Cassation inadmissible where dispute concerns proportionality of attorney’s fees under Art. 451(2) CPC, a matter of merit rather than casation grounds.

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Pretenţia dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – secţia a III-a civilă la data de 01.11.2021, sub nr. x/2021, reclamantele A., B. şi C. au formulat, în temeiul art. 8 al Legii nr. 164/2014, contestaţie împotriva deciziilor nr. 6305/11.06.2021 şi nr. 6306/11.06.2021, emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Au solicitat anularea deciziilor şi obligarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, sub sancţiunea de daune cominatorii, la soluţionarea cererilor din dosarul 1729/L290/20I9 prin emiterea în favoarea reclamantelor a unei decizii de acordare a măsurilor compensatorii sub formă de despăgubiri băneşti, stabilite conform dispoziţiilor Legii nr. 164/2014, pentru bunurile pentru care s-a solicitat acordarea de despăgubiri prevăzute de Legea nr. 290/2003 privind bunurile imobile si recoltele neculese abandonate pe teritoriul actual al statului Republica Ucraina, localitatea Traianu Vechi, jud. Ismail, abandonate în anul 1944, bunuri deţinute în proprietate de autorii reclamanţilor.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1966/23.12.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii obligării pârâtei la emiterea unei decizii de stabilire a despăgubirilor băneşti; a admis excepţia inadmisibilităţii obligării pârâtei la plata de daune cominatorii; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor; a anulat decizia de validare nr. 6305/11.06.2021 şi a obligat pârâta să emită în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri a unei noi decizii prin care să invalideze Hotărârea nr. 2578/02.07.2019 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Bucureşti şi să dispună acordarea despăgubirilor în cuantum de 304.307,86 RON în favoarea reclamantelor A., B. şi C.; a anulat decizia de validare nr. 6306/11.06.2021 şi a obligat pârâta să emită în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri a unei noi decizii prin să invalideze Hotărârea nr. 2577/02.07.2019 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 Bucureşti şi să dispună acordarea despăgubirilor în cuantum de 263.449,74 RON în favoarea reclamantei A.; a respins cererea de obligare a pârâtei la plata de daune cominatorii, ca inadmisibilă.

3. Hotărârea pronunţată în apel

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Bucureşti a declarat apel pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând desfiinţarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 19A din 11 ianuarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul ca nefondat şi a obligat apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă B. a sumei de 2025 RON şi către intimata-reclamantă C. a sumei de 675 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva acestei decizii, la 30 martie 2023, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat recurs, solicitând modificarea deciziei recurate în sensul înlăturării ori diminuării corespunzătoare a cheltuielilor de judecată.

În susţinere, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a admis în mod greşit capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.025 RON, respectiv 675 RON.

După prezentarea pe larg a situaţiei de fapt şi a soluţiilor dispuse în cauză, recurenta a criticat soluţia pronunţată cu privire la cuantumului onorariului de avocat stabilit în sarcina sa, arătând că instanţa de apel s-u raportat, la momentul stabilirii acestui cuantum, la suma solicitată de reclamante şi nu la dificultatea, amploarea şi durata cazului.

A precizat că trebuie să existe o echivalenţă între munca prestată şi onorariu, sens în care invocă dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 492/8.06.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583/5.07.2006 şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Invocă dispoziţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. şi învederează că instanţa poate diminua onorariul de avocat.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 8 iunie 2023, intimatele-reclamante A., B. şi C. au invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, sens în care amintesc decizia RIL nr. 3/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Având a analiza cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimatele-reclamante, Înalta Curte o va admite, cu consecinţa respingerii recursului ca nemotivat, pentru următoarele considerente de drept:

Recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor cuprinde critici doar în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată, învederându-se că instanţa de apel a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, fără a se raporta la situaţia particulară a litigiului, care ar fi impus reducerea considerabilă a cuantumului cheltuielilor, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În acord cu susţinerile intimatelor-reclamante din întâmpinare, se constată că recursul declarat de pârâtă este nul, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât criticile nu se circumscriu niciunuia dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., din moment ce privesc temeinicia deciziei civile recurate.

În această ordine de idei, se reţine că, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 181 din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul competent a soluţiona recursul în interesul legii a stabilit că "în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..". În considerente acestei decizii cu valoare obligatorie, conform art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., s-au reţinut următoarele aspecte:

"29. O primă problemă care s-a pus în practică se referă la calificarea prevederilor art. 451-455 din C. proc. civ. ca fiind norme de procedură sau norme de drept material.

30. Instanţele care au considerat acest motiv de recurs admisibil l-au încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind, explicit sau implicit, că normele de la art. 451-455 din C. proc. civ. sunt norme de drept material întrucât, deşi sunt cuprinse în C. proc. civ., ele reglementează modalitatea de reparare a prejudiciului produs din culpa părţii care se face vinovată de declanşarea demersului judiciar (partea care pierde procesul), reprezentând, de fapt, o transpunere în plan procesual a normelor de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală.

31. Pe de altă parte, a fost exprimată şi opinia potrivit căreia aceste prevederi legale reprezintă o normă de procedură, ceea ce ar ridica problema încadrării motivului de recurs analizat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

32. Faţă de cele ce se vor arăta în continuare, pentru soluţionarea prezentului recurs în interesul legii nu este necesară tranşarea acestei dispute teoretice care, de altfel, este insuficient ilustrată în jurisprudenţa ataşată sesizării.

33. Aceasta întrucât, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, respectiv de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu este suficient ca recurentul să facă trimitere, în mod formal, la sediul materiei unde este reglementată problema de drept ce trebuie soluţionată de instanţa de recurs, ci trebuie, totodată, ca motivul invocat să se refere la un viciu de legalitate a hotărârii recurate, nu la un aspect de temeinicie a acesteia.

34. Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiză.

35. În acest sens, art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său."

36. Este vorba, aşadar, despre o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

37. În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ..".

Întrucât recurenta-pârâtă critică decizia instanţei de apel exclusiv din perspectiva faptului că nu s-ar fi aplicat prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., finalitatea urmărită prin promovarea căii de atac a recursului fiind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată într-un cuantum redus, se constată că este aplicabilă decizia în interesul legii nr. 3 din 20 ianuarie 2020, astfel că recursul, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum în mod just au susţinut intimatele-reclamante.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului declarat de către pârâtă şi va constata nul acest recurs, pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

De asemenea, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 451-453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 RON în favoarea intimatei-reclamante A., 600 de RON în favoarea intimatei-reclamante C. şi 400 de RON în favoarea intimatei-reclamante B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatele-reclamante.

Anulează recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva deciziei civile nr. 19A din 11 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1200 RON în favoarea intimatei-reclamante A., 600 de RON în favoarea intimatei-reclamante C. şi 400 de RON în favoarea intimatei-reclamante B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 ianuarie 2024.