

O astfel de interpretare este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a reţinut că "domiciliul" se referă nu doar la spaţiul legal ocupat sau dobândit, ci şi la orice alt spaţiu de locuit, dacă există legături suficiente şi continue. Curtea a arătat, în mai multe rânduri, că "dreptul la o instanţă" cuprinde mai multe aspecte, printre care dreptul de acces şi egalitatea armelor, care impune un echilibru just între părţi. Aceste principii se aplică în aceeaşi măsură în domeniul specific al comunicării actelor procedurale către părţi (a se vedea Miholapa împotriva Letoniei nr. 61.655/00, pct. 23, 31 mai 2007).

În cauză, este adevărat că potrivit cărţii de identitate, debitorul are domiciliul legal în Predeal, judeţul Braşov, localitate aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Braşov, însă potrivit verificărilor efectuate în baza de date DEPABD, are reşedinţa, din 9 iunie 2022, în Bucureşti, ceea ce înseamnă că locuinţa efectivă a acestuia se află la această adresă. Rezultă că, în sensul dispoziţiilor art. 91 din C. civ., au fost asigurate publicitatea şi opozabilitatea menţiunilor referitoare la reşedinţa părţii.

Totodată, ţinând seama că, prin cererea adresată organului de executare, s-a solicitat ca executarea să se realizeze prin toate formele prevăzute de lege, devine relevantă în determinarea competenţei teritoriale locuinţa în fapt-cea care asigură, pe de o parte, înştiinţarea efectivă a debitorului de pornirea procedurii execuţionale împotriva sa, dar şi valorificarea drepturilor creditorului (situaţia fiind diferită de aceea în care, de exemplu, s-ar solicita doar executarea silită asupra bunurilor mobile, prezumate a se afla la domiciliul legal al debitorului sau executarea silită imobiliară, când interesează locul situării imobilului).

Pentru aceste considerente, având în vedere că la data sesizării organului de executare (7 februarie 2024), debitorul figurează cu reşedinţa în Sectorul 1 al municipiului Bucureşti, luând în considerare şi faptul că s-a solicitat executarea silită prin toate formele prevăzute de lege, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 aprilie 2024.