Conflict of jurisdiction for forced execution: territorial competence determined by debtor's stable residence rather than registered domicile

Şedinţa publică din data de 18 aprilie 2024

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de încuviinţare a executării silite

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Calafat, sub nr. x/2023, la data de 24 noiembrie 2023, petentul Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "A.", prin executorul judecătoresc B., a solicitat, la cererea creditoarei C. S.A., încuviinţarea executării silite a debitoarei D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit la distanţă nr. x din 10 septembrie 2021, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului de 6.840 RON, rezultat din titlu executoriu şi a cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea Judecătoriei Calafat – secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1450 din 8 decembrie 2023, Judecătoria Calafat a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de petentul Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "A.", prin executorul judecătoresc B., privind pe creditoarea C. S.A. şi debitoarea D., în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Calafat a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I din C. proc. civ. potrivit cu care instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul debitorului, în afara cazurilor când legea dispune altfel.

În cauză, la data introducerii cererii de executare silită, domiciliul debitoarei se afla în Bucureşti, Drumul Gilăului nr. 42, potrivit cărţii de identitate, aflate în copie la dosar, împrejurare care atrage competenţa Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

În opinia Judecătoriei Calafat, nu prezintă relevanţă, pentru stabilirea competenţei, împrejurarea că debitoarea figurează cu reşedinţa în comuna Desa, sat Desa, str. x, jud. Dolj. Legiuitorul a avut drept criteriu de stabilire a competenţei domiciliul iar nu reşedinţa debitorului. Instituirea regulilor de competenţă în materia executării silite are în vedere necesitatea asigurării unei stabilităţi a instanţei de executare, ca fiind cea de la domiciliul debitorului, ca locuinţă principală.

În considerarea acestor împrejurări, Judecătoria Calafat – secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 Bucureşti.

3. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti – secţia civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1470 din 31 ianuarie 2024, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti – secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială exclusivă, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Calafat. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a reţinut că dispoziţiile art. 651 din C. proc. civ. au în vedere noţiunea de domiciliu în sens larg, adică locuinţa în fapt a debitorului. Întrucât debitoarea D. are reşedinţa în comuna Desa, sat Desa, str. x, jud. Dolj, competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite aparţine Judecătoriei Calafat.

În considerarea acestei împrejurări, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Calafat.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Judecătoriei Calafat îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Obiectul litigiului vizează încuviinţarea executării silite pornite de Biroul Executorului Judecătoresc "A.", la cererea creditoarei C. S.A, împotriva debitoarei D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit la distanţă nr. x din 10 septembrie 2021.

Conflictul negativ de competenţă dintre cele două instanţe, Judecătoria Calafat şi, respectiv, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, a fost generat de interpretarea diferită a dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel." Astfel, când au analizat competenţa, Judecătoria Calafat s-a raportat la domiciliul debitoarei iar Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti la reşedinţa acesteia.

Înalta Curte reţine că domiciliul persoanei fizice este unul din atributele de identificare, în spaţiu, a acesteia şi se caracterizează prin stabilitate, unicitate, obligativitate şi inviolabilitate. Scopul domiciliului este acela de a lega, din punct de vedere juridic, un individ de un anumit punct determinat în spaţiu. Caracterul stabilităţii domiciliului nu interferează, însă, cu libertatea de mişcare a persoanei fizice şi nici cu libertatea de a locui efectiv în alt spaţiu.

De aceea, dispoziţiile art. 87 şi 88 din C. civ. fac referire nu doar la domiciliul ci şi la reşedinţa persoanei fizice. Iar dispoziţiile art. 91 din acelaşi act normativ prevăd că "(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Înalta Curte reţine că scopul dispoziţiilor din C. civ., menţionate anterior, este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă principiilor dreptului la apărare şi dreptului la un proces echitabil. Noţiunea de domiciliu trebuie înţeleasă într-un sens mai larg, interesând nu doar locuinţa statornică sau principală a pârâtului, ci adresa unde acesta locuieşte efectiv, în măsura în care ea a fost cunoscută de către terţele persoane interesate.

Printr-o astfel de interpretare teleologică şi sistematică a textelor de lege arătate, i se asigură debitorului posibilitatea de a-şi exercita drepturile procesuale prin intermediul instanţei de judecată aflate în proximitatea domiciliului său real. Aceasta cu atât mai mult cu cât, încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite.

O astfel de interpretare este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a reţinut că "domiciliul" se referă nu doar la spaţiul legal ocupat sau dobândit, ci şi la orice alt spaţiu de locuit, dacă există legături suficiente şi continue. Curtea a arătat, în mai multe rânduri, că "dreptul la o instanţă" cuprinde mai multe aspecte, printre care dreptul de acces şi egalitatea armelor, care impune un echilibru just între părţi. Aceste principii se aplică în aceeaşi măsură în domeniul specific al comunicării actelor procedurale către părţi (a se vedea Miholapa împotriva Letoniei nr. 61.655/00, pct. 23, 31 mai 2007). Este adevărat că autorităţilor naţionale le revine, în primul rând, sarcina de a interpreta şi de a aplica normele de natură procedurală, însă, un formalism excesiv în aplicarea acestora se poate dovedi contrar art. 6 alin. (1) din Convenţie atunci când acesta se face în detrimentul uneia dintre părţi (a se vedea Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48.553/99, pct. 81, CEDO 2002-VII).

În cauza pendinte, se constată că debitoarea avea, la data sesizării organului de executare, reşedinţa stabilită potrivit dispoziţiilor legale şi unde se prezumă că pot exista bunuri supuse executării silite, în comuna Desa, sat Desa, str. x, jud. Dolj, astfel cum rezultă din interogarea evidenţelor DEPABD .

Întrucât reşedinţa stabilă este în raza teritorială a Judecătoriei Calafat, Înalta Curte constată că aceasta este instanţa competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite formulată de petentul Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi "A.", prin executorul judecătoresc B., la cererea creditoarei C. S.A., împotriva debitoarei D., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit la distanţă nr. x din 10 septembrie 2021.

Pentru considerentele expuse şi având în vedere dispoziţiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din acelaşi act normativ, va stabili competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Calafat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Calafat – secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.