Exclusive Territorial Jurisdiction of the Execution Court Under Art. 651 CPC: Retention by Authorizing Court vs. Secondary Office Location

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2024

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 26.08.2022, sub nr. x/2022, contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat anularea actelor de executare pentru suma de 7.084,61 RON, în cadrul dosarului de executare nr. 580/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc B..

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 4382/2023 din 17 mai 2023, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, având ca obiect "contestaţie la executare", formulată de contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut incidenţa în cauză a deciziei nr. 6/2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., în situaţia în care titlul executoriu priveşte un dezmembrământ fără personalitate juridică, competenţa teritorială a instanţei de executare poate fi stabilită prin raportare la sediul secundar al persoanei juridice debitoare, respectiv la sediul acestui dezmembrământ.

Drept urmare, constatând că, în cauză, titlul executoriu priveşte Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, sucursală care avea sediul, la data cererii de sesizare a executorului judecătoresc, în Craiova, instanţa iniţial învestită a apreciat că fiind competentă să soluţioneze prezenta contestaţie la executare este instanţa de la sediul sucursalei, respectiv Judecătoria Craiova.

2.2. Învestită prin declinare, prin sentinţa civilă nr. 2253/2024 din 28 februarie 2024, Judecătoria Craiova a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că prin încheierea din data de 01.10.2021, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2021, a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 53/14.01.2021 pronunţată de Tribunalul Dolj şi decizia civilă nr. 1686/18.05.2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosar numărul x/2021 .

Faţă de această împrejurare, reţinând incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 651 şi art. 714 alin. (1) C. proc. civ., precum şi dezlegările obligatorii date prin decizia nr. 20/2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, instanţa a reţinut că, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei, care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că, în respectiva executare silită, nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele, care vor apărea pe parcursul executării silite, vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

În consecinţă, având în vedere că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este instanţa, care a admis cererea de încuviinţare a executării silite privindu-o pe debitoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, a apreciat că tot Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă să soluţioneze şi contestaţia la executare.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziţii legale şi argumente:

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competenţă, care se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., conflict ivit, ca urmare a declinărilor reciproce între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Craiova.

Obiectul demersului judiciar, ce a stat la baza declanşării conflictului negativ de competenţă îl constituie contestaţia la executare formulată de contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova.

Înalta Curte constată că, în speţă, cele două instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, făcând aplicarea aceloraşi dispoziţii legale, art. 651 şi art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., însă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut incidenţa celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 6/2023, iar Judecătoria Craiova incidenţa celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 20/2021.

Competenţa instanţei de executare prevăzută de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. este, atât din punct de vedere material, cât şi teritorial, una exclusivă, întrucât prin voinţa legiuitorului aceasta este atribuită unei anume instanţe, judecătoria sub aspect material, iar sub aspect teritorial unei instanţe determinate pe baza unor criterii legale, instanţă pe care părţile, prin voinţa lor, nu o pot înlătura.

Contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei executare, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ. coroborate cu art. 651 alin. (3) din acelaşi cod, potrivit cu care "instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (3) din C. proc. civ. instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Determinarea instanţei de executare, potrivit criteriilor prevăzute de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., are loc încă de la momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale), aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.

Cu alte cuvinte, competenţa instanţei de executare dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanţei de executare cu cereri sau incidente ulterioare, precum contestaţia la executare, cererea de suspendare a executării silite sau cererea de întoarcere a executării silite şi indiferent de schimbarea domiciliului debitorului, după încuviinţarea executării silite.

În speţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin încheierea din 01 octombrie 2021, în dosarul nr. x/2021, a admis cererea de încuviinţare a executării silite a debitoarei Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în folosul creditorului A..

Câtă vreme nu există o situaţie de excepţie dată de lege în competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reţinând scopul urmărit de legiuitor prin determinarea clară, printr-o singură normă atributivă de competenţă a instanţei de executare, respectiv acela de a asigura unicitatea instanţei de executare, deja determinată prin efectul pronunţării hotărârii prin care a fost încuviinţată executarea silită, care a tranşat în mod necesar şi problema calificării instanţei ce a pronunţat-o ca având statutul de instanţă de executare, acest aspect nu mai poate fi reapreciat în cadrul procedurii de executare, în care se contestă executarea silită deja declanşată.

Întrucât în cauză, aşa cum s-a arătat, instanţa care a încuviinţat executarea silită în raport cu care s-a formulat prezenta contestaţie la executare este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în lumina celor statuate prin Decizia în interesul legii nr. 20/2021, competenţa de soluţionare a pricinii aparţine acestei instanţe.

Într-adevăr, potrivit dezlegărilor obligatorii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia în interesul legii nr. 6/2023, în cazul în care persoana juridică îşi organizează dezmembrăminte fără personalitate juridică, cum ar fi sucursale, în cazul concret dedus judecăţii, instanţa de executare poate fi şi judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, sediul dezmembrământului fără personalitate juridică. Aceasta întrucât, în considerarea prevederilor art. 227 alin. (2) din C. civ., sediile sucursalelor, reprezentanţelor teritoriale ori punctelor de lucru sunt sedii (secundare) ale persoanei juridice înseşi, ce corespund noţiunii de "sediu al debitorului", utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. pentru asigurarea exclusivităţii teritoriale a instanţei de executare.

Recunoaşterea posibilităţii determinării instanţei de executare prin raportare şi la sediul dezmembrământului fără personalitate juridică, atunci când acesta figurează ca fiind obligat prin titlul executoriu, singur ori alături de persoana juridică de bază, nu impietează asupra caracterului exclusiv al competenţei instanţei de executare, ţinând seama că determinarea s-a realizat prin utilizarea criteriului prevăzut de legiuitor.

Însă, se reţine că aceste dezlegări obligatorii date prin Decizia în interesul legii nr. 6/2023 puteau fi invocate pentru stabilirea instanţei de executare la momentul la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite.

Neprocedându-se în această modalitate, în speţă se opun dezlegările cu caracter obligatoriu statuate în Decizia în interesul legii nr. 20/2021, conform cărora competenţa instanţei de executare dobândită la data pronunţării încheierii de încuviinţare a executării silite rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite.

Pentru aceste considerente, în raport de cele anterior reţinute şi de dispoziţiile legale evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatoarea Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. – Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, în contradictoriu cu intimatul A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, ca instanţă care a încuviinţat executarea silită prin încheierea pronunţată la data de 01 octombrie 2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.